Tabăra de frici-Teama de eșec

de Cristian Erdei

Data:  de sâmbătă 28.07.2018. ora 15, până duminica, 29.07.2018 ora 18

Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr. 133, Jud. Cluj

…nemulțumit că nu faci mai mult?
…nu începi nimic de teamă că greșești?
…nu termini ceva pentru că „nu are rost”?

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Această întâlnire își propune să răspundem împreună, printr-un dialog personalizat, empatic și sincer, la câteva întrebari esențiale:

Cum putem ajunge la un concept individualizat al greșelii, care are sens pentru noi înșine și ne invită la dezvoltare și nu la defensivitate și stagnare?

Cum transformăm interior eșecul într-un proces de învățare?

Cum renunțăm la comparații globale interumane și ne raportăm mai mult la comparațiile cu noi înșine, tinând cont de fluiditatea și etapele firești ale vieții?

Cum acceptăm mai tolerant greșelile altora, fără ca asta să ne facă să ne simțim amenințați sau iritați și fără să ne pună în pericol în fața comportamentelor nocive ale celor din jur?

Mulți dintre noi ne raportăm deseori la ideea de eșec ca și cum ar exista undeva un set de criterii bine stabilite și de necontestat privitoare la ceea ce ar trebui să facem cu propria viată.

Iar atunci când aceste standarde nu sunt atinse, simțim acel gust amar, într-un halou de teamă, rușine, autodezamagire, vinovație și tristețe, care generează ulterior o teamă cumplită: de ratare, de regret…de eșec.

Dar cine oare deține adevarul absolut legat de direcția fiecaruia în propria existența?

Și conform căror argumente imbatabile, un măturator de stradă a pierdut în bătălia asta, comparativ cu un coleg de generație „de succes”?

Ce înseamnă, mai exact, să avem succes?

E posibil oare ca, orice am face și oricâte am pierde, chiar dacă nu avem două facultați, nu știm trei limbi străine și nu conducem mașini scumpe, să nu putem fi lipsiți vreodată de valoarea intrinsecă a unei ființe umane?

E posibil să ne simțim bine cu noi înșine chiar daca n-am bifat toată lista cu valorile societații actuale?

Lucrurile astea vin de departe, din familiile în care n-am simţit iubire, din şcolile în care am fost mereu comparaţi unii cu alţii, uitând că singura comparaţie este cu noi înşine, din joburile cu ierarhii în care nu putem comunica şi ne judecăm după funcţii, din superficialitatea relaţiilor de cuplu care au devenit prea frecvent tranzacţii corporale sau afaceri materiale.

Teama de greseală, regret și eșec ne poate paraliza realmente în cel mai important drum: catre noi insine.

Poate și pentru că groaza de a încerca să dăm viată unei idei proprii ne blochează și ne fortează să trăim ideile și viziunea celorlalti, care par mai sigure și pentru care nu e nevoie să ne asumăm nici un fel de responsabilitate.

Puține lucruri sunt însă mai triste ca incapacitatea de a-ți trăi plenar propria viață, propriul fel de a fi, cu bune si rele.

Frica excesivă de eroare alungă din noi orice urma de creativitate și progres individual, iar atunci se prefigurează un cerc vicios extrem de distructiv: tocmai protecția disproporționată de greseală generază cea mai apăsătoare formă de vinovație: aceea de a nu fi încercat să fim ceea ce ne-am dorit și am intuit că putem să fim.

Ca în orice defensă dezadaptativă, încercarea de a „rezolva” în acest fel problema generează ulterior mult mai multe probleme, din ce în ce mai grave.

În definitiv, faptul că nu suntem perfecți, aparent paradoxal, ne poate apropia ca ființe umane, poate mai mult decat realizarile fiecaruia dintre noi.

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Iar combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

ACTIVITĂȚI:

Workshopuri
– Teorie :împărtășirea (opțional) problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

-Aplicații practice: tehnici și strategii contrafobice, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

Foc de tabără
Socializare
Jocuri sportive
Karaoke
Party
Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 190 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin asemenea dificultați sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe cei care cred că le-au decis evoluția.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste și să interiorizeze.

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s