Tabăra întâlnirii cu copilul interior

de Cristian Erdei

Cum ar fi dacă am face o serbare pentru copii care încă mai suntem?

Unde să revedem poze și filmulețe de când eram mici, să ne îmbrăcăm ca atunci, poate să recităm o poezie, să cântăm sau să interpretăm personaje din povești?

Trei zile de apropiere de inocența din noi…

Cum ar fi dacă am retrăi acele emoții și am observa că, uneori la zeci de ani distanță, ne mai simțim încă ca în acele momente?

Mai ales, cum ar fi dacă acum, ca “oameni mari”, am putea înțelege toate acele trăiri și am găsi în noi puterea de a vindeca răni vechi care au rămas neîngrijite în sufletul nostru infantil?

Poate cea mai frumoasă idée despre maturitate despre care am auzit este legată de sentimentul de a fi devenit propria mamă și propriul tată.

A ne îngriji astfel de noi înșine presupune acceptare, curaj, înțelepciune și, mai presus de toate…iubire.

Iubire pentru partea noastră de copil, de care nu ne vom despărți niciodată și a cărei importanță în viața fiecăruia este incomensurabilă.

De acolo poate să vină bucuria pentru simplul fapt de a exista și pentru lucrurile simple, imaginația, creativitatea, intuiția, jocul, curiozitatea, spontaneitatea, candoarea, puritatea, îndrăzneala de a visa, încrederea într-o lume primitoare și familiară.

Din păcate, așa cum se întâmplă adesea, n-am crescut întotdeauna într-un mediu armonios și cei din jur, limitați de propriile imperfecțiuni, n-au știut mereu să ne inspire să creștem frumos.

Am fost răniți, undeva, cândva, în feluri pe care poate nu ni le mai amintim, iar apoi, în încercarea de a scăpa de suferință, am ascuns rănile sau le-am pansat fără să se vindece…au rămas cicatrici, care încă ne mai dor atunci când retrăim sentimente confuze de demult.

Devenim nefericiți în relații, ne simțim abandonați, nedreptățiți și singuri, așteptăm de la ceilalți ceva ce nu pot să ne ofere, suntem răsfățați, egocentrici, narcisici, invidioși, geloși, posesivi, complexați, izolați, revoltați, dependenți și intoleranți când dorințele nu ni se îndeplinesc.

Un articol mai ciudat din trecut, în ton cu tema, ca un dialog înterior:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2014/11/27/a-deveni-intreg/

Reacționezi uneori imatur și nu știi de ce?
Știi să te joci cu viața spontan și creativ?
Te iei prea în serios?
Simți că te dor răni nevindecate din trecut?
Ești un părinte bun pentru copilul din tine?
Știi cum să te maturizezi?

Da…câteodată nu e prea simplu să împaci copilul din tine, chiar dacă are o atât de mare nevoie de asta…

Evenimentul va integra informaţiile teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Iar combinația dintre psihoterapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

ACTIVITĂȚI:
Workshopuri- Teorie :împărtășirea problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

-Aplicații practice: tehnici și strategii pentru acceptarea și apropierea copilului interior, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

Foc de tabără
Socializare
Jocuri sportive
Karaoke
Party
Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 290 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin dificultați de relaționare cu partea imatură din ei înșiși, sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înșiși.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste și să culeagă informații utile.

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Reclame