Workshop: Anxietatea de sănătate-teama de boală

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: felul cum teama de boală ne afectează masiv calitatea vieții și soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă aceste temeri.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 22.04. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

TEMATICA EVENIMENTULUI

Somatizările sunt acele simptome fizice care au, de fapt, o cauză psihică și care sunt des confundate cu manifestarile unor boli grave, chiar letale.

„Orice schimbare în corp este totdeauna un semn că se întâmplă ceva grav cu sănătatea mea”

„Trebuie să fiu mereu atent la cele mai mici simptome, pentru ca să descopăr din timp dacă ceva nu este în regulă în organismul meu, înainte de a fi prea târziu să mai pot face ceva”

„Cu cât trec prin mai multe consulturi şi analize medicale, cât mai detaliate, cu atât voi descoperi la timp o eventuală boală ”

„Dacă medicul îmi recomandă să fac investigaţii, atunci sigur este convins că sufăr de ceva grav”

„Ceilalţi sunt inconştienţi să fie atât de delăsători şi indiferenţi cu propria sănătate”

„Trebuie să verific în permanenţă semnalele corpului meu: pulsul, tensiunea, greutatea etc.”

„Dacă ajung să am o boală gravă, toate planurile mele de viitor se năruie, nimic nu mai are sens, voi fi mereu trist, speriat şi voi fi privit ca o persoană inferioară celorlalţi”

„Bolile pot fi complet prevenite dacă sunt foarte atent cu mine”

„Doar dacă am certitudinea că sunt sănătos pot să fiu liniştit”

„Nu pot avea încredere în medici, medicină şi trebuie să fiu mereu în gardă să nu se greşească”

„Este extrem de important să prezint cu lux de amănunte toate simptomele când fac un consult medical, pentru ca nu cumva medicului să-i scape ceva, şi mă enervează atunci când nu sunt ascultat până la capăt”

„Am o boală atât de gravă şi de rară, încât doctorii nu au putut să o diagnosticheze încă”

„Sănătatea e cea mai importantă şi niciodată nu poţi fi destul de precaut”

„Mi-e ciudă pe bolile celor din familia mea; aproape sigur mi se vor transmite genetic”

„Nimeni nu mă mai crede că pot fi bolnav, nimeni nu mă înţelege şi nu ştie cât de mult sufăr, îmi spun că exagerez şi dacă e să mă îmbolnăvesc într-adevăr, nici nu-şi vor da seama pentru că vor crede că iar fabulez”

„Dacă am palpitaţii, simt apăsare sau durere în piept, am ceva grav la inimă, pot să fac un infarct”

„Dacă simt o umflătură sub piele sau îmi apare o pată, e foarte posibil să fie cancer”

„Dacă ameţesc, îmi pierd echilibrul, am senzaţia de leşin, slăbiciune în picioare, simt amorţeli şi furnicături în corp, poate am o tumoră la creier, scleroză multiplă sau am făcut un accident vascular cerebral”

„Slăbirea în greutate e un semn de cancer”

„Un nod în gât sau o tuse care nu dispare repede pot fi simptomele unei tumori maligne”

„Dacă fac sex, există un mare risc să mă îmbolnăvesc de SIDA, sifilis sau hepatită cronică”

Mai sus sunt câteva din gândurile şi concepţiile de viaţă ale acelora care suferă de anxietate de sănătate, bazate pe interpretări eronate ale unor senzaţii fizice drept semne de maladii severe.

Termeni mai vechi precum „ipohondrie/ hipocondrie”, „bolnavul închipuit”, „isterie”, n-au făcut decât ca aceşti oameni să fie priviţi cu şi mai multă neîncredere, ironie şi superficialitate de cei din jur, ceea ce a dus, în final, la o agravare a simptomelor fizice care provin, de fapt, dintr-un disconfort psihic.

Îngrijorări permanente legate de o posibilă îmbolnăvire, în ciuda asigurărilor de la medici că totul este în regulă.

Iluzia că odată cu rezultatul bun al unei investigaţii, coşmarul va lua sfărşit şi ne vom linişti. Apoi, dezamăgirea că, după o perioadă scurtă de timp, simptomele reapar, se mută ameţitor de la o parte a corpului în alta.

Acum ne îngrijorăm pentru un cancer, pentru ca după o vreme să ne temem că avem probleme grave cu plămânii, apoi cu inima şi…nu se mai termină.

O dictatură a raţiunii care priveşte corpul ca pe un computer, o imposibilitate de a ne simţi sănătoşi, în loc de a gândi că suntem sănătoşi, şi o încrâncenare de a crede că putem ajunge doar prin logică la ceritudinea că nu suntem în pericol.

Iar mintea ne aduce aminte mereu şi mereu : „Dar dacă ai asta şi aia, uite, există simptome şi există posibilitatea să fie începutul unor boli grave”.

Şi mintea are dreptate, dacă nu ar omite ceva esenţial: că nu suntem şi nu vom fi niciodată doar un sistem de organe interne, că avem şi un psihic, care e departe de a fi doar minte, că nu le putem explica pe toate şi asta e ok şi e frumos şi face parte dintr-un mister care ne umple viaţa şi că putem trăi cu adevărat chiar dacă va exista mereu un procent de risc asumabil că ne vom îmbolnăvi într-o zi.

Până la urmă, de murit vom murii cu toţii, dar câţi dintre noi trăiesc cu adevărat?

Analize peste analize, concedii medicale nenumărate, o stare de rău permanentă, bani irosiţi în goana după imposibila garanţie de 100% că nu există şi nu va exista o boală gravă, ne pot transforma existenţa într-un stres permanent, care duce la deterioarea dramatică a vieţii familiale, profesionale şi sociale.

Lipsa de conştientizare sau neputinţa de a simţi şi exprima ceea ce ne supără pe plan psihologic, dar în schimb o grămadă de simptome fizice care apar după conflicte cu ceilalţi şi stresurile vieţii cotidiene.

De la manifestările caracteristice colonului iritabil (senzaţie de balonare, greaţă, diaree sau constipaţie, crampe şi zgomote abdominale), simptome din sfera sexualităţii( indiferenţă sexuală, disfucţie erectilă sau ejaculatorie, menstruaţii neregulate, dureroase, cu sângerări abundente, dureri în timpul actului sexual etc.), până la dureri în tot corpul, migrene, oboseală, insomnie, scăderea apetitului alimentar şi a greutăţii corporale, toate ne îngrijorează şi ne constrâng să le dăm atenţie.

De multe ori, aceste simptome pot fi chiar manifestări „mascate” ale unor tulburări psihice precum anxietatea şi depresia, la persoane care au dificultăţi mari de a simţi şi exprima problemele sufleteşti.

Deseori, în istoricul îndepărtat de viaţă regăsim experienţe neplăcute legate de sănătatea noastră sau a celor apropiaţi (boli grave sau decese în familie, cu ideea că ar fi putut fi o salvare dacă ar fi existat o atenţie şi o îngrijire medicală mai bună, internări în spital la vârste mici, episoade de dureri fizice intense etc).

Cei din jur nu ne mai înţeleg, iritaţi de simptomele şi grijile care nu se mai termină, obosiţi, derutaţi şi îngrijoraţi pentru că-i folosim să ne liniştească în permanenţă că nu suntem bolnavi.

„Cum arăt, nu-i aşa că sunt mai palid, oare am slăbit, eşti sigur că nu am ceva grav, tu ai avut simptome din astea? „ sunt întrebări adresate celor dragi, în disperarea de a ne calma măcar pentru câteva momente.

O atenţie exagerată asupra propriului corp, care ne face să surprindem cele mai fireşti senzaţii fizice, pe care le credem drept manifestări ale unor boli grave.

O imagine în ochii celorlalţi de oameni posaci, egoişti, preocupaţi doar de ei înşişi, vorbind mereu şi mereu despre boli, care nu se mai bucură de viaţă şi se retrag într-un închisoare a maladiilor şi a suferinţei.

O întreagă farmacie în casă, cu medicamente de toate soiurile pe care le purtăm mereu după noi: „Dacă ni se face rău din senin?”

În cazuri grave, certuri cu doctorii pe care îi acuzăm că nu sunt destul de atenţi sau chiar încercăm să-i convingem să ne opereze pentru boli pe care ei nu cred că le avem.

Iar apoi groaza de a le mai cere ajutorul, ştiind că îi obosim şi ajung să ne privească cu antipatie, ceea ce ne întăreşte teama că vom fi trataţi cu superficialitate şi vom pierde şansa de a depista la timp dacă suferim de vreo boală.

Un cerc vicios, iar apoi consecinţele pe termen lung: depresie, izolare, neîmplinire, neputinţa de a realiza ceea ce visam şi de a fi aproape celor pe care îi iubim.

Anxietatea de sănătate are costuri enorme şi perfide; e ca şi cum, în dorinţa de a fi nemuritori şi veşnic sănătoşi, sacrificăm tocmai lucrul care contează cel mai mult: posibilitatea de a ne bucura de o viaţă împlinită, acceptând că nimeni nu ştie cu exactitate când şi cum va pleca dintre noi.

Haideţi să ne eliberăm de sub imperiul anxietăţii şi să găsim împreună soluţii pentru a depăşi toate aceste probleme.

Până la urmă, avem la îndemână o mulţime de strategii de vindecare şi o multitudine de tratamente eficiente, începând cu psihoterapiile cele mai avansate.

Nu există nici o îndoială că aceste suferinţe pot fi lăsate în urmă, dacă vrem şi credem că putem fi ajutaţi. Şi, mai ales, dacă înţelegem că e nevoie să ne implicăm activ în propriul demers de corectare a unor mecansime de gândire eronate.

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept cu drag 🙂

Reclame

Workshop-Anxietatea și atacurile de panică

anxietatea-si-atacurile-de-panica

de Cristian Erdei

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 18.02. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, tehnici de relaxare, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

De asemenea, este invitat oricine doreşte să fie informat cu privire la sănătatea psihică sau să prevină apariţia unor astfel de probleme.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar anticiparea, ingrijorarea („frica de frică”) și evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc., astfel apărând o problemă extrem de chinuitoare pentru viața unei persoane: agorafobia.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă așteptăm cu drag 🙂

Workshop: TEAMA DE LIBERTATE, RESPONSABILITATE ŞI DECIZIE-Implicaţii în tulburările psihice

de Cristian Erdei

Data şi ora: sâmbătă, 25 ianuarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

 

Poate părea paradoxal, dar uneori ne e mai teamă de posibilităţile imense din noi înşine, de ceea ce am putea deveni, de şansa spre evoluţie şi împlinire, decât de limitele sau imperfecţiunile noastre.

Poate şi pentru că asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă ne invită să ne confruntăm de multe ori cu solitudinea, necunoscutul, eşecul şi respingerea celorlalţi.

Preţul plătit pentru fuga de libertate este considerabil: sentimente de vinovăţie, devalorizare, neîmplinire şi frustrare, care pot genera chiar tulburări psihice grave.

A amâna o decizie, dincolo de o strategie bună în anumite situaţii cu miză mare, care cer timp pentru a cântări toate alternativele, ne poate face să ne autoiluzionăm că nu avem nimic de pierdut.

Deseori, uităm că a nu alege este de fapt tot o alegere care poate avea consecinţe importante.

Decizia de a nu decide în timp util ne poate priva de oportunităţi, atunci când viaţa închide uşi pe care le credeam mereu deschise.

„Sunt o victimă a împrejurărilor şi a comportamentului celorlalţi”

„Nu pot să-mi asum responsabilităţi pentru că mi-am pierdut controlul”

„Alţii trebuie să-mi spună ce să fac, ei ştiu ce este bine pentru mine, deciziile mele sunt dezastruoase”

„De vină e ghinionul, şansa, destinul, genele proaste, mediul în care trăiesc şi întâmplarea”

„Mi-am pierdut minţile, nu pot hotărî ce să fac, am nevoie de un salvator, de cineva care să mă ţină în frâu”

„Ceea ce am făcut a fost inconştient şi neintenţionat, nu am nici o responsabilitate”

„E nebun, nu am de ales, trebuie să mă las abuzată”

„Mă enervează ori de câte ori se comportă aşa şi nu pot reacţiona în alt mod”

„Cineva trebuie să mă salveze de la a mă sinucide, nu depinde de mine”

„Am obligaţii şi trebuie să fac toate aceste lucruri, pentru că aşa e în viaţă, nu am de ales”

„Terapeutul trebuie să mă vindece şi să-mi spună ce să fac, dacă aş fi ştiut singur, n-aş mai fi mers la el”

„Singura mea şansă este ca ceilalţi să se schimbe”

„S-a întâmplat să mă simt rău, dar nu are nici o legătură cu ceva ce aş fi făcut să ajung aici”

„Faptul că m-am îmbolnăvit nu are nici o legătură cu mine”

„Pur şi simplu nu am capacitatea de a evolua şi aşa am fost mereu”

„Ceva străin de mine mi-a impus să fac asta”

„Nu am timp să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat”

„Ştiu că e bine să închei această relaţie, dar nu mă pot decide să o fac efectiv”

„Dacă aleg una din variante, le pierd pe toate celelalte şi asta înseamnă că există nişte limite, ceea ce mă sperie îngrozitor; credeam că pot să le am pe toate”

„Dacă doar de mine depinde să demisionez, va trebui să accept că sunt singurul responsabil de ce mi se întâmplă şi că nimeni nu ştie mai bine ca mine, iar asta mă face să mă simt nesigur şi foarte singur”

„Dacă aleg asta, ceilalţi se vor supăra şi mă vor respinge, iar eu nu mă descurc pe cont propriu”

„Nu pot suporta gândul că pot greşi dacă mă decid cu ceva, vinovăţia şi regretul m-ar distruge”

„Dacă mă las de fumat, va trebui să accept că a fost o greşeală să fumez atâta timp şi că doar eu am fost responsabil că am continuat, că mi-am periclitat sănătatea şi că am irosit o parte din viaţă”

„Dacă amân o hotărâre, nu pierd nimic, pentru că nu risc o decizie proastă”

„Pot să aleg un drum doar dacă alternativele nu mi se par importante şi nu pierd nimic”

„ De fapt, ea m-a părăsit, nu are nici o legătură cu faptul că am fost distant în ultima vreme, că îmi doream să ne despărţim şi că era previzibil să-şi găsească pe altcineva, nu eu am contribuit la plecarea ei”

„Soarta va hotărî, îmi vor spune ce să fac astrele, ghicitoarele, oracolele etc.”

„Ar fi simplu să mă hotărăsc dacă nu aş ştii că urmează efortul de a aplica ceea ce am ales”

„Eram convins că nu pot face nimic, mă simţeam ca paralizat, nu mi-am dat seama că am mai multe opţiuni care au fost mereu acolo, chiar dacă cei apropiaţi mi-au spus tot timpul asta”

„Chiar dacă toţi prietenii îmi dau acelaţi sfat, pentru ei e uşor să spună să-mi părăsesc soţul care mă abuzează, nu sunt în locul meu”

„Nu e decizia mea, de aceea nu am interesul să o duc la capăt, nu-mi place să mi se impună nimic, dar nici nu pot hotărî de unul singur şi nu am curajul să mă revolt”

„Nu ştiu ce consecinţe vor alegerile mele, teama de necunoscut mă omoară: dacă nu găsesc alt serviciu, dacă nu voi mai avea o altă relaţie de cuplu, dacă ceilalţi nu se descurcă fără mine, dacă…dacă…?”

„Nu vreau să iau o decizie, dar asta nu înseamnă că tocmai am luat una”

„E cea mai importantă hotărâre din viaţa mea, dacă trec peste asta nu va mai trebui să aleg pentru tot restul vieţii”

„Aştept să am o revelaţie şi atunci voi ştii ce să fac şi schimbarea va fi bruscă şi foarte uşoară”

„Schimbarea presupune un imens pericol”

Iată mai sus câteva din modalităţile autodistructive în care ne putem raporta la libertatea de a alege, la responsabilitate şi vinovăţie.

Pentru mulţi dintre noi, nu e uşor de acceptat faptul că viaţa este un şir de alegeri personale, chiar dacă nu vom avea niciodată un control total asupra a ceea ce ne aşteaptă.

Mulţi ne situăm în două extreme, cei care pasează responsabilităţile către cineva sau ceva şi cei care sunt convinşi că doar de ei depinde totul.

Ambele situaţii pot genera suferinţe psihice, începând de la depresie, anxietate, dependenţă, singurătate, până la rigiditate, împovărare, aroganţă, submisivitate şi furie.

Poate unul din cele mai „grele” emoţii pe care le putem trăi este tocmai sentimentul de vinovăţie că nu ne ducem propria viaţă la adevăratul ei potenţial, acceptându-ne limitele şi dezvoltând la maxim ceea ce putem dezvolta.

Irosirea momentelor care trec şi nu se mai întorc ne lasă un gust amar şi regretul că nu am avut curajul de a deveni ceea ce putem fi cu adevărat, fără aşteptări de neatins sau sabotarea propriilor aptitudini şi talente.

Fără îndoială, acceptarea faptului că suntem liberi şi putem decide pentru noi înşine, asumându-ne uneori greşeli inerente propriei imperfecţiuni, este un demers extrem de important pentru evoluţia fiecăruia dintre noi, în cadrul unei terapii sau pe cont propriu.

Şi, fără îndoială, acest lucru este posibil şi porneşte de la curajul de a ne înfrunta temerile şi de a admite că nu e nimeni care să facă asta în locul nostru, chiar dacă putem fi ajutaţi unii de alţii.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să mai arate cu degetul către cei care cred că le-au decis evoluţia.

Vă invit să găsim împreună drumuri către noi înşine şi să ne acordăm un drept fundamental al fiecărei fiinţe umane: dreptul de a ne simţi împliniţi cu propria existenţă.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

 

Workshop-TEAMA DE MOARTE-Implicaţii majore în anxietate

de Cristian Erdei

De ce să deschidem „cutia Pandorei” şi să vorbim despre un subiect care nu numai că nu ne place, dar ne produce multora „fiori pe şira spinării”?

De ce să nu lăsăm „morţii cu morţii, vii cu vii”? La ce ne ajută să vorbim despre lucruri triste în loc să ne vedem de viaţă?

Sunt întrebări legitime, care aşteaptă răspunsuri; ele vor fi acolo, la finalul acestei prezentări scrise şi, mai ales, pe tot parcursul acestei întâlniri.

Începând cu atacurile de panică, în care angoasa morţii este atât de prezentă, până la tulburările de somatizare, ipohondrie, depresie, dependenţa de alcool şi droguri, teama de moarte joacă un rol central în multe probleme psihologice.

Înfruntarea ei este, pe cât de dificilă (sunt sigur că aţi observat cât de închişi suntem deseori în a vorbi despre acest subiect), pe atât de necesară pentru a ne vindeca de suferinţele sufleteşti.

„Moartea înseamnă finalul tuturor planurilor mele, mi-e frică că nu voi mai apuca să fac tot ce mi-am propus şi voi avea regrete amare”

„Mi-e teamă de suferinţa şi agonia de dinaintea morţii, de cât voi părea de slab şi neajutorat”

„Mă îngrozeşte gândul că dacă mor nu voi mai avea nici o experienţă”

„Nu pot să mă gândesc cum se vor descurca cei dragi, care depind de mine, şi cum vor trece peste durere”

„Mi-e frică de ce se va întâmpla cu corpul meu după moarte, atât timp cât nu mai am nici un control asupra a ceea ce vor face alţii cu el”

„Ideea că dacă mor voi rămâne complet singur mă înspăimântă”

„Teama de necunoscut, că nu ştiu ce se va întâmpla după moarte, e cea mai mare”

„Moartea e ca un eşec, ca şi cum n-am fost în stare să supravieţuiesc”

„Gândul că viaţa va merge înainte şi fără mine, că voi fi uitat de toată lumea, mă copleşeşte”

„Dacă voi ajunge în iad şi va trebui să plătesc pentru toate păcatele mele?”

„Am coşmaruri că mă voi trezi în sicriu şi nu voi putea să mai ies de acolo”

„Dacă după moarte nu voi putea să plec de aici şi voi fi codamnat să bântui o veşnicie între două lumi?”

Iată mai sus câteva din gândurile şi modurile în care ne poate apare teama de propria finitudine. Dacă ne uităm cu atenţie, pentru fiecare dintre noi, teama de moarte dă naştere altor frici aparente: de eşec, vinovăţie, suferinţă, singurătate, necunoscut, constrângere etc.”

Aceste temeri sunt cele care ne preocupă mai mult şi pentru că puţine subiecte sunt atât de puternic negate ca ideea de moarte.

Impresia că „alţii mor”, faptul că vedem la tv atâtea catastrofe în fiecare zi, dar „nouă nu ni se poate întâmpla asta”, ca şi cum am fi invincibili, este una din modalităţile de a nega moartea.

Credinţa că după moarte vom fi în siguranţă, în grija Creatorului, înconjuraţi de cei dragi care au decedat înaintea noastră, că îi vom veghea în continuare pe cei rămaşi, ca şi cum nu i-am părăsit cu adevărat, e un alt mod în care încercăm să ţinem la distanţă angoasa morţii.

Faptul că, mai ales pentru copii, moartea este personificată, ca şi cum ar fi o entitate, care „vine să ne ia”, e „doamna cu coasa”, un schelet ambulant etc., ascunde şi speranţa că, după deces, va fi „cineva” cu noi, că vom merge „undeva”, că moarte se află în afara noastră şi nu o purtăm în interior, încă de la naştere. Apoi, aşa cum poate să ne „ducă”, poate e posibil şi să o convingem cumva… să nu o facă.

„A da colţul” şi alte expresii de aceste tip reprezintă tot atâtea modalităţi de a lua moartea în râs, scăzând astfel teama.

La fel ca dorinţa „odihnească-se în pace” sau constatarea blândă „a plecat dintre noi, l-a luat Dumnezeu” (în ideea că există totuşi un „undeva”, într-un loc infinit mai bun), sunt încercări necesare de transformare a propriei dispariţii într-un eveniment mai prietenos şi mai puţin înspăimântător.

Ideea că viaţa este un progres continuu, că pot exista şi alte vieţi, că vom rămâne nemuritori prin copii noştrii, prin ceea ce lăsăm în urmă (creaţii artistice, imperii financiare, fapte bune etc), prin gândurile celorlalţi, prin formele de viaţă ce vor lua naştere din proprii atomi după moarte, ne ajută să dăm un sens existenţei şi alungă gândul terifiant că nu va mai exista „nimic” şi că totul este un joc absurd al întâmplării şi non-sensului.

Fără îndoială, avem nevoie de mecanisme de apărare împotriva uneia din cele mai mari nelinişti ale umanităţii, la fel de mult cum ideea de sens este esenţială în viaţa noastră. Conştientizarea permanentă şi obsesivă a propriei finitudini ne-ar face existenţa îngrozitor de grea.

Încă de mici, suntem protejaţi de a da piept cu această realitate prin cuvintele liniştitoare ale părinţilor: „Doarme”, e răspunsul la întrebarea pusă de un copil la vederea unui animal care nu se mai mişcă sau a unei frunze căzute.

Însă uneori, în anumite împrejurări speciale, în zidul solid de apărare pe care l-am construit, apare brusc o fisură. Se întâmplă atunci când, poate prea devreme şi prea intens, cât încă nu suntem suficient de maturi şi de puternici, dăm piept cu evenimente dramatice: un accident din care scăpăm ca prin farmec, un diagnostic de boală severă, decesul subit sau îmbolnăvirea gravă al unei persoane apropiate, experienţa unei calamităţi: război, cutremure, inundaţii etc.

Este deosebit de relevant faptul că, deseori în lunile anterioare debutului unor atacuri de panică, se regăsesc astfel de evenimente cutremurătoare.

Puţine lucruri ne terifiază atât de tare precum moartea subită a unei persoane tinere, tocmai prin sentimentul de neputinţă şi lipsă de control.

Decesul sau îmbolnăvirea cuiva apropiat ne fac să ne gândim şi la propria noastră moarte.

Prin fisura nou creată se poate revărsa un val de anxietate care ne ia prin surprindere şi poate produce o teamă paroxistică sau preocupări legate de sănătate.

Foarte repede, fără să ne dăm seama, „deghizăm” teama de moarte, în încercarea de a o evita, în alte frici: ne e teamă de leşin, de boli grave, de locuri aglomerate sau înguste, de a rămâne singuri, de întuneric, de a adormi etc.

„Ce se poate întâmpla dacă leşinaţi, cu ce seamănă tubul de RMN în care vă e teamă să intraţi, ce-aţi putea păţi dacă aţi avea o boală gravă de inimă, vă gândiţi că dacă adormiţi sau sunteţi adormit printr-o anestezie generală la o intervenţie chirurgicală există pericolul de a nu vă mai trezi etc?”, ne întreabă terapeutul şi începem să ne foim: par întrebări ciudate, care ne neliniştesc, pentru că simţim că răspunsul are legătură cu…moartea.

În încercarea de a „repara” fisura, de a ne asigura că suntem feriţi de pericole, mecanismele de apărare devin exagerate, ineficiente şi cu impact negativ asupra calităţii vieţii, iar consecinţele în plan comportamental sunt multiple:

Căutarea pericolelor pentru un „dependent de adrenalină”, în încercarea de a le înfrunta, poate semăna cu „jocul cu moartea”, ca şi o încercare de a o îmbânzi.

Dependenţa de muncă, care devine o obsesie, în încercare disperată de a învinge timpul (martorul propriei „treceri”), şi de a mai rămâne ceva din noi în această lume, este o altă consecinţă.

Narcisismul, încrederea oarbă că suntem mai buni ca ceilalţi şi scutiţi de preţul „condiţiei umane”, poate deriva, printre altele, şi din teama de moarte.

Dependenţa de oameni pe care îi investim cu puteri extraordinare (familie, medici, „clarvăzători”, etc.), este o altă încercare de a ne simţi protejaţi în faţa neantului.

Eroismul „forţat” este o altă modalitate de a ne sustrage realităţii morţii.

Ca să nu mai vorbim de preocuparea permanentă şi exagerată pentru sănătate a celor care suferă de somatizări şi ipohondrie, care le transformă viaţa într-un coşmar.

Iar acum, să revenim la întrebarea iniţială: DE CE SĂ NE GÂNDIM LA MOARTE?

Printre multe altele, iată doar câteva motive extrem de importante:

„A te naşte înseamnă a începe să mori” (Manilius)

„Doar în faţa morţii se naşte adevăratul sine”(Sfântul Augustin)

„De adevăratul gust al vieţii se bucură doar cel care doreşte şi e capabil să o părăsească”(Seneca)

Acceptarea şi împăcarea cu ideea morţii produc în oameni schimbări pozitive de o amplitudine greu de descris, care nu doar ne pot vindeca de problemele psihice, dar ne fac să evoluăm şi să devenim mai umani:

Sentimentul de libertate şi de a alege să facem în viaţă lucrurile pe care le dorim cu adevărat

O schimbare a priorităţilor şi a renunţării la banal şi superficial

Trăirea prezentului imediat, bucuria de a fi aici şi acum, de a exista pur şi simplu

Aprecierea unor lucruri „mici”, pe care nu le observam înainte: frumuseţea unui copac, surâsul cuiva drag, adierea vântului, un apus de soare, plăcerea de a citi o carte în solitudine etc.

Renunţarea la îngrijorările cotidiene: de a fi respins, de a nu avea succes, de a pierde bani etc.

Dintr-o dată, par ridicole şi inutile invidia, răutatea, competiţia cu alţii, ambiţia exagerată etc.

O comunicare mai sinceră, mai directă, mai adâncă şi o toleranţă crescută faţă de ceilalţi

Sentimentul de a fi valoroşi în esenţă, independent de realizări şi admiraţia celorlalţi

Momente de un calm profund, atunci când renunţăm să ne mai grăbim în tot ce facem , putem savura fiecare clipă şi totul pare să aibă sens

Apropierea de divinitate, sentimentul de apartenenţă şi conexiune cu universul

Sunt câteva din motivele pentru care confruntarea cu ideea morţii, într-un context de terapie sau într-o încercare individuală de maturizare şi evoluţie, poate fi extraordinar de utilă şi cu o mare forţă vindecătoare.

Haideţi să găsim împreună cele mai bune modalităţi de a diminua teama de moarte şi a o transforma în motorul unei schimbări profunde pe plan personal.

Orice demers de terapie îşi propune, printre altele, sublimarea anxietăţii (teama fără un motiv evident şi deci fără o posibilitate eficientă de control) în temeri mai concrete şi mai abordabile.

Dacă, de exemplu, sentimentul de neîmplinire a unei persoane care simte că nu şi-a trăit viaţa cu adevărat, generează o teamă puternică de moarte, interpretată ca imposibilitate de a-şi mai îndeplini visele, atunci ideea de a face azi, acum, ceea ce amânăm de o viaţă întreagă poate deveni una din soluţiile practice care să ne salveze de la angoasa propriei dispariţii.

Printre altele, o persoană care suferă de anxietate „refuză împrumutul(viaţa) pentru evita plata datoriei(moartea)”(Otto Rank)

Până la urmă, împăcarea cu ideea morţii ne poate ajuta să trăim viaţa cu adevărat.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă (şi de „moarte”, în acest caz), cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

Data şi ora: sâmbătă, 18 ianuarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Workshop-Anxietatea de sănătate (teama de boală) şi somatizarea (simptome fizice de cauză psihică)

de Cristian Erdei

„Orice schimbare în corp este totdeauna un semn că se întâmplă ceva grav cu sănătatea mea”

„Trebuie să fiu mereu atent la cele mai mici simptome, pentru ca să descopăr din timp dacă ceva nu este în regulă în organismul meu, înainte de a fi prea târziu să mai pot face ceva”

„Cu cât trec prin mai multe consulturi şi analize medicale, cât mai detaliate, cu atât voi descoperi la timp o eventuală boală ”

„Dacă medicul îmi recomandă să fac investigaţii, atunci sigur este convins că sufăr de ceva grav”

„Ceilalţi sunt inconştienţi să fie atât de delăsători şi indiferenţi cu propria sănătate”

„Trebuie să verific în permanenţă semnalele corpului meu: pulsul, tensiunea, greutatea etc.”

„Dacă ajung să am o boală gravă, toate planurile mele de viitor se năruie, nimic nu mai are sens, voi fi mereu trist, speriat şi voi fi privit ca o persoană inferioară celorlalţi”

„Bolile pot fi complet prevenite dacă sunt foarte atent cu mine”

„Doar dacă am certitudinea că sunt sănătos pot să fiu liniştit”

„Nu pot avea încredere în medici, medicină şi trebuie să fiu mereu în gardă să nu se greşească”

„Este extrem de important să prezint cu lux de amănunte toate simptomele când fac un consult medical, pentru ca nu cumva medicului să-i scape ceva, şi mă enervează atunci când nu sunt ascultat până la capăt”

„Am o boală atât de gravă şi de rară, încât doctorii nu au putut să o diagnosticheze încă”

„Sănătatea e cea mai importantă şi niciodată nu poţi fi destul de precaut”

„Mi-e ciudă pe bolile celor din familia mea; aproape sigur mi se vor transmite genetic”

„Nimeni nu mă mai crede că pot fi bolnav, nimeni nu mă înţelege şi nu ştie cât de mult sufăr, îmi spun că exagerez şi dacă e să mă îmbolnăvesc într-adevăr, nici nu-şi vor da seama pentru că vor crede că iar fabulez”

„Dacă am palpitaţii, simt apăsare sau durere în piept, am ceva grav la inimă, pot să fac un infarct”

„Dacă simt o umflătură sub piele sau îmi apare o pată, e foarte posibil să fie cancer”

„Dacă ameţesc, îmi pierd echilibrul, am senzaţia de leşin, slăbiciune în picioare, simt amorţeli şi furnicături în corp, poate am o tumoră la creier, scleroză multiplă sau am făcut un accident vascular cerebral”

„Slăbirea în greutate e un semn de cancer”

„Un nod în gât sau o tuse care nu dispare repede pot fi simptomele unei tumori maligne”

„Dacă fac sex, există un mare risc să mă îmbolnăvesc de SIDA, sifilis sau hepatită cronică”

Mai sus sunt câteva din gândurile şi concepţiile de viaţă ale acelora care suferă de anxietate de sănătate, bazate pe interpretări eronate ale unor senzaţii fizice drept semne de maladii severe.

Termeni mai vechi precum „ipohondrie/ hipocondrie”, „bolnavul închipuit”, „isterie”, n-au făcut decât ca aceşti oameni să fie priviţi cu şi mai multă neîncredere, ironie şi superficialitate de cei din jur, ceea ce a dus, în final, la o agravare a simptomelor fizice care provin, de fapt, dintr-un disconfort psihic.

Îngrijorări permanente legate de o posibilă îmbolnăvire, în ciuda asigurărilor de la medici că totul este în regulă.

Iluzia că odată cu rezultatul bun al unei investigaţii, coşmarul va lua sfărşit şi ne vom linişti. Apoi, dezamăgirea că, după o perioadă scurtă de timp, simptomele reapar, se mută ameţitor de la o parte a corpului în alta.

Acum ne îngrijorăm pentru un cancer, pentru ca după o vreme să ne temem că avem probleme grave cu plămânii, apoi cu inima şi…nu se mai termină.

O dictatură a raţiunii care priveşte corpul ca pe un computer, o imposibilitate de a ne simţi sănătoşi, în loc de a gândi că suntem sănătoşi, şi o încrâncenare de a crede că putem ajunge doar prin logică la ceritudinea că nu suntem în pericol.

Iar mintea ne aduce aminte mereu şi mereu : „Dar dacă ai asta şi aia, uite, există simptome şi există posibilitatea să fie începutul unor boli grave”.

Şi mintea are dreptate, dacă nu ar omite ceva esenţial: că nu suntem şi nu vom fi niciodată doar un sistem de organe interne, că avem şi un psihic, care e departe de a fi doar minte, că nu le putem explica pe toate şi asta e ok şi e frumos şi face parte dintr-un mister care ne umple viaţa şi că ne putem trăi cu adevărat chiar dacă va exista mereu un procent de risc asumabil că ne vom îmbolnăvi într-o zi.

Până la urmă, de murit vom murii cu toţii, dar câţi dintre noi trăiesc cu adevărat?

Analize peste analize, concedii medicale nenumărate, o stare de rău permanentă, bani irosiţi în goana după imposibila garanţie de 100% că nu există şi nu va exista o boală gravă, ne pot transforma existenţa într-un stres permanent, care duce la deterioarea dramatică a vieţii familiale, profesionale şi sociale.

Lipsa de conştientizare sau neputinţa de a simţi şi exprima ceea ce ne supără pe plan psihologic, dar în schimb o grămadă de simptome fizice care apar după conflicte cu ceilalţi şi stresurile vieţii cotidiene.

De la manifestările caracteristice colonului iritabil (senzaţie de balonare, greaţă, diaree sau constipaţie, crampe şi zgomote abdominale), simptome din sfera sexualităţii( indiferenţă sexuală, disfucţie erectilă sau ejaculatorie, menstruaţii neregulate, dureroase, cu sângerări abundente, dureri în timpul actului sexual etc.), până la dureri în tot corpul, migrene, oboseală, insomnie, scăderea apetitului alimentar şi a greutăţii corporale, toate ne îngrijorează şi ne constrâng să le dăm atenţie.

De multe ori, aceste simptome pot fi chiar manifestări „mascate” ale unor tulburări psihice precum anxietatea şi depresia, la persoane care au dificultăţi mari de a simţi şi exprima problemele sufleteşti.

Deseori, în istoricul îndepărtat de viaţă regăsim experienţe neplăcute legate de sănătatea noastră sau a celor apropiaţi (boli grave sau decese în familie, cu ideea că ar fi putut fi o salvare dacă ar fi existat o atenţie şi o îngrijire medicală mai bună, internări în spital la vârste mici, episoade de dureri fizice intense etc).

Cei din jur nu ne mai înţeleg, iritaţi de simptomele şi grijile care nu se mai termină, obosiţi, derutaţi şi îngrijoraţi pentru că-i folosim să ne liniştească în permanenţă că nu suntem bolnavi.

„Cum arăt, nu-i aşa că sunt mai palid, oare am slăbit, eşti sigur că nu am ceva grav, tu ai avut simptome din astea? „ sunt întrebări adresate celor dragi, în disperarea de a ne calma măcar pentru câteva momente.

O atenţie exagerată asupra propriului corp, care ne face să surprindem cele mai fireşti senzaţii fizice, pe care le credem drept manifestări ale unor boli grave.

O imagine în ochii celorlalţi de oameni posaci, egoişti, preocupaţi doar de ei înşişi, vorbind mereu şi mereu despre boli, care nu se mai bucură de viaţă şi se retrag într-un închisoare a maladiilor şi a suferinţei.

O întreagă farmacie în casă, cu medicamente de toate soiurile pe care le purtăm mereu după noi: „Dacă ni se face rău din senin?”

În cazuri grave, certuri cu doctorii pe care îi acuzăm că nu sunt destul de atenţi sau chiar încercăm să-i convingem să ne opereze pentru boli pe care ei nu cred că le avem.

Iar apoi groaza de a le mai cere ajutorul, ştiind că îi obosim şi ajung să ne privească cu antipatie, ceea ce ne întăreşte teama că vom fi trataţi cu superficialitate şi vom pierde şansa de a depista la timp dacă suferim de vreo boală.

Un cerc vicios, iar apoi consecinţele pe termen lung: depresie, izolare, neîmplinire, neputinţa de a realiza ceea ce visam şi de a fi aproape celor pe care îi iubim.

Anxietatea de sănătate are costuri enorme şi perfide, e ca şi cum, în dorinţa de a fi nemuritori şi veşnic sănătoşi, sacrificăm tocmai lucrul care contează cel mai mult: posibilitatea de a ne bucura de o viaţă împlinită, acceptând că nimeni nu ştie cu exactitate când şi cum va pleca dintre noi.

Haideţi să ne eliberăm de sub imperiul anxietăţii şi să găsim împreună soluţii pentru a depăşi toate aceste probleme.

Până la urmă, avem la îndemână o mulţime de strategii de vindecare şi o multitudine de tratamente eficiente, începând cu psihoterapiile cele mai avansate.

Nu există nici o îndoială că aceste suferinţe pot fi lăsate în urmă, dacă vrem şi credem că putem fi ajutaţi. Şi, mai ales, dacă înţelegem că e nevoie să ne implicăm activ în propriul demers de corectare a unor mecansime de gândire eronate.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Data şi ora: sâmbătă, 11 ianuarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Taxa de participare: 30 RON.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Să ne eliberăm de teamă: anxietatea şi atacurile de panică

IMG_7985

de cristian erdei

Dragi prieteni, vă propun un subiect ciudat, dar des întâlnit; câteodată, astfel de lucruri se şoptesc doar, pentru că unii dintre noi mai avem încă o mentalitate primitivă şi îi considerăm pe cei cu simptome psihice drept slabi, prefăcuţi, agresivi etc. Am incredere că vom reuşi să dărâmăm astfel de mituri distructive.

Atacul de panică se referă la o perioadă scurtă de frică intensă în care minimum patru din următoarele apar brusc şi ajung la paroxism în decurs de câteva minute: palpitaţii (bătăi puternice şi rapide ale inimii), transpiraţii, tremurături, senzaţie de sufocare sau strangulare („nod în gât”), frică de moarte, de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni, senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij  sau leşin, durere în piept, amorţeli, furnicături, frisoane, valuri de căldură, greaţă, sentimentul de detaşare sau irealitate. Anxietatea se referă la o teamă fără un motiv evident, ca şi cum ceva rău se va întâmpla. Sună familiar sau sunt singurul care a trăit cândva aşa ceva?

Imaginaţi-vă că, dintr-o dată, fără un motiv evident, aţi avea simptomele unui atac de panică. Prima oară ne gândim că e vorba de oboseală, stres, cafea, ţigări etc. Când starea se repetă, ne punem serioase întrebări şi apelăm la modelul medical, care postulează că un anumit simptom trădează o boală fizică, de exemplu, palpitaţiile arată că ceva nu e în regulă cu inima; începem consultaţiile şi  analizele medicale. Anxietatea e  cameleonică şi poate mima orice fel de boală. Investigaţiile ies bine, pe moment ne liniştim, dar apoi devenim îngrijoraţi şi ne punem întrebarea legitimă: ”De ce mă simt atât de rău şi medicii îmi spun că nu am nimic? Poate am o boală gravă nedepistată”.

De obicei, diagnosticul de „spasmofilie” este eticheta multor tulburări de anxietate nedescoperite, datorită unor simptome asemănătoare. Chiar dacă un deficit de calciu şi magneziu este frecvent întâlnit la persoanele cu anxietate, el nu poate explica în sine gândurile de pericol şi teama intensă caracteristice unui atac de panică. Se instalează neîncrederea în doctori şi căutăm răspunsuri făcând vizite la preot, bioenergie, acupunctură, homeopatie etc.

Treptat, se instalează teama  permanentă de a nu se repeta simptomele (anxietate anticipatorie), care duce la o concentrare excesivă asupra propriului corp sau psihic,  verificate obsesiv, făcând dificilă efectuarea activităţilor cotidiene. De exemplu, o persoană mereu atentă la felul cum îi bate inima va percepe diverse senzaţii corporale, interpretate ca semne de boală (interpretări catastrofice), când, de fapt, ele sunt manifestări fireşti, nebăgate în seamă înainte pentru ca nu exista focusarea asupra lor.

Apoi începem să corelăm simptomele cu anumite situaţii (datorită fricii ancestrale de necunoscut nu putem accepta că ne simţim rău „din senin”) şi evităm lucrurile despre care credem că ar cauza stările: efortul fizic, subiectele stresante, singurătatea, locurile aglomerate, părăsirea oraşului etc. , în general toate situațiile din care „scaparea” ar fi dificilă sau jenantă (agorafobie). Nu  plecăm de acasă fară medicamente, telefon sau o sticlă de apă, cănd ne e rău ajungem la urgenţă, chemăm ambulanţa sau îi sunăm pe cei apropiaţi, nedumeriţi de ce se întâmplă. Ne simţim bolnavi şi ne comportăm ca atare, ceea ce ne întăreşte ideea că suntem vulnerabili şi trebuie să umblăm „ca pe ace”. Apar conflicte cu cei din jur, care nu înţeleg ce ni se întâmplă şi tind să fie prea protectivi, îngrijoraţi, critici sau iritaţi, iar aceste tensiuni agravează simptomele.

Acum, să ne imaginăm că trăim un pericol real: de exemplu, suntem atacaţi de un câine. Creierul nostru descarcă adrenalină, pentru că suntem dotaţi prin construcţie cu un „program” de apărare în situaţii de urgenţă (sistemul nervos simpatic), în sensul instinctului de supravieţuire; în consecinţă, apar manifestari fizice şi psihice asemanatoare atacului de panică: teamă, palpitaţii, tremurături, încordare etc. Aceste reacţii sunt utile, pentru că, în faţa unui pericol, putem opta pentru două stategii (fugă sau luptă); respiraţia se accelerează, inima pompează mai energic, transpiraţia menţine normală temperatura corpului care tinde să se supraîncălzească, muşchii devin contractaţi etc. pentru a pregăti organismul de cea mai bună reacţie de adaptare la acea situaţie stresantă. După incident, ne adresăm unui medic, bănuind vreo boală? Nu, pentru că, instinctiv, legăm senzaţiile de  ameninţarea vizibilă sau pur şi simplu nu le observăm, fiind preocupaţi de a găsi o cale de scăpare. Simptomele sunt asemănătoare celor dintr-un atac de panică, diferenţa majoră fiind faptul că nu percepem un pericol real în jur.

Ei bine, sunt sigur că vă întrebaţi: ”Dar atunci, care este cauza unui atac de panică?”. Dacă ne întoarcem la exemplul cu atacul câinelui, cum era dacă am fi fost beţi turtă? Probabil „programul” de pericol nu ar fi devenit activ, chiar dacă patrupedul ar fi de zece ori mai agresiv. De ce? Pentru că n-ar mai exista o interpretare personală dramatică a situaţiei, un gând de genul „O să mă muşte rău de tot”. Prin urmare, e poate paradoxală pentru mulţi dintre noi ideea că ceea ce ne sperie nu se află în exteriorul nostru, ci în propriile gânduri despre o situaţie sau alta, gânduri care se pot derula atât de rapid încât devin „invizibile”, ceea ce poate fi o explicaţie pentru  mulţi „panicarzi” care spun ceva de genul :”Dar nu mă gândisem la ceva înspăimântător înainte de atacul de panică” , ci mi s-a făcut rău „din senin”.

Faptul că pericolul se află înăuntru şi nu în afară este o veste bună şi baza oricărui demers de psihoterapie, în ideea în care modificarea gândirii antrenează o schimbare la nivelul emoţiilor, a senzaţiilor corporale şi a comportamentului. Anxietatea poate fi un semnal de alarmă că ceva în viaţa noastră nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne temem de schimbare. Acest pericol este perceput de creierul uman la fel de intens ca o agresiune externă şi reacţia fiziologică este asemănătoare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine. De aceea, psihoterapia devine, de multe ori, un efort al unor schimbări profunde în plan personal şi o  transformare a suferinţei în evoluţie umană.

Nu vă îngrijoraţi: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi  vindecată şi ne poate arăta ce schimbări sunt necesare în viaţa noastră. Dacă simţiţi să vă împărtaşiţi trăirile legate de teamă sau ce anume a funcţionat pentru voi în procesul de vindecare, nu ezitaţi, există o nevoie imensă de comunicare, apropiere umană şi ajutor reciproc.