Workshop: Să ne eliberăm de teamă-Anxietatea și atacurile de panică

 

anxi

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: anxietatea și atacurile de panică.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

DATA ȘI ORA : VINERI 19.08.2016, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu nr. 58, sc. 2, ap. 33 ( în spatele restaurantului „Dananca” )

ACTIVITĂȚI:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 50 RON

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 20.08.2016, ora 19 până DUMINICĂ 21.08.2016, ora19

LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”

ACTIVITĂȚI:
-Workshopuri: Aplicații practice, tehnici și strategii de relaxare și control, soluții personalizate pentru anxietate, atacuri de panică și prevenția acestora
-Foc de tabără
-Socializare
-Jocuri sportive
-Karaoke
-Party
-Excursii

Sunt incluse gratuit posibilități de cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente, transportul fiind asigurat.

COST: 90 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

De asemenea, este invitat oricine doreşte să fie informat cu privire la sănătatea psihică sau să prevină apariţia unor astfel de probleme.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar anticiparea, ingrijorarea („frica de frică”) și evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc., astfel apărând o problemă extrem de chinuitoare pentru viața unei persoane: agorafobia.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Având în vedere că posibilitatea de a trimite un mare număr de invitații e limitată, tare v-aș ruga să trimiteți invitații pe facebook tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă așteptăm cu drag 🙂

Reclame

Workshop: SEXUALITATEA-Intre iubire si tranzactie corporala.Erotism si autocunoastere. Bariere in calea intimitatii-cauze, consecinte, solutii

de Cristian Erdei

Data si ora: Vineri, 13 iunie 2014, orele18,30-21,30

Locatia: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

Workshop: PSIHOSOMATICĂ-SENSUL ŞI SIMBOLISTICA SIMPTOMELOR FIZICE, PSIHICE ŞI A EVENIMENTELOR DE VIAŢĂ-ROLUL INTUIŢIEI ÎN SCHIMBAREA PERSONALĂ

de Cristian Erdei

Data: Sâmbătă,  12 aprilie 2014, orele 16-19

Adresa: Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

 

 

Workshop-Timiditatea şi fobia socială

de cristian erdei

Mi-am dat seama că, în perioada în care trăim, cu atâţia “tupeişti” fără scrupule peste tot, îmi e dor de timizi, în sensul acelor oameni cu bun-simţ, care nu jignesc, nu dau din coate şi nu se cred „buricul pământului”.

Un anumit nivel de anxietate socială este un fenomen obişnuit şi foarte frecvent, poate în natura fiinţei umane. Timiditatea, în grade acceptabile, care nu produce suferinţă şi nu ne împiedică să evoluăm, nu este o problemă psihică.

Însă atunci când ea devine excesivă, când trăieşti permanent cu sentimentul că eşti inferior ceorlalţi, că nu valorezi mare lucru şi că nimeni nu te place, lucrurile se complică îngrozitor, pentru că nu mai vorbim de timiditate, ci de o problemă care poate distruge viaţa unui om: FOBIA SOCIALĂ.

“O să mă blochez, o să mă bâlbâi, nu o să-mi treacă nimic prin cap sau o să devin incoerent şi voi spune numai prostii”,

„Ceilalţi mă vor considera plictisitor, un prost, un ratat”,

„Şi-au dat seama cât sunt de stresat, au văzut că m-am înroşit la faţă, îmi tremură vocea, am transpirat, miros urât şi îmi tremură mâinile îngrozitor, de aceea trebuie să fac mereu ceva cu ele”,

„Nimănui nu i-a plăcut de mine, iar am dat-o în bară”,

„Trebuie să spun mereu ceva superinteligent”,

„Trebuie ca toţi să mă placă şi să fie de acord cu mine, e obligatoriu să nu arăt niciun semn de slabiciune”,

„Dacă cineva mă displace, e ceva profund în neregulă cu mine”,

„Mă vor considera incompetent dacă vor vedea că am emoţii”,

„Dacă contrazic pe cineva, se va înfuria şi o să-mi fie foarte rău”,

„Sunt un ciudat, diferit de toţi ceilalţi, urât, nedemn de a fi plăcut de cineva”,

„Dacă vorbesc, va ieşi o tâmpenie, mai bine nu spun nimic, dar dacă tac, ceilalţi mă vor considera plictisitor”.

Sună familiar aceste gânduri, veritabile scenarii chinuitoare pe care cei care suferă de anxietate socială le fac înainte, în timpul sau după interacţiuni sociale sau de performanţă?

Te îngrijorezi, uneori cu săptămâni sau chiar luni înainte, de o prezentare în public, un examen oral, de rezultatele publice ale unui test, un interviu pentru job, o întâlnire cu cineva străin unde trebuie să iniţiezi o conversaţie, o petrecere unde nu cunoşti pe toată lumea, în general, de momente în care te simţi privit sau evaluat de ceilaţi?

Ţi se pare dificil să mănânci, să bei, să scrii, să citeşti, să vorbeşti la telefon, să mergi la toaletă în prezenţa altor persoane care nu îţi sunt familiare?

Eviţi relaţiile intime cu sexul opus de teama de a nu te face de râs?

Eşti foarte intimidat de autoritate în general, de exemplu, ai mari emoţii dacă te opreşte poliţia în trafic, chiar dacă eşti cu toate în regulă, sau să te pierzi în faţa şefului?

Se întâmplă să eviţi astfel de contexte sau, dacă ai curajul să nu o faci, să te simţi foarte confuz şi încordat, până la avea atacuri de panică?

Ai experimentat, în situaţii de stres social, multiple simptome fizice şi psihice precum tremurături, transpiraţii, uscăciunea gurii, senzaţia de apăsare în piept, sufocare sau tuse, răceală în extremităţi, ameţeli, senzaţie de leşin, dezechilibru, senimentul că nu te mai recunoşti sau că tot ce este în jur devine brusc stăin şi rece, amorţeli, valuri de căldură, palpitaţii, balonare, diree, greaţă, senzaţia şi teama de a voma sau necesitatea imperioasă de a urina sau defeca etc., fiind convins că toate astea vor fi observate de cei care te privesc şi îi fac să te considere penibil, stupid sau nebun?

Şi toate astea să-ţi afecteze considerabil educaţia, profesia, viaţa socială şi chiar familială? Să pierzi promovări, întâlniri importante, prietenii, prilejuri de a fi apreciat la adevărata ta valoare?

Iar apoi să te consideri un ratat, să devii depresiv, să încerci să-ţi dai curaj, ajungând apoi dependent de alcool, sedative sau chiar droguri?

Să fii judecat de ceilalţi drept retras sau chiar arogant, când tu, de fapt, eşti doar speriat de a nu părea inferior celor din jur, chiar dacă în adâncul sufletului îţi doreşti relaţii apropiate cu oamenii?

Să se ajungă până la a abandona şcoala sau serviciul, a te simţi mereu singur şi izolat, în permanenţă în preajma familiei, a părinţilor, de care eşti dependent, fiind singurii oameni inofensivi pentru tine?

Ai avut momente când te gândeai că asta nu mai e viaţă, că vrei pur şi simplu să nu mai trăieşti, pentru că te simţi predestinat să rămâi singur?

Ai observat că te învârţi mereu într-un cerc vicios: anticiparea şi teama anterioară te face să fii încordat în cadrul unui eveniment social, eşti mereu atent la tine însuţi, încerci să devii „invizibil”, te aşezi în ultimul rând într-o sală unde are loc o discuţie publică, unde nu spui nimic; dacă este vorba de a se prezenta fiecare participant la o întâlnire, o faci primul, pentru a scăpa de disconfort sau aştepţi să fii ultimul, în speranţa că nu se va mai ajunge la tine, celorlalţi le poţi părea indiferent sau arogant, iar toate astea scad performanţele tale la eveniment, şi spui: ”Vezi, am avut dreptate, am fost dezastru”, iar data viitoare vei fi şi mai îngrijorat înainte de următoarea „confruntare” cu oamenii?

Ai descoperit eroarea de a crede că nimeni nu te-a plăcut doar pentru că te-ai simţit rău, ca şi cum ceilalţi ar vedea prin tine şi ar ştii cât de puternic îţi bate inima sau cât te simţi de încordat?

De fapt, evitându-le mereu privirea de teamă să nu vezi pe faţa lor cât de ridicol te-ar considera, nu puteai observa că unii dintre ei ţi-au zâmbit, te-au aprobat sau chiar te-au îndrăgit, selectând involuntar doar reacţiile negative ale celorlalţi care să-ţi confirme părerea proastă pe care o ai despre tine însuţi.

Testezi mereu oamenii pentru a surprinde la ei faptul că te bârfesc, te displac sau te dispreţuiesc?

Te-ai considerat mereu a fi o persoană mai sensibilă la critici, dar foarte critică cu ea însăşi, care evită conflictele, nu poate spune „nu” când ar vrea să refuze pe cineva, se teme de agresivitatea sau de respingerea celorlalţi, nu are încredere în ea şi nu se poate afirma?

Te simţi complexat de anumite aspecte estetice, psihologice sau imperfecţiuni vestimentare care crezi că te fac complet neatrăgător sau interpretezi drept defecte majore ceea ce alţii nici nu observă la tine sau consideră a fi lucruri minore?

Ai o neîncredere profundă în cei din jur, cu excepţia unor oameni foarte apropiaţi, şi porneşti de la premisa că nimeni nu te place?

Urăşti surprizele legate de întâlnirea cu ceilalţi, toate situaţiile noi sau spontane, şi încerci să planifici până la cele mai mici detalii ceea ce urmează să spui sau să răspundă cei cu care vei interacţiona, iar atunci când, absolut firesc, lucrurile nu se petrec aşa cum ţi-ai imginat, intri în panică?

Visezi la relaţii „ideale” cu oamenii, în care să nu existe niciodată tensuni sau conflicte, în aşa fel încât devii dependent de cei apropiaţi, de la care ceri ocrotire şi asigurarea că eşti un om valoros ori de câte ori te simţi neaceptat de cineva?

Te simţi uneori exact ca un „obiect social”?

Ai făcut vreo legătură între toate astea şi evenimente din trecutul tău, poate criticismul, indiferenţa sau absenţa celor din familie, momente în care te-ai simţit umilit, părăsit, criticat în public sau atacat de cei din jur (profesori, colegi, amici, parteneri de cuplu), la o vârstă la care nu ai învăţat încă cum să reacţionezi sau să te aperi?

Sau, din contră,cu faptul că ai fost prea protejat sau răsfăţat de familie, devenind dependent de ei în orice problemă de viaţă, în aşa fel încât era mereu cineva care să-ţi rezolve conflictele cu ceilalţi, şi apoi ai constatat că nu ştii să o faci de unul singur?

Ţi s-a spus sau ai descoperit că ai dificultăţi în a-ţi exprima emoţiile şi gândurile sau că, uneori, nici măcar nu le conştientizezi şi te trădează doar corpul?

Sau că îţi este ruşine de a vorbi despre tine însuţi pentru că eşti convins că vei fi privit drept un individ ridicol, banal sau ciudat?

Există asemănări din punctul de vedere al timidităţii cu cineva din familia ta de origine?

Timiditatea ta excesivă a debutat după un eveniment de viaţă stresant sau umilitor, înainte nevând nici o problemă în acest sens?

Sau te ştii aşa încă din copilărie sau adolescenţă, când evitai contactul cu orice persoane străine în afară de cei apropiaţi, refuzai să te joci cu cei de vârsta ta sau să mergi la şcoală, te simţeai în largul tău doar acasă şi lucrurile au avansat lent către problemele din prezent?

Ai constatat că reacţionezi la conflicte fie prin evitare, stupefacţie, supunere şi pasivitate, fie prin furie sau agresivitate, atunci când simţi că „s-a umplut paharul”?

Că stai mereu „în gardă”, atent la orice atac sau respingere din partea celorlalţi, interpretând eronat comportamentul lor drept ostil sau indiferent când celor din jur li se pare firesc?

Ai observat că toate aceste simptome scad în intensitate în momentele mai liniştite ale vieţii, atunci când eşti în preajma unor oameni unde te simţi acceptat şi iubit, când uiţi de tine şi eşti pasionat de ceea ce spui sau faci?

Iar apoi se accentuează în situaţii de stres sau exigenţe ale vieţii, certuri cu cei din jur sau ruperi ale unor relaţii apropiate, din diverse motive (despărţire, divorţ, deces) ?

Esenţa acestor probleme pleacă, de fapt, de la o mare eroare pe care o facem, uneori, mulţi dintre noi: aceea de a crede că unii suntem buni şi alţii răi. Porneşte din iluzia de a considera că oamenii pot fi „cântăriţi” şi comparaţi global unii cu alţii.

Sigur că suntem diferiţi în funcţie de o grămadă de criterii, începând de la felul cum arătăm, până la gradul de inteligenţă, educaţie, cultură, statut social şi profesional.

Unii trăim pe stradă, iar alţii conducem imperii, putem fi sănătoşi sau bolnavi, educaţi sau inculţi etc. Dar nimeni, niciodată, nu are dreptul să judece o fiinţă umană ca fiind, în esenţa ei, mai puţin valoroasă decât alta.

Câtă vreme suntem cu toţii unici şi infinit de complecşi, este absolut imposibil să comparăm un infinit cu un alt infinit.

Asta uităm adesea, într-o societate prea mult raportată la competiţie, evaluare, performanţă, egocentrism şi indiferenţă: că fiecare om, prin calitatea de om, valorează enorm de mult şi oricâte greşeli am face în viaţă, nu putem pierde niciodată aceată calitate.

Lucrurile astea vin de departe, din familiile în care n-am simţit iubire, din şcolile în care am fost mereu comparaţi unii cu alţii, uitând că singura comparaţie este cu noi înşine, din joburile cu ierarhii în care nu putem comunica şi ne judecăm după funcţii, din sărăcia care ne privează de a ne satisface cele mai elementare nevoi şi pentru care suntem împinşi de alţii la marginea societăţii, din superficialitatea relaţiilor de cuplu care au devenit prea frecvent tranzacţii corporale sau afaceri materiale.

Poate unii dintre noi ne-am transformat, pe nebăgate de seamă, în roboţi care duc o viaţă stereotipă şi nu mai vor să aibă de-a face cu partea cea mai preţioasă a vieţii: umanitatea din noi.

Orice am face şi oricâte am pierde, chiar dacă nu ne ridicăm la „standardele” societăţii, chiar dacă nu avem două facultăţi, nu ştim trei limbi străine şi nu conducem maşini scumpe, nu putem fi vreodată lipsiţi de valoarea intrinsecă a unei fiinţe umane.

Nu-ţi face probleme: fobia socială poate fi depăşită, iar la capătul ei putem regăsi în noi oameni maturi, capabili să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi.

Există multe soluţii, începând de la medicaţie până la schimbări profunde prin psihoterapiile cele mai avansate.

Poate cel mai trist este faptul că tocmai cei care au anxietate socială severă, datorită temerilor iraţionale de a fi criticaţi şi evaluaţi negativ de specialişti, sau de a afla lucruri neplăcute despre propria persoană, refuză să apeleze la ajutor. Mi-aş dori să nu intrăm în această capcană; acei oameni nu sunt acolo să ne judece, ci să ne sprijine în încercarea de a ne regăsi.

Oricine poate fi ajutat, dacă acceptă ajutorul şi oricare dintre noi ajungem uneori să avem nevoie de ajutorul celorlalţi.

Putem deveni parteneri în a găsi cele mai bune modalităţi şi strategii practice pentru a lăsa în urmă toate aceste probleme.

Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin stări astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Data şi ora: sâmbătă, 21 decembrie, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Taxa de participare: 30 RON. Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Manifestare susţinută de Cristian Erdei, medic psihiatru şi psihoterapeut.

„Şi totuşi…”(mi-a şoptit Moş Nicolae)

de cristian erdei

Am ajuns, în seara care a trecut, obosit şi uşor jenat că mă mai ocup cu Moş Nicolae la prea mult peste vârsta copilăriei (ce naiba, sunt om serios), aproape de cei dragi, cu o pungă de cadouri în mână…m-am trezit spunând în glumă, când mă întrebau curioşi „Ce-o fi acolo?”: „Puţină încredere, un dram de curaj, o fărâmă de speranţă”, deşi erau doar nişte lucruri… şi m-am mirat, de parcă chiar asta aş fi vrut să am în pungă. Cam atunci l-am auzit pe Moş şoptindu-mi: „Trebuie să le trimiţi şi celorlalţi scrisoarea asta”. Aş fi putut să nu-l ascult? Şi a ieşit cam aşa:

Şi totuşi, chiar dacă trăim în permanenţă cu nesiguranţa zilei de mâine…şi suntem hăituiţi de grijile de zi cu zi…în ciuda dezamăgirilor şi a autodezamăgirilor…a greşelilor pe care fiecare le-am făcut în viaţă, a umilinţelor pe care le-am îndurat…în pofida laşităţilor noastre…a fricii de moarte şi de viaţă…a trădărilor şi autotrădărilor, a minciunilor, iluziilor şi ipocriziei…dincolo de aroganţa şi abuzurile pe care le-am săvărşit şi le-am suferit, a durerii şi indiferenţei…şi peste neputinţa de a iubii…şi peste ironie şi ignoranţă, şi mai departe de groaza de singurătate, de tristeţe, furie şi neputinţă, de orgoliu, egoism, vinovăţie şi regrete…mai important decât crimele şi crizele şi sinuciderile şi catastrofele şi cutremurele şi scandalurile de la ştiri…şi departe de tot tăvălugul negru care simţim că ne înghite din viitor…şi după lipsa de speranţă şi linişte…şi lupta pentru supravieţuire…mai adânc decât tot ce ne-au făcut şi le-am făcut, de prostie, cruzime şi nedreptate…de golul din noi şi de iluzia umplerii lui cu obiecte şi oameni…şi apoi de pe un pat de spital, dintr-un orfelinat sau un azil, din închisorile din afara şi din interiorul nostru, de pe băncile din parcuri sau sălile de aşteptare din gări, din cutiuţele în care ne izolăm reci în blocuri izolate termic, din ţări străine nouă, din depresie, resemnare şi neîncrederea în încredere…undeva după ciuda pe un Dumnezeu pe care l-am pus absent şi ciuda pe ciuda pe cineva care nu  există sau e întors cu spatele…mai departe de „M-am săturat, nu mai pot, nu mai merită, nu mai are sens”…peste morţii pe care i-am îngropat şi morţii încă vii…pe lângă ura, invidia şi răutatea din noi…şi pe lângă încrâncenarea cu care  ne încăpăţânăm să ne tăiem singuri aripile şi numim asta realism…şi apoi devenim sceptici şi cinici şi atotştiutori…şi peste ochelarii peste care privim de sus în jos…şi dincolo de momentele când suntem orbi şi surzi…şi când chiar credem că unii suntem buni şi alţii răi…şi mai încolo de uşile care ni s-au închis sau întredeschis…şi după uitare şi vise pierdute…şi iubiri care au intrat în mormânt… chiar dacă am trecut prin toate astea şi încă mai trecem…şi  chiar dacă nu ştim şi nu vom ştii niciodată care dintre noi vom mai fi mâine pe aici şi care pe dincolo…şi totuşi…ni s-a întâmplat ceva, acum, aici, în fracţiunea de secundă a acestei clipe: Încă suntem, încă am rezistat, încă mai tragem aer în piept…Dumnezeule, dincolo de toate, am ajuns până aici! Şi dacă asta s-a întâmplat, după toate momentele în care nu mai credeam să o scoatem la capăt…atunci suntem cu toţii învingători… şi am trăit viaţa şi n-am lăsat-o să ne trăiască ea pe noi…şi dacă am făcut-o totuşi,  încă o mai avem…şi încă totul este posibil şi totul merită şi totul are rost!

P.S. Mi-am cerut scuze, la final; Moşul mi-a spus toate astea mult mai frumos…mai blând…mai detaşat…dar n-am văzut să-mi poarte pică…într-un târziu, am înţeles că nu puteam să o spun altfel…aş fi pierdut, din ochii lui, ceva ce nu putea fi acolo decât dacă aş fi făcut toate greşelile unui om: o iubire…fără margini.

Rămas bun S.O.S

de cristian erdei

În semn de respect pentru toţi telespectatorii alături de care am trăit  emisiunea S.O.S, am câteva lucruri pe care vreau ca voi să le ştiţi: nu vă puteţi da seama cât de mult a contat pentru mine faptul că v-am simţit aproape în fiecare seară, în spatele camerelor de luat vederi. Aţi fost singurul motiv pentru care această emisiune a prins viaţă şi cei care m-aţi salvat de fiecare dată când pierdeam speranţa.

Am vrut să realizez acest proiect în spiritul apropierii dintre oameni, dincolo de greşelile pe care fiecare le-am făcut în viaţă. Un spaţiu în care să reuşim să ne acceptăm aşa cum suntem şi să încercăm să devenim mai buni.Am încercat să fiu un om simplu, înaintea psihiatrului şi psihoterapeutului, să ascult şi să dau o şansă oamenilor să se exprime liber. Am fost uimit că am avut onoarea să am atâţia invitaţi care au avut curajul să-şi dezvăluie cele mai intime părţi din sufletul lor. Am fost alături de fiecare din ei, de fiecare în parte, pentru că am ştiut că fiecare din noi valorăm enorm prin simplul fapt de a exista ca fiinţe umane. Mi-am dorit o emisiune neconvenţională care să insufle speranţă. Acestea au fost principiile care au stat la baza conceptului şi a propunerii acestei emisiuni cu care am venit anul trecut la acest post TV. Cât am reuşit, voi sunteţi cei care veţi judeca.

Pentru mine, un om crescut pe străzile mărginaşe ale Clujului cu un tată tâmplar care m-a învăţat să iubesc oamenii, şansa de a intra în casele voastre în fiecare seară a fost mai mult decât puteam visa vreodată. Nu pot mulţumi îndeajuns pentru acest privilegiu.

Am ştiut de la început că singurul mod în care cineva m-ar fi ascultat, era acela de a fi autentic, de a vorbi aşa cum simt şi cum gândesc, oricât de bine sau de rău ar fi însemnat asta. N-am vrut să fiu un papagal îmbrăcat frumos care vorbeşte doar corect şi formal. Dincolo de asta, mi-am asumat propria anormalitate de a crede în valori străine unei bune părţi a societăţii actuale. Le-am pus înaintea comercialului şi a ratingului, pentru că ele mă fac să mă simt viu. Nu am regrete şi ştiu, fără a putea demonstra cuiva asta, că ceea ce am făcut a pornit din interiorul meu şi că undeva, cândva, poate în case de oameni necunoscuţi, a contat măcar puţin pentru a aduce un strop de speranţă.

Schimbarea care s-a produs legată de emisiune este decizia celor care sunt puşi acolo să hotărască, iar eu sper ca acest proiect să continue şi să facă o diferenţă pentru telespectatori. Dacă s-a considerat că va fi mai bine fără mine şi dacă credem în valori diferite, doresc mult succes celor care lucrează la acest proiect. Conştiinţa şi caracterul fiecăruia dintre noi, la fel ca şi faptul de a dormi bine noaptea în urma deciziilor pe care le luăm în viaţă, sunt responsabilitatea fiecăruia. În viaţa asta, în următoarea sau pe lumea cealaltă…totul se plăteşte. Iar eu nu vreau să privesc în pământ, atunci când va veni momentul.

Dacă voi mai fi chemat vreodată să apar în faţa voastră la tv nu mai depinde de mine acum. Dar dacă se va întâmpla asta vreodată, îmi doresc să o fac cu inima deschisă şi cu sentimentul că sunt un om liber. Am înţeles de o vreme, odată cu vârsta, că nu am nimic dacă nu mă simt egal cu mine însumi şi că a fi „vedetă” e un preţ pe care nu doresc să-l plătesc pentru asta, în nici un fel, şi că nu sunt de vânzare.

Ceea ce rămâne pentru mine sunt momentele magice pe care le-am trăit alături de voi, cu sau fără camere de luat vederi, într-un platou de televiziune, la un cabinet sau pe stradă, stând pe jos lângă un homeless şi împărţind aceeaşi ţigară. Asta a fost tot… şi încă ceva, de care poate vă amintiţi:” nu uitaţi să nu pierdeţi speranţa, pentru că nu sunteţi singuri, iar câtă vreme rămânem împreună…totul este posibil!!!”