Un altfel de revelion-Povestea schimbarilor dintre ani

de Cristian Erdei

Ce alegi să lași în urmă, cu anul care a trecut?
Ce vrei să devii, la întâlnirea cu anul care vine?

Mi-am dorit, de multă vreme, un revelion care să celebreze libertatea și curajul oamenilor de a se schimba.

Dincolo de relaxarea și distracția binemeritate, am simțit că parcă lipsește ceva acolo, la cumpăna dintre ani: o promisiune, făcută fiecare pentru sine, într-un colț de suflet, despre omul care îmi doresc să fiu și despre pașii care să transforme această dorință în realitate.

Momentul acela, de la miezul nopții, când se schimbă anii… artificii, șampanie, îmbrățișări, energie, culoare, muzică…poate nu sunt singurul care am trăit uneori sentimentul că “n-am avut timp”, în toată nebunia din jur, să vorbesc și cu mine, să mă privesc în ochi, chiar pentru câteva secunde, să mă întreb cum am fost și cum aș vrea să fie…

Așa s-a născut ideea unui revelion altfel, unde tot ce se întâmplă să graviteze în jurul speranței de schimbare…n-am îndoieli că putem crea împreună o poveste frumoasă, într-o atmosferă în care să ne împărtășim visele, să vorbim despre ce poate fi mai bine și să ne dăm o mână de ajutor printr-o părere sinceră despre fiecare.

Cred că spontaneitatea are cel mai mult farmec, așa că o să imaginăm tot felul de surprize provocatoare, pentru fiecare din activitățile propuse: dorințe de schimbare (discuții despre felul cum ne dorim să evoluăm și planuri de viitor), focul de tabără cu chitara, teatrul de măști (vom confecționa diverse imagini ale noastre, pe care să le prezentăm, inclusiv cea pe care ne-o dorim), tombola cu idei, citate, dorințe, care simbolizează schimbările propuse, party, karaoke unde putem interpreta piese care ne reprezintă, excursii în locuri speciale din inima Munților Apuseni, unde magia naturii se împletește cu spiritul legendelor care nu mor, jocuri sportive (tenis de masă etc.)

Vă oferim posibilitatea de a continua șederea la Ciucea și în primele zile ale lunii ianuarie, în funcție de disponibilitatea și opțiunea fiecărui invitat.

Sunt disponibile aproximativ 40 locuri de cazare, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe pagina de facebook: thereturntoyourself.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Haideţi să simțim împreună schimbarea, la trecerea dintre ani !

Vă așteptăm cu drag 🙂

Anunțuri

Întrebare pentru noaptea dintre ani

de cristian erdeiIMG_7992

Vă adresez o mare provocare şi mizez pe curajul fiecăruia dintre voi pentru a răspunde la o întrebare grea: dacă aţi şti, fără nicio urmă de îndoială, că mai aveţi de trăit doar următorul an, ce aţi face cu timpul rămas? Întocmiţi o listă cu cel puţin trei lucruri pe care vi le-aţi propune. Pot fi dorinţe de mult uitate, schimbări interioare, locuri de văzut sau ceva de transmis oamenilor pe care îi ştiţi. Poate fi orice vă trece prin minte şi oricât de nebunesc ar părea. Cât din ce faceţi în prezent aţi mai continua?

Interesant e că ştim cu toţii că nimeni, niciodată, nu ne poate oferi o garanţie că vom mai fi în viaţă nici măcar în următoarea oră, chiar dacă şansele să dispărem sunt foarte mici. Şi totuşi, suntem atât de siguri că „avem timp”. Adăugaţi listei iniţiale, în dreptul fiecărei dorinţe, câteva motive pentru care ea nu a devenit realitate până acum, şi faceţi asta cu toată sinceritatea de care sunteţi capabili.

Fiţi generoşi şi împărtăşiţi cu noi propriile voastre trăiri. Postaţi pe blog lista pe care aţi completat-o, în măsura în care nu v-ar încălca gradul de intimitate dorit. În definitiv, gândul morţii ne poate trezi la viaţă…

În cazul meu, câteva din dorinţele şi motivele nerealizării lor până acum ar arăta cam aşa:

Să petrec mai mult timp cu fetiţa şi soţia mea. Cred ca nu am reuşit asta până acum gândindu-mă că  ele au de câştigat dacă eu mă dezvolt profesional. A fost nevoie să realizez că prima oară când fiica mea a mâncat cu linguriţa, de exemplu, e un moment pe care niciodata nu-l mai pot trăi alături de ea, iar eu…n-am fost acolo. Am început să simt mai bine şi liniştea soţiei mele când ştie că sunt acasă. Uneori, avem nevoie de lucruri atât de simple…

Să fiu mai tolerant cu cei din jur. Am impresia că trăim într-o perioadă a conflictelor şi tensiunilor interpersonale. La rândul meu, m-am simţit uneori în pericol în preajma celorlalţi, furios că nu sunt înţeles sau trist pentru că sunt displăcut; toate astea m-au tras înapoi, chiar dacă, de felul meu, sunt mai răbdător. Câteodată, am ridicat tonul şi am rănit prin cuvinte mai dure, pe care mai apoi le-am regretat.

Să fiu inspirat să vorbesc despre cât este de important, în timpurile astea, să ne  descoperim pe noi înşine, să ne apropiem de ceilalţi, să ne eliberăm de temeri şi să credem unii în alţii. Încă mă mai lupt cu îndoiala că oamenii ar fi interesaţi de ceea ce am de spus, cu o timiditate mai veche şi cu gustul amar din momentele în care sunt privit cu ostilitate, aici fiind propriile mele bariere care au stat în cale.

Voi… ce-i cereţi noului an?

La cumpăna dintre ani, cu un pahar de şampanie în mână, în noianul de felicitari şi îmbrăţişări din partea celor dragi, uităm să petrecem câteva minute cu noi înşine, departe de agitaţia momentului. Sau poate avem o strângere de inimă să facem un bilanţ a ceea ce a fost… întrebări de genul :”Sunt pe drumul pe care vreau să fiu? ” sau „Mă simt împlinit?” , nu sunt dintre cele mai uşoare. Cineva spunea cândva că cele mai mari dificultăţi ale omenirii derivă din incapacitatea unor oameni de a sta câteva minute pe zi de vorbă cu ei înşişi. Ştiu, nu avem timp…

Cu toate astea, trăim într-un paradox, pentru că, atunci când e nevoie să facem acei paşi necesari pe propriul drum, ezităm tocmai pentru că ni se pare că mai avem timp, şi totul se transformă într-un „mâine” interminabil. Dar dacă  nu am mai fi atât de siguri că avem un „mâine”?

Unii dintre noi am trăit astfel de momente intense după un atac de panică, când ne-am îmbolnăvit grav sau am pierdut pe cineva apropiat. Vă amintiţi cât de diferit ne raportam la propria existenţă? Sau cât de insignifiante păreau necazurile cotidiene, cărora înainte le acordam o atât de mare importanţă?

Trăim ca şi cum am fi nemuritori, chiar dacă, raţional, admitem că va veni o zi când…De multe ori, nici nu putem duce gândul până la capăt. Chiar dacă suntem condamnaţi la moarte din ziua în care ne-am născut, avem mecanisme de apărare extrem de performante prin care negăm propria finitudine. Fără ele, cu gândul sfârşitului mereu în minte, dacă nu am înnebuni, am fi mereu nefericiţi. Şi totuşi, a şti câteodată (a gândi şi a simţi în acelaşi timp) că, orice am face, va veni momentul când vom dispărea de pe acest pământ, ne poate aduce un imens câştig, oricât de ciudat ar părea.

Imaginaţi-vă că, peste 99 de ani, înainte să închideţi ochii pentru totdeauna, aţi constata că „ar fi putut fi altfel”, „aş fi vrut altceva”…N-ar fi prea simplu de „plecat” cu astfel de regrete; am fi dispuşi atunci să dăm orice pentru o singură şansă de a ne întoarce în acest „acum” şi a renunţa la teama de…viaţă. Suntem geniali când e vorba să găsim explicaţii care să ne convină, iar intelectul nostru poate găsi soluţii la orice: n-am trăit cu adevărat pentru că nu ne-au lăsat alţii, pentru că e nevoie de compromisuri etc. Avem un talent formidabil să ne îmbătăm cu apă rece, dar pe cine vrem să păcălim în definitiv?

Dar dacă multe din dorinţele pe care le-aţi scris sunt cele care contează cu adevărat pentru voi, pierdute printr-un fel de „balast” cotidian pe care îl uităm atât de repede şi căruia îi dedicăm atâta efort? Care forţă din lumea asta v-ar putea constrânge să nu încercaţi, din acest prezent, să vă apropiaţi măcar cu un milimetru, în fiecare zi, de a le transforma în realitate? Nimeni nu ştie dacă veţi reuşi, dar sentimentul de libertate pe care l-aţi trăi încercând ar merita totul.

Ştiţi cum e: aveţi grijă cu ce vă doriţi, s-ar putea să se întâmple. Aşadar…ce aşteptaţi de la 2013?