de Cristian Erdei
Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: felul cum teama de boală ne afectează masiv calitatea vieții și soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă aceste temeri.
Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.
Somatizările sunt acele simptome fizice care au, de fapt, o cauză psihică și care sunt des confundate cu manifestarile unor boli grave, chiar letale.
„Orice schimbare în corp este totdeauna un semn că se întâmplă ceva grav cu sănătatea mea”
„Trebuie să fiu mereu atent la cele mai mici simptome, pentru ca să descopăr din timp dacă ceva nu este în regulă în organismul meu, înainte de a fi prea târziu să mai pot face ceva”
„Cu cât trec prin mai multe consulturi şi analize medicale, cât mai detaliate, cu atât voi descoperi la timp o eventuală boală ”
„Dacă medicul îmi recomandă să fac investigaţii, atunci sigur este convins că sufăr de ceva grav”
„Ceilalţi sunt inconştienţi să fie atât de delăsători şi indiferenţi cu propria sănătate”
„Trebuie să verific în permanenţă semnalele corpului meu: pulsul, tensiunea, greutatea etc.”
„Dacă ajung să am o boală gravă, toate planurile mele de viitor se năruie, nimic nu mai are sens, voi fi mereu trist, speriat şi voi fi privit ca o persoană inferioară celorlalţi”
„Bolile pot fi complet prevenite dacă sunt foarte atent cu mine”
„Doar dacă am certitudinea că sunt sănătos pot să fiu liniştit”
„Nu pot avea încredere în medici, medicină şi trebuie să fiu mereu în gardă să nu se greşească”
„Este extrem de important să prezint cu lux de amănunte toate simptomele când fac un consult medical, pentru ca nu cumva medicului să-i scape ceva, şi mă enervează atunci când nu sunt ascultat până la capăt”
„Am o boală atât de gravă şi de rară, încât doctorii nu au putut să o diagnosticheze încă”
„Sănătatea e cea mai importantă şi niciodată nu poţi fi destul de precaut”
„Mi-e ciudă pe bolile celor din familia mea; aproape sigur mi se vor transmite genetic”
„Nimeni nu mă mai crede că pot fi bolnav, nimeni nu mă înţelege şi nu ştie cât de mult sufăr, îmi spun că exagerez şi dacă e să mă îmbolnăvesc într-adevăr, nici nu-şi vor da seama pentru că vor crede că iar fabulez”
„Dacă am palpitaţii, simt apăsare sau durere în piept, am ceva grav la inimă, pot să fac un infarct”
„Dacă simt o umflătură sub piele sau îmi apare o pată, e foarte posibil să fie cancer”
„Dacă ameţesc, îmi pierd echilibrul, am senzaţia de leşin, slăbiciune în picioare, simt amorţeli şi furnicături în corp, poate am o tumoră la creier, scleroză multiplă sau am făcut un accident vascular cerebral”
„Slăbirea în greutate e un semn de cancer”
„Un nod în gât sau o tuse care nu dispare repede pot fi simptomele unei tumori maligne”
„Dacă fac sex, există un mare risc să mă îmbolnăvesc de SIDA, sifilis sau hepatită cronică”
Mai sus sunt câteva din gândurile şi concepţiile de viaţă ale acelora care suferă de anxietate de sănătate, bazate pe interpretări eronate ale unor senzaţii fizice drept semne de maladii severe.
Termeni mai vechi precum „ipohondrie/ hipocondrie”, „bolnavul închipuit”, „isterie”, n-au făcut decât ca aceşti oameni să fie priviţi cu şi mai multă neîncredere, ironie şi superficialitate de cei din jur, ceea ce a dus, în final, la o agravare a simptomelor fizice care provin, de fapt, dintr-un disconfort psihic.
Îngrijorări permanente legate de o posibilă îmbolnăvire, în ciuda asigurărilor de la medici că totul este în regulă.
Iluzia că odată cu rezultatul bun al unei investigaţii, coşmarul va lua sfărşit şi ne vom linişti. Apoi, dezamăgirea că, după o perioadă scurtă de timp, simptomele reapar, se mută ameţitor de la o parte a corpului în alta.
Acum ne îngrijorăm pentru un cancer, pentru ca după o vreme să ne temem că avem probleme grave cu plămânii, apoi cu inima şi…nu se mai termină.
O dictatură a raţiunii care priveşte corpul ca pe un computer, o imposibilitate de a ne simţi sănătoşi, în loc de a gândi că suntem sănătoşi, şi o încrâncenare de a crede că putem ajunge doar prin logică la ceritudinea că nu suntem în pericol.
Iar mintea ne aduce aminte mereu şi mereu : „Dar dacă ai asta şi aia, uite, există simptome şi există posibilitatea să fie începutul unor boli grave”.
Şi mintea are dreptate, dacă nu ar omite ceva esenţial: că nu suntem şi nu vom fi niciodată doar un sistem de organe interne, că avem şi un psihic, care e departe de a fi doar minte, că nu le putem explica pe toate şi asta e ok şi e frumos şi face parte dintr-un mister care ne umple viaţa şi că putem trăi cu adevărat chiar dacă va exista mereu un procent de risc asumabil că ne vom îmbolnăvi într-o zi.
Până la urmă, de murit vom murii cu toţii, dar câţi dintre noi trăiesc cu adevărat?
Analize peste analize, concedii medicale nenumărate, o stare de rău permanentă, bani irosiţi în goana după imposibila garanţie de 100% că nu există şi nu va exista o boală gravă, ne pot transforma existenţa într-un stres permanent, care duce la deterioarea dramatică a vieţii familiale, profesionale şi sociale.
Lipsa de conştientizare sau neputinţa de a simţi şi exprima ceea ce ne supără pe plan psihologic, dar în schimb o grămadă de simptome fizice care apar după conflicte cu ceilalţi şi stresurile vieţii cotidiene.
De la manifestările caracteristice colonului iritabil (senzaţie de balonare, greaţă, diaree sau constipaţie, crampe şi zgomote abdominale), simptome din sfera sexualităţii( indiferenţă sexuală, disfucţie erectilă sau ejaculatorie, menstruaţii neregulate, dureroase, cu sângerări abundente, dureri în timpul actului sexual etc.), până la dureri în tot corpul, migrene, oboseală, insomnie, scăderea apetitului alimentar şi a greutăţii corporale, toate ne îngrijorează şi ne constrâng să le dăm atenţie.
De multe ori, aceste simptome pot fi chiar manifestări „mascate” ale unor tulburări psihice precum anxietatea şi depresia, la persoane care au dificultăţi mari de a simţi şi exprima problemele sufleteşti.
Deseori, în istoricul îndepărtat de viaţă regăsim experienţe neplăcute legate de sănătatea noastră sau a celor apropiaţi (boli grave sau decese în familie, cu ideea că ar fi putut fi o salvare dacă ar fi existat o atenţie şi o îngrijire medicală mai bună, internări în spital la vârste mici, episoade de dureri fizice intense etc).
Cei din jur nu ne mai înţeleg, iritaţi de simptomele şi grijile care nu se mai termină, obosiţi, derutaţi şi îngrijoraţi pentru că-i folosim să ne liniştească în permanenţă că nu suntem bolnavi.
„Cum arăt, nu-i aşa că sunt mai palid, oare am slăbit, eşti sigur că nu am ceva grav, tu ai avut simptome din astea? „ sunt întrebări adresate celor dragi, în disperarea de a ne calma măcar pentru câteva momente.
O atenţie exagerată asupra propriului corp, care ne face să surprindem cele mai fireşti senzaţii fizice, pe care le credem drept manifestări ale unor boli grave.
O imagine în ochii celorlalţi de oameni posaci, egoişti, preocupaţi doar de ei înşişi, vorbind mereu şi mereu despre boli, care nu se mai bucură de viaţă şi se retrag într-un închisoare a maladiilor şi a suferinţei.
O întreagă farmacie în casă, cu medicamente de toate soiurile pe care le purtăm mereu după noi: „Dacă ni se face rău din senin?”
În cazuri grave, certuri cu doctorii pe care îi acuzăm că nu sunt destul de atenţi sau chiar încercăm să-i convingem să ne opereze pentru boli pe care ei nu cred că le avem.
Iar apoi groaza de a le mai cere ajutorul, ştiind că îi obosim şi ajung să ne privească cu antipatie, ceea ce ne întăreşte teama că vom fi trataţi cu superficialitate şi vom pierde şansa de a depista la timp dacă suferim de vreo boală.
Un cerc vicios, iar apoi consecinţele pe termen lung: depresie, izolare, neîmplinire, neputinţa de a realiza ceea ce visam şi de a fi aproape celor pe care îi iubim.
Anxietatea de sănătate are costuri enorme şi perfide; e ca şi cum, în dorinţa de a fi nemuritori şi veşnic sănătoşi, sacrificăm tocmai lucrul care contează cel mai mult: posibilitatea de a ne bucura de o viaţă împlinită, acceptând că nimeni nu ştie cu exactitate când şi cum va pleca dintre noi.
Haideţi să ne eliberăm de sub imperiul anxietăţii şi să găsim împreună soluţii pentru a depăşi toate aceste probleme.
Până la urmă, avem la îndemână o mulţime de strategii de vindecare şi o multitudine de tratamente eficiente, începând cu psihoterapiile cele mai avansate.
Nu există nici o îndoială că aceste suferinţe pot fi lăsate în urmă, dacă vrem şi credem că putem fi ajutaţi. Şi, mai ales, dacă înţelegem că e nevoie să ne implicăm activ în propriul demers de corectare a unor mecansime de gândire eronate.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Vă aștept cu drag 🙂
psihoconexiuni 