Povestea unui suflet

cover-event-timeline

de Cristian Erdei

Am încercat să fiu…am alergat către oameni și lucruri … să vadă cineva că exist și să găsesc undeva  un loc numit acasă.

Cel mai greu a fost  să văd că m-am pierdut de tot și că nu știe nimeni să-mi găsească drumul. De fapt, nimeni nu părea îngrijorat și aproape dispărusem din gândurile tuturor. Altele erau mai importante și nu mai exista nici timp, nici spațiu pentru mine.

“Au dreptate”, mi-am spus, oamenii deveniseră mult prea ocupați să-și mai bată capul cu lucruri ciudate și inutile.

Așa că, într-o zi de gri, am plecat…pur și simplu spre nicăieri. Vroiam doar să dispar și să găsesc un loc unde să îngrop golul din mine care nu se lăsase umplut cu nimic din tot ce era în jur.

Nu știu cum am ajuns pe malul apei,  nici ce căuta acolo fata aceea tănără cu ochi de curcubeu. “Eu sunt EMOȚIA, ai uitat…îți amintești?”  “Ce prostie, asta nu are nici o noima”, se pregătise să-i spună prietena mea cea puternică, rațiunea, care avea mereu ceva de spus. Și totuși s-au împăcat, atunci și acolo, iar eu am devenit  fiecare culoare. Rând pe rând, m-au vizitat tristețea, apoi furia, vinovăția, rușinea și frica. Iar când credeam că o să mor, au apărut liniștea, speranța și bucuria.

Apoi am ajuns împreună la marginea unei prăpăstii. Mi-au spus că e nevoie să privesc în jos, iar eu m-am supărat și nu înțelegeam de ce vor să mă chinuie. Atunci am auzit : “Eu sunt SINCERITATEA, ai uitat …îți amintești?”… Atunci și acolo m-am uitat…și am vazut totul așa cum era, dar mai ales am înțeles că am dreptul să greșesc.

Așa am trecut printr-o pădure și apoi pe un munte înalt , până ce am auzit “Eu sunt NATURA, ai uitat …îți amintești? “. Am plecat mai departe și am simțit că pot să respir.

Am poposit într-o casă cu turnuri, iar din tablouri și  cărți au început să învie personaje din trecut. ”Suntem  CULTURA,  ai uitat …îți amintești?” Și m-au dus la o cetate veche. Atunci și acolo i-am îmbrățișat și am știut că au trecut cu toții pe aici și că ne leagă toate întrebările vieții.

Afară mi-a vorbit vântul…”Eu sunt LIBERTATEA, ai uitat…iti amintești? “ “Am crezut că ai murit”, am șoptit, dar mi-a arătat o grădină, în spatele casei. Erau acolo zeci de oameni care mă priveau cu drag și n-am știut ce să fac. Atunci am auzit : “Eu sunt PRIETENIA, ai uitat…îți amintești?”, dar ce m-a mirat cel mai tare era că puteam să-i privesc pe ei și nu pe mine în ei.

M-au dus  într-un pod prăfuit și uitat de lume. “E acolo”, strigau cu toții. “Îl vezi? A fost mereu acolo…”. “Dumnezeule, ce să caute un zid în podul asta?” au strigat teama și rațiunea, dar apoi s-a lăsat tăcerea: în spate era cineva care zidea cu disperare cărămidă după cărămidă. Oamenii m-au luat de mână și mi-au spus să mă uit mai bine. Atunci și acolo am vazut: la mijlocul zidului scria ceva și nu mi-a venit să cred. Scria că nu mai există iubire. Și am simțit că era vorba despre orice fel de iubire, dar  emoția  mi-a șoptit că la început a fost iubirea mea… pentru mine.

Nu mai știu cum și ce s-a întâmplat…doar că am auzit : “Eu sunt SCHIMBAREA, ai uitat…îți amintești?” Atunci și acolo am spart zidul și muzica  a început să curgă  peste tot… Apoi am înlemnit: din spatele zidului, cu ochii măriți de spaimă, mă privea celălalt. Iar celălalt… eram eu…  Murdar, obosit și mai ales singur…îngrozitor de singur. Am întins mâna și am vazut cum frica, vinovăția și rușinea privesc în jos. “Sunt eu, ai uitat…îți amintești? “ , i-am spus. “Iartă-mă”, a rostit…Atunci și acolo am devenit întreg și m-am întors acasă.

Când am plecat înspre oraș , am vorbit cu dezamăgirea şi neîncrederea din mine, iar ele au înţeles că zidurile sunt înăuntru şi că REGĂSIREA este posibilă… Apoi am trăit miracolul de a-i însoţi pe ceilalţi pe drumul către ei înşişi…

Știu că asta e doar  povestea mea, a unui suflet rătăcitor…dar am aflat că venim cu toții din același loc și ne întoarcem tot acolo.

Așa a fost…odată ca niciodată, într-un loc magic unde se întâlnesc sufletele…

 

 

 

Reclame

Workshop: PSIHOSOMATICĂ-SENSUL ŞI SIMBOLISTICA SIMPTOMELOR FIZICE, PSIHICE ŞI A EVENIMENTELOR DE VIAŢĂ-ROLUL INTUIŢIEI ÎN SCHIMBAREA PERSONALĂ

de Cristian Erdei

Data: Sâmbătă,  12 aprilie 2014, orele 16-19

Adresa: Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

 

 

Workshop: METODE ŞI TEHNICI DE RELAXARE-ELIBERAREA ŞI CONTROLUL EMOŢIILOR

de Cristian Erdei

Data: Sâmbătă,  5 aprilie 2014, orele 16-19

Adresa: Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

Workshop: TEAMA DE LIBERTATE, RESPONSABILITATE ŞI DECIZIE-Implicaţii în tulburările psihice

de Cristian Erdei

Data şi ora: sâmbătă, 25 ianuarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

 

Poate părea paradoxal, dar uneori ne e mai teamă de posibilităţile imense din noi înşine, de ceea ce am putea deveni, de şansa spre evoluţie şi împlinire, decât de limitele sau imperfecţiunile noastre.

Poate şi pentru că asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă ne invită să ne confruntăm de multe ori cu solitudinea, necunoscutul, eşecul şi respingerea celorlalţi.

Preţul plătit pentru fuga de libertate este considerabil: sentimente de vinovăţie, devalorizare, neîmplinire şi frustrare, care pot genera chiar tulburări psihice grave.

A amâna o decizie, dincolo de o strategie bună în anumite situaţii cu miză mare, care cer timp pentru a cântări toate alternativele, ne poate face să ne autoiluzionăm că nu avem nimic de pierdut.

Deseori, uităm că a nu alege este de fapt tot o alegere care poate avea consecinţe importante.

Decizia de a nu decide în timp util ne poate priva de oportunităţi, atunci când viaţa închide uşi pe care le credeam mereu deschise.

„Sunt o victimă a împrejurărilor şi a comportamentului celorlalţi”

„Nu pot să-mi asum responsabilităţi pentru că mi-am pierdut controlul”

„Alţii trebuie să-mi spună ce să fac, ei ştiu ce este bine pentru mine, deciziile mele sunt dezastruoase”

„De vină e ghinionul, şansa, destinul, genele proaste, mediul în care trăiesc şi întâmplarea”

„Mi-am pierdut minţile, nu pot hotărî ce să fac, am nevoie de un salvator, de cineva care să mă ţină în frâu”

„Ceea ce am făcut a fost inconştient şi neintenţionat, nu am nici o responsabilitate”

„E nebun, nu am de ales, trebuie să mă las abuzată”

„Mă enervează ori de câte ori se comportă aşa şi nu pot reacţiona în alt mod”

„Cineva trebuie să mă salveze de la a mă sinucide, nu depinde de mine”

„Am obligaţii şi trebuie să fac toate aceste lucruri, pentru că aşa e în viaţă, nu am de ales”

„Terapeutul trebuie să mă vindece şi să-mi spună ce să fac, dacă aş fi ştiut singur, n-aş mai fi mers la el”

„Singura mea şansă este ca ceilalţi să se schimbe”

„S-a întâmplat să mă simt rău, dar nu are nici o legătură cu ceva ce aş fi făcut să ajung aici”

„Faptul că m-am îmbolnăvit nu are nici o legătură cu mine”

„Pur şi simplu nu am capacitatea de a evolua şi aşa am fost mereu”

„Ceva străin de mine mi-a impus să fac asta”

„Nu am timp să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat”

„Ştiu că e bine să închei această relaţie, dar nu mă pot decide să o fac efectiv”

„Dacă aleg una din variante, le pierd pe toate celelalte şi asta înseamnă că există nişte limite, ceea ce mă sperie îngrozitor; credeam că pot să le am pe toate”

„Dacă doar de mine depinde să demisionez, va trebui să accept că sunt singurul responsabil de ce mi se întâmplă şi că nimeni nu ştie mai bine ca mine, iar asta mă face să mă simt nesigur şi foarte singur”

„Dacă aleg asta, ceilalţi se vor supăra şi mă vor respinge, iar eu nu mă descurc pe cont propriu”

„Nu pot suporta gândul că pot greşi dacă mă decid cu ceva, vinovăţia şi regretul m-ar distruge”

„Dacă mă las de fumat, va trebui să accept că a fost o greşeală să fumez atâta timp şi că doar eu am fost responsabil că am continuat, că mi-am periclitat sănătatea şi că am irosit o parte din viaţă”

„Dacă amân o hotărâre, nu pierd nimic, pentru că nu risc o decizie proastă”

„Pot să aleg un drum doar dacă alternativele nu mi se par importante şi nu pierd nimic”

„ De fapt, ea m-a părăsit, nu are nici o legătură cu faptul că am fost distant în ultima vreme, că îmi doream să ne despărţim şi că era previzibil să-şi găsească pe altcineva, nu eu am contribuit la plecarea ei”

„Soarta va hotărî, îmi vor spune ce să fac astrele, ghicitoarele, oracolele etc.”

„Ar fi simplu să mă hotărăsc dacă nu aş ştii că urmează efortul de a aplica ceea ce am ales”

„Eram convins că nu pot face nimic, mă simţeam ca paralizat, nu mi-am dat seama că am mai multe opţiuni care au fost mereu acolo, chiar dacă cei apropiaţi mi-au spus tot timpul asta”

„Chiar dacă toţi prietenii îmi dau acelaţi sfat, pentru ei e uşor să spună să-mi părăsesc soţul care mă abuzează, nu sunt în locul meu”

„Nu e decizia mea, de aceea nu am interesul să o duc la capăt, nu-mi place să mi se impună nimic, dar nici nu pot hotărî de unul singur şi nu am curajul să mă revolt”

„Nu ştiu ce consecinţe vor alegerile mele, teama de necunoscut mă omoară: dacă nu găsesc alt serviciu, dacă nu voi mai avea o altă relaţie de cuplu, dacă ceilalţi nu se descurcă fără mine, dacă…dacă…?”

„Nu vreau să iau o decizie, dar asta nu înseamnă că tocmai am luat una”

„E cea mai importantă hotărâre din viaţa mea, dacă trec peste asta nu va mai trebui să aleg pentru tot restul vieţii”

„Aştept să am o revelaţie şi atunci voi ştii ce să fac şi schimbarea va fi bruscă şi foarte uşoară”

„Schimbarea presupune un imens pericol”

Iată mai sus câteva din modalităţile autodistructive în care ne putem raporta la libertatea de a alege, la responsabilitate şi vinovăţie.

Pentru mulţi dintre noi, nu e uşor de acceptat faptul că viaţa este un şir de alegeri personale, chiar dacă nu vom avea niciodată un control total asupra a ceea ce ne aşteaptă.

Mulţi ne situăm în două extreme, cei care pasează responsabilităţile către cineva sau ceva şi cei care sunt convinşi că doar de ei depinde totul.

Ambele situaţii pot genera suferinţe psihice, începând de la depresie, anxietate, dependenţă, singurătate, până la rigiditate, împovărare, aroganţă, submisivitate şi furie.

Poate unul din cele mai „grele” emoţii pe care le putem trăi este tocmai sentimentul de vinovăţie că nu ne ducem propria viaţă la adevăratul ei potenţial, acceptându-ne limitele şi dezvoltând la maxim ceea ce putem dezvolta.

Irosirea momentelor care trec şi nu se mai întorc ne lasă un gust amar şi regretul că nu am avut curajul de a deveni ceea ce putem fi cu adevărat, fără aşteptări de neatins sau sabotarea propriilor aptitudini şi talente.

Fără îndoială, acceptarea faptului că suntem liberi şi putem decide pentru noi înşine, asumându-ne uneori greşeli inerente propriei imperfecţiuni, este un demers extrem de important pentru evoluţia fiecăruia dintre noi, în cadrul unei terapii sau pe cont propriu.

Şi, fără îndoială, acest lucru este posibil şi porneşte de la curajul de a ne înfrunta temerile şi de a admite că nu e nimeni care să facă asta în locul nostru, chiar dacă putem fi ajutaţi unii de alţii.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să mai arate cu degetul către cei care cred că le-au decis evoluţia.

Vă invit să găsim împreună drumuri către noi înşine şi să ne acordăm un drept fundamental al fiecărei fiinţe umane: dreptul de a ne simţi împliniţi cu propria existenţă.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

 

Workshop-Anxietatea de sănătate (teama de boală) şi somatizarea (simptome fizice de cauză psihică)

de Cristian Erdei

„Orice schimbare în corp este totdeauna un semn că se întâmplă ceva grav cu sănătatea mea”

„Trebuie să fiu mereu atent la cele mai mici simptome, pentru ca să descopăr din timp dacă ceva nu este în regulă în organismul meu, înainte de a fi prea târziu să mai pot face ceva”

„Cu cât trec prin mai multe consulturi şi analize medicale, cât mai detaliate, cu atât voi descoperi la timp o eventuală boală ”

„Dacă medicul îmi recomandă să fac investigaţii, atunci sigur este convins că sufăr de ceva grav”

„Ceilalţi sunt inconştienţi să fie atât de delăsători şi indiferenţi cu propria sănătate”

„Trebuie să verific în permanenţă semnalele corpului meu: pulsul, tensiunea, greutatea etc.”

„Dacă ajung să am o boală gravă, toate planurile mele de viitor se năruie, nimic nu mai are sens, voi fi mereu trist, speriat şi voi fi privit ca o persoană inferioară celorlalţi”

„Bolile pot fi complet prevenite dacă sunt foarte atent cu mine”

„Doar dacă am certitudinea că sunt sănătos pot să fiu liniştit”

„Nu pot avea încredere în medici, medicină şi trebuie să fiu mereu în gardă să nu se greşească”

„Este extrem de important să prezint cu lux de amănunte toate simptomele când fac un consult medical, pentru ca nu cumva medicului să-i scape ceva, şi mă enervează atunci când nu sunt ascultat până la capăt”

„Am o boală atât de gravă şi de rară, încât doctorii nu au putut să o diagnosticheze încă”

„Sănătatea e cea mai importantă şi niciodată nu poţi fi destul de precaut”

„Mi-e ciudă pe bolile celor din familia mea; aproape sigur mi se vor transmite genetic”

„Nimeni nu mă mai crede că pot fi bolnav, nimeni nu mă înţelege şi nu ştie cât de mult sufăr, îmi spun că exagerez şi dacă e să mă îmbolnăvesc într-adevăr, nici nu-şi vor da seama pentru că vor crede că iar fabulez”

„Dacă am palpitaţii, simt apăsare sau durere în piept, am ceva grav la inimă, pot să fac un infarct”

„Dacă simt o umflătură sub piele sau îmi apare o pată, e foarte posibil să fie cancer”

„Dacă ameţesc, îmi pierd echilibrul, am senzaţia de leşin, slăbiciune în picioare, simt amorţeli şi furnicături în corp, poate am o tumoră la creier, scleroză multiplă sau am făcut un accident vascular cerebral”

„Slăbirea în greutate e un semn de cancer”

„Un nod în gât sau o tuse care nu dispare repede pot fi simptomele unei tumori maligne”

„Dacă fac sex, există un mare risc să mă îmbolnăvesc de SIDA, sifilis sau hepatită cronică”

Mai sus sunt câteva din gândurile şi concepţiile de viaţă ale acelora care suferă de anxietate de sănătate, bazate pe interpretări eronate ale unor senzaţii fizice drept semne de maladii severe.

Termeni mai vechi precum „ipohondrie/ hipocondrie”, „bolnavul închipuit”, „isterie”, n-au făcut decât ca aceşti oameni să fie priviţi cu şi mai multă neîncredere, ironie şi superficialitate de cei din jur, ceea ce a dus, în final, la o agravare a simptomelor fizice care provin, de fapt, dintr-un disconfort psihic.

Îngrijorări permanente legate de o posibilă îmbolnăvire, în ciuda asigurărilor de la medici că totul este în regulă.

Iluzia că odată cu rezultatul bun al unei investigaţii, coşmarul va lua sfărşit şi ne vom linişti. Apoi, dezamăgirea că, după o perioadă scurtă de timp, simptomele reapar, se mută ameţitor de la o parte a corpului în alta.

Acum ne îngrijorăm pentru un cancer, pentru ca după o vreme să ne temem că avem probleme grave cu plămânii, apoi cu inima şi…nu se mai termină.

O dictatură a raţiunii care priveşte corpul ca pe un computer, o imposibilitate de a ne simţi sănătoşi, în loc de a gândi că suntem sănătoşi, şi o încrâncenare de a crede că putem ajunge doar prin logică la ceritudinea că nu suntem în pericol.

Iar mintea ne aduce aminte mereu şi mereu : „Dar dacă ai asta şi aia, uite, există simptome şi există posibilitatea să fie începutul unor boli grave”.

Şi mintea are dreptate, dacă nu ar omite ceva esenţial: că nu suntem şi nu vom fi niciodată doar un sistem de organe interne, că avem şi un psihic, care e departe de a fi doar minte, că nu le putem explica pe toate şi asta e ok şi e frumos şi face parte dintr-un mister care ne umple viaţa şi că ne putem trăi cu adevărat chiar dacă va exista mereu un procent de risc asumabil că ne vom îmbolnăvi într-o zi.

Până la urmă, de murit vom murii cu toţii, dar câţi dintre noi trăiesc cu adevărat?

Analize peste analize, concedii medicale nenumărate, o stare de rău permanentă, bani irosiţi în goana după imposibila garanţie de 100% că nu există şi nu va exista o boală gravă, ne pot transforma existenţa într-un stres permanent, care duce la deterioarea dramatică a vieţii familiale, profesionale şi sociale.

Lipsa de conştientizare sau neputinţa de a simţi şi exprima ceea ce ne supără pe plan psihologic, dar în schimb o grămadă de simptome fizice care apar după conflicte cu ceilalţi şi stresurile vieţii cotidiene.

De la manifestările caracteristice colonului iritabil (senzaţie de balonare, greaţă, diaree sau constipaţie, crampe şi zgomote abdominale), simptome din sfera sexualităţii( indiferenţă sexuală, disfucţie erectilă sau ejaculatorie, menstruaţii neregulate, dureroase, cu sângerări abundente, dureri în timpul actului sexual etc.), până la dureri în tot corpul, migrene, oboseală, insomnie, scăderea apetitului alimentar şi a greutăţii corporale, toate ne îngrijorează şi ne constrâng să le dăm atenţie.

De multe ori, aceste simptome pot fi chiar manifestări „mascate” ale unor tulburări psihice precum anxietatea şi depresia, la persoane care au dificultăţi mari de a simţi şi exprima problemele sufleteşti.

Deseori, în istoricul îndepărtat de viaţă regăsim experienţe neplăcute legate de sănătatea noastră sau a celor apropiaţi (boli grave sau decese în familie, cu ideea că ar fi putut fi o salvare dacă ar fi existat o atenţie şi o îngrijire medicală mai bună, internări în spital la vârste mici, episoade de dureri fizice intense etc).

Cei din jur nu ne mai înţeleg, iritaţi de simptomele şi grijile care nu se mai termină, obosiţi, derutaţi şi îngrijoraţi pentru că-i folosim să ne liniştească în permanenţă că nu suntem bolnavi.

„Cum arăt, nu-i aşa că sunt mai palid, oare am slăbit, eşti sigur că nu am ceva grav, tu ai avut simptome din astea? „ sunt întrebări adresate celor dragi, în disperarea de a ne calma măcar pentru câteva momente.

O atenţie exagerată asupra propriului corp, care ne face să surprindem cele mai fireşti senzaţii fizice, pe care le credem drept manifestări ale unor boli grave.

O imagine în ochii celorlalţi de oameni posaci, egoişti, preocupaţi doar de ei înşişi, vorbind mereu şi mereu despre boli, care nu se mai bucură de viaţă şi se retrag într-un închisoare a maladiilor şi a suferinţei.

O întreagă farmacie în casă, cu medicamente de toate soiurile pe care le purtăm mereu după noi: „Dacă ni se face rău din senin?”

În cazuri grave, certuri cu doctorii pe care îi acuzăm că nu sunt destul de atenţi sau chiar încercăm să-i convingem să ne opereze pentru boli pe care ei nu cred că le avem.

Iar apoi groaza de a le mai cere ajutorul, ştiind că îi obosim şi ajung să ne privească cu antipatie, ceea ce ne întăreşte teama că vom fi trataţi cu superficialitate şi vom pierde şansa de a depista la timp dacă suferim de vreo boală.

Un cerc vicios, iar apoi consecinţele pe termen lung: depresie, izolare, neîmplinire, neputinţa de a realiza ceea ce visam şi de a fi aproape celor pe care îi iubim.

Anxietatea de sănătate are costuri enorme şi perfide, e ca şi cum, în dorinţa de a fi nemuritori şi veşnic sănătoşi, sacrificăm tocmai lucrul care contează cel mai mult: posibilitatea de a ne bucura de o viaţă împlinită, acceptând că nimeni nu ştie cu exactitate când şi cum va pleca dintre noi.

Haideţi să ne eliberăm de sub imperiul anxietăţii şi să găsim împreună soluţii pentru a depăşi toate aceste probleme.

Până la urmă, avem la îndemână o mulţime de strategii de vindecare şi o multitudine de tratamente eficiente, începând cu psihoterapiile cele mai avansate.

Nu există nici o îndoială că aceste suferinţe pot fi lăsate în urmă, dacă vrem şi credem că putem fi ajutaţi. Şi, mai ales, dacă înţelegem că e nevoie să ne implicăm activ în propriul demers de corectare a unor mecansime de gândire eronate.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Data şi ora: sâmbătă, 11 ianuarie 2014, între orele 16-19

Adresa: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Taxa de participare: 30 RON.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţie la schimbare

 

 

coperta 22

 

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, mă bucur să fac o invitaţie, vouă sau tuturor cunoştinţelor cărora consideraţi că li s-ar potrivi, la o serie de workshopuri pe teme psiho-sociale, care vor avea loc  într-o locaţie specială. Am rugămintea de a iniţia şi un contact pe facebook (trimiteţi-mi un id pe adresa de mail cristierdei@yahoo.com), în cazul în care nu am făcut asta deja, pentru a accesa mai uşor informaţia. Evenimentele vor fi postate şi pe pagina mea de facebook, la cristian erdei. Sunt convins că aceste întâlniri ar putea fi o ocazie de a ne exprima liber, fără teama de a fi judecaţi, precum şi un prilej pentru a crea legături interumane profunde. Mai ales, n-am nici o îndoială că nu  există ziduri de prejudecăţi, ignoranţă şi orbire suficient de puternice cât să nu le putem dărâma dacă suntem împreună.

Să ne eliberăm de teamă: anxietatea şi atacurile de panică

IMG_7985

de cristian erdei

Dragi prieteni, vă propun un subiect ciudat, dar des întâlnit; câteodată, astfel de lucruri se şoptesc doar, pentru că unii dintre noi mai avem încă o mentalitate primitivă şi îi considerăm pe cei cu simptome psihice drept slabi, prefăcuţi, agresivi etc. Am incredere că vom reuşi să dărâmăm astfel de mituri distructive.

Atacul de panică se referă la o perioadă scurtă de frică intensă în care minimum patru din următoarele apar brusc şi ajung la paroxism în decurs de câteva minute: palpitaţii (bătăi puternice şi rapide ale inimii), transpiraţii, tremurături, senzaţie de sufocare sau strangulare („nod în gât”), frică de moarte, de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni, senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij  sau leşin, durere în piept, amorţeli, furnicături, frisoane, valuri de căldură, greaţă, sentimentul de detaşare sau irealitate. Anxietatea se referă la o teamă fără un motiv evident, ca şi cum ceva rău se va întâmpla. Sună familiar sau sunt singurul care a trăit cândva aşa ceva?

Imaginaţi-vă că, dintr-o dată, fără un motiv evident, aţi avea simptomele unui atac de panică. Prima oară ne gândim că e vorba de oboseală, stres, cafea, ţigări etc. Când starea se repetă, ne punem serioase întrebări şi apelăm la modelul medical, care postulează că un anumit simptom trădează o boală fizică, de exemplu, palpitaţiile arată că ceva nu e în regulă cu inima; începem consultaţiile şi  analizele medicale. Anxietatea e  cameleonică şi poate mima orice fel de boală. Investigaţiile ies bine, pe moment ne liniştim, dar apoi devenim îngrijoraţi şi ne punem întrebarea legitimă: ”De ce mă simt atât de rău şi medicii îmi spun că nu am nimic? Poate am o boală gravă nedepistată”.

De obicei, diagnosticul de „spasmofilie” este eticheta multor tulburări de anxietate nedescoperite, datorită unor simptome asemănătoare. Chiar dacă un deficit de calciu şi magneziu este frecvent întâlnit la persoanele cu anxietate, el nu poate explica în sine gândurile de pericol şi teama intensă caracteristice unui atac de panică. Se instalează neîncrederea în doctori şi căutăm răspunsuri făcând vizite la preot, bioenergie, acupunctură, homeopatie etc.

Treptat, se instalează teama  permanentă de a nu se repeta simptomele (anxietate anticipatorie), care duce la o concentrare excesivă asupra propriului corp sau psihic,  verificate obsesiv, făcând dificilă efectuarea activităţilor cotidiene. De exemplu, o persoană mereu atentă la felul cum îi bate inima va percepe diverse senzaţii corporale, interpretate ca semne de boală (interpretări catastrofice), când, de fapt, ele sunt manifestări fireşti, nebăgate în seamă înainte pentru ca nu exista focusarea asupra lor.

Apoi începem să corelăm simptomele cu anumite situaţii (datorită fricii ancestrale de necunoscut nu putem accepta că ne simţim rău „din senin”) şi evităm lucrurile despre care credem că ar cauza stările: efortul fizic, subiectele stresante, singurătatea, locurile aglomerate, părăsirea oraşului etc. , în general toate situațiile din care „scaparea” ar fi dificilă sau jenantă (agorafobie). Nu  plecăm de acasă fară medicamente, telefon sau o sticlă de apă, cănd ne e rău ajungem la urgenţă, chemăm ambulanţa sau îi sunăm pe cei apropiaţi, nedumeriţi de ce se întâmplă. Ne simţim bolnavi şi ne comportăm ca atare, ceea ce ne întăreşte ideea că suntem vulnerabili şi trebuie să umblăm „ca pe ace”. Apar conflicte cu cei din jur, care nu înţeleg ce ni se întâmplă şi tind să fie prea protectivi, îngrijoraţi, critici sau iritaţi, iar aceste tensiuni agravează simptomele.

Acum, să ne imaginăm că trăim un pericol real: de exemplu, suntem atacaţi de un câine. Creierul nostru descarcă adrenalină, pentru că suntem dotaţi prin construcţie cu un „program” de apărare în situaţii de urgenţă (sistemul nervos simpatic), în sensul instinctului de supravieţuire; în consecinţă, apar manifestari fizice şi psihice asemanatoare atacului de panică: teamă, palpitaţii, tremurături, încordare etc. Aceste reacţii sunt utile, pentru că, în faţa unui pericol, putem opta pentru două stategii (fugă sau luptă); respiraţia se accelerează, inima pompează mai energic, transpiraţia menţine normală temperatura corpului care tinde să se supraîncălzească, muşchii devin contractaţi etc. pentru a pregăti organismul de cea mai bună reacţie de adaptare la acea situaţie stresantă. După incident, ne adresăm unui medic, bănuind vreo boală? Nu, pentru că, instinctiv, legăm senzaţiile de  ameninţarea vizibilă sau pur şi simplu nu le observăm, fiind preocupaţi de a găsi o cale de scăpare. Simptomele sunt asemănătoare celor dintr-un atac de panică, diferenţa majoră fiind faptul că nu percepem un pericol real în jur.

Ei bine, sunt sigur că vă întrebaţi: ”Dar atunci, care este cauza unui atac de panică?”. Dacă ne întoarcem la exemplul cu atacul câinelui, cum era dacă am fi fost beţi turtă? Probabil „programul” de pericol nu ar fi devenit activ, chiar dacă patrupedul ar fi de zece ori mai agresiv. De ce? Pentru că n-ar mai exista o interpretare personală dramatică a situaţiei, un gând de genul „O să mă muşte rău de tot”. Prin urmare, e poate paradoxală pentru mulţi dintre noi ideea că ceea ce ne sperie nu se află în exteriorul nostru, ci în propriile gânduri despre o situaţie sau alta, gânduri care se pot derula atât de rapid încât devin „invizibile”, ceea ce poate fi o explicaţie pentru  mulţi „panicarzi” care spun ceva de genul :”Dar nu mă gândisem la ceva înspăimântător înainte de atacul de panică” , ci mi s-a făcut rău „din senin”.

Faptul că pericolul se află înăuntru şi nu în afară este o veste bună şi baza oricărui demers de psihoterapie, în ideea în care modificarea gândirii antrenează o schimbare la nivelul emoţiilor, a senzaţiilor corporale şi a comportamentului. Anxietatea poate fi un semnal de alarmă că ceva în viaţa noastră nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne temem de schimbare. Acest pericol este perceput de creierul uman la fel de intens ca o agresiune externă şi reacţia fiziologică este asemănătoare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine. De aceea, psihoterapia devine, de multe ori, un efort al unor schimbări profunde în plan personal şi o  transformare a suferinţei în evoluţie umană.

Nu vă îngrijoraţi: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi  vindecată şi ne poate arăta ce schimbări sunt necesare în viaţa noastră. Dacă simţiţi să vă împărtaşiţi trăirile legate de teamă sau ce anume a funcţionat pentru voi în procesul de vindecare, nu ezitaţi, există o nevoie imensă de comunicare, apropiere umană şi ajutor reciproc.