Tabăra de frici: Filofobia-teama de a iubi

de Cristian Erdei

Data:  de sâmbătă 14.07.2018. ora 15, până duminica, 15.07.2018 ora 18

Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr. 133, Jud. Cluj

Provocarea pe care v-o propun pentru această întâlnire poate fi o experiență extrem de intensă:

La finalul workshopului, aș vrea să alegem minim doi oameni din viață noastră, față de care ne-ar fi foarte greu să facem asta, cărora să le transmitem atunci și acolo, așa cum simte fiecare (cuvinte scrise sau spuse, gesturi, cadouri etc.) că îi … iubim.

Unul dintre ei are o particularitate stranie: este singurul om de pe fața pământului care o să ne fie alături, fără nici o îndoială, până în ultima secundă a vieții; de sentimentele noastre pentru el depind toate celelalte relații pe care le avem …da, ați ghicit, e vorba de noi înșine 🙂

Ceilalți pot fi rude, iubiți, prieteni, colegi, dușmani (cât de tare ar fi asta !) , important este să reușim să deblocăm și să exprimăm poate cel mai profund sentiment de care e capabilă o ființă umană.

Am incredere că vom reuși să separăm două trăiri a căror asociere a făcut ravagii, așa cum veți vedea mai jos la descrierea tematicii evenimentului, în istoria sufletelor omenești: iubirea și suferința.

Mai ales, mizez pe ajutorul vostru în a ne ajuta reciproc să înțelegem relația lor invers proporțională…știu că din asta se naște speranța și încrederea în noi și în ceilalți.

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Iar combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

ACTIVITĂȚI:

Workshopuri
– Teorie :împărtășirea (opțional) problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

-Aplicații practice: tehnici și strategii contrafobice, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

Foc de tabără
Socializare
Jocuri sportive
Karaoke
Party
Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 190 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin asemenea dificultați sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe cei care cred că le-au decis evoluția.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste și să interiorizeze.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Unii dintre noi știm că suntem filofobi pentru că, pur și simplu, ne pare o “afacere” mai bună decât aceea de a ne simți mereu răniți când ne apropiem de cineva.

Nu este cazul însă cu cei care se plâng mereu de faptul că lumea a devenit insensibilă, că au dat totul și nu au primit nimic înapoi, că s-au oferit “pe tavă” în relațiile lor, iar apoi s-au ales doar cu dezamăgiri și frustrări.

Desigur, nu poți să nu le dai dreptate, cel puțin într-un grad: da, e plin de oameni care îi folosesc pe ceilalți, mai mult sau mai puțin conștient, pentru a se ascunde de sentimentul de singurătate, a-și „propti” stima de sine sau a scăpa de teroarea de a nu știi ce să facă cu ei înșiși.

Dincolo de faptul că este destul de improbabil că, în tot universul, ei au rămas ultimele ființe capabile de iubire, la o analiză mai atentă, ceea ce transpare este aparent ciudat și cam trist: în spatele nemulțumirilor acestor oameni se ascunde, de fapt, propria lor capacitate redusă de apropiere de ceilalți.

Să fim atunci atât de mulți filofobi pe lumea asta? Să explice asta de ce știm atât de puține cazuri în care relațiile sunt frumoase?

Ca să răspundem, e necesar să ne punem de acord despre semnificația unuia dintre cele mai confuz interpretate sentimente din istoria umanității: iubirea.

Chiar dacă avem o grămadă de cuvinte cu sensuri foarte diferite care descriu relațiile interpersonale și caricaturile lor (atașament, dependență, dragoste, îndrăgostire, prietenie, amiciție etc.), mulți dintre noi suntem convinși că iubim, de fapt, până la cer și înapoi.

Atât de tare, încât nici măcar invidiile, răzbunările, răutățile, geloziile patologice, violențele de tot felul, infidelitățile etc. nu ne-ar schimba părerea.

Ar părea de bun simț că numai oamenii maturi emoționali pot să iubească, cei care pot să facă asta cu ei înșiși mai întâi, că nu pot să ofer ceva dacă nu prea am nimic de oferit și sunt în căutarea jumătății care să mă salveze de mine însumi, că nu îți vine să faci rău celor pe care îi iubești, că ai încredere în ei pentru că îi cunoști foarte bine, că te bucuri dacă sunt fericiți și evoluează, chiar dacă nu mai sunteți împreună etc.

Și totuși, cu toate aceste veritabile indicii firești care ne spun cum stau de fapt lucrurile, în practică confuziile sunt destul de mari și au consecințe uriașe la nivel de suferință umană profundă. De fapt, exact această suferință devine generatoare de teamă…o teamă adâncă, terifiantă, copleșitoare…teama de a iubi.

E aproape imposibil de înțeles, la prima vedere, cum generații întregi de oameni inteligenți au înghițit, de-a lungul timpului, o idee de genul: “A iubi presupune un mare risc și poate produce multă durere”…

Și totuși, filmele, melodiile, poeziile, povestirile, ca să nu mai vorbim de experiența celor apropiați și a celor mai mari “de la bloc”, abundă de exemple în care viața cuiva nu are sens fără altcineva, în care nu pot să respir fără tine, în care regret că te iubesc și sufăr ca un câine…probabil asociem iubirea cu dependența și agonia încă din primii ani ai vieții.

Stau lucrurile altfel de fapt? Au stat mereu altfel?

Pentru asta, să ne gândim la două tipuri de suferință atunci când o relație se termină:

Primul tip se referă la tristețea firească a cuiva care iubește și nu este iubit…e ca un doliu, e dor, e melancolie, e acceptarea unui final și pregătirea pentru un nou început, e despre a învăța ceva din această experiență și a evolua.

Al doilea tip este extrem de diferit: anxietate, depresie, furie, disperare, gelozie, obsesie, răzbunare, manipulare invidie, complexe de inferioritate, răni narcisice, e despre imaturitate și un copil interior nesigur și speriat, despre relații toxice, dependență și stagnare.

E greu de găsit iubire în genul ăsta de suferință, atunci când suntem măcinați în interior de conflicte nerezolvate cu noi înșine. Dar n-aș vrea să fim idealiști și să gândim în termeni de “totul sau nimic”… aș spune că, de fapt, iubește fiecare cât poate. Iar uneori, poate atât de puțin…

Teama de a iubi există pentru a încerca să ne “protejeze” de abandon, respingere și devalorizare, trăiri traumatice, unele din primii ani ai vieții în care am fost expuși în medii imperfecte în care ne simțeam neajutorați și singuri.

În realitate însă, genul ăsta de protecție este unul dintre cele mai bune exemple despre defense exagerate care, în loc să rezolve problema de care încearcă să ne apere, generează multe altele, uneori mai grave decît prima: aplatizare afectivă, izolare, pesimism, autosabotare etc.

Și aici nu e vorba doar despre relații de cuplu, ci despre toate legăturile noastre : cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu divinitatea, cu universul, cu noi înșine…dacă iubirea este un mod de raportare la tot ce este în jur, un fel de a fi al cuiva în interacțiunea cu viața, atunci lipsa ei explică de ce ne simțim uneori atât de deconectați și străini.

Da, cred că lucrurile au stat mereu altfel: nu, nu iubirea ne face să suferim, ci absența ei…

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Reclame

Maturitatea și inteligența emoțională

de Cristian Erdei

Dai vina pe alții pentru ceea ce simți?
Stai de vorbă cu emoțiile tale?
Înțelegi sensul fiecărui sentiment?
Te accepți în toate trăirile tale?
Știi cum să te maturizezi?
Lași afectivitatea să te ajute să evoluezi?

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice creative, axate pe o tematică des întâlnită: pașii necesari spre maturitatea și inteligența emoțională.

Un articol mai ciudat din trecut, în ton cu tema, ca un dialog între rațiune și emoție:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2014/11/27/a-deveni-intreg/

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

PARTEA I

DATA ȘI ORA : Vineri 20.10. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:

Workshop-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 50 RON

PARTEA II

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 21.07.2017, ora 17 până DUMINICĂ 22.10.2017, ora17

LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”

ACTIVITĂȚI:

SÂMBĂTĂ 21.10.2017

17-17,30: Cazare

17,30-20: Workshop cu personificarea emoțiilor- Aplicații practice, tehnici și strategii de conștientizare a emoțiilor și evitării acestora, jocuri de rol, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

20-21 Cina

21-22: Foc de tabără

22: Socializare, party, karaoke, jocuri sportive (tenis de masă)

DUMINICĂ 22.10.2017

9-10 Mic dejun

10-14 Excursie la Muntele Vlădeasa

14-15 Prânz

15-17 Reuninune pentru feedback individual și colectiv

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului.

Sunt incluse GRATUIT cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente.

COST: 200 RON

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de dificultăți sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună 🙂

În noi cu ele

de Cristian Erdei

Uneori, le privim doar picioarele sau sânii superbi şi uităm că poate se simt aşa…ca o marfă.

Poate de aceea evităm să le privim în ochi, de teamă să nu ne vadă gândurile în care le dezbrăcăm şi le reducem la un simplu corp.

Alteori, ni se pare aiurea să le spunem că zâmbesc frumos şi că ne  pot salva viaţa, pentru că n-are nici o importanţă să ştie lucruri atât de evidente.

Apoi, sunt momente în care credem că e  banal să le întrebăm cum le-a mers în ziua asta, sau pur şi simplu, ce mai fac.

Considerăm că sunt lucruri mult mai importante decât o invitaţie într-o seară la un restaurant, unde să discutăm nimicuri cotidiene.

Căutăm metode sofisticate pentru a le cuceri şi vrem să părem distanţi sau indiferenţi, fără să ne dăm seama că au nevoie de lucruri atât de simple, cum ar fi să se simtă iubite.

Suntem  miraţi cât de mult contează pentru ele atunci când le deschidem uşa sau le cedăm un loc în autobuz…la urma urmei, e ceva atât de comun.

Nu  înţelegem multă vreme de ce sunt atât de fericite când le  promitem că vom sta împreună un weekend întreg şi că renunţăm la berea cu băieţii.

Nici ochii aceia umezi când le facem un cadou, un fleac agăţat de o idee subită, în drum spre casă…o floare, o prăjitură sau o eşarfă ieftină.

Suntem mereu surprinşi de reacţia lor la acel „Mi-e dor de tine”, spus la telefon,  între două întâlniri la servici. Pare o utopie ca nişte cuvinte, rostite pe fugă, să le însenineze ziua.

Ne enervează preludiile, sărutările nesfărşite şi importanţa pe care o acordă fiecărui detaliu insignifiant, atunci când vrem să facem dragoste.

Nevoia lor de a fi ţinute în braţe, mângâiate sau învelite cu plapuma, atunci când tresar în somn, ni se pare o copilărie.

Când le ascultăm şi le cerem părerea, sau când facem lucrurile aşa cum ne sfătuiesc, suntem  uimiţi de cât de mult se simt respectate.

Se întâmplă să spunem „O să fie bine”, poate cu gândul în altă parte, atunci când au o problemă, deşi habar n-avem cum se poate rezolva, şi rămâne o enigmă cum îşi revin ca prin minune şi reuşesc să găsească apoi cele mai ingenioase soluţii.

Ne imaginăm multă vreme că doar parfumul explică de ce miros atât de bine când trecem pe lângă ele pe stradă.

Şi că toate hainele şi pantofii şi fundiţele şi bijuteriile şi cremele şi vopselele şi unghiile colorate sunt doar mofturi la modă, trucuri ieftine pentru a suci mintea bărbaţilor.

În plus, toanele şi supărările ca din senin, urmate de euforii inexplicabile…încetăm să le mai căutăm un sens, pentru că nu găsim nimic logic în toate astea.

Ca şi acele zile ale lunii în care nimic nu le intră în voie şi le sare ţandăra din te miri ce.

Apoi, aşteptările lor să ştim de ce sunt supărate pe noi, fără să spună o vorbă…doar nu avem puteri magice să le citim gândurile.

Şi ne irită de ce sunt atât de iraţionale şi de ce nu se pricep la calculatoare, la maşini şi la fotbal, când toate astea sunt, dom’le, atât de simple.

Ne privesc dezamăgite când le înşelăm, spunându-şi „aşa sunt bărbaţii”, iar noi uităm repede femeia în braţele căreia am petrecut o noapte şi ni se pare straniu că ele nu mai scapă niciodată de acea umbră de tristeţe care le rămâne pe chip.

Devin însărcinate şi suntem  şocaţi să le vedem aşa…ne  întrebăm unde are loc, în corpul acela fragil, să crească o fiinţă.

Iar când nasc, realizăm că suntem departe de a fi nişte tipi duri care ştiu ce e durerea.

Şi nu prea înţelegem cum nici cel mai puternic analgezic nu le linişteşte ca şi momentul în care îşi ţin pentru prima oară copilul în braţe.

Când devin mame, se transformă brusc şi ne  întrebăm de unde naiba a apărut răbdarea infinită şi grija aceea permanentă…par să nu obosească niciodată, chiar dacă  nu dorm nopţi la rând.

Dacă le-aţi văzut vreodată când alăptează… timpul parcă se opreşte în acel moment de satisfacţie, durere şi tandreţe…

Iar când mângâie o pisică sau un căţel jerpelit de pe stradă, e de parcă nimic altceva n-ar mai  conta în întreg universul.

Apoi îmbătrânesc, poate mai repede decât ar fi drept, şi ne întrebăm: ce soartă le-a fost dată, să nască şi să-şi crească copii, apoi să-i privească cum îşi iau rămas bun într-o zi?

Iar apoi uităm să le sunăm cu zilele, pentru că „nu avem timp”, şi nu ne trece prin cap că doar dacă ne aud vocea întineresc cu o mie de ani.

Ca bunici, nu ştim cum încă mai au puteri magice de a linişti plânsul unui puşti cu o palmă trecută peste creştet.

Rămân singure, pentru că soţii le mor, apoi le vedem prin parcuri, cu ochii trişti care privesc înapoi, în vremuri de mult apuse.

Iar apoi se duc, şi rămân în pozele unui album prăfuit, uitat de vreme, cu imaginea unei fete care ne priveşte cu ochi de adolescentă şi cu un surâs reţinut.

Sunt fiice, surori,  soţii, mame, mătuşi, nepoate, bunici, străbunici, colege,  iubite, amante, prostituate,  iar pentru noi, bărbaţii, va fi mereu imposibil să le înţelegem cu adevărat.

Doar că într-o zi ne dăm seama că nu le-am putea iubi altfel, fără misterul care le înconjoară.

Că suntem prea orbi să descoperim că nu ni se cuvine  să fie mereu acolo, lângă noi, chiar dacă nu avem grijă de ele, şi prea proşti ca să ştim că le putem pierde fără ca măcar să ne dăm seama de asta.

Dar ni se pare greu să le mulţumim la câţiva ani odată şi să le cerem iertare pentru toate clipele în care nu le-am văzut cu adevărat.

Cine ştie? Până la urmă, poate că şi noi suntem creaturi cel puţin la fel de ciudate…