Cristian Erdei

 

M-am născut în Cluj-Napoca, în urmă cu 44 de ani, într-o dimineaţă senină de mai. Părinţii mei, ca de altfel toată  familia mea, au fost oameni simpli, muncitori sacrificaţi de regimul comunist.

Am trăit modest, într-o atmosferă caldă, unde tenacitatea şi ambiţia mamei se împleteau cu sentimentalismul tatalui meu. Îmi amintesc serile de “sâmbătă seara”, în care visam împreună cu tata la facultate şi la o viată mai bună, apoi obişnuiam să ne hârjonim şi-mi era ciudă că nu-l pot învinge. Într-o seară, pe când eram deja adolescent, am observat că sunt mai puternic decat el şi nu-mi venea să cred…chiar dacă mi-a zambit, plin de mandrie, mie mi-a venit sa plâng. Acum tata nu mai este, dar stiu ca zâmbeste din nou.

Ai mei m-au învăţat să iubesc oamenii şi să cred în şansa mea, iar asta a însemnat totul. Am crescut având libertatea să gust pe deplin farmecul copilariei şi să fac toate prostiile posibile (pe atunci le numeam “aventuri”).

Mi-am dorit sa fiu medic undeva prin şcoala generală, iar rezultatele foarte bune la învaţătură m-au încurajat în acest sens. Însă am rătăcit drumul de câteva ori şi nu a fost uşor să-l regăsesc.

Pe clasa a 11-a, în semestrul unu, reuşisem la faza naţională a olimpiadei de fizică, iar în semestrul doi era să ramân corigent…tot la fizică. Mă îndrăgostisem lulea de o puştoaică şi nu mă puteam gândi la altceva. Partea proastă era că ea nu se prea gândea la nimic, aşa că ne-am despărţit la scurt timp, iar eu am plutit în derivă câţiva ani, devenind un rebel fără cauză, care nu se plăcea deloc. Ciudat cum rănile se produc atât de repede şi se închid atât de greu…

Mi-am pierdut motivaţia pentru a deveni doctor şi am terminat Facultatea de Chimie…m-am trezit peste caţiva ani, cu atacuri de panică şi depresie, după  multe petreceri în evadări cu  alcool, apoi am început totuşi Facultatea de Medicină.

Ştiam de la început că nu voiam altceva decât să devin psihiatru. Cum altfel puteam folosi constructiv toate tâmpeniile pe care le făcusem până atunci? Am avut multă şansă să prind, în urma examenului de rezidenţiat, penultimul loc la psihiatrie, şi acela în Cluj. Sora mea, şi mulţi alţii, spun mereu că am mâncat ceva când eram mic…

Şi aşa a început marea aventură a psihiatriei. Am înţeles repede că bolnavii nu sunt de pe o altă planetă şi că diferenţa dintre ei şi noi este o chestiune de dozaj a unor trăsături, nu de esenţă. De aceea, am început să vorbim aşa, ca oamenii, cu simpatie, curiozitate şi toleranţă. De la ei am învăţat enorm, în fiecare zi.

După examenul de specializare, am refuzat  să mă transform într-un om care, de teama zilei de mâine, începe să facă compromisurile necesare pentru a-şi asigura un loc de muncă “sigur”. Am încercat să nu-mi sacrific pasiunea pentru o glorie sau o protecţie iluzorii. În schimb, am început să retrăiesc acel sentiment extrem de dureros de a fi un fel de ciudat, rupt de ceilalţi. Apoi, uitându-mă în jur, am realizat treptat că există un loc foarte sigur şi previzibil, unde nu trebuie să-ţi faci griji pentru viitor; singura problemă este că  acel loc seamănă cu o închisoare, iar eu doream să trăiesc cu adevărat.

N-am vrut să-mi pierd identitatea ca să scap de frică, aşa că mi-am luat în braţe îndoiala şi neîncrederea în mine , m-am desprins de sistem şi am început să o iau de unul singur pe coclauri. Am terminat un curs de 5 ani de formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală şi mi-am deschis un cabinet privat de psihiatrie, unde lucrez deja de 7 ani. Am început să lucrez atât în şedinţe individuale cât şi cu grupuri şi am realizat că există o nevoie imensă de comunicare, acceptare şi schimbare. E ca şi cum toată  presiunea, cenzura si teama care ne hăituiesc zilnic au nevoie urgentă de afecţiune, echilibru şi speranţă.

În urmă cu 4-5 ani am avut șansa să ajung în televiziune și am fost realizatorul emisiunii „SOS” de la „Look TV”, bucurându-mă de privilegiul de a avea ca invitați foarte mulți oameni speciali care au avut curajul să dezvăluie în direct telespectatorilor părți din sufletul lor…

De peste 5 ani, am susținut sute de workshopuri și prezentări, iar dialogurile, energia și căldura prezente, fără excepție, la fiecare din ele, m-au susținut în permanență și m-au ajutat să merg înainte…Le sunt extrem de recunoscător tuturor participanților la aceste evenimente, pentru felul cum au decis să renunțe la măști și să confrunte obstacole interioare care nu sunt străine nimănui.

Teama de a încerca pe cont propriu s-a diminuat treptat, pe masură ce cabinetul, workshopurile și toate celelalte activități prindeau cheag.

Pesemne, de când eram mic, am iubit mereu libertatea, mi-au plăcut caii si vântul, dar mai ales pădurea. Am aflat recent că numele meu înseamnă ceva în genul “de pădure”.

Cred că există câteva lucruri magice pe lumea asta, iar unul dintre ele este atunci cand îţi deschizi sufletul în faţa cuiva drag, esti înţeles şi iubit , iar pentru câteva clipe nu te mai simţi singur. Şi toate astea fară ca celălalt să-ţi rezolve problema sau să scoată măcar o vorbă.

De peste 5 ani am fost binecuvântat să trăiesc o minune: sunt tăticul unei fetiţe care îmi zâmbeşte ştrengăreşte când o iau în braţe  şi nu este zi în care să nu mă mir cât sunt de norocos.

Alte câteva miracole, pentru mine, se referă la sport si muzică. Deseori, când îmi vine să-mi iau lumea în cap, alerg câtiva kilometri sau înot câteva ture de bazin. Am făcut mult efort fizic, de când eram mic, şi asta m-a ajutat foarte mult ,nu doar pe planul sanataţii fizice, ci şi al celei psihice. În zilele noastre, uităm adesea că avem un corp, nu doar un creier, care are nevoie de mişcare. Muzica e o iubită mai veche; ne-am cunoscut când un unchi de-al meu mi-a făcut cadou o chitară, prin clasa a 5-a.

Am avut un vis secret, la care mă gândesc de peste 20 ani: să construiesc, într-o zonă turistică, un loc care să fie un fel de centru de vindecare sufletească profundă. Unde oameni obosiţi şi pesimişti să se regăsească, vindecaţi de natură, apropiere umană şi linişte. Iar acum acest vis s-a transformat în realitate, sub forma centrului de dezvoltare personală „The return to yourself”, din comuna Ciucea, județul Cluj…nu pot fi vreodată destul de recunoscător pentru asta. Mai jos, aveți un pliant despre ce se întâmplă acolo în fiecare weekend.

Cred că dacă renunţăm să încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi şi avem curajul să ne căutăm propriul drum, indiferent care va fi acela, am reuşi să ne eliberăm de teamă şi am fi mult mai aproape unii de alţii. Nu e nimic mai important decât asta…

Emisiuni TV cu Cristian Erdei şi cazuri reale despre:

– depresie şi anxietate, aici

– probleme de cuplu şi divorţ, aici

– comunicare şi anxietate socială (în partea a doua a emisiunii), aici

– atacuri de panică (în partea a doua a emisiunii), aici

– fobie socială (în partea a doua a emisiunii), aici

-o şedinţă nostimă de psihoterapie, aici

Reclame

79 de gânduri despre „Cristian Erdei

  1. Pingback: Tabăra de la Ciucea: Despărțirile-Șansa marilor schimbări | psihoconexiuni

  2. Pingback: Tabăra de la Ciucea-Timiditatea și fobia socială | psihoconexiuni

  3. Pingback: Sentimentul de lipsă de sens | psihoconexiuni

  4. Pingback: Vinovăția și libertatea de a ierta | psihoconexiuni

  5. Pingback: Tabăra de la Ciucea-Sentimentul de lipsă de sens | psihoconexiuni

  6. Pingback: Egocentrism, individuație și nevoia de apartenență | psihoconexiuni

  7. Pingback: Conflictele interioare-Războiul cu noi înșine | psihoconexiuni

  8. Pingback: Tabăra de la Ciucea-Vinovăția și libertatea de a ierta | psihoconexiuni

  9. Pingback: Tabăra de la Ciucea-Masculinitatea și feminitatea în contemporan | psihoconexiuni

  10. Pingback: Petele oarbe-Metode practice și individuale de autocunoaștere | psihoconexiuni

  11. Pingback: Acceptarea, eliberarea și controlul emoțiilor | psihoconexiuni

  12. Pingback: Acceptarea, eliberarea și controlul emoțiilor – Tabăra Ciucea, 6-7 aprilie 2019 | psihoconexiuni

  13. Pingback: Comunicarea în cuplu | psihoconexiuni

  14. Pingback: Comunicarea eficientă în cuplu-Bariere, conflicte și prejudecăți | psihoconexiuni

  15. Pingback: Filofobia – teama de a iubi | psihoconexiuni

  16. Pingback: Teama de libertate, responsabilitate și decizie | psihoconexiuni

  17. Pingback: Teama de libertate, responsabilitate și decizie – Tabăra de la Ciucea | psihoconexiuni

  18. Pingback: Exerciții de autenticitate, empatie, acceptare necondiționată | psihoconexiuni

  19. Pingback: Gelozie și infidelitate | psihoconexiuni

  20. Pingback: Ești un părinte bun pentru copilul din tine? | psihoconexiuni

  21. Pingback: Metode creative de relaxare | psihoconexiuni

  22. Pingback: Depresia – Metode practice de prevenire și vindecare | psihoconexiuni

  23. Pingback: Teama de critică, respingere și abandon | psihoconexiuni

  24. Pingback: Anxietatea de sănătate-teama de boli | psihoconexiuni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s