Monica Vinaşi

Poate că pentru mulţi oameni iarna pare un anotimp care aduce tristeţe şi însingurare… Dar pentru mine, un capricorn născut în urmă cu 49 de ani într-o zi de ianuarie, în Clujul care mi-e atât de drag, iarna are cu totul alte valenţe.Dincolo de frigul de afară şi parcă în pofida îngheţului care pare că nu lasă nici o şansă pământului, acolo în adânc, sămanţa ascunsă, neştiută de nimeni, lucrează, pregătindu-se pentru timpul în care va putea să iasă la lumină ca o eternă chezăşie a triumfului vieţii asupra morţii… Eu, un capricorn fidel zodiei mele m-am perceput întotdeauna ca fiind persoana din spatele a ceea ce se vede strălucind adesea, persoana care este mereu acolo,care rezistă la greu, pe care te poţi baza şi care asigură mereu un fel de continuitate, de trăinicie.

Copil fiind,  am fost lipsita de prezenta bunicilor si abia mai târziu, la maturitate mi-am dat seama că mi-au lipsit mult cuvintele blânde, îmbraţisările şi răbdarea bunicilor mei, care să mă înveţe rugăciunea de seară şi să mă iniţieze în comunicarea mea cu Dumnezeu…

Dar pentru că legea compensaţiei funcţionează mereu în vieţile noastre, am fost dăruită cu părinţi adevăraţi, oameni simpli, care şi-au păstrat curăţenia sufletului,care au refuzat să se supună „valorilor” din lumea de astăzi şi au rămas fideli credinţelor şi destinului lor.Mama mi-a dăruit curajul, ambiţia şi perseverenţa, iar tata, mi-a dat căldura, cinstea,înţelegerea şi încrederea.Am avut privilegiul să fiu dăruită cu fratele meu, mai mic cu 12 ani, frate de sânge, dar mai ales frate de suflet şi dăruire, prietenul meu cel mai bun şi partener de nădejde în visul comun de a aduce alinare sufletească oamenilor. Sunt moşteniri foarte preţioase pentru mine şi mă simt onorată să le duc mai departe, spre fiul meu de 24 de ani, bucată din inima mea, cea mai frumoasă „filă„ din povestea vieţii mele.De câteva luni ni s-a alăturat şi nepoţica mea, cea care poartă zâmbetul şi privirea fratelui meu şi ştiu, că moştenirea trecutului nostru este pe mâini bune.

Am parcurs fiecare etapă a călătoriei mele pas cu pas, cu răbdare şi mereu cu multă trudă, pentru că unul dintre crezurile mele este că un lucru valoros, care dăinuie, nu se obţine uşor.

Am făcut lucrurile cu dăruire doar că am apucat-o uneori pe cărări întortocheate şi nu mi-am dat seama că ele mă îndepărtează de drumul meu.Poate că nu mi-am lăsat suficient răgaz să mă gândesc la ceea ce-mi doresc, la ceea ce mă reprezintă cu adevărat şi de aceea alegerile mele au fost adesea contradictorii.Am absolvit un liceu umanist,  apoi am ales Facultatea de Stiinţe Economice şi m-am cufundat pentru mulţi ani in cifre reci, departe de oameni…Totuşi meseria de economist mi-a asigurat bunăstarea materială şi mi-a dezvoltat partea raţională, concretă, pragmatică.

Nu m-am gândit prea bine ce fel de partener de suflet mi-aş dori, cum să recunosc persoana care să mă completeze şi care prin iubirea ei, să nu mă îngrădească, ci dimpotrivă să mă ajute să mă dezvolt şi am ales un soţ nepotrivit pentru mine, rămânând captivă într-o căsnicie nefericită care a durat 19 ani.Totuşi, nu regret că lucrurile s-au întâmplat aşa, pentru că l-am primit pe fiul meu, rod al iubirii noastre de început, bucuria şi împlinirea sufletului meu.

Un timp, am încercat să mă împac cu ceea ce-mi dăruise viaţa, dar am devenit din ce în ce mai tristă, mai însingurată .Am simţit în mine un fel de tristeţe, de dor…am tânjit după ceva, un lucru pe care nu-l puteam numi sau defini, dar căruia îi simţeam lipsa…Mereu privirea mea a căutat dincolo de ceea ce era în faţa mea, dincolo de lucrurile concrete, palpabile, undeva în adâncul oamenilor, în sufletul lor, ca şi cum aş fi presimţit că acolo, numai acolo, puteam să găsesc acel “ceva” de care fiinţa mea avea nevoie.

Într-o zi, sufletul meu mi-a spus că era în puterea mea să schimb lucrurile şi m-a întrebat cu tristeţe dacă aveam de gând să continui să joc un rol care nu era al meu, să aleg să las totul aşa şi să nu fac nimic cu viaţa mea. La început m-am speriat şi m-am întrebat dacă ştiu de fapt ce vreau şi am început să caut semnele care să-mi indice drumul pe care să-l aleg. Ce garantii aveam că nu voi greşi din nou? N-am găsit garanţii, doar că am auzit plânsul inimii mele şi am ştiut că trebuia să plec, că trebuia să schimb… Mi-a fost tare frică pe drumul pe care am pornit, m-am întâlnit  cu toţi duşmanii mei cei mai de temut, cu teama, cu eşecul, cu suferinţa, cu îndoiala,minciuna, trădarea,vinovaţia şi m-am simţit tare singură. Am trecut prin deşert, printre ruinele vieţii mele şi mi-a fost tare greu, au fost zile de durere, de disperare, de zădărnicie…

Acolo, undeva în adâncul meu, a mai rămas totuşi o scânteie, ceva din mine nu voia să plece, să renunţe…Nu stiu cum, dar acea scânteie infimă mi-a dat într-o zi un fel de putere miraculoasă…a trebuit să reînvăţ să păşesc şi la fiecare pas mă cutremuram de durere…de teamă…de singurătate…Totuşi am păşit…uneori m-am târât…am îndrăznit să privesc, să caut, simţeam că venise timpul să las deşertul în urma mea şi să găsesc oaza…cu apă….Într-o zi am ajuns la marginea ei, m-am aşezat lângă un firicel de apă şi am plâns cu toată fiinţa mea…Am plâns pentru anii pierduţi în deşert, dar lacrimile de durere s-au amestecat apoi cu lacrimi de fericire pentru că eram acolo, pentru că mă învinsesem pe mine, pentru că eram din nou vie…

M-am  înscris la Facultatea de psihologie, la început pentru că am vrut să înţeleg ce se întâmplă cu mine, cu viaţa mea şi înţelegând să găsesc ajutor, să găsesc soluţii, dar m-am trezit că de fapt eu sunt cea care simţeam nevoia să dăruiesc şi dăruind, am primit infinit,  înapoi de la ceilalti.

Am plecat din colivia care ajunsese relaţia mea de cuplu şi m-am dedicat creşterii fiului meu, grijii pentru familia mea, înţelegerii şi ajutorului oferit celorlalţi oameni.

Am parcurs cei 6 ani de specializare în Psihoterapia de cuplu şi familie cu pasiune, cu interes şi cred cu convingere că familia este cel mai preţios lucru pentru un om, cel care îi satisface cea mai profundă nevoie, nevoia de afecţiune.

Care sunt resursele mele? Un fel de credinţă.În Dumnezeu, în bine, în frumos, în curat, în adevăr.Sentimentul că nu pot face altfel, că nu pot fi ceea ce nu sunt chiar dacă de multe ori am de pierdut.Credinţa că nimic nu este inutil, că toate experienţele mele au un sens, poate acela de a trăi cu adevărat şi de a mă îmbogăţi sufleteşte.Credinţa că sunt pe drumul pe care trebuie să fiu. Am mereu cu mine prieteni de nădejde, empatia, compasiunea, căldura, încrederea, prieteni care mă ajută in fiecare zi să rămân egală cu mine însămi…Poate e nevoie şi de un pic de curaj, de nebunie, în această lume în care trăim, dar ştiu că piramidele nu ar mai fascina oamenii daca locul lor nu ar fi in deşert.

Uneori, în lumea capricornului , animal deopotrivă terestru şi acvatic cu cap de capră şi cu coadă de delfin, mă simt prinsă între cele două părţi ale mele, dar cred că am găsit calea mea, ca fiind aceea de a nu renunţa să culeg floarea de colţ ca să o dăruiesc căluţului de mare…Sper ca împreună, să renuntăm la amăgirea de a ne mulţumi cu florile colorate , mult prea la îndemână şi să nu încetăm să urcăm cu curaj pe stâncile grele ca să căutăm pentru vieţile noastre, florile de colţ…

O emisiune în care Monica vorbeşte espre cum a depăşit depresia şi anxietatea, aici.

Reclame

Un gând despre „Monica Vinaşi

  1. Foarte frumos,mi-a placut ce am citit .Apropo, si eu sunt capricoarna…Tu si fratele tau Cristian stiti sa uimiti oamenii si cred ca sunteti niste oameni minunati,cu suflet bun care vor sa faca bine in lumea asta plina de rautate. Ma bucur ca ai depasit temerile si anxietatea cu care ma confrunt si eu, si ma bucur ca ai ales sa ajuti oamenii ca ai ales Psihologia.Sincera sa fiu si pe mine ma atrage domeniul acesta , in primul rand pentru autocunoastere apoi pt a-i ajuta si pe altii. Iti doresc mult succes pe noul tau drum!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s