Tabăra despărțirilor de frici

de Cristian Erdei

Teama de eșec, de singurătate, de respingere, de penibil, de moarte, de viață, de libertate, de constrângere, de a nu înnebuni, de necunoscut, de pierdere, de lipsa de sens, de animale, de obiecte, de întuneric, de forțele naturii etc.

Teama, teama, teama…pare că trăim în secolul temerilor, ierarhizate, interdependente și constrângătoare.

Iată de ce acest eveniment, primul dintr-o serie de întâlniri focusate pe confruntarea intensivă a fricilor, este dedicat tuturor celor care au curajul de a se elibera din imperiul anxietății sau de a-i înțelege și ajuta pe cei apropiați care trăiesc asemenea suferințe.

De unde provin fricile cu care ne confruntăm?

Prin ce diferă teama de anxietate?

Ce sunt atacurile de panică?

Cum și de ce menținem teama în viața noastră?

Care e impactul asupra felului în care trăim?

Mai ales: În ce fel ne putem elibera ?

Evenimentul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Iar combinația dintre psihoterapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică.

Unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

SÂMBĂTĂ 19.05.2018

17-17,30 Cazare

17,30-20 Workshop-Teorie despre mecanismele anxietății: împărtășirea problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, explicații, exemplificări, tehnici de relaxare, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri,

20-21 Cina

21-22 Foc de tabără

22 Socializare, party, karaoke, jocuri sportive

DUMINICĂ 20.05.2018

9-10 Mic dejun

10-13 Workshop-Aplicații practice: Strategii de control și confruntare a anxietății, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, întrebări și răspunsuri.

13-16 Excursie

16-17 Prânz

17-18 Reuninune pentru feedback individual și colectiv

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 280 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Ca să existe o despărțire, e necesară o formă de relație.

Chiar dacă pare straniu la prima vedere, relațiile noastre cu frica și anxietatea, sub forma diverselor fobii, sunt printre cele mai intense și mai durabile interacțiuni pe care le trăim.

Dincolo de rolul evolutiv al îngrijorării și temerilor cu un temei real și obiectiv, vorbim de o relație toxică de dependență atunci când teama, devenită irațională și copleșitoare, tiranizează realmente viața unui om, suprimând bucuria și șansa fiecăruia la împlinire și libertate.

Ca în orice relație, există un început, o întâlnire cu teama, care se naște în noi adesea de multă vreme, într-un anume context din parcursul existenței.

Apoi, ajungem să menținem și să întreținem această legătură, pentru că ea promite diverse beneficii și credem că ne protejează într-un fel în care nimic altceva nu o poate face. Creionăm justificări imbatabile pentru a-i acorda un rol atăt de important în viața noastră de zi cu zi.

De cele mai multe ori, observăm repede prețul de plătit: ne găsim nefericiți și mai mereu cu sentimentul unei catastrofe iminente pe care încercăm să o prevenim, devenind obsedați de control și din ce în ce mai neîncrezători. Ca și cum lumea devine treptat un spațiu ostil, nefamiliar și plin de pericole.

Transformăm pe nebăgate de seamă curiozitatea, firească în fața misterelor ce ne înconjoară, în teamă, iar dacă am ajuns să ne mințim singuri și mai mult, numim asta maturitate.

Nu întâmplător, asociem ideea de responsabilitate cu ceva neplăcut, anticipând presiunea și nesiguranța pe care le implică.

Pentru mulți dintre noi, despărțirea de frică nu mai are loc niciodată, iar unul dintre motivele importante este că vedem în teamă și anxietate dușmani străini de noi înșine, proveniți din acțiunile altora.

E firesc atunci să ne victimizăm, neputând schimba ceva exterior ce nu depinde exclusiv de noi.

Este rar curajul de a trece prin anxietate, nu pe lângă ea, privind-o ca pe un mesager care invită la evoluție prin schimbarea unor mentalități neadaptate realității din prezent.

A accepta teama ca nefiind un semn de slabiciune, iar apoi a înțelege că este necesar să modificăm ideile și acțiunile care o hrănesc, nu e niciodată simplu, dar e un drum frumos și printre cele mai profunde transformări interioare pe care avem potențialul și resursele de a o parcurge.

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de inferioritate ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare.

Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste și să culeagă informații utile.

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Reclame

Atacurile de panică

de Cristian Erdei

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 03.02. 2018, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare).

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, tehnici de relaxare, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 100 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au condus spre a prezenta cu drag asemenea evenimente cum este workshopul care se apropie:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie, putând genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome, are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar anticiparea, ingrijorarea („frica de frică”) și evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc., astfel apărând o problemă extrem de chinuitoare pentru viața unei persoane: agorafobia.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună 🙂

Timiditatea și fobia socială

de Cristian Erdei

Workshopul are două părți, prima la Cluj-Napoca (vineri) și a doua în com. Ciucea (sâmbătă și duminică), fiind susținut de Cristian Erdei, medic psihiatru și psihoterapeut.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: timiditatea excesivă și felul cum anxietatea din jurul acestui subiect ne afectează viața.

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment, mulțumesc mult pentru generozitate.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

PARTEA I

DATA ȘI ORA : Vineri 10.11. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:

Workshop-Teorie, discuții deschise, exemple, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 70 RON

PARTEA II

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 11.11.2017, ora 17 până DUMINICĂ 12.11.2017, ora17

LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”

ACTIVITĂȚI:

SÂMBĂTĂ 11.11.2017

17-17,30: Cazare

17,30-20: Workshop -Aplicații practice:

Tehnici și strategii de scădere a anxietății sociale
Exerciții de expunere la fobia socială: vorbit în public etc.
Jocuri de rol, psihodramă
Soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire
Feedback individual și colectiv

20-21 Cina

21-22: Foc de tabără

22: Socializare, party, karaoke

DUMINICĂ 12.11.2017

9-10 Mic dejun

10-14 Excursie

14-15 Prânz

15-17 Reuninune pentru feedback individual și colectiv

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului.

Sunt incluse GRATUIT cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente.

COST: 200 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Mi-am dat seama că, în perioada în care trăim, cu atâţia “tupeişti” fără scrupule peste tot, îmi e dor de timizi, în sensul acelor oameni cu bun-simţ, care nu jignesc, nu dau din coate şi nu se cred „buricul pământului”.

Un anumit nivel de anxietate socială este un fenomen obişnuit şi foarte frecvent, poate în natura fiinţei umane. Timiditatea, în grade acceptabile, care nu produce suferinţă şi nu ne împiedică să evoluăm, nu este o problemă psihică.

Însă atunci când ea devine excesivă, când trăieşti permanent cu sentimentul că eşti inferior ceorlalţi, că nu valorezi mare lucru şi că nimeni nu te place, lucrurile se complică îngrozitor, pentru că nu mai vorbim de timiditate, ci de o problemă care poate distruge viaţa unui om: FOBIA SOCIALĂ.

“O să mă blochez, o să mă bâlbâi, nu o să-mi treacă nimic prin cap sau o să devin incoerent şi voi spune numai prostii”,

„Ceilalţi mă vor considera plictisitor, un prost, un ratat”,

„Şi-au dat seama cât sunt de stresat, au văzut că m-am înroşit la faţă, îmi tremură vocea, am transpirat, miros urât şi îmi tremură mâinile îngrozitor, de aceea trebuie să fac mereu ceva cu ele”,

„Nimănui nu i-a plăcut de mine, iar am dat-o în bară”,

„Trebuie să spun mereu ceva superinteligent”,

„Trebuie ca toţi să mă placă şi să fie de acord cu mine, e obligatoriu să nu arăt niciun semn de slabiciune”,

„Dacă cineva mă displace, e ceva profund în neregulă cu mine”,

„Mă vor considera incompetent dacă vor vedea că am emoţii”,

„Dacă contrazic pe cineva, se va înfuria şi o să-mi fie foarte rău”,

„Sunt un ciudat, diferit de toţi ceilalţi, urât, nedemn de a fi plăcut de cineva”,

„Dacă vorbesc, va ieşi o tâmpenie, mai bine nu spun nimic, dar dacă tac, ceilalţi mă vor considera plictisitor”.

Sună familiar aceste gânduri, veritabile scenarii chinuitoare pe care cei care suferă de anxietate socială le fac înainte, în timpul sau după interacţiuni sociale sau de performanţă?

Te îngrijorezi, uneori cu săptămâni sau chiar luni înainte, de o prezentare în public, un examen oral, de rezultatele publice ale unui test, un interviu pentru job, o întâlnire cu cineva străin unde trebuie să iniţiezi o conversaţie, o petrecere unde nu cunoşti pe toată lumea, în general, de momente în care te simţi privit sau evaluat de ceilaţi?

Ţi se pare dificil să mănânci, să bei, să scrii, să citeşti, să vorbeşti la telefon, să mergi la toaletă în prezenţa altor persoane care nu îţi sunt familiare?

Eviţi relaţiile intime cu sexul opus de teama de a nu te face de râs?

Eşti foarte intimidat de autoritate în general, de exemplu, ai mari emoţii dacă te opreşte poliţia în trafic, chiar dacă eşti cu toate în regulă, sau să te pierzi în faţa şefului?

Se întâmplă să eviţi astfel de contexte sau, dacă ai curajul să nu o faci, să te simţi foarte confuz şi încordat, până la avea atacuri de panică?

Ai experimentat, în situaţii de stres social, multiple simptome fizice şi psihice precum tremurături, transpiraţii, uscăciunea gurii, senzaţia de apăsare în piept, sufocare sau tuse, răceală în extremităţi, ameţeli, senzaţie de leşin, dezechilibru, senimentul că nu te mai recunoşti sau că tot ce este în jur devine brusc stăin şi rece, amorţeli, valuri de căldură, palpitaţii, balonare, diree, greaţă, senzaţia şi teama de a voma sau necesitatea imperioasă de a urina sau defeca etc., fiind convins că toate astea vor fi observate de cei care te privesc şi îi fac să te considere penibil, stupid sau nebun?

Şi toate astea să-ţi afecteze considerabil educaţia, profesia, viaţa socială şi chiar familială? Să pierzi promovări, întâlniri importante, prietenii, prilejuri de a fi apreciat la adevărata ta valoare?

Iar apoi să te consideri un ratat, să devii depresiv, să încerci să-ţi dai curaj, ajungând apoi dependent de alcool, sedative sau chiar droguri?

Să fii judecat de ceilalţi drept retras sau chiar arogant, când tu, de fapt, eşti doar speriat de a nu părea inferior celor din jur, chiar dacă în adâncul sufletului îţi doreşti relaţii apropiate cu oamenii?

Să se ajungă până la a abandona şcoala sau serviciul, a te simţi mereu singur şi izolat, în permanenţă în preajma familiei, a părinţilor, de care eşti dependent, fiind singurii oameni inofensivi pentru tine?

Ai avut momente când te gândeai că asta nu mai e viaţă, că vrei pur şi simplu să nu mai trăieşti, pentru că te simţi predestinat să rămâi singur?

Ai observat că te învârţi mereu într-un cerc vicios: anticiparea şi teama anterioară te face să fii încordat în cadrul unui eveniment social, eşti mereu atent la tine însuţi, încerci să devii „invizibil”, te aşezi în ultimul rând într-o sală unde are loc o discuţie publică, unde nu spui nimic; dacă este vorba de a se prezenta fiecare participant la o întâlnire, o faci primul, pentru a scăpa de disconfort sau aştepţi să fii ultimul, în speranţa că nu se va mai ajunge la tine, celorlalţi le poţi părea indiferent sau arogant, iar toate astea scad performanţele tale la eveniment, şi spui: ”Vezi, am avut dreptate, am fost dezastru”, iar data viitoare vei fi şi mai îngrijorat înainte de următoarea „confruntare” cu oamenii?

Ai descoperit eroarea de a crede că nimeni nu te-a plăcut doar pentru că te-ai simţit rău, ca şi cum ceilalţi ar vedea prin tine şi ar ştii cât de puternic îţi bate inima sau cât te simţi de încordat?

De fapt, evitându-le mereu privirea de teamă să nu vezi pe faţa lor cât de ridicol te-ar considera, nu puteai observa că unii dintre ei ţi-au zâmbit, te-au aprobat sau chiar te-au îndrăgit, selectând involuntar doar reacţiile negative ale celorlalţi care să-ţi confirme părerea proastă pe care o ai despre tine însuţi.

Testezi mereu oamenii pentru a surprinde la ei faptul că te bârfesc, te displac sau te dispreţuiesc?

Te-ai considerat mereu a fi o persoană mai sensibilă la critici, dar foarte critică cu ea însăşi, care evită conflictele, nu poate spune „nu” când ar vrea să refuze pe cineva, se teme de agresivitatea sau de respingerea celorlalţi, nu are încredere în ea şi nu se poate afirma?

Te simţi complexat de anumite aspecte estetice, psihologice sau imperfecţiuni vestimentare care crezi că te fac complet neatrăgător sau interpretezi drept defecte majore ceea ce alţii nici nu observă la tine sau consideră a fi lucruri minore?

Ai o neîncredere profundă în cei din jur, cu excepţia unor oameni foarte apropiaţi, şi porneşti de la premisa că nimeni nu te place?

Urăşti surprizele legate de întâlnirea cu ceilalţi, toate situaţiile noi sau spontane, şi încerci să planifici până la cele mai mici detalii ceea ce urmează să spui sau să răspundă cei cu care vei interacţiona, iar atunci când, absolut firesc, lucrurile nu se petrec aşa cum ţi-ai imginat, intri în panică?

Visezi la relaţii „ideale” cu oamenii, în care să nu existe niciodată tensuni sau conflicte, în aşa fel încât devii dependent de cei apropiaţi, de la care ceri ocrotire şi asigurarea că eşti un om valoros ori de câte ori te simţi neaceptat de cineva?

Te simţi uneori exact ca un „obiect social”?

Ai făcut vreo legătură între toate astea şi evenimente din trecutul tău, poate criticismul, indiferenţa sau absenţa celor din familie, momente în care te-ai simţit umilit, părăsit, criticat în public sau atacat de cei din jur (profesori, colegi, amici, parteneri de cuplu), la o vârstă la care nu ai învăţat încă cum să reacţionezi sau să te aperi?

Sau, din contră,cu faptul că ai fost prea protejat sau răsfăţat de familie, devenind dependent de ei în orice problemă de viaţă, în aşa fel încât era mereu cineva care să-ţi rezolve conflictele cu ceilalţi, şi apoi ai constatat că nu ştii să o faci de unul singur?

Ţi s-a spus sau ai descoperit că ai dificultăţi în a-ţi exprima emoţiile şi gândurile sau că, uneori, nici măcar nu le conştientizezi şi te trădează doar corpul?

Sau că îţi este ruşine de a vorbi despre tine însuţi pentru că eşti convins că vei fi privit drept un individ ridicol, banal sau ciudat?

Există asemănări din punctul de vedere al timidităţii cu cineva din familia ta de origine?

Timiditatea ta excesivă a debutat după un eveniment de viaţă stresant sau umilitor, înainte nevând nici o problemă în acest sens?

Sau te ştii aşa încă din copilărie sau adolescenţă, când evitai contactul cu orice persoane străine în afară de cei apropiaţi, refuzai să te joci cu cei de vârsta ta sau să mergi la şcoală, te simţeai în largul tău doar acasă şi lucrurile au avansat lent către problemele din prezent?

Ai constatat că reacţionezi la conflicte fie prin evitare, stupefacţie, supunere şi pasivitate, fie prin furie sau agresivitate, atunci când simţi că „s-a umplut paharul”?

Că stai mereu „în gardă”, atent la orice atac sau respingere din partea celorlalţi, interpretând eronat comportamentul lor drept ostil sau indiferent când celor din jur li se pare firesc?

Ai observat că toate aceste simptome scad în intensitate în momentele mai liniştite ale vieţii, atunci când eşti în preajma unor oameni unde te simţi acceptat şi iubit, când uiţi de tine şi eşti pasionat de ceea ce spui sau faci?

Iar apoi se accentuează în situaţii de stres sau exigenţe ale vieţii, certuri cu cei din jur sau ruperi ale unor relaţii apropiate, din diverse motive (despărţire, divorţ, deces) ?

Esenţa acestor probleme pleacă, de fapt, de la o mare eroare pe care o facem, uneori, mulţi dintre noi: aceea de a crede că unii suntem buni şi alţii răi. Porneşte din iluzia de a considera că oamenii pot fi „cântăriţi” şi comparaţi global unii cu alţii.

Sigur că suntem diferiţi în funcţie de o grămadă de criterii, începând de la felul cum arătăm, până la gradul de inteligenţă, educaţie, cultură, statut social şi profesional.

Unii trăim pe stradă, iar alţii conducem imperii, putem fi sănătoşi sau bolnavi, educaţi sau inculţi etc. Dar nimeni, niciodată, nu are dreptul să judece o fiinţă umană ca fiind, în esenţa ei, mai puţin valoroasă decât alta.

Câtă vreme suntem cu toţii unici şi infinit de complecşi, este absolut imposibil să comparăm un infinit cu un alt infinit.

Asta uităm adesea, într-o societate prea mult raportată la competiţie, evaluare, performanţă, egocentrism şi indiferenţă: că fiecare om, prin calitatea de om, valorează enorm de mult şi oricâte greşeli am face în viaţă, nu putem pierde niciodată aceată calitate.

Lucrurile astea vin de departe, din familiile în care n-am simţit iubire, din şcolile în care am fost mereu comparaţi unii cu alţii, uitând că singura comparaţie este cu noi înşine, din joburile cu ierarhii în care nu putem comunica şi ne judecăm după funcţii, din sărăcia care ne privează de a ne satisface cele mai elementare nevoi şi pentru care suntem împinşi de alţii la marginea societăţii, din superficialitatea relaţiilor de cuplu care au devenit prea frecvent tranzacţii corporale sau afaceri materiale.

Poate unii dintre noi ne-am transformat, pe nebăgate de seamă, în roboţi care duc o viaţă stereotipă şi nu mai vor să aibă de-a face cu partea cea mai preţioasă a vieţii: umanitatea din noi.

Orice am face şi oricâte am pierde, chiar dacă nu ne ridicăm la „standardele” societăţii, chiar dacă nu avem două facultăţi, nu ştim trei limbi străine şi nu conducem maşini scumpe, nu putem fi vreodată lipsiţi de valoarea intrinsecă a unei fiinţe umane.

Nu-ţi face probleme: fobia socială poate fi depăşită, iar la capătul ei putem regăsi în noi oameni maturi, capabili să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi.

Există multe soluţii, începând de la medicaţie până la schimbări profunde prin psihoterapiile cele mai avansate.

Poate cel mai trist este faptul că tocmai cei care au anxietate socială severă, datorită temerilor iraţionale de a fi criticaţi şi evaluaţi negativ de specialişti, sau de a afla lucruri neplăcute despre propria persoană, refuză să apeleze la ajutor. Mi-aş dori să nu intrăm în această capcană; acei oameni nu sunt acolo să ne judece, ci să ne sprijine în încercarea de a ne regăsi.

Oricine poate fi ajutat, dacă acceptă ajutorul şi oricare dintre noi ajungem uneori să avem nevoie de ajutorul celorlalţi.

Putem deveni parteneri în a găsi cele mai bune modalităţi şi strategii practice pentru a lăsa în urmă toate aceste probleme.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună 🙂

Teama de moarte în anxietate

de Cristian Erdei

Workshopul are două părți, prima la Cluj-Napoca (vineri) și a doua în com. Ciucea (sâmbătă și duminică), fiind susținut de Cristian Erdei, medic psihiatru și psihoterapeut.

Frica de moarte trădează frica de viață?
Acceptăm cu adevărat că viața aici este finită?
Că asta ne face să trăim plenar fiecare clipă?
Putem fi pe deplin aici și acum?

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: teama de moarte și felul cum anxietatea din jurul acestui subiect ne afectează viața.

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment, mulțumesc mult pentru generozitate.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

PARTEA I

DATA ȘI ORA : Vineri 03.11. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:

Workshop-Teorie, discuții deschise, exemple, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 70 RON

PARTEA II

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 04.11.2017, ora 17 până DUMINICĂ 05.11.2017, ora17

LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”

ACTIVITĂȚI:

SÂMBĂTĂ 04.11.2017

17-17,30: Cazare

17,30-20: Workshop -Aplicații practice:

Tehnici și strategii de scădere a anxietății legată de moarte:
Exerciții de expunere: „Sicriul”
„Cimitirul de vise”
„Atitudini îngropate”
„Ultima lună de viață”
Jocuri de rol: „Vestea bolii letale”
Soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire
Feedback individual și colectiv

20-21 Cina

21-22: Foc de tabără

22: Socializare, party, karaoke

DUMINICĂ 05.11.2017

9-10 Mic dejun

10-14 Excursie la Muntele Vlădeasa

14-15 Prânz

15-17 Reuninune pentru feedback individual și colectiv

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului.

Sunt incluse GRATUIT cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente.

COST: 200 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Motto: „Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire-și totuși, Te rog: Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea” (Lucian Blaga)

De ce să deschidem „cutia Pandorei” şi să vorbim despre un subiect care nu numai că nu ne place, dar ne produce multora „fiori pe şira spinării”?

De ce să nu lăsăm „morţii cu morţii, vii cu vii”? La ce ne ajută să vorbim despre lucruri triste în loc să ne vedem de viaţă?

Sunt întrebări legitime, care aşteaptă răspunsuri; ele vor fi acolo, la finalul acestei prezentări scrise şi, mai ales, pe tot parcursul acestei întâlniri.

Începând cu atacurile de panică, în care angoasa morţii este atât de prezentă, până la tulburările de somatizare, ipohondrie, depresie, dependenţa de alcool şi droguri, teama de moarte joacă un rol central în multe probleme psihologice.

Înfruntarea ei este, pe cât de dificilă (sunt sigur că aţi observat cât de închişi suntem deseori în a vorbi despre acest subiect), pe atât de necesară pentru a ne vindeca de suferinţele sufleteşti.

„Moartea înseamnă finalul tuturor planurilor mele, mi-e frică că nu voi mai apuca să fac tot ce mi-am propus şi voi avea regrete amare”

„Mi-e teamă de suferinţa şi agonia de dinaintea morţii, de cât voi părea de slab şi neajutorat”

„Mă îngrozeşte gândul că dacă mor nu voi mai avea nici o experienţă”

„Nu pot să mă gândesc cum se vor descurca cei dragi, care depind de mine, şi cum vor trece peste durere”

„Mi-e frică de ce se va întâmpla cu corpul meu după moarte, atât timp cât nu mai am nici un control asupra a ceea ce vor face alţii cu el”

„Ideea că dacă mor voi rămâne complet singur mă înspăimântă”

„Teama de necunoscut, că nu ştiu ce se va întâmpla după moarte, e cea mai mare”

„Moartea e ca un eşec, ca şi cum n-am fost în stare să supravieţuiesc”

„Gândul că viaţa va merge înainte şi fără mine, că voi fi uitat de toată lumea, mă copleşeşte”

„Dacă voi ajunge în iad şi va trebui să plătesc pentru toate păcatele mele?”

„Am coşmaruri că mă voi trezi în sicriu şi nu voi putea să mai ies de acolo”

„Dacă după moarte nu voi putea să plec de aici şi voi fi codamnat să bântui o veşnicie între două lumi?”

Iată mai sus câteva din gândurile şi modurile în care ne poate apare teama de propria finitudine. Dacă ne uităm cu atenţie, pentru fiecare dintre noi, teama de moarte dă naştere altor frici aparente: de eşec, vinovăţie, suferinţă, singurătate, necunoscut, constrângere etc.”

Aceste temeri sunt cele care ne preocupă mai mult şi pentru că puţine subiecte sunt atât de puternic negate ca ideea de moarte.

Impresia că „alţii mor”, faptul că vedem la tv atâtea catastrofe în fiecare zi, dar „nouă nu ni se poate întâmpla asta”, ca şi cum am fi invincibili, este una din modalităţile de a nega moartea.

Credinţa că după moarte vom fi în siguranţă, în grija Creatorului, înconjuraţi de cei dragi care au decedat înaintea noastră, că îi vom veghea în continuare pe cei rămaşi, ca şi cum nu i-am părăsit cu adevărat, e un alt mod în care încercăm să ţinem la distanţă angoasa morţii.

Faptul că, mai ales pentru copii, moartea este personificată, ca şi cum ar fi o entitate, care „vine să ne ia”, e „doamna cu coasa”, un schelet ambulant etc., ascunde şi speranţa că, după deces, va fi „cineva” cu noi, că vom merge „undeva”, că moarte se află în afara noastră şi nu o purtăm în interior, încă de la naştere. Apoi, aşa cum poate să ne „ducă”, poate e posibil şi să o convingem cumva… să nu o facă.

„A da colţul” şi alte expresii de aceste tip reprezintă tot atâtea modalităţi de a lua moartea în râs, scăzând astfel teama.

La fel ca dorinţa „odihnească-se în pace” sau constatarea blândă „a plecat dintre noi, l-a luat Dumnezeu” (în ideea că există totuşi un „undeva”, într-un loc infinit mai bun), sunt încercări necesare de transformare a propriei dispariţii într-un eveniment mai prietenos şi mai puţin înspăimântător.

Ideea că viaţa este un progres continuu, că pot exista şi alte vieţi, că vom rămâne nemuritori prin copii noştrii, prin ceea ce lăsăm în urmă (creaţii artistice, imperii financiare, fapte bune etc), prin gândurile celorlalţi, prin formele de viaţă ce vor lua naştere din proprii atomi după moarte, ne ajută să dăm un sens existenţei şi alungă gândul terifiant că nu va mai exista „nimic” şi că totul este un joc absurd al întâmplării şi non-sensului.

Fără îndoială, avem nevoie de mecanisme de apărare împotriva uneia din cele mai mari nelinişti ale umanităţii, la fel de mult cum ideea de sens este esenţială în viaţa noastră. Conştientizarea permanentă şi obsesivă a propriei finitudini ne-ar face existenţa îngrozitor de grea.

Încă de mici, suntem protejaţi de a da piept cu această realitate prin cuvintele liniştitoare ale părinţilor: „Doarme”, e răspunsul la întrebarea pusă de un copil la vederea unui animal care nu se mai mişcă sau a unei frunze căzute.

Însă uneori, în anumite împrejurări speciale, în zidul solid de apărare pe care l-am construit, apare brusc o fisură. Se întâmplă atunci când, poate prea devreme şi prea intens, cât încă nu suntem suficient de maturi şi de puternici, dăm piept cu evenimente dramatice: un accident din care scăpăm ca prin farmec, un diagnostic de boală severă, decesul subit sau îmbolnăvirea gravă al unei persoane apropiate, experienţa unei calamităţi: război, cutremure, inundaţii etc.

Este deosebit de relevant faptul că, deseori în lunile anterioare debutului unor atacuri de panică, se regăsesc astfel de evenimente cutremurătoare.

Puţine lucruri ne terifiază atât de tare precum moartea subită a unei persoane tinere, tocmai prin sentimentul de neputinţă şi lipsă de control.

Decesul sau îmbolnăvirea cuiva apropiat ne fac să ne gândim şi la propria noastră moarte.

Prin fisura nou creată se poate revărsa un val de anxietate care ne ia prin surprindere şi poate produce o teamă paroxistică sau preocupări legate de sănătate.

Foarte repede, fără să ne dăm seama, „deghizăm” teama de moarte, în încercarea de a o evita, în alte frici: ne e teamă de leşin, de boli grave, de locuri aglomerate sau înguste, de a rămâne singuri, de întuneric, de a adormi etc.

„Ce se poate întâmpla dacă leşinaţi, cu ce seamănă tubul de RMN în care vă e teamă să intraţi, ce-aţi putea păţi dacă aţi avea o boală gravă de inimă, vă gândiţi că dacă adormiţi sau sunteţi adormit printr-o anestezie generală la o intervenţie chirurgicală există pericolul de a nu vă mai trezi etc?”, ne întreabă terapeutul şi începem să ne foim: par întrebări ciudate, care ne neliniştesc, pentru că simţim că răspunsul are legătură cu…moartea.

În încercarea de a „repara” fisura, de a ne asigura că suntem feriţi de pericole, mecanismele de apărare devin exagerate, ineficiente şi cu impact negativ asupra calităţii vieţii, iar consecinţele în plan comportamental sunt multiple:

Căutarea pericolelor pentru un „dependent de adrenalină”, în încercarea de a le înfrunta, poate semăna cu „jocul cu moartea”, ca şi o încercare de a o îmbânzi.

Dependenţa de muncă, care devine o obsesie, în încercare disperată de a învinge timpul (martorul propriei „treceri”), şi de a mai rămâne ceva din noi în această lume, este o altă consecinţă.

Narcisismul, încrederea oarbă că suntem mai buni ca ceilalţi şi scutiţi de preţul „condiţiei umane”, poate deriva, printre altele, şi din teama de moarte.

Dependenţa de oameni pe care îi investim cu puteri extraordinare (familie, medici, „clarvăzători”, etc.), este o altă încercare de a ne simţi protejaţi în faţa neantului.

Eroismul „forţat” este o altă modalitate de a ne sustrage realităţii morţii.

Ca să nu mai vorbim de preocuparea permanentă şi exagerată pentru sănătate a celor care suferă de somatizări şi ipohondrie, care le transformă viaţa într-un coşmar.

Iar acum, să revenim la întrebarea iniţială: DE CE SĂ NE GÂNDIM LA MOARTE?

Printre multe altele, iată doar câteva motive extrem de importante:

„A te naşte înseamnă a începe să mori” (Manilius)

„Doar în faţa morţii se naşte adevăratul sine”(Sfântul Augustin)

„De adevăratul gust al vieţii se bucură doar cel care doreşte şi e capabil să o părăsească”(Seneca)

Acceptarea şi împăcarea cu ideea morţii produc în oameni schimbări pozitive de o amplitudine greu de descris, care nu doar ne pot vindeca de problemele psihice, dar ne fac să evoluăm şi să devenim mai umani:

Sentimentul de libertate şi de a alege să facem în viaţă lucrurile pe care le dorim cu adevărat

O schimbare a priorităţilor şi a renunţării la banal şi superficial

Trăirea prezentului imediat, bucuria de a fi aici şi acum, de a exista pur şi simplu

Aprecierea unor lucruri „mici”, pe care nu le observam înainte: frumuseţea unui copac, surâsul cuiva drag, adierea vântului, un apus de soare, plăcerea de a citi o carte în solitudine etc.

Renunţarea la îngrijorările cotidiene: de a fi respins, de a nu avea succes, de a pierde bani etc.

Dintr-o dată, par ridicole şi inutile invidia, răutatea, competiţia cu alţii, ambiţia exagerată etc.

O comunicare mai sinceră, mai directă, mai adâncă şi o toleranţă crescută faţă de ceilalţi

Sentimentul de a fi valoroşi în esenţă, independent de realizări şi admiraţia celorlalţi

Momente de un calm profund, atunci când renunţăm să ne mai grăbim în tot ce facem , putem savura fiecare clipă şi totul pare să aibă sens

Apropierea de divinitate, sentimentul de apartenenţă şi conexiune cu universul

Sunt câteva din motivele pentru care confruntarea cu ideea morţii, într-un context de terapie sau într-o încercare individuală de maturizare şi evoluţie, poate fi extraordinar de utilă şi cu o mare forţă vindecătoare.

Haideţi să găsim împreună cele mai bune modalităţi de a diminua teama de moarte şi a o transforma în motorul unei schimbări profunde pe plan personal.

Orice demers de terapie îşi propune, printre altele, sublimarea anxietăţii (teama fără un motiv evident şi deci fără o posibilitate eficientă de control) în temeri mai concrete şi mai abordabile.

Dacă, de exemplu, sentimentul de neîmplinire a unei persoane care simte că nu şi-a trăit viaţa cu adevărat, generează o teamă puternică de moarte, interpretată ca imposibilitate de a-şi mai îndeplini visele, atunci ideea de a face azi, acum, ceea ce amânăm de o viaţă întreagă poate deveni una din soluţiile practice care să ne salveze de la angoasa propriei dispariţii.

Printre altele, o persoană care suferă de anxietate „refuză împrumutul(viaţa) pentru evita plata datoriei(moartea)”(Otto Rank)

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună 🙂

Workshop-Anxietatea și atacurile de panică

de Cristian Erdei

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 30.09. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare).

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, tehnici de relaxare, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au condus spre a prezenta cu drag asemenea evenimente cum este workshopul care se apropie:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

De asemenea, este invitat oricine doreşte să fie informat cu privire la sănătatea psihică sau să prevină apariţia unor astfel de probleme.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar anticiparea, ingrijorarea („frica de frică”) și evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc., astfel apărând o problemă extrem de chinuitoare pentru viața unei persoane: agorafobia.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă așteptăm cu drag 🙂

Workshop-Anxietatea și atacurile de panică

anxietatea-si-atacurile-de-panica

de Cristian Erdei

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 18.02. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, tehnici de relaxare, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

De asemenea, este invitat oricine doreşte să fie informat cu privire la sănătatea psihică sau să prevină apariţia unor astfel de probleme.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar anticiparea, ingrijorarea („frica de frică”) și evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc., astfel apărând o problemă extrem de chinuitoare pentru viața unei persoane: agorafobia.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă așteptăm cu drag 🙂

Workshop: TIMIDITATEA ȘI FOBIA SOCIALĂ-Cauze-Consecințe-Bariere-Soluții

de Cristian Erdei

Data: Sâmbătă, 11 octombrie 2014, orele 17-20

Locația: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et. 1, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Mi-am dat seama că, în perioada în care trăim, cu atâţia “tupeişti” fără scrupule peste tot, îmi e dor de timizi, în sensul acelor oameni cu bun-simţ, care nu jignesc, nu dau din coate şi nu se cred „buricul pământului”.
Un anumit nivel de anxietate socială este un fenomen obişnuit şi foarte frecvent, poate în natura fiinţei umane. Timiditatea, în grade acceptabile, care nu produce suferinţă şi nu ne împiedică să evoluăm, nu este o problemă psihică.

Însă atunci când ea devine excesivă, când trăieşti permanent cu sentimentul că eşti inferior ceorlalţi, că nu valorezi mare lucru şi că nimeni nu te place, lucrurile se complică îngrozitor, pentru că nu mai vorbim de timiditate, ci de o problemă care poate distruge viaţa unui om: FOBIA SOCIALĂ.

“O să mă blochez, o să mă bâlbâi, nu o să-mi treacă nimic prin cap sau o să devin incoerent şi voi spune numai prostii”,

„Ceilalţi mă vor considera plictisitor, un prost, un ratat”,

„Şi-au dat seama cât sunt de stresat, au văzut că m-am înroşit la faţă, îmi tremură vocea, am transpirat, miros urât şi îmi tremură mâinile îngrozitor, de aceea trebuie să fac mereu ceva cu ele”,

„Nimănui nu i-a plăcut de mine, iar am dat-o în bară”,

„Trebuie să spun mereu ceva superinteligent”,

„Trebuie ca toţi să mă placă şi să fie de acord cu mine, e obligatoriu să nu arăt niciun semn de slabiciune”,

„Dacă cineva mă displace, e ceva profund în neregulă cu mine”,

„Mă vor considera incompetent dacă vor vedea că am emoţii”,

„Dacă contrazic pe cineva, se va înfuria şi o să-mi fie foarte rău”,

„Sunt un ciudat, diferit de toţi ceilalţi, urât, nedemn de a fi plăcut de cineva”,

„Dacă vorbesc, va ieşi o tâmpenie, mai bine nu spun nimic, dar dacă tac, ceilalţi mă vor considera plictisitor”.

Sună familiar aceste gânduri, veritabile scenarii chinuitoare pe care cei care suferă de anxietate socială le fac înainte, în timpul sau după interacţiuni sociale sau de performanţă?

Te îngrijorezi, uneori cu săptămâni sau chiar luni înainte, de o prezentare în public, un examen oral, de rezultatele publice ale unui test, un interviu pentru job, o întâlnire cu cineva străin unde trebuie să iniţiezi o conversaţie, o petrecere unde nu cunoşti pe toată lumea, în general, de momente în care te simţi privit sau evaluat de ceilaţi?

Ţi se pare dificil să mănânci, să bei, să scrii, să citeşti, să vorbeşti la telefon, să mergi la toaletă în prezenţa altor persoane care nu îţi sunt familiare?

Eviţi relaţiile intime cu sexul opus de teama de a nu te face de râs?

Eşti foarte intimidat de autoritate în general, de exemplu, ai mari emoţii dacă te opreşte poliţia în trafic, chiar dacă eşti cu toate în regulă, sau să te pierzi în faţa şefului?

Se întâmplă să eviţi astfel de contexte sau, dacă ai curajul să nu o faci, să te simţi foarte confuz şi încordat, până la avea atacuri de panică?

Ai experimentat, în situaţii de stres social, multiple simptome fizice şi psihice precum tremurături, transpiraţii, uscăciunea gurii, senzaţia de apăsare în piept, sufocare sau tuse, răceală în extremităţi, ameţeli, senzaţie de leşin, dezechilibru, senimentul că nu te mai recunoşti sau că tot ce este în jur devine brusc stăin şi rece, amorţeli, valuri de căldură, palpitaţii, balonare, diree, greaţă, senzaţia şi teama de a voma sau necesitatea imperioasă de a urina sau defeca etc., fiind convins că toate astea vor fi observate de cei care te privesc şi îi fac să te considere penibil, stupid sau nebun?

Şi toate astea să-ţi afecteze considerabil educaţia, profesia, viaţa socială şi chiar familială? Să pierzi promovări, întâlniri importante, prietenii, prilejuri de a fi apreciat la adevărata ta valoare?

Iar apoi să te consideri un ratat, să devii depresiv, să încerci să-ţi dai curaj, ajungând apoi dependent de alcool, sedative sau chiar droguri?

Să fii judecat de ceilalţi drept retras sau chiar arogant, când tu, de fapt, eşti doar speriat de a nu părea inferior celor din jur, chiar dacă în adâncul sufletului îţi doreşti relaţii apropiate cu oamenii?

Să se ajungă până la a abandona şcoala sau serviciul, a te simţi mereu singur şi izolat, în permanenţă în preajma familiei, a părinţilor, de care eşti dependent, fiind singurii oameni inofensivi pentru tine?

Ai avut momente când te gândeai că asta nu mai e viaţă, că vrei pur şi simplu să nu mai trăieşti, pentru că te simţi predestinat să rămâi singur?

Ai observat că te învârţi mereu într-un cerc vicios: anticiparea şi teama anterioară te face să fii încordat în cadrul unui eveniment social, eşti mereu atent la tine însuţi, încerci să devii „invizibil”, te aşezi în ultimul rând într-o sală unde are loc o discuţie publică, unde nu spui nimic; dacă este vorba de a se prezenta fiecare participant la o întâlnire, o faci primul, pentru a scăpa de disconfort sau aştepţi să fii ultimul, în speranţa că nu se va mai ajunge la tine, celorlalţi le poţi părea indiferent sau arogant, iar toate astea scad performanţele tale la eveniment, şi spui: ”Vezi, am avut dreptate, am fost dezastru”, iar data viitoare vei fi şi mai îngrijorat înainte de următoarea „confruntare” cu oamenii?

Ai descoperit eroarea de a crede că nimeni nu te-a plăcut doar pentru că te-ai simţit rău, ca şi cum ceilalţi ar vedea prin tine şi ar ştii cât de puternic îţi bate inima sau cât te simţi de încordat?

De fapt, evitându-le mereu privirea de teamă să nu vezi pe faţa lor cât de ridicol te-ar considera, nu puteai observa că unii dintre ei ţi-au zâmbit, te-au aprobat sau chiar te-au îndrăgit, selectând involuntar doar reacţiile negative ale celorlalţi care să-ţi confirme părerea proastă pe care o ai despre tine însuţi.

Testezi mereu oamenii pentru a surprinde la ei faptul că te bârfesc, te displac sau te dispreţuiesc?

Te-ai considerat mereu a fi o persoană mai sensibilă la critici, dar foarte critică cu ea însăşi, care evită conflictele, nu poate spune „nu” când ar vrea să refuze pe cineva, se teme de agresivitatea sau de respingerea celorlalţi, nu are încredere în ea şi nu se poate afirma?

Te simţi complexat de anumite aspecte estetice, psihologice sau imperfecţiuni vestimentare care crezi că te fac complet neatrăgător sau interpretezi drept defecte majore ceea ce alţii nici nu observă la tine sau consideră a fi lucruri minore?

Ai o neîncredere profundă în cei din jur, cu excepţia unor oameni foarte apropiaţi, şi porneşti de la premisa că nimeni nu te place?

Urăşti surprizele legate de întâlnirea cu ceilalţi, toate situaţiile noi sau spontane, şi încerci să planifici până la cele mai mici detalii ceea ce urmează să spui sau să răspundă cei cu care vei interacţiona, iar atunci când, absolut firesc, lucrurile nu se petrec aşa cum ţi-ai imginat, intri în panică?

Visezi la relaţii „ideale” cu oamenii, în care să nu existe niciodată tensuni sau conflicte, în aşa fel încât devii dependent de cei apropiaţi, de la care ceri ocrotire şi asigurarea că eşti un om valoros ori de câte ori te simţi neaceptat de cineva?

Te simţi uneori exact ca un „obiect social”?

Ai făcut vreo legătură între toate astea şi evenimente din trecutul tău, poate criticismul, indiferenţa sau absenţa celor din familie, momente în care te-ai simţit umilit, părăsit, criticat în public sau atacat de cei din jur (profesori, colegi, amici, parteneri de cuplu), la o vârstă la care nu ai învăţat încă cum să reacţionezi sau să te aperi?

Sau, din contră,cu faptul că ai fost prea protejat sau răsfăţat de familie, devenind dependent de ei în orice problemă de viaţă, în aşa fel încât era mereu cineva care să-ţi rezolve conflictele cu ceilalţi, şi apoi ai constatat că nu ştii să o faci de unul singur?

Ţi s-a spus sau ai descoperit că ai dificultăţi în a-ţi exprima emoţiile şi gândurile sau că, uneori, nici măcar nu le conştientizezi şi te trădează doar corpul?

Sau că îţi este ruşine de a vorbi despre tine însuţi pentru că eşti convins că vei fi privit drept un individ ridicol, banal sau ciudat?

Există asemănări din punctul de vedere al timidităţii cu cineva din familia ta de origine?

Timiditatea ta excesivă a debutat după un eveniment de viaţă stresant sau umilitor, înainte nevând nici o problemă în acest sens?

Sau te ştii aşa încă din copilărie sau adolescenţă, când evitai contactul cu orice persoane străine în afară de cei apropiaţi, refuzai să te joci cu cei de vârsta ta sau să mergi la şcoală, te simţeai în largul tău doar acasă şi lucrurile au avansat lent către problemele din prezent?

Ai constatat că reacţionezi la conflicte fie prin evitare, stupefacţie, supunere şi pasivitate, fie prin furie sau agresivitate, atunci când simţi că „s-a umplut paharul”?

Că stai mereu „în gardă”, atent la orice atac sau respingere din partea celorlalţi, interpretând eronat comportamentul lor drept ostil sau indiferent când celor din jur li se pare firesc?

Ai observat că toate aceste simptome scad în intensitate în momentele mai liniştite ale vieţii, atunci când eşti în preajma unor oameni unde te simţi acceptat şi iubit, când uiţi de tine şi eşti pasionat de ceea ce spui sau faci?

Iar apoi se accentuează în situaţii de stres sau exigenţe ale vieţii, certuri cu cei din jur sau ruperi ale unor relaţii apropiate, din diverse motive (despărţire, divorţ, deces) ?

Esenţa acestor probleme pleacă, de fapt, de la o mare eroare pe care o facem, uneori, mulţi dintre noi: aceea de a crede că unii suntem buni şi alţii răi. Porneşte din iluzia de a considera că oamenii pot fi „cântăriţi” şi comparaţi global unii cu alţii.

Sigur că suntem diferiţi în funcţie de o grămadă de criterii, începând de la felul cum arătăm, până la gradul de inteligenţă, educaţie, cultură, statut social şi profesional.

Unii trăim pe stradă, iar alţii conducem imperii, putem fi sănătoşi sau bolnavi, educaţi sau inculţi etc. Dar nimeni, niciodată, nu are dreptul să judece o fiinţă umană ca fiind, în esenţa ei, mai puţin valoroasă decât alta.

Câtă vreme suntem cu toţii unici şi infinit de complecşi, este absolut imposibil să comparăm un infinit cu un alt infinit.

Asta uităm adesea, într-o societate prea mult raportată la competiţie, evaluare, performanţă, egocentrism şi indiferenţă: că fiecare om, prin calitatea de om, valorează enorm de mult şi oricâte greşeli am face în viaţă, nu putem pierde niciodată aceată calitate.

Lucrurile astea vin de departe, din familiile în care n-am simţit iubire, din şcolile în care am fost mereu comparaţi unii cu alţii, uitând că singura comparaţie este cu noi înşine, din joburile cu ierarhii în care nu putem comunica şi ne judecăm după funcţii, din sărăcia care ne privează de a ne satisface cele mai elementare nevoi şi pentru care suntem împinşi de alţii la marginea societăţii, din superficialitatea relaţiilor de cuplu care au devenit prea frecvent tranzacţii corporale sau afaceri materiale.

Poate unii dintre noi ne-am transformat, pe nebăgate de seamă, în roboţi care duc o viaţă stereotipă şi nu mai vor să aibă de-a face cu partea cea mai preţioasă a vieţii: umanitatea din noi.

Orice am face şi oricâte am pierde, chiar dacă nu ne ridicăm la „standardele” societăţii, chiar dacă nu avem două facultăţi, nu ştim trei limbi străine şi nu conducem maşini scumpe, nu putem fi vreodată lipsiţi de valoarea intrinsecă a unei fiinţe umane.

Nu-ţi face probleme: fobia socială poate fi depăşită, iar la capătul ei putem regăsi în noi oameni maturi, capabili să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi.

Există multe soluţii, începând de la medicaţie până la schimbări profunde prin psihoterapiile cele mai avansate.

Poate cel mai trist este faptul că tocmai cei care au anxietate socială severă, datorită temerilor iraţionale de a fi criticaţi şi evaluaţi negativ de specialişti, sau de a afla lucruri neplăcute despre propria persoană, refuză să apeleze la ajutor. Mi-aş dori să nu intrăm în această capcană; acei oameni nu sunt acolo să ne judece, ci să ne sprijine în încercarea de a ne regăsi.

Oricine poate fi ajutat, dacă acceptă ajutorul şi oricare dintre noi ajungem uneori să avem nevoie de ajutorul celorlalţi.

Putem deveni parteneri în a găsi cele mai bune modalităţi şi strategii practice pentru a lăsa în urmă toate aceste probleme.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.