Tabăra de frici: Filofobia-teama de a iubi

de Cristian Erdei

Data:  de sâmbătă 14.07.2018. ora 15, până duminica, 15.07.2018 ora 18

Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr. 133, Jud. Cluj

Provocarea pe care v-o propun pentru această întâlnire poate fi o experiență extrem de intensă:

La finalul workshopului, aș vrea să alegem minim doi oameni din viață noastră, față de care ne-ar fi foarte greu să facem asta, cărora să le transmitem atunci și acolo, așa cum simte fiecare (cuvinte scrise sau spuse, gesturi, cadouri etc.) că îi … iubim.

Unul dintre ei are o particularitate stranie: este singurul om de pe fața pământului care o să ne fie alături, fără nici o îndoială, până în ultima secundă a vieții; de sentimentele noastre pentru el depind toate celelalte relații pe care le avem …da, ați ghicit, e vorba de noi înșine 🙂

Ceilalți pot fi rude, iubiți, prieteni, colegi, dușmani (cât de tare ar fi asta !) , important este să reușim să deblocăm și să exprimăm poate cel mai profund sentiment de care e capabilă o ființă umană.

Am incredere că vom reuși să separăm două trăiri a căror asociere a făcut ravagii, așa cum veți vedea mai jos la descrierea tematicii evenimentului, în istoria sufletelor omenești: iubirea și suferința.

Mai ales, mizez pe ajutorul vostru în a ne ajuta reciproc să înțelegem relația lor invers proporțională…știu că din asta se naște speranța și încrederea în noi și în ceilalți.

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Iar combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

ACTIVITĂȚI:

Workshopuri
– Teorie :împărtășirea (opțional) problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

-Aplicații practice: tehnici și strategii contrafobice, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

Foc de tabără
Socializare
Jocuri sportive
Karaoke
Party
Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 190 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin asemenea dificultați sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe cei care cred că le-au decis evoluția.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste și să interiorizeze.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Unii dintre noi știm că suntem filofobi pentru că, pur și simplu, ne pare o “afacere” mai bună decât aceea de a ne simți mereu răniți când ne apropiem de cineva.

Nu este cazul însă cu cei care se plâng mereu de faptul că lumea a devenit insensibilă, că au dat totul și nu au primit nimic înapoi, că s-au oferit “pe tavă” în relațiile lor, iar apoi s-au ales doar cu dezamăgiri și frustrări.

Desigur, nu poți să nu le dai dreptate, cel puțin într-un grad: da, e plin de oameni care îi folosesc pe ceilalți, mai mult sau mai puțin conștient, pentru a se ascunde de sentimentul de singurătate, a-și „propti” stima de sine sau a scăpa de teroarea de a nu știi ce să facă cu ei înșiși.

Dincolo de faptul că este destul de improbabil că, în tot universul, ei au rămas ultimele ființe capabile de iubire, la o analiză mai atentă, ceea ce transpare este aparent ciudat și cam trist: în spatele nemulțumirilor acestor oameni se ascunde, de fapt, propria lor capacitate redusă de apropiere de ceilalți.

Să fim atunci atât de mulți filofobi pe lumea asta? Să explice asta de ce știm atât de puține cazuri în care relațiile sunt frumoase?

Ca să răspundem, e necesar să ne punem de acord despre semnificația unuia dintre cele mai confuz interpretate sentimente din istoria umanității: iubirea.

Chiar dacă avem o grămadă de cuvinte cu sensuri foarte diferite care descriu relațiile interpersonale și caricaturile lor (atașament, dependență, dragoste, îndrăgostire, prietenie, amiciție etc.), mulți dintre noi suntem convinși că iubim, de fapt, până la cer și înapoi.

Atât de tare, încât nici măcar invidiile, răzbunările, răutățile, geloziile patologice, violențele de tot felul, infidelitățile etc. nu ne-ar schimba părerea.

Ar părea de bun simț că numai oamenii maturi emoționali pot să iubească, cei care pot să facă asta cu ei înșiși mai întâi, că nu pot să ofer ceva dacă nu prea am nimic de oferit și sunt în căutarea jumătății care să mă salveze de mine însumi, că nu îți vine să faci rău celor pe care îi iubești, că ai încredere în ei pentru că îi cunoști foarte bine, că te bucuri dacă sunt fericiți și evoluează, chiar dacă nu mai sunteți împreună etc.

Și totuși, cu toate aceste veritabile indicii firești care ne spun cum stau de fapt lucrurile, în practică confuziile sunt destul de mari și au consecințe uriașe la nivel de suferință umană profundă. De fapt, exact această suferință devine generatoare de teamă…o teamă adâncă, terifiantă, copleșitoare…teama de a iubi.

E aproape imposibil de înțeles, la prima vedere, cum generații întregi de oameni inteligenți au înghițit, de-a lungul timpului, o idee de genul: “A iubi presupune un mare risc și poate produce multă durere”…

Și totuși, filmele, melodiile, poeziile, povestirile, ca să nu mai vorbim de experiența celor apropiați și a celor mai mari “de la bloc”, abundă de exemple în care viața cuiva nu are sens fără altcineva, în care nu pot să respir fără tine, în care regret că te iubesc și sufăr ca un câine…probabil asociem iubirea cu dependența și agonia încă din primii ani ai vieții.

Stau lucrurile altfel de fapt? Au stat mereu altfel?

Pentru asta, să ne gândim la două tipuri de suferință atunci când o relație se termină:

Primul tip se referă la tristețea firească a cuiva care iubește și nu este iubit…e ca un doliu, e dor, e melancolie, e acceptarea unui final și pregătirea pentru un nou început, e despre a învăța ceva din această experiență și a evolua.

Al doilea tip este extrem de diferit: anxietate, depresie, furie, disperare, gelozie, obsesie, răzbunare, manipulare invidie, complexe de inferioritate, răni narcisice, e despre imaturitate și un copil interior nesigur și speriat, despre relații toxice, dependență și stagnare.

E greu de găsit iubire în genul ăsta de suferință, atunci când suntem măcinați în interior de conflicte nerezolvate cu noi înșine. Dar n-aș vrea să fim idealiști și să gândim în termeni de “totul sau nimic”… aș spune că, de fapt, iubește fiecare cât poate. Iar uneori, poate atât de puțin…

Teama de a iubi există pentru a încerca să ne “protejeze” de abandon, respingere și devalorizare, trăiri traumatice, unele din primii ani ai vieții în care am fost expuși în medii imperfecte în care ne simțeam neajutorați și singuri.

În realitate însă, genul ăsta de protecție este unul dintre cele mai bune exemple despre defense exagerate care, în loc să rezolve problema de care încearcă să ne apere, generează multe altele, uneori mai grave decît prima: aplatizare afectivă, izolare, pesimism, autosabotare etc.

Și aici nu e vorba doar despre relații de cuplu, ci despre toate legăturile noastre : cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu divinitatea, cu universul, cu noi înșine…dacă iubirea este un mod de raportare la tot ce este în jur, un fel de a fi al cuiva în interacțiunea cu viața, atunci lipsa ei explică de ce ne simțim uneori atât de deconectați și străini.

Da, cred că lucrurile au stat mereu altfel: nu, nu iubirea ne face să suferim, ci absența ei…

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Reclame

Despărțirile-șansa marilor schimbări

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: felul cum despărțirile pot fi ocazia unor vindecări profunde care devin fundația și speranța unui nou început.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Am trecut cu toții prin tot felul de despărțiri, mai mult sau mai puțin dureroase și nu este ușor să înveți ceea ce era de învățat din aceste relații și să mergi înainte mai bun și mai întreg cu ceea ce ești.

În principiu, sunt două tipuri de suferință, a căror diferențiere devine necesară și aplicabilă pentru viitor:

Atunci când simțim firesc un fel de tristețe și melancolie în fața realității că ceva a trebuit să moară pentru ca altceva, mai prețios și mai adânc, să poată să se nască, durerea sufletească se vindecă natural și lin.

Însă atunci când trăim acut și agitat sentimente de neacceptare, furie, neîncredere, frustrare, teamă, gelozie, resemnare și chiar, în cazuri mai grave, anxietate, depresie sau abuz de substanțe, lucrurile se complică și este necesar un travaliu activ și susținut pentru vindecare.

Asta pentru că, undeva acolo, poate de ani și ani de zile, există niște răni care s-au redeschis și care ne amintesc de traume și dureri din trecutul care uneori se intinde până la primii ani ai vieții.

Cade în sarcina noastră atunci să ne asumăm responsabilitatea de a ne ingriji de noi înșine, de a cere ajutor și de a nu mai căuta vinovați în exterior pentru ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă cei de care ne-am despărțit au facut propriile greșeli în relația cu noi.

Știu că nu e ușor să facem asta, dar mai știu și că, dacă vom reuși să confruntăm și să schimbăm ceea ce e nevoie în interiorul nostru, nu vom mai repeta la infinit același tip de experiențe chinuitoare și vom avea privilegiul de a fi împliniți printr-o altfel de apropiere de ceilalți, fiind maturi și puternici.

N-am indoieli că este posibil și că depinde de noi să construim încrederea și iubirea pe care le visăm.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Vineri 19.01. 2018, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 100 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună  🙂

Frica de singurătate-tu te ai pe tine?

 

 

Photo: Héctor García,
Flickr, http://bit.ly/2ANjb6O

Fugi de momente în care ești doar cu tine?
Ai aflat de ce nu ești bine când rămâi singur?
Te poți simții acasă și când nu e nimeni în jur?

Workshopul are două părți, prima la Cluj-Napoca (vineri) și a doua în com. Ciucea (sâmbătă și duminică), fiind susținut de Cristian Erdei, medic psihiatru și psihoterapeut.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: felul cum relația cu noi înșine e singurul drum spre a nu ne mai simții singuri.

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment, mulțumesc mult pentru generozitate.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

PARTEA I

DATA ȘI ORA : Vineri 17.11. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:

Workshop-Teorie, discuții deschise, exemple, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 70 RON

PARTEA II

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 18.11.2017, ora 17 până DUMINICĂ 19.11.2017, ora17

LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”

ACTIVITĂȚI:

SÂMBĂTĂ 18.11.2017

17-17,30: Cazare

17,30-20: Workshop -Aplicații practice:

Tehnici și strategii de autocunoaștere și autoacceptare
Exerciții de expunere la teama de singurătate
Jocuri de rol, psihodramă
Soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire
Feedback individual și colectiv

20-21 Cina

21-22: Foc de tabără

22: Socializare, party, karaoke

DUMINICĂ 19.11.2017

9-10 Mic dejun

10-14 Excursie

14-15 Prânz

15-17 Reuninune pentru feedback individual și colectiv

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului.

Sunt incluse GRATUIT cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente.

COST: 200 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Motto: „Sunt om şi nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”
(Terentius)

Ştii cât poate fi de greu ceva în aparenţă atât de simplu, cum ar fi să stăm seara pe un scaun, pentru cinci minute, cu lumina stinsă şi ochii închişi, fără telefoane, calculatoare, televizoare, departe de toată nebunia din jur,de toţi ceilalţi şi să ne uităm în noi, să ne vedem propriile gânduri şi emoţii?

Când ai făcut asta ultima dată?

E unul din simptomele unei frici teribile şi ancestrale: FRICA DE SINGURĂTATE.

Crezi că singurătatea este de fapt un sentiment şi nu depinde exclusiv de prezenţa altor persoane?

Te-ai simţit vreodată singur în familie, în cuplu, la serviciu sau chiar în mijlocul a o mie de oameni?

Ştii cum e să te vezi ca a cincea roată la căruţă între perechi care se îmbrăţişează şi pe care le invidiezi?

Urăşti sărbătorile, concediile, weekendurile, onomasticile, petrecerile şi serile pentru că toate îţi strigă cât eşti de singur?

Te apasă vinovăţia că cei dragi te văd nefericit chiar dacă încearcă să-ţi fie alături?

Te-ai săturat să ai impresia că nu eşti înţeles şi să fii considerat un ciudat doar pentru că eşti singur?

Ai obosit să te agăţi de oameni cu care nu ai nimic în comun doar pentru a uita de tine? Să faci mereu compromisuri uriaşe pentru a nu fi abandonat? Sau să treci de la o relaţie la alta, atunci când anticipezi momentul despărţirii, în disperarea de a nu te întâlni cu tine însuţi?

Te-ai gândit vreodată că e ceva profund în neregulă cu tine care ar explica propria solitudine? Poate timiditatea, complexele de inferioritate, neîncrederea sau teama de a fi rănit? Posesivitatea, criticismul, tendinţa de dominare sau submisivitate, infidelitatea, dezamăgirea, neajutorarea, dependenţa sau neasumarea unor responsabilităţi?

Ai aşteptări prea mari de la omul lângă care te visezi?

Vârsta sau lipsa banilor ţi se par impedimente majore în încercarea de a cunoaşte pe cineva?

Te consideri ca de pe o altă planetă cu oamenii din ziua de azi, care ţi se par neserioşi, superficiali, preocupaţi doar de carieră sau sex?

Ai descoperit că repeţi un anumit fel de a fi sau cauţi ceva comun la toţi cei cu care încerci să ai o relaţie şi asta face ca lucrurile să nu meargă?

Crezi că ai avut o singură şansă la a-ţi găsi sufletul pereche şi dacă ai ratat-o eşti condamnat pe viaţă la nefericire?

Ai constatat cu amărăciune că izolarea te-a schimbat, că ai devenit deprimat, resemnat şi foarte vulnerabil la încercările vieţii?

Crezi că avem nevoie uneori să fim singuri? Că asta ne face mai confortabili, sau poate mai liberi şi mândrii că nu depindem de nimeni? Sau că există o şansă imensă de a ne cunoaşte mai bine şi a deveni mai buni tocmai în astfel de momente?

Ai descoperit că un fel de însingurare face parte din destinul fiecărei fiinţe umane care îşi acceptă senin şi responsabil propria unicitate?

Prea adesea credem că purtăm în noi un gol imens care poate fi umplut doar de alţi oameni. Şi prea adesea nu înţelegem că putem fi cu adevărat aproape de ceilalţi doar dacă ne avem pe noi înşine şi ştim cine suntem. Doar atunci vom reuşi să vedem esenţa celor care ne sunt aproape, fără a ne privi doar pe noi în ei şi fără a uita că rămânem diferiţi chiar dacă ne leagă atât de multe.

Şi totuşi, există câteva miracole ale oamenilor de pe lumea asta, chiar dacă uneori nu le vedem nici dacă sunt chiar în faţa noastră. Unul e atunci când te destăinui cu un necaz unui prieten, iar dacă te simţi înţeles, acceptat şi iubit, în final se întâmplă minunea: povara a dispărut ca prin farmec, te-ai eliberat de ea fără ca măcar să primeşti un sfat. La fel de misterios e modul în care ne putem simţi uimitor de aproape chiar dacă între noi sunt mii de kilometrii distanţă. Pur şi simplu, pentru câteva clipe, singurătatea dispare… Iar dacă putem face asta, atunci totul este posibil!

Hai să ne amintim că nimeni nu e străin de nimeni şi să căutăm împreună o cale de a scăpa de izolare şi suferinţă. Până la urmă, suntem cu toţii…oameni.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună 🙂

Workshop: Despărțirile-șansa marilor schimbări

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: felul cum despărțirile pot fi ocazia unor vindecări profunde care devin fundația și speranța unui nou început.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Am trecut cu toții prin tot felul de despărțiri, mai mult sau mai puțin dureroase și nu este ușor să înveți ceea ce era de învățat din aceste relații și să mergi înainte mai bun și mai întreg cu ceea ce ești.

În principiu, sunt două tipuri de suferință, a căror diferențiere devine necesară și aplicabilă pentru viitor:

Atunci când simțim firesc un fel de tristețe și melancolie în fața realității că ceva a trebuit să moară pentru ca altceva, mai prețios și mai adânc, să poată să se nască, durerea sufletească se vindecă natural și lin.

Însă atunci când trăim acut și agitat sentimente de neacceptare, furie, neîncredere, frustrare, teamă, gelozie, resemnare și chiar, în cazuri mai grave, anxietate, depresie sau abuz de substanțe, lucrurile se complică și este necesar un travaliu activ și susținut pentru vindecare.

Asta pentru că, undeva acolo, poate de ani și ani de zile, există niște răni care s-au redeschis și care ne amintesc de traume și dureri din trecutul care uneori se intinde până la primii ani ai vieții.

Cade în sarcina noastră atunci să ne asumăm responsabilitatea de a ne ingriji de noi înșine, de a cere ajutor și de a nu mai căuta vinovați în exterior pentru ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă cei de care ne-am despărțit au facut propriile greșeli în relația cu noi.

Știu că nu e ușor să facem asta, dar mai știu și că, dacă vom reuși să confruntăm și să schimbăm ceea ce e nevoie în interiorul nostru, nu vom mai repeta la infinit același tip de experiențe chinuitoare și vom avea privilegiul de a fi împliniți printr-o altfel de apropiere de ceilalți, fiind maturi și puternici.

N-am indoieli că este posibil și că depinde de noi să construim încrederea și iubirea pe care le visăm.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 20.05. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept cu drag 🙂

Workshop-Teama de critică, respingere și abandon

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, pe o tematică des întâlnită: motivele pentru care ajungem să ne fie teamă de critică, respingere și abandon, felul cum asta ne poate modifica profund viața și, mai ales, soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă astfel de temeri.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 29.04. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept cu drag 🙂

Strategii practice pentru rezolvarea problemelor de cuplu (workshop)

1811

de Cristian Erdei

Invitati sunt parteneri ai cuplurilor care se confrunta cu diverse dificultati, avand in prim plan problemele de comunicare, cei care intentioneaza sa se implice intr-o relatie de cuplu si sunt interesati de modalitati eficiente de alegere a viitorului partener, cei care vor sa dea o mana de ajutor in medierea unor conflicte de cuplu a celor apropiati sau persoane care vor sa se informeze si sa previna astfel de situatii.

Tematică:
1.Iubirea în cuplu-„definiţie”, paradigme, structură, tipuri
2.Etapele unei relaţii de cuplu
3.Mituri false în relaţiile de cuplu
4.Cauzele stresului în cuplu: comunicarea ineficientă, criticismul expectat, certurile, erodarea întăririlor, neglijenţa, dezechilibrul puterii, infidelitatea, gelozia, posesivitatea, violenţa, abuzul, acceptarea stereotipurilor, expectaţii şi credinţe negative, izolarea, pierderea intimităţii, problemele sexuale, lipsa autocunoaşterii, minciuna, plictiseala, responsabilităţile parentale etc.
5.Rolul cogniţiilor în dinamica interpersonală şi schemele familiale
6.Modele de adaptare a funcţionării cuplului
7.Modelul reciproc de interacţiune în cuplu
8.Pattenuri negative de interacţiune în cuplu
9.Strategii de rezolvare pentru problemele în cuplu
10.Limitări ale intervenţiei în problemele de cuplu

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate care au nevoie de răspunsuri. Desigur, cel mai eficient ar fi daca la acest eveniment ar participa ambii parteneri ai acelorasi cupluri. Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu astfel de obstacole.

Manifestare susţinută de Cristian Erdei, medic specialist psihiatru şi psihoterapeut.

Data: Sâmbătă, 16.11.2013, între orele 15,30-18,30; Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, etaj 1, ap.6.

Numărul maxim de participanţi este 20, iar înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. tel. 0740148530, tot aici putându-se oferi detalii despre acest eveniment.