Workshop: ATACURILE DE PANICĂ-ANXIETATEA CA ȘANSĂ PENTRU SCHIMBARE-Cauze, consecințe, soluții

de Cristian Erdei

Data și ora: Sâmbătă, 13 septembrie 2014, orele 17-20

Locația: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et. 1, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

De asemenea, este invitat oricine doreşte să fie informat cu privire la sănătatea psihică sau să prevină apariţia unor astfel de probleme.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

Câteva din formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc și în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

Reclame

Să ne eliberăm de teamă: anxietatea şi atacurile de panică

IMG_7985

de cristian erdei

Dragi prieteni, vă propun un subiect ciudat, dar des întâlnit; câteodată, astfel de lucruri se şoptesc doar, pentru că unii dintre noi mai avem încă o mentalitate primitivă şi îi considerăm pe cei cu simptome psihice drept slabi, prefăcuţi, agresivi etc. Am incredere că vom reuşi să dărâmăm astfel de mituri distructive.

Atacul de panică se referă la o perioadă scurtă de frică intensă în care minimum patru din următoarele apar brusc şi ajung la paroxism în decurs de câteva minute: palpitaţii (bătăi puternice şi rapide ale inimii), transpiraţii, tremurături, senzaţie de sufocare sau strangulare („nod în gât”), frică de moarte, de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni, senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij  sau leşin, durere în piept, amorţeli, furnicături, frisoane, valuri de căldură, greaţă, sentimentul de detaşare sau irealitate. Anxietatea se referă la o teamă fără un motiv evident, ca şi cum ceva rău se va întâmpla. Sună familiar sau sunt singurul care a trăit cândva aşa ceva?

Imaginaţi-vă că, dintr-o dată, fără un motiv evident, aţi avea simptomele unui atac de panică. Prima oară ne gândim că e vorba de oboseală, stres, cafea, ţigări etc. Când starea se repetă, ne punem serioase întrebări şi apelăm la modelul medical, care postulează că un anumit simptom trădează o boală fizică, de exemplu, palpitaţiile arată că ceva nu e în regulă cu inima; începem consultaţiile şi  analizele medicale. Anxietatea e  cameleonică şi poate mima orice fel de boală. Investigaţiile ies bine, pe moment ne liniştim, dar apoi devenim îngrijoraţi şi ne punem întrebarea legitimă: ”De ce mă simt atât de rău şi medicii îmi spun că nu am nimic? Poate am o boală gravă nedepistată”.

De obicei, diagnosticul de „spasmofilie” este eticheta multor tulburări de anxietate nedescoperite, datorită unor simptome asemănătoare. Chiar dacă un deficit de calciu şi magneziu este frecvent întâlnit la persoanele cu anxietate, el nu poate explica în sine gândurile de pericol şi teama intensă caracteristice unui atac de panică. Se instalează neîncrederea în doctori şi căutăm răspunsuri făcând vizite la preot, bioenergie, acupunctură, homeopatie etc.

Treptat, se instalează teama  permanentă de a nu se repeta simptomele (anxietate anticipatorie), care duce la o concentrare excesivă asupra propriului corp sau psihic,  verificate obsesiv, făcând dificilă efectuarea activităţilor cotidiene. De exemplu, o persoană mereu atentă la felul cum îi bate inima va percepe diverse senzaţii corporale, interpretate ca semne de boală (interpretări catastrofice), când, de fapt, ele sunt manifestări fireşti, nebăgate în seamă înainte pentru ca nu exista focusarea asupra lor.

Apoi începem să corelăm simptomele cu anumite situaţii (datorită fricii ancestrale de necunoscut nu putem accepta că ne simţim rău „din senin”) şi evităm lucrurile despre care credem că ar cauza stările: efortul fizic, subiectele stresante, singurătatea, locurile aglomerate, părăsirea oraşului etc. , în general toate situațiile din care „scaparea” ar fi dificilă sau jenantă (agorafobie). Nu  plecăm de acasă fară medicamente, telefon sau o sticlă de apă, cănd ne e rău ajungem la urgenţă, chemăm ambulanţa sau îi sunăm pe cei apropiaţi, nedumeriţi de ce se întâmplă. Ne simţim bolnavi şi ne comportăm ca atare, ceea ce ne întăreşte ideea că suntem vulnerabili şi trebuie să umblăm „ca pe ace”. Apar conflicte cu cei din jur, care nu înţeleg ce ni se întâmplă şi tind să fie prea protectivi, îngrijoraţi, critici sau iritaţi, iar aceste tensiuni agravează simptomele.

Acum, să ne imaginăm că trăim un pericol real: de exemplu, suntem atacaţi de un câine. Creierul nostru descarcă adrenalină, pentru că suntem dotaţi prin construcţie cu un „program” de apărare în situaţii de urgenţă (sistemul nervos simpatic), în sensul instinctului de supravieţuire; în consecinţă, apar manifestari fizice şi psihice asemanatoare atacului de panică: teamă, palpitaţii, tremurături, încordare etc. Aceste reacţii sunt utile, pentru că, în faţa unui pericol, putem opta pentru două stategii (fugă sau luptă); respiraţia se accelerează, inima pompează mai energic, transpiraţia menţine normală temperatura corpului care tinde să se supraîncălzească, muşchii devin contractaţi etc. pentru a pregăti organismul de cea mai bună reacţie de adaptare la acea situaţie stresantă. După incident, ne adresăm unui medic, bănuind vreo boală? Nu, pentru că, instinctiv, legăm senzaţiile de  ameninţarea vizibilă sau pur şi simplu nu le observăm, fiind preocupaţi de a găsi o cale de scăpare. Simptomele sunt asemănătoare celor dintr-un atac de panică, diferenţa majoră fiind faptul că nu percepem un pericol real în jur.

Ei bine, sunt sigur că vă întrebaţi: ”Dar atunci, care este cauza unui atac de panică?”. Dacă ne întoarcem la exemplul cu atacul câinelui, cum era dacă am fi fost beţi turtă? Probabil „programul” de pericol nu ar fi devenit activ, chiar dacă patrupedul ar fi de zece ori mai agresiv. De ce? Pentru că n-ar mai exista o interpretare personală dramatică a situaţiei, un gând de genul „O să mă muşte rău de tot”. Prin urmare, e poate paradoxală pentru mulţi dintre noi ideea că ceea ce ne sperie nu se află în exteriorul nostru, ci în propriile gânduri despre o situaţie sau alta, gânduri care se pot derula atât de rapid încât devin „invizibile”, ceea ce poate fi o explicaţie pentru  mulţi „panicarzi” care spun ceva de genul :”Dar nu mă gândisem la ceva înspăimântător înainte de atacul de panică” , ci mi s-a făcut rău „din senin”.

Faptul că pericolul se află înăuntru şi nu în afară este o veste bună şi baza oricărui demers de psihoterapie, în ideea în care modificarea gândirii antrenează o schimbare la nivelul emoţiilor, a senzaţiilor corporale şi a comportamentului. Anxietatea poate fi un semnal de alarmă că ceva în viaţa noastră nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne temem de schimbare. Acest pericol este perceput de creierul uman la fel de intens ca o agresiune externă şi reacţia fiziologică este asemănătoare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine. De aceea, psihoterapia devine, de multe ori, un efort al unor schimbări profunde în plan personal şi o  transformare a suferinţei în evoluţie umană.

Nu vă îngrijoraţi: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi  vindecată şi ne poate arăta ce schimbări sunt necesare în viaţa noastră. Dacă simţiţi să vă împărtaşiţi trăirile legate de teamă sau ce anume a funcţionat pentru voi în procesul de vindecare, nu ezitaţi, există o nevoie imensă de comunicare, apropiere umană şi ajutor reciproc.