de Cristian Erdei
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
DATA ȘI ORA : Sâmbătă 18.03. 2017, orele 19-22
LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)
ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.
COST: 50 RON
NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30
Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.
Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.
DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI:
Unii dintre noi știm că suntem filofobi pentru că, pur și simplu, ne pare o “afacere” mai bună decât aceea de a ne simți mereu răniți când ne apropiem de cineva.
Nu este cazul însă cu cei care se plâng mereu de faptul că lumea a devenit insensibilă, că au dat totul și nu au primit nimic înapoi, că s-au oferit “pe tavă” în relațiile lor, iar apoi s-au ales doar cu dezamăgiri și frustrări.
Desigur, nu poți să nu le dai dreptate, cel puțin într-un grad: da, e plin de oameni care îi folosesc pe ceilalți, mai mult sau mai puțin conștient, pentru a se ascunde de sentimentul de singurătate, a-și propti stima de sine sau a scăpa de teroarea de a nu știi ce să facă cu ei înșiși.
Dincolo de faptul că este destul de improbabil că, în tot universul, ei au rămas ultimele ființe capabile de iubire, la o analiză mai atentă, ceea ce transpare este aparent ciudat și cam trist: în spatele nemulțumirilor acestor oameni se ascunde, de fapt, propria lor capacitate redusă de apropiere de ceilalți.
Să fim atunci atât de mulți filofobi pe lumea asta? Să explice asta de ce știm atât de puține cazuri în care relațiile sunt frumoase?
Ca să răspundem, e necesar să ne punem de acord despre semnificația unuia dintre cele mai confuz interpretate sentimente din istoria umanității: iubirea.
Chiar dacă avem o grămadă de cuvinte cu sensuri foarte diferite care descriu relațiile interpersonale și caricaturile lor (atașament, dependență, dragoste, îndrăgostire, prietenie, amiciție etc.), mulți dintre noi suntem convinși că iubim, de fapt, până la cer și înapoi.
Atât de tare, încât nici măcar invidiile, răzbunările, răutățile, geloziile patologice, violențele de tot felul, infidelitățile etc. nu ne-ar schimba părerea.
Ar părea de bun simț că numai oamenii maturi emoționali pot să iubească, cei care pot să facă asta cu ei înșiși mai întâi, că nu pot să ofer ceva dacă nu prea am nimic de oferit și sunt în căutarea jumătății care să mă salveze de mine însumi, că nu îți vine să faci rău celor pe care îi iubești, că ai încredere în ei pentru că îi cunoști foarte bine, că te bucuri dacă sunt fericiți și evoluează, chiar dacă nu mai sunteți împreună etc.
Și totuși, cu toate aceste veritabile indicii firești care ne spun cum stau de fapt lucrurile, în practică confuziile sunt destul de mari și au consecințe uriașe la nivel de suferință umană profundă. De fapt, exact această suferință devine generatoare de teamă…o teamă adâncă, terifiantă, copleșitoare…teama de a iubi.
E aproape imposibil de înțeles, la prima vedere, cum generații întregi de oameni inteligenți au înghițit, de-a lungul timpului, o idee de genul: “A iubi presupune un mare risc și poate produce multă durere”…
Și totuși, filmele, melodiile, poeziile, povestirile, ca să nu mai vorbim de experiența celor apropiați și a celor mai mari “de la bloc” abundă de exemple în care viața cuiva nu are sens fără altcineva, în care nu pot să respir fără tine, în care regret că te iubesc și sufăr ca un câine…probabil asociem iubirea cu dependența și agonia încă din primii ani ai vieții.
Stau lucrurile altfel de fapt? Au stat mereu altfel?
Pentru asta, să ne gândim la două tipuri de suferință atunci când o relație se termină:
Primul tip se referă la tristețea firească a cuiva care iubește și nu este iubit…e ca un doliu, e dor, e melancolie, e acceptarea unui final și pregătirea pentru un nou început, e despre a învăța ceva din această experiență și a evolua.
Al doilea tip este extrem de diferit: anxietate, depresie, furie, disperare, gelozie, obsesie, răzbunare, manipulare invidie, complexe de inferioritate, răni narcisice, e despre imaturitate și un copil interior nesigur și speriat, despre relații toxice, dependență și stagnare.
E greu de găsit iubire în genul ăsta de suferință, atunci când suntem măcinați în interior de conflicte nerezolvate cu noi înșine. Dar n-aș vrea să fim idealiști și să gândim în termeni de “totul sau nimic”… aș spune că, de fapt, iubește fiecare cât poate. Iar uneori, poate atât de puțin…
Teama de a iubi există pentru a încerca să ne “protejeze” de abandon, respingere și devalorizare, trăiri traumatice, unele din primii ani ai vieții în care am fost expuși în medii imperfecte în care ne simțeam neajutorați și singuri.
În realitate însă, genul ăsta de protecție este unul dintre cele mai bune exemple despre defense exagerate care, în loc să rezolve problema de care încearcă să ne apere, generează multe altele, uneori mai grave decît prima: aplatizare afectivă, izolare, pesimism, autosabotare etc.
Și aici nu e vorba doar despre relații de cuplu, ci despre toate legăturile noastre : cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu divinitatea, cu universul, cu noi înșine…dacă iubirea este un mod de raportare la tot ce este în jur, un fel de a fi al cuiva în interacțiunea cu viața, atunci lipsa ei explică de ce ne simțim uneori atât de deconectați și străini.
Da, cred că lucrurile au stat mereu altfel: nu, nu iubirea ne face să suferim, ci absența ei…
Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de dificultăți sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.
Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Vă aștept cu drag 🙂
psihoconexiuni 