Psihoterapie

Prin psihoterapie există şansa de a ne lăsa ajutaţi să înţelegem profunzimea problemelor psihologice cu care ne confruntăm şi de a găsi soluţii eficiente pentru a le depăşi. Dincolo de tehnici oferite de specialişti, este vorba, în primul rând, de un contact uman special în care se creează un climat de acceptare necondiţionată, suport emoţional şi o relaţie terapeutică bazată pe încredere, deschidere şi empatie, de fapt un parteneriat între oameni care se întâlnesc într-un efort comun dedicat schimbării.

Tipuri de psihoterapie:

Psihoterapie individuală – constă într-un număr de întâlniri( în medie 10-12), de obicei săptămânale,  durata unei şedinţe de 1 oră, cu un expert terapeut.

Psihoterapie de grup – sesiuni săptămânale, cu durata  de 1,5 ore, coordonate de un specialist,  în cadrul unor grupuri omogene formate din membrii care se confruntă cu acelaşi tip de problemă( de exemplu atacuri de panică, dependenţe de substanţe, depresie etc.), unde există un schimb de experienţă  şi se dobândesc abilitaţi de control a simptomelor, într-un cadru în care participanţii oferă suport şi susţinere afectivă în demersul comun spre vindecare.

Psihoterapie online – utilă mai ales pentru cei care, din diverse motive, nu pot participa direct la întâlniri, constând în interacţiuni cu suport tehnic (Skype, discuţii pe forum, mail etc).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s