de Cristian Erdei
Workshopul are două părți, prima la Cluj-Napoca (vineri) și a doua în com. Ciucea (sâmbătă și duminică), fiind susținut de Cristian Erdei, medic psihiatru și psihoterapeut.
Frica de moarte trădează frica de viață?
Acceptăm cu adevărat că viața aici este finită?
Că asta ne face să trăim plenar fiecare clipă?
Putem fi pe deplin aici și acum?
Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/
Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: teama de moarte și felul cum anxietatea din jurul acestui subiect ne afectează viața.
NUMĂRUL MAXIM DE PARTICIPANȚI: 30
Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, până la completarea numărului maxim de participanți, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.
Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment, mulțumesc mult pentru generozitate.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
PARTEA I
DATA ȘI ORA : Vineri 03.11. 2017, orele 19-22
LOCAȚIA : Cluj City Center, Calea Dorobanților nr. 14-16, sc.B, etaj 4, ap.34 (accesul este prin partea stângă a clădirii, a doua intrare)
ACTIVITĂȚI:
Workshop-Teorie, discuții deschise, exemple, soluții, expuneri, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri.
COST: 70 RON
PARTEA II
DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 04.11.2017, ora 17 până DUMINICĂ 05.11.2017, ora17
LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”
ACTIVITĂȚI:
SÂMBĂTĂ 04.11.2017
17-17,30: Cazare
17,30-20: Workshop -Aplicații practice:
Tehnici și strategii de scădere a anxietății legată de moarte:
Exerciții de expunere: „Sicriul”
„Cimitirul de vise”
„Atitudini îngropate”
„Ultima lună de viață”
Jocuri de rol: „Vestea bolii letale”
Soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire
Feedback individual și colectiv
20-21 Cina
21-22: Foc de tabără
22: Socializare, party, karaoke
DUMINICĂ 05.11.2017
9-10 Mic dejun
10-14 Excursie la Muntele Vlădeasa
14-15 Prânz
15-17 Reuninune pentru feedback individual și colectiv
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului.
Sunt incluse GRATUIT cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente.
COST: 200 RON
DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI
Motto: „Oprește trecerea! Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire-și totuși, Te rog: Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea” (Lucian Blaga)
De ce să deschidem „cutia Pandorei” şi să vorbim despre un subiect care nu numai că nu ne place, dar ne produce multora „fiori pe şira spinării”?
De ce să nu lăsăm „morţii cu morţii, vii cu vii”? La ce ne ajută să vorbim despre lucruri triste în loc să ne vedem de viaţă?
Sunt întrebări legitime, care aşteaptă răspunsuri; ele vor fi acolo, la finalul acestei prezentări scrise şi, mai ales, pe tot parcursul acestei întâlniri.
Începând cu atacurile de panică, în care angoasa morţii este atât de prezentă, până la tulburările de somatizare, ipohondrie, depresie, dependenţa de alcool şi droguri, teama de moarte joacă un rol central în multe probleme psihologice.
Înfruntarea ei este, pe cât de dificilă (sunt sigur că aţi observat cât de închişi suntem deseori în a vorbi despre acest subiect), pe atât de necesară pentru a ne vindeca de suferinţele sufleteşti.
„Moartea înseamnă finalul tuturor planurilor mele, mi-e frică că nu voi mai apuca să fac tot ce mi-am propus şi voi avea regrete amare”
„Mi-e teamă de suferinţa şi agonia de dinaintea morţii, de cât voi părea de slab şi neajutorat”
„Mă îngrozeşte gândul că dacă mor nu voi mai avea nici o experienţă”
„Nu pot să mă gândesc cum se vor descurca cei dragi, care depind de mine, şi cum vor trece peste durere”
„Mi-e frică de ce se va întâmpla cu corpul meu după moarte, atât timp cât nu mai am nici un control asupra a ceea ce vor face alţii cu el”
„Ideea că dacă mor voi rămâne complet singur mă înspăimântă”
„Teama de necunoscut, că nu ştiu ce se va întâmpla după moarte, e cea mai mare”
„Moartea e ca un eşec, ca şi cum n-am fost în stare să supravieţuiesc”
„Gândul că viaţa va merge înainte şi fără mine, că voi fi uitat de toată lumea, mă copleşeşte”
„Dacă voi ajunge în iad şi va trebui să plătesc pentru toate păcatele mele?”
„Am coşmaruri că mă voi trezi în sicriu şi nu voi putea să mai ies de acolo”
„Dacă după moarte nu voi putea să plec de aici şi voi fi codamnat să bântui o veşnicie între două lumi?”
Iată mai sus câteva din gândurile şi modurile în care ne poate apare teama de propria finitudine. Dacă ne uităm cu atenţie, pentru fiecare dintre noi, teama de moarte dă naştere altor frici aparente: de eşec, vinovăţie, suferinţă, singurătate, necunoscut, constrângere etc.”
Aceste temeri sunt cele care ne preocupă mai mult şi pentru că puţine subiecte sunt atât de puternic negate ca ideea de moarte.
Impresia că „alţii mor”, faptul că vedem la tv atâtea catastrofe în fiecare zi, dar „nouă nu ni se poate întâmpla asta”, ca şi cum am fi invincibili, este una din modalităţile de a nega moartea.
Credinţa că după moarte vom fi în siguranţă, în grija Creatorului, înconjuraţi de cei dragi care au decedat înaintea noastră, că îi vom veghea în continuare pe cei rămaşi, ca şi cum nu i-am părăsit cu adevărat, e un alt mod în care încercăm să ţinem la distanţă angoasa morţii.
Faptul că, mai ales pentru copii, moartea este personificată, ca şi cum ar fi o entitate, care „vine să ne ia”, e „doamna cu coasa”, un schelet ambulant etc., ascunde şi speranţa că, după deces, va fi „cineva” cu noi, că vom merge „undeva”, că moarte se află în afara noastră şi nu o purtăm în interior, încă de la naştere. Apoi, aşa cum poate să ne „ducă”, poate e posibil şi să o convingem cumva… să nu o facă.
„A da colţul” şi alte expresii de aceste tip reprezintă tot atâtea modalităţi de a lua moartea în râs, scăzând astfel teama.
La fel ca dorinţa „odihnească-se în pace” sau constatarea blândă „a plecat dintre noi, l-a luat Dumnezeu” (în ideea că există totuşi un „undeva”, într-un loc infinit mai bun), sunt încercări necesare de transformare a propriei dispariţii într-un eveniment mai prietenos şi mai puţin înspăimântător.
Ideea că viaţa este un progres continuu, că pot exista şi alte vieţi, că vom rămâne nemuritori prin copii noştrii, prin ceea ce lăsăm în urmă (creaţii artistice, imperii financiare, fapte bune etc), prin gândurile celorlalţi, prin formele de viaţă ce vor lua naştere din proprii atomi după moarte, ne ajută să dăm un sens existenţei şi alungă gândul terifiant că nu va mai exista „nimic” şi că totul este un joc absurd al întâmplării şi non-sensului.
Fără îndoială, avem nevoie de mecanisme de apărare împotriva uneia din cele mai mari nelinişti ale umanităţii, la fel de mult cum ideea de sens este esenţială în viaţa noastră. Conştientizarea permanentă şi obsesivă a propriei finitudini ne-ar face existenţa îngrozitor de grea.
Încă de mici, suntem protejaţi de a da piept cu această realitate prin cuvintele liniştitoare ale părinţilor: „Doarme”, e răspunsul la întrebarea pusă de un copil la vederea unui animal care nu se mai mişcă sau a unei frunze căzute.
Însă uneori, în anumite împrejurări speciale, în zidul solid de apărare pe care l-am construit, apare brusc o fisură. Se întâmplă atunci când, poate prea devreme şi prea intens, cât încă nu suntem suficient de maturi şi de puternici, dăm piept cu evenimente dramatice: un accident din care scăpăm ca prin farmec, un diagnostic de boală severă, decesul subit sau îmbolnăvirea gravă al unei persoane apropiate, experienţa unei calamităţi: război, cutremure, inundaţii etc.
Este deosebit de relevant faptul că, deseori în lunile anterioare debutului unor atacuri de panică, se regăsesc astfel de evenimente cutremurătoare.
Puţine lucruri ne terifiază atât de tare precum moartea subită a unei persoane tinere, tocmai prin sentimentul de neputinţă şi lipsă de control.
Decesul sau îmbolnăvirea cuiva apropiat ne fac să ne gândim şi la propria noastră moarte.
Prin fisura nou creată se poate revărsa un val de anxietate care ne ia prin surprindere şi poate produce o teamă paroxistică sau preocupări legate de sănătate.
Foarte repede, fără să ne dăm seama, „deghizăm” teama de moarte, în încercarea de a o evita, în alte frici: ne e teamă de leşin, de boli grave, de locuri aglomerate sau înguste, de a rămâne singuri, de întuneric, de a adormi etc.
„Ce se poate întâmpla dacă leşinaţi, cu ce seamănă tubul de RMN în care vă e teamă să intraţi, ce-aţi putea păţi dacă aţi avea o boală gravă de inimă, vă gândiţi că dacă adormiţi sau sunteţi adormit printr-o anestezie generală la o intervenţie chirurgicală există pericolul de a nu vă mai trezi etc?”, ne întreabă terapeutul şi începem să ne foim: par întrebări ciudate, care ne neliniştesc, pentru că simţim că răspunsul are legătură cu…moartea.
În încercarea de a „repara” fisura, de a ne asigura că suntem feriţi de pericole, mecanismele de apărare devin exagerate, ineficiente şi cu impact negativ asupra calităţii vieţii, iar consecinţele în plan comportamental sunt multiple:
Căutarea pericolelor pentru un „dependent de adrenalină”, în încercarea de a le înfrunta, poate semăna cu „jocul cu moartea”, ca şi o încercare de a o îmbânzi.
Dependenţa de muncă, care devine o obsesie, în încercare disperată de a învinge timpul (martorul propriei „treceri”), şi de a mai rămâne ceva din noi în această lume, este o altă consecinţă.
Narcisismul, încrederea oarbă că suntem mai buni ca ceilalţi şi scutiţi de preţul „condiţiei umane”, poate deriva, printre altele, şi din teama de moarte.
Dependenţa de oameni pe care îi investim cu puteri extraordinare (familie, medici, „clarvăzători”, etc.), este o altă încercare de a ne simţi protejaţi în faţa neantului.
Eroismul „forţat” este o altă modalitate de a ne sustrage realităţii morţii.
Ca să nu mai vorbim de preocuparea permanentă şi exagerată pentru sănătate a celor care suferă de somatizări şi ipohondrie, care le transformă viaţa într-un coşmar.
Iar acum, să revenim la întrebarea iniţială: DE CE SĂ NE GÂNDIM LA MOARTE?
Printre multe altele, iată doar câteva motive extrem de importante:
„A te naşte înseamnă a începe să mori” (Manilius)
„Doar în faţa morţii se naşte adevăratul sine”(Sfântul Augustin)
„De adevăratul gust al vieţii se bucură doar cel care doreşte şi e capabil să o părăsească”(Seneca)
Acceptarea şi împăcarea cu ideea morţii produc în oameni schimbări pozitive de o amplitudine greu de descris, care nu doar ne pot vindeca de problemele psihice, dar ne fac să evoluăm şi să devenim mai umani:
Sentimentul de libertate şi de a alege să facem în viaţă lucrurile pe care le dorim cu adevărat
O schimbare a priorităţilor şi a renunţării la banal şi superficial
Trăirea prezentului imediat, bucuria de a fi aici şi acum, de a exista pur şi simplu
Aprecierea unor lucruri „mici”, pe care nu le observam înainte: frumuseţea unui copac, surâsul cuiva drag, adierea vântului, un apus de soare, plăcerea de a citi o carte în solitudine etc.
Renunţarea la îngrijorările cotidiene: de a fi respins, de a nu avea succes, de a pierde bani etc.
Dintr-o dată, par ridicole şi inutile invidia, răutatea, competiţia cu alţii, ambiţia exagerată etc.
O comunicare mai sinceră, mai directă, mai adâncă şi o toleranţă crescută faţă de ceilalţi
Sentimentul de a fi valoroşi în esenţă, independent de realizări şi admiraţia celorlalţi
Momente de un calm profund, atunci când renunţăm să ne mai grăbim în tot ce facem , putem savura fiecare clipă şi totul pare să aibă sens
Apropierea de divinitate, sentimentul de apartenenţă şi conexiune cu universul
Sunt câteva din motivele pentru care confruntarea cu ideea morţii, într-un context de terapie sau într-o încercare individuală de maturizare şi evoluţie, poate fi extraordinar de utilă şi cu o mare forţă vindecătoare.
Haideţi să găsim împreună cele mai bune modalităţi de a diminua teama de moarte şi a o transforma în motorul unei schimbări profunde pe plan personal.
Orice demers de terapie îşi propune, printre altele, sublimarea anxietăţii (teama fără un motiv evident şi deci fără o posibilitate eficientă de control) în temeri mai concrete şi mai abordabile.
Dacă, de exemplu, sentimentul de neîmplinire a unei persoane care simte că nu şi-a trăit viaţa cu adevărat, generează o teamă puternică de moarte, interpretată ca imposibilitate de a-şi mai îndeplini visele, atunci ideea de a face azi, acum, ceea ce amânăm de o viaţă întreagă poate deveni una din soluţiile practice care să ne salveze de la angoasa propriei dispariţii.
Printre altele, o persoană care suferă de anxietate „refuză împrumutul(viaţa) pentru evita plata datoriei(moartea)”(Otto Rank)
Această întâlnire este destinată celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Vă aștept să depășim limite împreună 🙂
psihoconexiuni 