Relațiile toxice

de Cristian Erdei

Pentru înscriere, completați formularul:

https://goo.gl/forms/S6AteG9nUYGmSUy53

Pentru informații suplimentare: 0740-019-600

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Ți-ai da seama dacă ai fi într-o relație toxică?
Cum îi faci față?
Cine e toxic? Tu? Celălalt? Amândoi?
Ai observa asta la oamenii din jur?
Cum poți să-i ajuți pe cei dragi să-și recapete libertatea?

Dacă ne gândim că toxic e ceva ce împiedică viața să respire, atunci orice relație în care simțim câteodată că murim pe dinăuntru are astfel de nuanțe…

Poate că noi toți, imperfecți fiind, suntem uneori mai mult sau mai puțin „veninoși” în legăturile cu ceilalți și, implicit, cu propria persoană.

Nu se pot nici apropia, renunțând la modul în care se otrăvesc, nici desprinde unul de altul…

În ciuda stagnării și suferinței involutive, ambii protagoniști ai unei relații toxice sunt, de fapt…toxici, nu doar unul, așa cum se crede adesea.

E greu de înțeles altfel motivele de a alege să râmânem într-o legătură care se opune tocmai scopului esențial al conexiunilor sufletești: evoluția și împlinirea fiecăruia dintre noi.

Ar fi frumos și atât de posibil să nu mai purtăm „măști de gaze” când alegem să trăim împreună.

Haideți să oferim o șansă dreptului fiecăruia la viață !

Mai multe informații despre acest subiect găsiți mai jos, la secțiunea „DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI”

Evenimentul se va derula pe parcursul acestei săptămâni astfel:

I: LIVE pe facebook (pe profilul meu de fb) https://www.facebook.com/cristian.erdei.3

Data și ora: Miercuri 05.12.2018, orele 20-21

Activități:
-Teorie, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri

II: WORKSHOP-Cluj-Napoca

Data și ora : Vineri 07.12.2018, orele 19-22

Locația: Str. Aurel Vlaicu nr. 58, sc. 2, ap.33, Cluj-Napoca

Activități:
-Teorie (detaliat), discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

Preț: 50 lei

III:WORKSHOP-Zalău

Data și ora : Sâmbătă 08.12.2018, orele 12–15

Locația: Zalău (locația exactă va fi anunțată în curând)

Activități:
-Teorie (detaliat), discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

Preț: 70 lei

IV-WORKSHOP-PRACTICĂ-Tabăra de „detoxifiere”-Centrul de la Ciucea

Data și ora : de sâmbătă 08.12.2018, ora 16, până duminică 09.12.2018, ora 18.

Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”.

Activități:
-Workshop: Aplicații practice, tehnici și strategii „de detoxifiere”, jocuri de rol, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

-Foc de tabără
-Socializare
-Jocuri sportive
-Karaoke
-Party
-Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Numărul maxim de participanți: 40

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cost: 190 RON

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://www.facebook.com/tvncn/videos/cine-e%C8%99ti-tu-cristian-erdei/1461200787325696/

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Contrar unor păreri comune, relațiile toxice nu se rezumă doar la cazurile clasice în care apar violențele verbale și fizice, narcisism etc.

La modul general, orice legătură între oameni care se opune evoluției acestora, are nuanțe de toxicitate .

După cum vom vedea, pentru ca aceste legături să dureze, ambii parteneri, nu doar unul dintre ei, sunt mai mult sau mai puțin toxici, însă în feluri diferite care fac “click” aproape magnetic.

În ultimă instanță, motivul profund al întâlnirilor noastre este ca fiecare să fie inspirat, sprijinit și stimulat în universul acelei relații, în așa fel încât să-și urmeze visele și să crească.

Iar atunci când apar posesivitatea, gelozia, manipularea, minciuna, egocentrismul, frica de abandon, dependența, abuzul, infidelitatea, confuzia de identitate și atâtea alte bariere între noi, se întâmplă ceva foarte trist.

Treptat, ajungem să ne ofilim, irosindu-ne într-o poveste fără viitor, care a devenit o închisoare și un coșmar.

În aparență, problema este doar a celui care abuzează, înșeală, manipulează etc., dar.
de ce oare celălalt rămâne?

Nu e greu să intuiești în culise cum cel care acceptă să rămână nu crede că merită mai mult, iubirea și stima de sine scăzute fiind motivele inconștiente pentru care, de la început, a căutat un astfel de partener care să-i redeschidă cele mai profunde răni.

Un soi de masochism? O încercare de vindecare prin repunerea în “scenă” a vechilor traume?

Un „dans” al dependenței, în care doi oameni nu au curajul nici să se despartă, nici să evolueze și să rămână împreună, fiind legați prin temerile lor cele mai profunde.

Adesea, o astfel de suferință și singurătate în doi este confudată, chiar dacă pare de neînțeles, cu… iubirea.

Și atunci, cum aș putea să plec dintr-o „mare iubire”?

Tânjim apoi după libertate și după dreptul fundamental al fiecăruia la fericire. Haideți să le dăm o șansă !

Un articol în ton cu subiectul workshopului:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2012/11/24/dependenta-de-ceilalti/

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Reclame

Relațiile toxice-tabăra de „detoxifiere”

de Cristian Erdei

Data: Evenimentul începe sâmbătă, 16.06.2018  ora 15 și se termină duminică, 17.06.2018 la ora 19.

Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr. 133, Jud. Cluj

Nu se pot nici apropia, renunțând la modul în care se otrăvesc, nici desprinde unul de altul…

În ciuda stagnării și suferinței involutive, ambii protagoniști ai unei relații toxice sunt, de fapt…toxici, nu doar unul, așa cum se crede adesea.

E greu de înțeles altfel motivele de a alege să râmânem într-o legătură care se opune tocmai scopului esențial al conexiunilor sufletești: evoluția și împlinirea fiecăruia dintre noi.

Haideți să oferim o șansă dreptului fiecăruia la viață !

Ți-ai da seama dacă ai fi într-o relație toxică?
Cum îi faci față?
Cine e toxic? Tu? Celălalt? Amândoi?
Ai observa asta la oamenii din jur?
Cum poți să-i ajuți pe cei dragi să-și recapete libertatea?

Eveniment susținut de Cristian Erdei, medic psihiatru și psihoterapeut.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Contrar unor păreri comune, relațiile toxice nu se rezumă doar la cazurile clasice în care apar violențele verbale și fizice, narcisism etc.

La modul general, orice legătură între oameni care se opune evoluției acestora, are nuanțe de toxicitate .

După cum vom vedea, pentru ca aceste legături să dureze, ambii parteneri, nu doar unul dintre ei, sunt mai mult sau mai puțin toxici, însă în feluri diferite care fac “click” aproape magnetic.

În ultimă instanță, motivul profund al întâlnirilor noastre este ca fiecare să fie inspirat, sprijinit și stimulat în universul acelei relații, în așa fel încât să-și urmeze visele și să crească.

Iar atunci când apar posesivitatea, gelozia, manipularea, minciuna, egocentrismul, frica de abandon, dependența, abuzul, infidelitatea, confuzia de identitate și atâtea alte bariere între noi, se întâmplă ceva foarte trist.

Treptat, ajungem să ne ofilim, irosindu-ne într-o poveste fără viitor, care a devenit o închisoare și un coșmar.

În aparență, problema este doar a celui care abuzează, înșeală, manipulează etc., dar.
de ce oare celălalt rămâne?

Nu e greu să intuiești în culise cum cel care acceptă să rămână nu crede că merită mai mult, iubirea și stima de sine scăzute fiind motivele inconștiente pentru care, de la început, a căutat un astfel de partener care să-i redeschidă cele mai profunde răni.

Un soi de masochism? O încercare de vindecare prin repunerea în “scenă” a vechilor traume?

Un „dans” al dependenței, în care doi oameni nu au curajul nici să se despartă, nici să evolueze și să rămână împreună, fiind legați prin temerile lor cele mai profunde.

Adesea, o astfel de suferință și singurătate în doi este confudată, chiar dacă pare de neînțeles, cu… iubirea.

Și atunci, cum aș putea să plec dintr-o „mare iubire”?

Tânjim apoi după libertate și după dreptul fundamental al fiecăruia la fericire. Haideți să le dăm o șansă !

Un articol în ton cu subiectul workshopului:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2012/11/24/dependenta-de-ceilalti/

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Iar combinația dintre psihoterapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

ACTIVITĂȚI:

Workshopuri
– Teorie :împărtășirea (opțional) a problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

-Aplicații practice: tehnici și strategii de “detoxifiere”, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

Foc de tabără
Socializare
Jocuri sportive
Karaoke
Party
Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 190 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin asemenea dificultați sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înșiși.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste să interiorizeze și să culeagă informații utile.

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Workshop-COMUNICAREA ÎN CUPLU

de Cristian Erdei

Data şi ora: sâmbătă,1 februarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

„Dacă mă iubeşte, o să se schimbe, eu îl vreau aşa cum mi-l imaginez în viitor, nu aşa cum este acum”

„Trebuie să-i accept orice, să mă sacrific pentru relaţia noastră, să renunţ la ce-mi doresc de la viaţă şi să-l iubesc mai mult decât pe mine însămi”

„Cu cât suntem mai diferiţi, cu atât e mai mare atracţia dintre noi”

„Cel de care m-am îndrăgostit este pur şi simplu perfect şi îmi acoperă toate defectele”

„Dacă nu mă mai iubeşte, nu mai are sens viaţa, dragostea e periculoasă şi te poate răni definitiv”

„Dacă mă iubeşte, simte ce vreau şi ştie ce gândesc, chiar fără să-i spun nimic”

„Din momentul în care mi-am găsit jumătatea, o să fiu fericit mereu”

„Nu pot să mă simt bine decât împreună cu perechea mea, pentru a fi complet”

„Există doar un suflet pereche şi nu pot iubi decât o singură dată, nu voi reuşi niciodată să-l uit”

„Dacă mă schimb aşa cum vrea ea, doar atunci mă va iubi”

„Sexul rezolvă toate neînţelegerile dintre noi”

„Dacă ne iubim, facem totul împreună, ne plac aceleaşi lucruri şi gândim la fel”

„Ca să nu apară monotonia, trebuie să facem tot timpul ceva nou”

„Dacă îmi arăt şi punctele mai slabe, mă va părăsi”

„Numai dacă mă las greu cucerită şi par indiferentă, o să-i păstrez interesul faţă de mine, bărbaţii sunt nişte copii mari şi se plictisesc repede”

„Dacă îşi dă seama că o iubesc, nu mă va mai considera interesant”

„Femeile sunt materialiste şi rele, nu poţi avea încredere în ele”

„Dacă plec şi vine după mine, doar atunci voi ştii că mă iubeşte”

„Dacă ameninţ că ne despărţim sau că-l voi înşela, atunci se va schimba şi îmi va acorda atenţia pe care o merit, trebuie să-l fac gelos”

„ Destinul meu este să-mi găsesc jumătatea, indiferent dacă fac sau nu ceva pentru asta”

„Gelozia şi posesivitatea sunt semne de mare iubire şi pasiune”

„Toţi bărbaţii înşeală, aşa sunt ei, nu se simt vinovaţi şi vor doar sex, fără sentimente, nu poţi avea încredere în ei”

„Dacă a fost infidelă, e din vina mea, n-am fost destul de bun”

„M-a înşelat cu alta pentru că e mai frumoasă decât mine”

„Ştiu că îmi va fi infidel, dar nu vreau să-mi spună vreodată că s-a întâmplat”

„N-are rost să-i spun ce mă deranjează, nu o să înţeleagă şi poate se supără şi mă părăseşte”

„Bărbaţii pur şi simplu sunt incapabili să înţeleagă o femeie”

Mai sus sunt doar câteva din miturile frecvente prin care ne putem raporta la o relaţie de cuplu.

Toate aceste prejudecăţi, multe din ele preluate din familia de origine, experienţele anterioare şi concepţiile societăţii, pot afecta masiv cea mai importantă resursă prin care putem face ca o relaţie să funcţioneze: COMUNICAREA.

Autodevalorizarea, teama permanentă că vom fi trădaţi, minţiţi, părăsiţi şi folosiţi, neîmplinirile şi compromisurile permanente, aşteptările iraţionale şi imposibil de atins, transformă unul din cele mai importante domenii din viaţa noastră într-un stres permanent.

Conflictele şi neînţelegerile foarte frecvente din cuplurile din ziua de azi nu fac decât să reflecte propriile noastre dificultăţi de a ne maturiza, de a ne iubi pe noi înşine, de a renunţa la orgolii şi de a putea iubi cu adevărat.

Egocentrismul şi distanţa dintre noi, atât de prezente în lumea în care trăim, îşi pun amprenta şi asupra felului în care convieţuim cu partenerul sau partenera noastră.

Poate tocmai de aceea, o relaţie de cuplu armonioasă, de acceptare reciprocă, în care mai e posibil să dăruim fără a aştepta mereu ceva în schimb şi în care flacăra iubirii să mai ardă încă, a devenit o „floare de colţ” în peisajul singurătăţii în doi.

Vă invit să găsim împreună cele mai potrivite atitudini şi metode care să ne ajute să trăim cu adevărat miracolul de a fi împreună cu cea sau cel pe care îl iubim.

Printr-un demers individual de schimbare sau prin terapie de cuplu, avem cu toţii şansa meritată de a fi împliniţi, indiferent de vârstă şi dincolo de calităţile şi imperfecţiunile fiecăruia dintre noi.

Până la urmă, oricâte greşeli am făcut în viaţă, rămânem oameni şi avem dreptul la afecţiune şi respect reciproc.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Fie ca avem o relaţie de cuplu, că ne dorim una sau trecem printr-o despărţire, există posibilitatea de a deveni mai buni şi mai autentici.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

„Post coitum omne animal triste”

IMG_7986Sexualitatea are privilegiul de a face parte dintre puţinele domenii ale umanitaţii care pot „fenta” vigilenţa santinelelor ce strajuiesc graniţa dintre inconştient şi conştient. Avem impresia că putem vorbi liber despre sex, de la poziţiile preferate până la fetişuri bizare, altădată tabu. Pe vremuri comuniste, filmele „porno” se vizionau ilegal, în acele nopţi în care băieţii mai mari de la bloc făceau “video”, ei încercând să pară cât mai indiferenţi şi familiarizaţi, în timp ce ele îşi exprimau dezgustul respectabil. Astazi, acel iz de nepermis e abolit, iar mass-media abundă de imagini pornografice (mult spus erotice, căci le lipseşte deseori esenţa artistică).

Dar oare suntem cu adevărat liberi de prejudecăţi, sau ne limităm a aborda erotismul doar dintr-o perspectivă tehnică, fiind tributari unei contemporaneităţi care separă corpul, mintea şi sufletul de dragul „ştiinţei”?

Se pare că Eros şi Psyche au divorţat de multă vreme…Şi totuşi, de unde provine tristeţea de după actul sexual, într-o modernitate în care acesta devine aproape un titlu de glorie? Poate e acel instinct de perpetuare a speciei, care ne face sensibili la “armele”  sexului opus la care cu greu putem rezista, pentru ca apoi, după “eliberare”, să devenim brusc apatici, trezindu-ne lângă cineva cu care nu avem de fapt nimic în comun. Orb prin natura lui, acest instinct nu pare să fie la curent cu metodele moderne de contracepţie.

Dar cum se face că, uneori, intimitatea fizică ne apropie cu adevărat şi…nici urmă de tristeţe?

Erotismul pare de o dualitate adâncă: acordat firesc sentimentelor, poate fi o punte magică între corp şi suflet; cealaltă faţă  este o imagine a egoismului, în care se îmbină narcisismul, iluzia superiorităţii prin posesie sau a nevoii de pedeapsă (ciudat cum sadismul şi masochismul coexistă), sub masca unei frumuseţi reci, inaccesibile, cu atât mai hipnotice.

Un film pornografic în care protagoniştii ar substitui mimica inconfundabilă a dominatorului sau a celui dominat cu expresia fără urmă de vanitate a fiinţelor umane care fac dragoste și nu doar sex, nu ar mai avea nici o trecere la amatorii genului. Fascinant este că, din punct de vedere biologic, acuplarea organelor genitale este identică, indiferent dacă cei implicaţi se urăsc sau se iubesc. Suntem creaturi ciudate, capabile a ne lipi trupurile în timp ce între noi sunt „kilometrii” distanţă…

Copii confundă uneori faptul că părinţii lor fac sex cu agresiunea fizică, după imaginile şi sunetele surprinse accidental: inconştienţă infantilă sau intuiţie genială ? .“Războiul sexelor “ pare  termenul potrivit pentru ceea ce se desfăşoară deseori în pat. Totul ar fi doar nonconformism, dacă nu ar transpare atât de des egocentrismul, căutarea disperată a propriei plăceri, folosirea celuilalt.

Să reprezinte tristeţea de după actul sexual conştiinţa săvârşirii unei erori, a unei irosiri, a transformării partenerului în obiectul satisfacerii unor trebuinţe departe de sfera instinctelor primare, care nu au nimic imoral sau denaturat?  În aceste situaţii, se pleacă repede “după”, uneori cu răni adânci, alteori cu o indiferenţă ce denotă asimilarea comodă a sexului „recreativ”, fără obligaţii, sentimente şi bătăi de cap. O singură problemă: “a iubi”, simultan cu “a domina” sau „a fi dominat”, par verbe ce se exclud reciproc.

Sexualitatea s-a conformat tendinţei materialiste din toate domeniile şi a devenit prea des o tranzacţie corporală. E mai greu  să iubim, pentru că e nevoie să ne eliberăm de orgoliu, neîncredere sau teamă. Şi totuşi…

Cristian Erdei