Workshop: Despărțirile-șansa marilor schimbări

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: felul cum despărțirile pot fi ocazia unor vindecări profunde care devin fundația și speranța unui nou început.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Am trecut cu toții prin tot felul de despărțiri, mai mult sau mai puțin dureroase și nu este ușor să înveți ceea ce era de învățat din aceste relații și să mergi înainte mai bun și mai întreg cu ceea ce ești.

În principiu, sunt două tipuri de suferință, a căror diferențiere devine necesară și aplicabilă pentru viitor:

Atunci când simțim firesc un fel de tristețe și melancolie în fața realității că ceva a trebuit să moară pentru ca altceva, mai prețios și mai adânc, să poată să se nască, durerea sufletească se vindecă natural și lin.

Însă atunci când trăim acut și agitat sentimente de neacceptare, furie, neîncredere, frustrare, teamă, gelozie, resemnare și chiar, în cazuri mai grave, anxietate, depresie sau abuz de substanțe, lucrurile se complică și este necesar un travaliu activ și susținut pentru vindecare.

Asta pentru că, undeva acolo, poate de ani și ani de zile, există niște răni care s-au redeschis și care ne amintesc de traume și dureri din trecutul care uneori se intinde până la primii ani ai vieții.

Cade în sarcina noastră atunci să ne asumăm responsabilitatea de a ne ingriji de noi înșine, de a cere ajutor și de a nu mai căuta vinovați în exterior pentru ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă cei de care ne-am despărțit au facut propriile greșeli în relația cu noi.

Știu că nu e ușor să facem asta, dar mai știu și că, dacă vom reuși să confruntăm și să schimbăm ceea ce e nevoie în interiorul nostru, nu vom mai repeta la infinit același tip de experiențe chinuitoare și vom avea privilegiul de a fi împliniți printr-o altfel de apropiere de ceilalți, fiind maturi și puternici.

N-am indoieli că este posibil și că depinde de noi să construim încrederea și iubirea pe care le visăm.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

DATA ȘI ORA : Sâmbătă 20.05. 2017, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)

ACTIVITĂȚI:
Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.

COST: 50 RON

NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să trimiteți invitații pe tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect interesant şi destul de frecvent în zilele noastre.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Vă aștept cu drag 🙂

Reclame

Povestea unui suflet

cover-event-timeline

de Cristian Erdei

Am încercat să fiu…am alergat către oameni și lucruri … să vadă cineva că exist și să găsesc undeva  un loc numit acasă.

Cel mai greu a fost  să văd că m-am pierdut de tot și că nu știe nimeni să-mi găsească drumul. De fapt, nimeni nu părea îngrijorat și aproape dispărusem din gândurile tuturor. Altele erau mai importante și nu mai exista nici timp, nici spațiu pentru mine.

“Au dreptate”, mi-am spus, oamenii deveniseră mult prea ocupați să-și mai bată capul cu lucruri ciudate și inutile.

Așa că, într-o zi de gri, am plecat…pur și simplu spre nicăieri. Vroiam doar să dispar și să găsesc un loc unde să îngrop golul din mine care nu se lăsase umplut cu nimic din tot ce era în jur.

Nu știu cum am ajuns pe malul apei,  nici ce căuta acolo fata aceea tănără cu ochi de curcubeu. “Eu sunt EMOȚIA, ai uitat…îți amintești?”  “Ce prostie, asta nu are nici o noima”, se pregătise să-i spună prietena mea cea puternică, rațiunea, care avea mereu ceva de spus. Și totuși s-au împăcat, atunci și acolo, iar eu am devenit  fiecare culoare. Rând pe rând, m-au vizitat tristețea, apoi furia, vinovăția, rușinea și frica. Iar când credeam că o să mor, au apărut liniștea, speranța și bucuria.

Apoi am ajuns împreună la marginea unei prăpăstii. Mi-au spus că e nevoie să privesc în jos, iar eu m-am supărat și nu înțelegeam de ce vor să mă chinuie. Atunci am auzit : “Eu sunt SINCERITATEA, ai uitat …îți amintești?”… Atunci și acolo m-am uitat…și am vazut totul așa cum era, dar mai ales am înțeles că am dreptul să greșesc.

Așa am trecut printr-o pădure și apoi pe un munte înalt , până ce am auzit “Eu sunt NATURA, ai uitat …îți amintești? “. Am plecat mai departe și am simțit că pot să respir.

Am poposit într-o casă cu turnuri, iar din tablouri și  cărți au început să învie personaje din trecut. ”Suntem  CULTURA,  ai uitat …îți amintești?” Și m-au dus la o cetate veche. Atunci și acolo i-am îmbrățișat și am știut că au trecut cu toții pe aici și că ne leagă toate întrebările vieții.

Afară mi-a vorbit vântul…”Eu sunt LIBERTATEA, ai uitat…iti amintești? “ “Am crezut că ai murit”, am șoptit, dar mi-a arătat o grădină, în spatele casei. Erau acolo zeci de oameni care mă priveau cu drag și n-am știut ce să fac. Atunci am auzit : “Eu sunt PRIETENIA, ai uitat…îți amintești?”, dar ce m-a mirat cel mai tare era că puteam să-i privesc pe ei și nu pe mine în ei.

M-au dus  într-un pod prăfuit și uitat de lume. “E acolo”, strigau cu toții. “Îl vezi? A fost mereu acolo…”. “Dumnezeule, ce să caute un zid în podul asta?” au strigat teama și rațiunea, dar apoi s-a lăsat tăcerea: în spate era cineva care zidea cu disperare cărămidă după cărămidă. Oamenii m-au luat de mână și mi-au spus să mă uit mai bine. Atunci și acolo am vazut: la mijlocul zidului scria ceva și nu mi-a venit să cred. Scria că nu mai există iubire. Și am simțit că era vorba despre orice fel de iubire, dar  emoția  mi-a șoptit că la început a fost iubirea mea… pentru mine.

Nu mai știu cum și ce s-a întâmplat…doar că am auzit : “Eu sunt SCHIMBAREA, ai uitat…îți amintești?” Atunci și acolo am spart zidul și muzica  a început să curgă  peste tot… Apoi am înlemnit: din spatele zidului, cu ochii măriți de spaimă, mă privea celălalt. Iar celălalt… eram eu…  Murdar, obosit și mai ales singur…îngrozitor de singur. Am întins mâna și am vazut cum frica, vinovăția și rușinea privesc în jos. “Sunt eu, ai uitat…îți amintești? “ , i-am spus. “Iartă-mă”, a rostit…Atunci și acolo am devenit întreg și m-am întors acasă.

Când am plecat înspre oraș , am vorbit cu dezamăgirea şi neîncrederea din mine, iar ele au înţeles că zidurile sunt înăuntru şi că REGĂSIREA este posibilă… Apoi am trăit miracolul de a-i însoţi pe ceilalţi pe drumul către ei înşişi…

Știu că asta e doar  povestea mea, a unui suflet rătăcitor…dar am aflat că venim cu toții din același loc și ne întoarcem tot acolo.

Așa a fost…odată ca niciodată, într-un loc magic unde se întâlnesc sufletele…

 

 

 

Workshop: PSIHOSOMATICĂ-SENSUL ŞI SIMBOLISTICA SIMPTOMELOR FIZICE, PSIHICE ŞI A EVENIMENTELOR DE VIAŢĂ-ROLUL INTUIŢIEI ÎN SCHIMBAREA PERSONALĂ

de Cristian Erdei

Data: Sâmbătă,  12 aprilie 2014, orele 16-19

Adresa: Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, ap. 6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

 

 

DEPRESIA: Metode practice de prevenire şi vindecare (workshop)

22de Cristian Erdei

Următoarele simptome pot fi familiare multora, trăite pe propria piele sau observabile la cei din jur : tristeţe, apatie, iritare, sentimente de lipsa de sens, interes, plăcere şi chef de viaţă, pesimism, monotonie, inutilitate, vinovăție, devalorizare, îngrijorare pentru un viitor incert, plâns facil, criticism, perfecționism, idei de sinucidere, gânduri obsesive, indecizie, retragere socială, probleme de memorie si concentrare, insomnie sau somn excesiv, nelinişte sau lentoare, oboseală, lipsă de energie, creşterea sau scăderea apetitului alimentar şi a greutăţii corporale, scăderea libidoului, constipaţie etc.
E VREMEA SĂ IEŞIM DIN UMBRĂ
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină depresia sau să aibă informaţii utile despre acest domeniu.Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu astfel de obstacole. În ultimă instanţă, o depresie vindecată al cărei mesaj a fost corect înţeles poate transforma profund şi pozitiv viaţa unei persoane.

Manifestare susţinută de Cristian Erdei, medic specialist psihiatru şi psihoterapeut.

Data: sâmbătă, 16.11.2013, între orele 11,30-14,30; Adresa: Cluj-Napoca, str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6.

Numărul maxim de participanţi este 20, iar înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook  sau la nr. tel. 0740148530, tot aici putându-se oferi detalii despre acest eveniment.

Să ne eliberăm de teamă: anxietatea şi atacurile de panică

IMG_7985

de cristian erdei

Dragi prieteni, vă propun un subiect ciudat, dar des întâlnit; câteodată, astfel de lucruri se şoptesc doar, pentru că unii dintre noi mai avem încă o mentalitate primitivă şi îi considerăm pe cei cu simptome psihice drept slabi, prefăcuţi, agresivi etc. Am incredere că vom reuşi să dărâmăm astfel de mituri distructive.

Atacul de panică se referă la o perioadă scurtă de frică intensă în care minimum patru din următoarele apar brusc şi ajung la paroxism în decurs de câteva minute: palpitaţii (bătăi puternice şi rapide ale inimii), transpiraţii, tremurături, senzaţie de sufocare sau strangulare („nod în gât”), frică de moarte, de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni, senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij  sau leşin, durere în piept, amorţeli, furnicături, frisoane, valuri de căldură, greaţă, sentimentul de detaşare sau irealitate. Anxietatea se referă la o teamă fără un motiv evident, ca şi cum ceva rău se va întâmpla. Sună familiar sau sunt singurul care a trăit cândva aşa ceva?

Imaginaţi-vă că, dintr-o dată, fără un motiv evident, aţi avea simptomele unui atac de panică. Prima oară ne gândim că e vorba de oboseală, stres, cafea, ţigări etc. Când starea se repetă, ne punem serioase întrebări şi apelăm la modelul medical, care postulează că un anumit simptom trădează o boală fizică, de exemplu, palpitaţiile arată că ceva nu e în regulă cu inima; începem consultaţiile şi  analizele medicale. Anxietatea e  cameleonică şi poate mima orice fel de boală. Investigaţiile ies bine, pe moment ne liniştim, dar apoi devenim îngrijoraţi şi ne punem întrebarea legitimă: ”De ce mă simt atât de rău şi medicii îmi spun că nu am nimic? Poate am o boală gravă nedepistată”.

De obicei, diagnosticul de „spasmofilie” este eticheta multor tulburări de anxietate nedescoperite, datorită unor simptome asemănătoare. Chiar dacă un deficit de calciu şi magneziu este frecvent întâlnit la persoanele cu anxietate, el nu poate explica în sine gândurile de pericol şi teama intensă caracteristice unui atac de panică. Se instalează neîncrederea în doctori şi căutăm răspunsuri făcând vizite la preot, bioenergie, acupunctură, homeopatie etc.

Treptat, se instalează teama  permanentă de a nu se repeta simptomele (anxietate anticipatorie), care duce la o concentrare excesivă asupra propriului corp sau psihic,  verificate obsesiv, făcând dificilă efectuarea activităţilor cotidiene. De exemplu, o persoană mereu atentă la felul cum îi bate inima va percepe diverse senzaţii corporale, interpretate ca semne de boală (interpretări catastrofice), când, de fapt, ele sunt manifestări fireşti, nebăgate în seamă înainte pentru ca nu exista focusarea asupra lor.

Apoi începem să corelăm simptomele cu anumite situaţii (datorită fricii ancestrale de necunoscut nu putem accepta că ne simţim rău „din senin”) şi evităm lucrurile despre care credem că ar cauza stările: efortul fizic, subiectele stresante, singurătatea, locurile aglomerate, părăsirea oraşului etc. , în general toate situațiile din care „scaparea” ar fi dificilă sau jenantă (agorafobie). Nu  plecăm de acasă fară medicamente, telefon sau o sticlă de apă, cănd ne e rău ajungem la urgenţă, chemăm ambulanţa sau îi sunăm pe cei apropiaţi, nedumeriţi de ce se întâmplă. Ne simţim bolnavi şi ne comportăm ca atare, ceea ce ne întăreşte ideea că suntem vulnerabili şi trebuie să umblăm „ca pe ace”. Apar conflicte cu cei din jur, care nu înţeleg ce ni se întâmplă şi tind să fie prea protectivi, îngrijoraţi, critici sau iritaţi, iar aceste tensiuni agravează simptomele.

Acum, să ne imaginăm că trăim un pericol real: de exemplu, suntem atacaţi de un câine. Creierul nostru descarcă adrenalină, pentru că suntem dotaţi prin construcţie cu un „program” de apărare în situaţii de urgenţă (sistemul nervos simpatic), în sensul instinctului de supravieţuire; în consecinţă, apar manifestari fizice şi psihice asemanatoare atacului de panică: teamă, palpitaţii, tremurături, încordare etc. Aceste reacţii sunt utile, pentru că, în faţa unui pericol, putem opta pentru două stategii (fugă sau luptă); respiraţia se accelerează, inima pompează mai energic, transpiraţia menţine normală temperatura corpului care tinde să se supraîncălzească, muşchii devin contractaţi etc. pentru a pregăti organismul de cea mai bună reacţie de adaptare la acea situaţie stresantă. După incident, ne adresăm unui medic, bănuind vreo boală? Nu, pentru că, instinctiv, legăm senzaţiile de  ameninţarea vizibilă sau pur şi simplu nu le observăm, fiind preocupaţi de a găsi o cale de scăpare. Simptomele sunt asemănătoare celor dintr-un atac de panică, diferenţa majoră fiind faptul că nu percepem un pericol real în jur.

Ei bine, sunt sigur că vă întrebaţi: ”Dar atunci, care este cauza unui atac de panică?”. Dacă ne întoarcem la exemplul cu atacul câinelui, cum era dacă am fi fost beţi turtă? Probabil „programul” de pericol nu ar fi devenit activ, chiar dacă patrupedul ar fi de zece ori mai agresiv. De ce? Pentru că n-ar mai exista o interpretare personală dramatică a situaţiei, un gând de genul „O să mă muşte rău de tot”. Prin urmare, e poate paradoxală pentru mulţi dintre noi ideea că ceea ce ne sperie nu se află în exteriorul nostru, ci în propriile gânduri despre o situaţie sau alta, gânduri care se pot derula atât de rapid încât devin „invizibile”, ceea ce poate fi o explicaţie pentru  mulţi „panicarzi” care spun ceva de genul :”Dar nu mă gândisem la ceva înspăimântător înainte de atacul de panică” , ci mi s-a făcut rău „din senin”.

Faptul că pericolul se află înăuntru şi nu în afară este o veste bună şi baza oricărui demers de psihoterapie, în ideea în care modificarea gândirii antrenează o schimbare la nivelul emoţiilor, a senzaţiilor corporale şi a comportamentului. Anxietatea poate fi un semnal de alarmă că ceva în viaţa noastră nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne temem de schimbare. Acest pericol este perceput de creierul uman la fel de intens ca o agresiune externă şi reacţia fiziologică este asemănătoare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine. De aceea, psihoterapia devine, de multe ori, un efort al unor schimbări profunde în plan personal şi o  transformare a suferinţei în evoluţie umană.

Nu vă îngrijoraţi: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi  vindecată şi ne poate arăta ce schimbări sunt necesare în viaţa noastră. Dacă simţiţi să vă împărtaşiţi trăirile legate de teamă sau ce anume a funcţionat pentru voi în procesul de vindecare, nu ezitaţi, există o nevoie imensă de comunicare, apropiere umană şi ajutor reciproc.