Relațiile toxice-tabăra de „detoxifiere”

de Cristian Erdei

Data: Evenimentul începe sâmbătă, 16.06.2018  ora 15 și se termină duminică, 17.06.2018 la ora 19.

Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr. 133, Jud. Cluj

Nu se pot nici apropia, renunțând la modul în care se otrăvesc, nici desprinde unul de altul…

În ciuda stagnării și suferinței involutive, ambii protagoniști ai unei relații toxice sunt, de fapt…toxici, nu doar unul, așa cum se crede adesea.

E greu de înțeles altfel motivele de a alege să râmânem într-o legătură care se opune tocmai scopului esențial al conexiunilor sufletești: evoluția și împlinirea fiecăruia dintre noi.

Haideți să oferim o șansă dreptului fiecăruia la viață !

Ți-ai da seama dacă ai fi într-o relație toxică?
Cum îi faci față?
Cine e toxic? Tu? Celălalt? Amândoi?
Ai observa asta la oamenii din jur?
Cum poți să-i ajuți pe cei dragi să-și recapete libertatea?

Eveniment susținut de Cristian Erdei, medic psihiatru și psihoterapeut.

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Contrar unor păreri comune, relațiile toxice nu se rezumă doar la cazurile clasice în care apar violențele verbale și fizice, narcisism etc.

La modul general, orice legătură între oameni care se opune evoluției acestora, are nuanțe de toxicitate .

După cum vom vedea, pentru ca aceste legături să dureze, ambii parteneri, nu doar unul dintre ei, sunt mai mult sau mai puțin toxici, însă în feluri diferite care fac “click” aproape magnetic.

În ultimă instanță, motivul profund al întâlnirilor noastre este ca fiecare să fie inspirat, sprijinit și stimulat în universul acelei relații, în așa fel încât să-și urmeze visele și să crească.

Iar atunci când apar posesivitatea, gelozia, manipularea, minciuna, egocentrismul, frica de abandon, dependența, abuzul, infidelitatea, confuzia de identitate și atâtea alte bariere între noi, se întâmplă ceva foarte trist.

Treptat, ajungem să ne ofilim, irosindu-ne într-o poveste fără viitor, care a devenit o închisoare și un coșmar.

În aparență, problema este doar a celui care abuzează, înșeală, manipulează etc., dar.
de ce oare celălalt rămâne?

Nu e greu să intuiești în culise cum cel care acceptă să rămână nu crede că merită mai mult, iubirea și stima de sine scăzute fiind motivele inconștiente pentru care, de la început, a căutat un astfel de partener care să-i redeschidă cele mai profunde răni.

Un soi de masochism? O încercare de vindecare prin repunerea în “scenă” a vechilor traume?

Un „dans” al dependenței, în care doi oameni nu au curajul nici să se despartă, nici să evolueze și să rămână împreună, fiind legați prin temerile lor cele mai profunde.

Adesea, o astfel de suferință și singurătate în doi este confudată, chiar dacă pare de neînțeles, cu… iubirea.

Și atunci, cum aș putea să plec dintr-o „mare iubire”?

Tânjim apoi după libertate și după dreptul fundamental al fiecăruia la fericire. Haideți să le dăm o șansă !

Un articol în ton cu subiectul workshopului:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2012/11/24/dependenta-de-ceilalti/

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Iar combinația dintre psihoterapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.

Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

ACTIVITĂȚI:

Workshopuri
– Teorie :împărtășirea (opțional) a problemelor și obiectivelor fiecărui participant, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

-Aplicații practice: tehnici și strategii de “detoxifiere”, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv

Foc de tabără
Socializare
Jocuri sportive
Karaoke
Party
Excursii

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de vindecare.

Pret: 190 lei (prețul include toate activitățile legate de tema propusă)

Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,

Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometrii de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Pentru informații suplimentare: 0742-876.531

Înscrierile se vor face în o rdinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat sau la nr. de telefon 0742876531.Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin asemenea dificultați sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înșiși.

Toţi cei care vor participa, doar dacă doresc, vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Iar cei care nu vor să participle la discuții despre problemele lor personale, pot să asiste să interiorizeze și să culeagă informații utile.

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Reclame

Dialoguri „imposibile”

de cristian erdei

Poate aţi asistat cândva la discuţii aprinse, în jurul unei mese dintr-un bar, despre subiecte „tari”, gen credinţă, iubire, fidelitate etc. Aţi remarcat că doi oameni din zece ridică tonul, bat cu pumnul în masă sau tremură de indignare şi furie? Prietenii vechi de ani de zile se pot fractura în câteva minute, amici la cataramă nu se mai caută  şi se simt trădaţi sau dezamăgiţi până în măduva oaselor. De ce oare?

Să fie cei doi oameni din zece mai convinşi de propriile opinii, având în vedere înverşunarea cu care îşi apără ideile?

Dacă n-am auzi ce se vorbeşte, ca într-un film mut, am crede că fiecare se luptă ca şi cum ar fi vorba de viaţă şi de moarte; nu ne-ar scăpa gesturile de agresivitate, privirile încruntate şi un exces de energie nebănuit la cineva altminteri liniştit în majoritatea timpului.

Acum imaginaţi-vă că brusc, prin absurd,  conversaţia s-ar muta pe un subiect banal, cum ar fi prognoza meteo pe următoarele zile. Ca prin farmec, toată lumea s-ar relaxa subit şi ar dispărea orice urmă de conflict, chiar dacă unii ar spune că au auzit că mâine va fi cald iar alţii că va ploua cu paianjeni.

Să revenim acum la primul scenariu: de ce acei doi oameni îi întrerup pe ceilalţi la fiecare cuvânt, de ce apar injurii de genul „eşti idiot”, „nu ştii ce spui”, „eşti prea bătut în cap ca să mai încerc să-ţi explic”, apare ironia, impunerile, ameninţările, se vorbeşte din ce în ce mai tare sau se ajunge chiar până la violenţă fizică? De ce se răscoleşte trecutul celorlalţi, în disperarea de a le găsi greşeli care ar explica faptul că bat din nou câmpii?

Ciudat e faptul că fiecare din cei doi se comportă ca şi cum ar fi în pericolul de a pierde ceva extrem de preţios, ceva care trebuie apărat cu toate puterile. Dar în ce constă realmente pericolul şi ce este acel ceva care să merite un asemenea efort?

Să facem câţiva paşi mai departe de scena unde se petrece conflictul şi să ne punem câteva întrebări despre cei doi protagonişti:

De ce simt, cu atâta ardoare, să apere idei de care spun că sunt atât de convinşi?

Cum ar putea pierde ceva în care cred cu adevărat, ascultând calmi păreri total contradictorii?

De ce un adevăr atât de absolut cum îl descriu are nevoie de proptele pentru a sta în picioare sau de ziduri de apărare cu tunuri de atac pentru a supravieţui?

Dar dacă în spatele acestor forme de manifestare se ascunde, perfidă, îndoiala? Neîncrederea în propriile păreri sau concepţii de viaţă? E posibil ca aceşti oameni să nu poată  asculta alte opinii de teamă că li s-ar zdruncina un întreg univers? De acolo tonul ridicat, în încercarea de a nu auzi ceva inacceptabil? Iar dacă asta nu merge, cum altfel poţi anula spusele cuiva mai bine decât considerându-l imbecil, deci incapabil de a emite ceva coerent?

Trebuie să fie, undeva acolo, o miză uriaşă şi la fel de obscură, care să explice tensiunea discuţiei. Nu, nu e vorba doar de idei la acea masă, ci de fundaţii vechi de zeci de ani pe care s-au bazat decizii majore de viaţă, experienţe, trăiri şi interpretări care au clădit o personalitate. Pentru o femeie care a divorţat pentru a respecta principiul fidelităţii, care a suportat ani de singurătate şi a refuzat aventuri de noapte trezindu-se în fiecare dimineaţă într-un pat gol, opinia cuiva cum că sexul recreativ e foarte mişto îi poate da fiori pe şira spinării, pentru că a fi de acord cu o asemenea idee ar însemna că şi-a irosit viaţa într-o iluzie continuă…ani din viaţă, poate cei mai frumoşi, care nu se mai întorc niciodată.

Dintr-o dată, e chiar aşa: este, la acea masă, o luptă pe viaţă şi pe moarte, atroce, înspăimântătoare şi fără limite.

Trăim timpuri în care astfel de scenarii au devenit omniprezente şi poate că o mie de războaie, crime şi conflicte la servici, în politică sau în propriul dormitor derivă tocmai din astfel de atitudini. Ni se pare de neconceput ca un satanist să stea de vorbă cu un preot, un criminal cu  judecătorul care l-a condamnat, un homosexual cu doi bunici respectabili, o prostituată cu o călugăriţă, un analfabet cu un profesor universitar şi un skinhead cu un om de culoare. Să stea de vorbă, atât, privind unul în ochii celuilalt atunci când îşi vorbesc, ascultând, exprimându-şi dezacordul cu propriile argumente şi strângându-şi mâna la final.

E ca şi cum ne-am trăda pe noi înşine sau ceea ce credem? A accepta pe cineva diferit  înseamnă obligatoriu a-i împărtăşi opiniile? E posibil să spunem „eu cred altceva, dar admit că tu ai alte principii şi asta nu mă face să mă simt rău sau să-ţi întorc spatele?”

Într-un fel ciudat, cei pe care îi considerăm inacceptabili pot deveni foarte importanţi pentru  noi, tocmai fiindcă răscolesc în propriul nostru sistem de valori şi ne invită la întrebarea: de ce mi-e atât de urât omul asta? Doar pentru că vede viaţa dintr-o altă perspectivă, sau pentru că mă provoacă să-mi înfrunt teama de a încerca soliditatea adevărurilor pe care le afirm?

Ştiţi ce e trist? Faptul că uneori nu înţelegem că viaţa e fluidă, că ceea ce credeam cândva cu toată tăria se poate transforma după un timp în cu totul altceva, că e ok să ne schimbăm ideile dacă descoperim o altă viziune care ne explică şi ajută mai bine propria existenţă.

Avem nevoie de îndoială pentru a avansa pe un alt palier de evoluţie atunci când cel anterior a fost depăşit şi nu mai face faţă momentului în care ne aflăm. În toată istoria omenirii, au existat oameni care s-au îndoit de adevărurile timpului prezent şi au găsit drumuri noi. Oameni care s-au avântat în necunoscut, cu o imensa dorinţă de cunoaştere, huliţi adesea de contemporanii lor pentru care reprezentau o ameninţare. Lor le datorăm fiecare pas pe care umanitatea l-a făcut înainte, chiar dacă îi recunoaştem, pe mulţi dintre ei, după ani în care au ajuns în pământ.

E îngrozitor de greu să ne trăim viaţa impunându-ne, dogmatici şi cu dinţii strânşi, principii în care nici măcar noi nu credem cu adevărat.

Nu e uşor să ne acceptăm îndoielile, confuzia şi nesiguranţa. Poate de aceea primul pas spre cunoaştere e şi cel mai greu. Şi poate de aceea un psihoterapeut bun nu îşi dă voie să „ştie” care va fi drumul pe care îl va alege cel pe care încearcă să-l ajute. Iar atunci când doi oameni pornesc împreună într-o direcţie necunoscută, ca doi parteneri sinceri şi oneşti, care se pregătesc pentru o expediţie de viaţă, totul devine magic. E motivul pentru care, în acele ore care contează cu adevărat, timpul parcă zboară…

Voi…ce credeţi?