Libertatea de a ierta

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: barierele care ne opresc să-i iertăm pe ceilalți și pe noi înșine, consecințele la care ne expunem și, mai ales, felul cum ne putem elibera de povara neiertării.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment, mulțumesc mult pentru generozitate.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Vineri, 22.12. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:

Workshop-Teorie, discuții deschise, exemple, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 70 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundată cu uitarea, naivitatea sau expunerea repetată la greșelile trecute cu vederea ale celorlalți, capacitatea de a ierta reprezintă, de fapt, un semn de maturitate și frumusețe interioară a unui om care a reușit să se ierte în primul rând pe el însuși.

Ambiția încrâncenată cu care ne încăpățânăm uneori să nu iertăm are întotdeauna o „funcțiune”: aceea de a ne ține departe de confruntarea propriilor noastre temeri și prejudecăți derivate din ideea de a fi slabi, umiliți sau supuși la abuzurle celor care ne pot face rău.

De aceea, există puține mărturii care vorbesc cu atâta claritate despre libertatea interioară a unei persoane în afara puterii acesteia de a ierta, care are legătură cu iubirea de sine și, implicit, cu iubirea pentru semenii noștrii care ne greșesc.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin ochii celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept să depășim limite împreună 🙂

Reclame

Workshop: Libertatea de a ierta

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Nu e ușor să iertăm, uneori cu atâtea răni în suflet, poate și pentru că e nevoie să facem asta mai întâi cu noi înșine, având curajul de a da o șansă libertății pe care o visăm..și totuși… 🙂

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: cauzele pentru care ne este dificil să iertăm, efectele asupra relațiilor cu noi înșine și cu ceilalți, dar, mai ales, modalitățile prin care putem să ne eliberăm de povara resentimentelor.

Este iertarea privilegiul oamenilor cu adevărat liberi?
Știm să găsim generozitatea de a ne ierta pe noi înșine?
Sunt în trecut sau în prezent motivele pentru care ne punem la zid?

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 13.05. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept cu drag 🙂

Workshop-Teama de libertate, responsabilitate și decizie

teama-de-libertate-responsabilitate-si-decizie

de Cristian Erdei

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 28.01. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34

ACTIVITĂȚI:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 50 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Poate părea paradoxal, dar uneori ne e mai teamă de posibilităţile imense din noi înşine, de ceea ce am putea deveni, de şansa spre evoluţie şi împlinire, decât de limitele sau imperfecţiunile noastre.

Poate şi pentru că asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă ne invită să ne confruntăm de multe ori cu solitudinea, necunoscutul, eşecul şi respingerea celorlalţi.

Preţul plătit pentru fuga de libertate este considerabil: sentimente de vinovăţie, devalorizare, neîmplinire şi frustrare, care pot genera chiar tulburări psihice grave.

A amâna o decizie, dincolo de o strategie bună în anumite situaţii cu miză mare, care cer timp pentru a cântări toate alternativele, ne poate face să ne autoiluzionăm că nu avem nimic de pierdut.

Deseori, uităm că a nu alege este de fapt tot o alegere care poate avea consecinţe importante.

Decizia de a nu decide în timp util ne poate priva de oportunităţi, atunci când viaţa închide uşi pe care le credeam mereu deschise.

„Sunt o victimă a împrejurărilor şi a comportamentului celorlalţi”

„Nu pot să-mi asum responsabilităţi pentru că mi-am pierdut controlul”

„Alţii trebuie să-mi spună ce să fac, ei ştiu ce este bine pentru mine, deciziile mele sunt dezastruoase”

„De vină e ghinionul, şansa, destinul, genele proaste, mediul în care trăiesc şi întâmplarea”

„Mi-am pierdut minţile, nu pot hotărî ce să fac, am nevoie de un salvator, de cineva care să mă ţină în frâu”

„Ceea ce am făcut a fost inconştient şi neintenţionat, nu am nici o responsabilitate”

„E nebun, nu am de ales, trebuie să mă las abuzată”

„Mă enervează ori de câte ori se comportă aşa şi nu pot reacţiona în alt mod”

„Cineva trebuie să mă salveze de la a mă sinucide, nu depinde de mine”

„Am obligaţii şi trebuie să fac toate aceste lucruri, pentru că aşa e în viaţă, nu am de ales”

„Terapeutul trebuie să mă vindece şi să-mi spună ce să fac, dacă aş fi ştiut singur, n-aş mai fi mers la el”

„Singura mea şansă este ca ceilalţi să se schimbe”

„S-a întâmplat să mă simt rău, dar nu are nici o legătură cu ceva ce aş fi făcut să ajung aici”

„Faptul că m-am îmbolnăvit nu are nici o legătură cu mine”

„Pur şi simplu nu am capacitatea de a evolua şi aşa am fost mereu”

„Ceva străin de mine mi-a impus să fac asta”

„Nu am timp să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat”

„Ştiu că e bine să închei această relaţie, dar nu mă pot decide să o fac efectiv”

„Dacă aleg una din variante, le pierd pe toate celelalte şi asta înseamnă că există nişte limite, ceea ce mă sperie îngrozitor; credeam că pot să le am pe toate”

„Dacă doar de mine depinde să demisionez, va trebui să accept că sunt singurul responsabil de ce mi se întâmplă şi că nimeni nu ştie mai bine ca mine, iar asta mă face să mă simt nesigur şi foarte singur”

„Dacă aleg asta, ceilalţi se vor supăra şi mă vor respinge, iar eu nu mă descurc pe cont propriu”

„Nu pot suporta gândul că pot greşi dacă mă decid cu ceva, vinovăţia şi regretul m-ar distruge”

„Dacă mă las de fumat, va trebui să accept că a fost o greşeală să fumez atâta timp şi că doar eu am fost responsabil că am continuat, că mi-am periclitat sănătatea şi că am irosit o parte din viaţă”

„Dacă amân o hotărâre, nu pierd nimic, pentru că nu risc o decizie proastă”

„Pot să aleg un drum doar dacă alternativele nu mi se par importante şi nu pierd nimic”

„ De fapt, ea m-a părăsit, nu are nici o legătură cu faptul că am fost distant în ultima vreme, că îmi doream să ne despărţim şi că era previzibil să-şi găsească pe altcineva, nu eu am contribuit la plecarea ei”

„Soarta va hotărî, îmi vor spune ce să fac astrele, ghicitoarele, oracolele etc.”

„Ar fi simplu să mă hotărăsc dacă nu aş ştii că urmează efortul de a aplica ceea ce am ales”

„Eram convins că nu pot face nimic, mă simţeam ca paralizat, nu mi-am dat seama că am mai multe opţiuni care au fost mereu acolo, chiar dacă cei apropiaţi mi-au spus tot timpul asta”

„Chiar dacă toţi prietenii îmi dau acelaţi sfat, pentru ei e uşor să spună să-mi părăsesc soţul care mă abuzează, nu sunt în locul meu”

„Nu e decizia mea, de aceea nu am interesul să o duc la capăt, nu-mi place să mi se impună nimic, dar nici nu pot hotărî de unul singur şi nu am curajul să mă revolt”

„Nu ştiu ce consecinţe vor alegerile mele, teama de necunoscut mă omoară: dacă nu găsesc alt serviciu, dacă nu voi mai avea o altă relaţie de cuplu, dacă ceilalţi nu se descurcă fără mine, dacă…dacă…?”

„Nu vreau să iau o decizie, dar asta nu înseamnă că tocmai am luat una”

„E cea mai importantă hotărâre din viaţa mea, dacă trec peste asta nu va mai trebui să aleg pentru tot restul vieţii”

„Aştept să am o revelaţie şi atunci voi ştii ce să fac şi schimbarea va fi bruscă şi foarte uşoară”

„Schimbarea presupune un imens pericol”

Iată mai sus câteva din modalităţile autodistructive în care ne putem raporta la libertatea de a alege, la responsabilitate şi vinovăţie.

Pentru mulţi dintre noi, nu e uşor de acceptat faptul că viaţa este un şir de alegeri personale, chiar dacă nu vom avea niciodată un control total asupra a ceea ce ne aşteaptă.

Mulţi ne situăm în două extreme, cei care pasează responsabilităţile către cineva sau ceva şi cei care sunt convinşi că doar de ei depinde totul.

Ambele situaţii pot genera suferinţe psihice, începând de la depresie, anxietate, dependenţă, singurătate, până la rigiditate, împovărare, aroganţă, submisivitate şi furie.

Poate unul din cele mai „grele” emoţii pe care le putem trăi este tocmai sentimentul de vinovăţie că nu ne ducem propria viaţă la adevăratul ei potenţial, acceptându-ne limitele şi dezvoltând la maxim ceea ce putem dezvolta.

Irosirea momentelor care trec şi nu se mai întorc ne lasă un gust amar şi regretul că nu am avut curajul de a deveni ceea ce putem fi cu adevărat, fără aşteptări de neatins sau sabotarea propriilor aptitudini şi talente.

Fără îndoială, acceptarea faptului că suntem liberi şi putem decide pentru noi înşine, asumându-ne uneori greşeli inerente propriei imperfecţiuni, este un demers extrem de important pentru evoluţia fiecăruia dintre noi, în cadrul unei terapii sau pe cont propriu.

Şi, fără îndoială, acest lucru este posibil şi porneşte de la curajul de a ne înfrunta temerile şi de a admite că nu e nimeni care să facă asta în locul nostru, chiar dacă putem fi ajutaţi unii de alţii.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să mai arate cu degetul către cei care cred că le-au decis evoluţia.

Vă invit să găsim împreună drumuri către noi înşine şi să ne acordăm un drept fundamental al fiecărei fiinţe umane: dreptul de a ne simţi împliniţi cu propria existenţă.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Având în vedere că posibilitatea de a trimite un mare număr de invitații e limitată, tare v-aș ruga să trimiteți invitații pe facebook tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Vă aștept cu drag 🙂

Povestea unui suflet

cover-event-timeline

de Cristian Erdei

Am încercat să fiu…am alergat către oameni și lucruri … să vadă cineva că exist și să găsesc undeva  un loc numit acasă.

Cel mai greu a fost  să văd că m-am pierdut de tot și că nu știe nimeni să-mi găsească drumul. De fapt, nimeni nu părea îngrijorat și aproape dispărusem din gândurile tuturor. Altele erau mai importante și nu mai exista nici timp, nici spațiu pentru mine.

“Au dreptate”, mi-am spus, oamenii deveniseră mult prea ocupați să-și mai bată capul cu lucruri ciudate și inutile.

Așa că, într-o zi de gri, am plecat…pur și simplu spre nicăieri. Vroiam doar să dispar și să găsesc un loc unde să îngrop golul din mine care nu se lăsase umplut cu nimic din tot ce era în jur.

Nu știu cum am ajuns pe malul apei,  nici ce căuta acolo fata aceea tănără cu ochi de curcubeu. “Eu sunt EMOȚIA, ai uitat…îți amintești?”  “Ce prostie, asta nu are nici o noima”, se pregătise să-i spună prietena mea cea puternică, rațiunea, care avea mereu ceva de spus. Și totuși s-au împăcat, atunci și acolo, iar eu am devenit  fiecare culoare. Rând pe rând, m-au vizitat tristețea, apoi furia, vinovăția, rușinea și frica. Iar când credeam că o să mor, au apărut liniștea, speranța și bucuria.

Apoi am ajuns împreună la marginea unei prăpăstii. Mi-au spus că e nevoie să privesc în jos, iar eu m-am supărat și nu înțelegeam de ce vor să mă chinuie. Atunci am auzit : “Eu sunt SINCERITATEA, ai uitat …îți amintești?”… Atunci și acolo m-am uitat…și am vazut totul așa cum era, dar mai ales am înțeles că am dreptul să greșesc.

Așa am trecut printr-o pădure și apoi pe un munte înalt , până ce am auzit “Eu sunt NATURA, ai uitat …îți amintești? “. Am plecat mai departe și am simțit că pot să respir.

Am poposit într-o casă cu turnuri, iar din tablouri și  cărți au început să învie personaje din trecut. ”Suntem  CULTURA,  ai uitat …îți amintești?” Și m-au dus la o cetate veche. Atunci și acolo i-am îmbrățișat și am știut că au trecut cu toții pe aici și că ne leagă toate întrebările vieții.

Afară mi-a vorbit vântul…”Eu sunt LIBERTATEA, ai uitat…iti amintești? “ “Am crezut că ai murit”, am șoptit, dar mi-a arătat o grădină, în spatele casei. Erau acolo zeci de oameni care mă priveau cu drag și n-am știut ce să fac. Atunci am auzit : “Eu sunt PRIETENIA, ai uitat…îți amintești?”, dar ce m-a mirat cel mai tare era că puteam să-i privesc pe ei și nu pe mine în ei.

M-au dus  într-un pod prăfuit și uitat de lume. “E acolo”, strigau cu toții. “Îl vezi? A fost mereu acolo…”. “Dumnezeule, ce să caute un zid în podul asta?” au strigat teama și rațiunea, dar apoi s-a lăsat tăcerea: în spate era cineva care zidea cu disperare cărămidă după cărămidă. Oamenii m-au luat de mână și mi-au spus să mă uit mai bine. Atunci și acolo am vazut: la mijlocul zidului scria ceva și nu mi-a venit să cred. Scria că nu mai există iubire. Și am simțit că era vorba despre orice fel de iubire, dar  emoția  mi-a șoptit că la început a fost iubirea mea… pentru mine.

Nu mai știu cum și ce s-a întâmplat…doar că am auzit : “Eu sunt SCHIMBAREA, ai uitat…îți amintești?” Atunci și acolo am spart zidul și muzica  a început să curgă  peste tot… Apoi am înlemnit: din spatele zidului, cu ochii măriți de spaimă, mă privea celălalt. Iar celălalt… eram eu…  Murdar, obosit și mai ales singur…îngrozitor de singur. Am întins mâna și am vazut cum frica, vinovăția și rușinea privesc în jos. “Sunt eu, ai uitat…îți amintești? “ , i-am spus. “Iartă-mă”, a rostit…Atunci și acolo am devenit întreg și m-am întors acasă.

Când am plecat înspre oraș , am vorbit cu dezamăgirea şi neîncrederea din mine, iar ele au înţeles că zidurile sunt înăuntru şi că REGĂSIREA este posibilă… Apoi am trăit miracolul de a-i însoţi pe ceilalţi pe drumul către ei înşişi…

Știu că asta e doar  povestea mea, a unui suflet rătăcitor…dar am aflat că venim cu toții din același loc și ne întoarcem tot acolo.

Așa a fost…odată ca niciodată, într-un loc magic unde se întâlnesc sufletele…

 

 

 

Workshop: TEAMA DE LIBERTATE, RESPONSABILITATE ȘI DECIZIE-Implicații în tulburările psihice

de Cristian Erdei

Data și ora: Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, orele 18-21

Locul: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Poate părea paradoxal, dar uneori ne e mai teamă de posibilităţile imense din noi înşine, de ceea ce am putea deveni, de şansa spre evoluţie şi împlinire, decât de limitele sau imperfecţiunile noastre.

Poate şi pentru că asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă ne invită să ne confruntăm de multe ori cu solitudinea, necunoscutul, eşecul şi respingerea celorlalţi.

Preţul plătit pentru fuga de libertate este considerabil: sentimente de vinovăţie, devalorizare, neîmplinire şi frustrare, care pot genera chiar tulburări psihice grave.

A amâna o decizie, dincolo de o strategie bună în anumite situaţii cu miză mare, care cer timp pentru a cântări toate alternativele, ne poate face să ne autoiluzionăm că nu avem nimic de pierdut.

Deseori, uităm că a nu alege este de fapt tot o alegere care poate avea consecinţe importante.

Decizia de a nu decide în timp util ne poate priva de oportunităţi, atunci când viaţa închide uşi pe care le credeam mereu deschise.

„Sunt o victimă a împrejurărilor şi a comportamentului celorlalţi”

„Nu pot să-mi asum responsabilităţi pentru că mi-am pierdut controlul”

„Alţii trebuie să-mi spună ce să fac, ei ştiu ce este bine pentru mine, deciziile mele sunt dezastruoase”

„De vină e ghinionul, şansa, destinul, genele proaste, mediul în care trăiesc şi întâmplarea”

„Mi-am pierdut minţile, nu pot hotărî ce să fac, am nevoie de un salvator, de cineva care să mă ţină în frâu”

„Ceea ce am făcut a fost inconştient şi neintenţionat, nu am nici o responsabilitate”

„E nebun, nu am de ales, trebuie să mă las abuzată”

„Mă enervează ori de câte ori se comportă aşa şi nu pot reacţiona în alt mod”

„Cineva trebuie să mă salveze de la a mă sinucide, nu depinde de mine”

„Am obligaţii şi trebuie să fac toate aceste lucruri, pentru că aşa e în viaţă, nu am de ales”

„Terapeutul trebuie să mă vindece şi să-mi spună ce să fac, dacă aş fi ştiut singur, n-aş mai fi mers la el”

„Singura mea şansă este ca ceilalţi să se schimbe”

„S-a întâmplat să mă simt rău, dar nu are nici o legătură cu ceva ce aş fi făcut să ajung aici”

„Faptul că m-am îmbolnăvit nu are nici o legătură cu mine”

„Pur şi simplu nu am capacitatea de a evolua şi aşa am fost mereu”

„Ceva străin de mine mi-a impus să fac asta”

„Nu am timp să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat”

„Ştiu că e bine să închei această relaţie, dar nu mă pot decide să o fac efectiv”

„Dacă aleg una din variante, le pierd pe toate celelalte şi asta înseamnă că există nişte limite, ceea ce mă sperie îngrozitor; credeam că pot să le am pe toate”

„Dacă doar de mine depinde să demisionez, va trebui să accept că sunt singurul responsabil de ce mi se întâmplă şi că nimeni nu ştie mai bine ca mine, iar asta mă face să mă simt nesigur şi foarte singur”

„Dacă aleg asta, ceilalţi se vor supăra şi mă vor respinge, iar eu nu mă descurc pe cont propriu”

„Nu pot suporta gândul că pot greşi dacă mă decid cu ceva, vinovăţia şi regretul m-ar distruge”

„Dacă mă las de fumat, va trebui să accept că a fost o greşeală să fumez atâta timp şi că doar eu am fost responsabil că am continuat, că mi-am periclitat sănătatea şi că am irosit o parte din viaţă”

„Dacă amân o hotărâre, nu pierd nimic, pentru că nu risc o decizie proastă”

„Pot să aleg un drum doar dacă alternativele nu mi se par importante şi nu pierd nimic”

„ De fapt, ea m-a părăsit, nu are nici o legătură cu faptul că am fost distant în ultima vreme, că îmi doream să ne despărţim şi că era previzibil să-şi găsească pe altcineva, nu eu am contribuit la plecarea ei”

„Soarta va hotărî, îmi vor spune ce să fac astrele, ghicitoarele, oracolele etc.”

„Ar fi simplu să mă hotărăsc dacă nu aş ştii că urmează efortul de a aplica ceea ce am ales”

„Eram convins că nu pot face nimic, mă simţeam ca paralizat, nu mi-am dat seama că am mai multe opţiuni care au fost mereu acolo, chiar dacă cei apropiaţi mi-au spus tot timpul asta”

„Chiar dacă toţi prietenii îmi dau acelaţi sfat, pentru ei e uşor să spună să-mi părăsesc soţul care mă abuzează, nu sunt în locul meu”

„Nu e decizia mea, de aceea nu am interesul să o duc la capăt, nu-mi place să mi se impună nimic, dar nici nu pot hotărî de unul singur şi nu am curajul să mă revolt”

„Nu ştiu ce consecinţe vor alegerile mele, teama de necunoscut mă omoară: dacă nu găsesc alt serviciu, dacă nu voi mai avea o altă relaţie de cuplu, dacă ceilalţi nu se descurcă fără mine, dacă…dacă…?”

„Nu vreau să iau o decizie, dar asta nu înseamnă că tocmai am luat una”

„E cea mai importantă hotărâre din viaţa mea, dacă trec peste asta nu va mai trebui să aleg pentru tot restul vieţii”

„Aştept să am o revelaţie şi atunci voi ştii ce să fac şi schimbarea va fi bruscă şi foarte uşoară”

„Schimbarea presupune un imens pericol”

Iată mai sus câteva din modalităţile autodistructive în care ne putem raporta la libertatea de a alege, la responsabilitate şi vinovăţie.

Pentru mulţi dintre noi, nu e uşor de acceptat faptul că viaţa este un şir de alegeri personale, chiar dacă nu vom avea niciodată un control total asupra a ceea ce ne aşteaptă.

Mulţi ne situăm în două extreme, cei care pasează responsabilităţile către cineva sau ceva şi cei care sunt convinşi că doar de ei depinde totul.

Ambele situaţii pot genera suferinţe psihice, începând de la depresie, anxietate, dependenţă, singurătate, până la rigiditate, împovărare, aroganţă, submisivitate şi furie.

Poate unul din cele mai „grele” emoţii pe care le putem trăi este tocmai sentimentul de vinovăţie că nu ne ducem propria viaţă la adevăratul ei potenţial, acceptându-ne limitele şi dezvoltând la maxim ceea ce putem dezvolta.

Irosirea momentelor care trec şi nu se mai întorc ne lasă un gust amar şi regretul că nu am avut curajul de a deveni ceea ce putem fi cu adevărat, fără aşteptări de neatins sau sabotarea propriilor aptitudini şi talente.

Fără îndoială, acceptarea faptului că suntem liberi şi putem decide pentru noi înşine, asumându-ne uneori greşeli inerente propriei imperfecţiuni, este un demers extrem de important pentru evoluţia fiecăruia dintre noi, în cadrul unei terapii sau pe cont propriu.

Şi, fără îndoială, acest lucru este posibil şi porneşte de la curajul de a ne înfrunta temerile şi de a admite că nu e nimeni care să facă asta în locul nostru, chiar dacă putem fi ajutaţi unii de alţii.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să mai arate cu degetul către cei care cred că le-au decis evoluţia.

Vă invit să găsim împreună drumuri către noi înşine şi să ne acordăm un drept fundamental al fiecărei fiinţe umane: dreptul de a ne simţi împliniţi cu propria existenţă.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON. 

Workshop: TEAMA DE LIBERTATE, RESPONSABILITATE ŞI DECIZIE-Implicaţii în tulburările psihice

de Cristian Erdei

Data şi ora: sâmbătă, 25 ianuarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

 

Poate părea paradoxal, dar uneori ne e mai teamă de posibilităţile imense din noi înşine, de ceea ce am putea deveni, de şansa spre evoluţie şi împlinire, decât de limitele sau imperfecţiunile noastre.

Poate şi pentru că asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă ne invită să ne confruntăm de multe ori cu solitudinea, necunoscutul, eşecul şi respingerea celorlalţi.

Preţul plătit pentru fuga de libertate este considerabil: sentimente de vinovăţie, devalorizare, neîmplinire şi frustrare, care pot genera chiar tulburări psihice grave.

A amâna o decizie, dincolo de o strategie bună în anumite situaţii cu miză mare, care cer timp pentru a cântări toate alternativele, ne poate face să ne autoiluzionăm că nu avem nimic de pierdut.

Deseori, uităm că a nu alege este de fapt tot o alegere care poate avea consecinţe importante.

Decizia de a nu decide în timp util ne poate priva de oportunităţi, atunci când viaţa închide uşi pe care le credeam mereu deschise.

„Sunt o victimă a împrejurărilor şi a comportamentului celorlalţi”

„Nu pot să-mi asum responsabilităţi pentru că mi-am pierdut controlul”

„Alţii trebuie să-mi spună ce să fac, ei ştiu ce este bine pentru mine, deciziile mele sunt dezastruoase”

„De vină e ghinionul, şansa, destinul, genele proaste, mediul în care trăiesc şi întâmplarea”

„Mi-am pierdut minţile, nu pot hotărî ce să fac, am nevoie de un salvator, de cineva care să mă ţină în frâu”

„Ceea ce am făcut a fost inconştient şi neintenţionat, nu am nici o responsabilitate”

„E nebun, nu am de ales, trebuie să mă las abuzată”

„Mă enervează ori de câte ori se comportă aşa şi nu pot reacţiona în alt mod”

„Cineva trebuie să mă salveze de la a mă sinucide, nu depinde de mine”

„Am obligaţii şi trebuie să fac toate aceste lucruri, pentru că aşa e în viaţă, nu am de ales”

„Terapeutul trebuie să mă vindece şi să-mi spună ce să fac, dacă aş fi ştiut singur, n-aş mai fi mers la el”

„Singura mea şansă este ca ceilalţi să se schimbe”

„S-a întâmplat să mă simt rău, dar nu are nici o legătură cu ceva ce aş fi făcut să ajung aici”

„Faptul că m-am îmbolnăvit nu are nici o legătură cu mine”

„Pur şi simplu nu am capacitatea de a evolua şi aşa am fost mereu”

„Ceva străin de mine mi-a impus să fac asta”

„Nu am timp să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat”

„Ştiu că e bine să închei această relaţie, dar nu mă pot decide să o fac efectiv”

„Dacă aleg una din variante, le pierd pe toate celelalte şi asta înseamnă că există nişte limite, ceea ce mă sperie îngrozitor; credeam că pot să le am pe toate”

„Dacă doar de mine depinde să demisionez, va trebui să accept că sunt singurul responsabil de ce mi se întâmplă şi că nimeni nu ştie mai bine ca mine, iar asta mă face să mă simt nesigur şi foarte singur”

„Dacă aleg asta, ceilalţi se vor supăra şi mă vor respinge, iar eu nu mă descurc pe cont propriu”

„Nu pot suporta gândul că pot greşi dacă mă decid cu ceva, vinovăţia şi regretul m-ar distruge”

„Dacă mă las de fumat, va trebui să accept că a fost o greşeală să fumez atâta timp şi că doar eu am fost responsabil că am continuat, că mi-am periclitat sănătatea şi că am irosit o parte din viaţă”

„Dacă amân o hotărâre, nu pierd nimic, pentru că nu risc o decizie proastă”

„Pot să aleg un drum doar dacă alternativele nu mi se par importante şi nu pierd nimic”

„ De fapt, ea m-a părăsit, nu are nici o legătură cu faptul că am fost distant în ultima vreme, că îmi doream să ne despărţim şi că era previzibil să-şi găsească pe altcineva, nu eu am contribuit la plecarea ei”

„Soarta va hotărî, îmi vor spune ce să fac astrele, ghicitoarele, oracolele etc.”

„Ar fi simplu să mă hotărăsc dacă nu aş ştii că urmează efortul de a aplica ceea ce am ales”

„Eram convins că nu pot face nimic, mă simţeam ca paralizat, nu mi-am dat seama că am mai multe opţiuni care au fost mereu acolo, chiar dacă cei apropiaţi mi-au spus tot timpul asta”

„Chiar dacă toţi prietenii îmi dau acelaţi sfat, pentru ei e uşor să spună să-mi părăsesc soţul care mă abuzează, nu sunt în locul meu”

„Nu e decizia mea, de aceea nu am interesul să o duc la capăt, nu-mi place să mi se impună nimic, dar nici nu pot hotărî de unul singur şi nu am curajul să mă revolt”

„Nu ştiu ce consecinţe vor alegerile mele, teama de necunoscut mă omoară: dacă nu găsesc alt serviciu, dacă nu voi mai avea o altă relaţie de cuplu, dacă ceilalţi nu se descurcă fără mine, dacă…dacă…?”

„Nu vreau să iau o decizie, dar asta nu înseamnă că tocmai am luat una”

„E cea mai importantă hotărâre din viaţa mea, dacă trec peste asta nu va mai trebui să aleg pentru tot restul vieţii”

„Aştept să am o revelaţie şi atunci voi ştii ce să fac şi schimbarea va fi bruscă şi foarte uşoară”

„Schimbarea presupune un imens pericol”

Iată mai sus câteva din modalităţile autodistructive în care ne putem raporta la libertatea de a alege, la responsabilitate şi vinovăţie.

Pentru mulţi dintre noi, nu e uşor de acceptat faptul că viaţa este un şir de alegeri personale, chiar dacă nu vom avea niciodată un control total asupra a ceea ce ne aşteaptă.

Mulţi ne situăm în două extreme, cei care pasează responsabilităţile către cineva sau ceva şi cei care sunt convinşi că doar de ei depinde totul.

Ambele situaţii pot genera suferinţe psihice, începând de la depresie, anxietate, dependenţă, singurătate, până la rigiditate, împovărare, aroganţă, submisivitate şi furie.

Poate unul din cele mai „grele” emoţii pe care le putem trăi este tocmai sentimentul de vinovăţie că nu ne ducem propria viaţă la adevăratul ei potenţial, acceptându-ne limitele şi dezvoltând la maxim ceea ce putem dezvolta.

Irosirea momentelor care trec şi nu se mai întorc ne lasă un gust amar şi regretul că nu am avut curajul de a deveni ceea ce putem fi cu adevărat, fără aşteptări de neatins sau sabotarea propriilor aptitudini şi talente.

Fără îndoială, acceptarea faptului că suntem liberi şi putem decide pentru noi înşine, asumându-ne uneori greşeli inerente propriei imperfecţiuni, este un demers extrem de important pentru evoluţia fiecăruia dintre noi, în cadrul unei terapii sau pe cont propriu.

Şi, fără îndoială, acest lucru este posibil şi porneşte de la curajul de a ne înfrunta temerile şi de a admite că nu e nimeni care să facă asta în locul nostru, chiar dacă putem fi ajutaţi unii de alţii.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să mai arate cu degetul către cei care cred că le-au decis evoluţia.

Vă invit să găsim împreună drumuri către noi înşine şi să ne acordăm un drept fundamental al fiecărei fiinţe umane: dreptul de a ne simţi împliniţi cu propria existenţă.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

 

Rebel

de cristian erdei

N-aţi auzit?

Că trăim zile în care cel mai bun prieten îţi fură iubita

Şi întoarcem capul când cineva e bătut în mijlocul străzii?

Că  devenim muţi în faţa şefilor

Şi ne ferim privirea când cineva ne spune că nu valorăm nimic?

Că ne plângem mereu dar niciodată nu spunem cu voce tare ce ne doare

Şi murim înainte să ne dăm seama de ce ne-am născut?

N-aţi văzut?

Că ne simţim singuri în mijlocul a o mie de oameni

Şi nu mai vrem să ne trezim dimineaţa?

Că cei care fură ne dau lecţii de morală

Că ne uităm mereu în spate

Şi că am ajuns să râdem la comandă?

N-aţi simţit?

Că suntem goi pe dinăuntru

Şi trăim viaţa altora?

Că ne ascundem în blocuri cu interfoane şi cartele

Şi umblăm mascaţi pe stradă?

M-am săturat să-mi fie frică

Deşi am fost programat pentru asta.

Am obosit să cred că am ceva de pierdut

Când m-am pierdut pe mine însumi.

Nu mai vreau să respect legi stupide

Şi oameni pentru care sunt doar un CNP,

Mi-e greaţă de mutrele acre ale funcţionarilor de la ghişee

Şi de vocile roboţilor care anunţă că magazinul se va închide în câteva minute,

Nu mai suport marionete în costum care vreau să-ţi bage pe gât abonamente

Şi cozile la care stau ca să dau banii statului sau băncilor,

Nici ipocrizia celor care merg la biserică ca să facă afaceri cu Dumnezeu

Nici disperarea cu care ne călcăm în picioare ca să cumpărăm lucruri inutile.

Nu mai doresc să mă îmbrac după mode stupide

Sau să-i pup în fund pe cei de care „depind”,

Nu mai vreau  să cred că nu sunt niciodată destul,

Că trebuie să am, să fac, să reuşesc, să ştiu

Şi că nu mai e deajuns o facultate, trebuie trei

Cursuri, specializări, diplome, limbi străine,

Expertiză, training, formari, deformări,

Tone de informaţii, de date, de cifre şi de hârtii.

Ne înţelegem la telefoane ascultate

Şi prin tastaturi de plastic,

Facem sex online,

Vorbim  pe stradă cu „mâinile libere” şi „chestii” agăţate de ureche,

Conducem maşini cu mărci şi trei litere care arată cine suntem

Şi mergem şi venim şi ne învârtim pe aceleaşi drumuri,

De parcă cineva ne aleargă din spate.

Şi nu ne dăm seama că ne e teamă să ne oprim,

Pentru că ne-am putea întâlni cu noi înşine

Fără să ştim ce să ne spunem şi încotro mergem.

N-aţi auzit?

Vremea „oamenilor de succes” se apropie de final,

Pentru că „succesul” a înghiţit oamenii.

Poate de aceea ne trezim în toiul nopţii fără aer,

Ca să ne amintim că ne sufocăm

Şi că ne-am săturat să părem în loc să fim.

De asta până şi teama a devenit ridicolă

Pentru că trăim într-o închisoare,

Dar ne e frică să nu fim închişi.