de Cristian Erdei
Ne comportăm des ca și cum unii am fi pe de-a-ntregul mai buni sau mai răi decât ceilalți…ca și cum cineva ne poate anula definitiv dacă nu suntem într-un fel anume.
Realizăm apoi că judecătorii care ne chinuie atât de atroce sunt în interiorul nostru și, chiar dacă au împrumutat atitudinile celor care ne-au ghidat viața în trecut, ne aparține responsabilitatea de a nu ne mai victimiza și de a-i convinge că nu au avut niciodată dreptate… 
Pe tot parcursul acestui workshop, va conta neprețuit fiecare moment de libertate în care ne vom raporta la noi înșine și la ceilalți ca ființe umane unice, incomparabile ca esență, infinit de complexe și valoroase.
Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării următorului formular:
https://goo.gl/forms/WYpDvCNyeXopUtPk2
Informații suplimentare: 0740-019-600
Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
Data și ora : de sâmbătă 02.02.2019, ora 15, până duminică 03.02.2019, ora 18.
Locația: Com. Ciucea, Str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”.
Activități:
-Workshop: Aplicații practice, tehnici și strategii de dezvoltare personală după despărțiri, jocuri de rol, soluții personalizate pentru fiecare participant la întâlnire, feedback individual și colectiv
-Foc de tabără
-Socializare
-Jocuri sportive
-Karaoke
-Party
-Excursii
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.
Sunt disponibile GRATUIT: cazare (40 locuri), masa, servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente,
Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special unde visele pot deveni realitate.
Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți pe:https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.
Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Cost: 190 RON
Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:
https://www.facebook.com/tvncn/videos/cine-e%C8%99ti-tu-cristian-erdei/1461200787325696/
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/
DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI
Un anumit nivel de anxietate socială este un fenomen obişnuit şi foarte frecvent, poate în natura fiinţei umane.
Timiditatea, în grade acceptabile, care nu produce suferinţă şi nu ne împiedică să evoluăm, nu este o problemă psihică.
Însă atunci când ea devine excesivă, când trăieşti permanent cu sentimentul că eşti inferior ceorlalţi, că nu valorezi mare lucru şi că nimeni nu te place, lucrurile se complică îngrozitor, pentru că nu mai vorbim de timiditate, ci de o problemă care poate distruge viaţa unui om: FOBIA SOCIALĂ.
“O să mă blochez, o să mă bâlbâi, nu o să-mi treacă nimic prin cap sau o să devin incoerent”,
„Ceilalţi mă vor considera plictisitor, un ratat”,
„Şi-au dat seama cât sunt de stresat, au văzut că m-am înroşit la faţă, îmi tremură vocea, am transpirat, miros urât şi îmi tremură mâinile îngrozitor, de aceea trebuie să fac mereu ceva cu ele”,
„Nimănui nu i-a plăcut de mine, iar am dat-o în bară”,
„Trebuie să spun mereu ceva superinteligent”,
„Trebuie ca toţi să mă placă şi să fie de acord cu mine, e obligatoriu să nu arăt niciun semn de slabiciune”,
„Dacă cineva mă displace, e ceva profund în neregulă cu mine”,
„Mă vor considera incompetent dacă vor vedea că am emoţii”,
„Dacă contrazic pe cineva, se va înfuria şi o să-mi fie foarte rău”,
„Sunt un ciudat, diferit de toţi ceilalţi, urât, nedemn de a fi plăcut de cineva”,
„Dacă vorbesc, va ieşi o tâmpenie, mai bine nu spun nimic, dar dacă tac, ceilalţi mă vor considera plictisitor”.
Sună familiar aceste gânduri, veritabile scenarii chinuitoare pe care cei care suferă de anxietate socială le fac înainte, în timpul sau după interacţiuni sociale sau de performanţă?
Te îngrijorezi, uneori cu săptămâni sau chiar luni înainte, de o prezentare în public, un examen oral, de rezultatele publice ale unui test, un interviu pentru job, o întâlnire cu cineva străin unde trebuie să iniţiezi o conversaţie, o petrecere unde nu cunoşti pe toată lumea, în general, de momente în care te simţi privit sau evaluat de ceilaţi?
Ţi se pare dificil să mănânci, să bei, să scrii, să citeşti, să vorbeşti la telefon în prezenţa altor persoane care nu îţi sunt familiare?
Eviţi relaţiile intime de teama de a nu te face de râs?
Eşti foarte intimidat de autoritate în general, de exemplu, ai mari emoţii dacă te opreşte poliţia în trafic, chiar dacă eşti cu toate în regulă, sau să te pierzi în faţa şefului?
Se întâmplă să eviţi astfel de contexte sau, dacă ai curajul să nu o faci, să te simţi foarte confuz şi încordat, până la avea atacuri de panică?
Ai experimentat, în situaţii de stres social, multiple simptome fizice şi psihice precum tremurături, transpiraţii, uscăciunea gurii, senzaţia de apăsare în piept, sufocare sau tuse, răceală în extremităţi, ameţeli, senzaţie de leşin, dezechilibru, senimentul că nu te mai recunoşti sau că tot ce este în jur devine brusc stăin şi rece, amorţeli, valuri de căldură, palpitaţii, balonare, diaree, greaţă, senzaţia şi teama de a voma etc., fiind convins că toate astea vor fi observate de cei care te privesc şi îi fac să te considere penibil?
Şi toate astea să-ţi afecteze considerabil educaţia, profesia, viaţa socială şi chiar familială?
Să pierzi promovări, întâlniri importante, prietenii, prilejuri de a fi apreciat la adevărata ta valoare?
Iar apoi să te consideri un ratat, să devii depresiv, să încerci să-ţi dai curaj, ajungând apoi dependent de alcool, sedative sau chiar droguri?
Să fii judecat de ceilalţi drept retras sau chiar arogant, când tu, de fapt, eşti doar speriat de a nu părea inferior celor din jur, chiar dacă în adâncul sufletului îţi doreşti relaţii apropiate cu oamenii?
Să se ajungă până la a abandona şcoala sau serviciul, a te simţi mereu singur şi izolat, în permanenţă în preajma familiei, a părinţilor, de care eşti dependent, fiind singurii oameni inofensivi pentru tine?
Ai avut momente când te gândeai că asta nu mai e viaţă, că vrei pur şi simplu să nu mai trăieşti, pentru că te simţi predestinat să rămâi singur?
Ai observat că te învârţi mereu într-un cerc vicios: anticiparea şi teama anterioară te face să fii încordat în cadrul unui eveniment social, eşti mereu atent la tine însuţi, încerci să devii „invizibil”, te aşezi în ultimul rând într-o sală unde are loc o discuţie publică, unde nu spui nimic; dacă este vorba de a se prezenta fiecare participant la o întâlnire, o faci primul, pentru a scăpa de disconfort sau aştepţi să fii ultimul, în speranţa că nu se va mai ajunge la tine, celorlalţi le poţi părea indiferent sau arogant, iar toate astea scad performanţele tale la eveniment, şi spui: ”Vezi, am avut dreptate, am fost dezastru”, iar data viitoare vei fi şi mai îngrijorat înainte de următoarea „confruntare” cu oamenii?
Ai descoperit eroarea de a crede că nimeni nu te-a plăcut doar pentru că te-ai simţit rău, ca şi cum ceilalţi ar vedea prin tine şi ar ştii cât de puternic îţi bate inima sau cât te simţi de încordat?
De fapt, evitându-le mereu privirea de teamă să nu vezi pe faţa lor cât de ridicol te-ar considera, nu puteai observa că unii dintre ei ţi-au zâmbit, te-au aprobat sau chiar te-au îndrăgit, selectând involuntar doar reacţiile negative ale celorlalţi care să-ţi confirme părerea proastă pe care o ai despre tine însuţi.
Testezi mereu oamenii pentru a surprinde la ei faptul că te bârfesc, te displac sau te dispreţuiesc?
Te-ai considerat mereu a fi o persoană mai sensibilă la critici, dar foarte critică cu ea însăşi, care evită conflictele, nu poate spune „nu” când ar vrea să refuze pe cineva, se teme de agresivitatea sau de respingerea celorlalţi, nu are încredere în ea şi nu se poate afirma?
Te simţi complexat de anumite aspecte estetice, psihologice sau imperfecţiuni vestimentare care crezi că te fac complet neatrăgător sau interpretezi drept defecte majore ceea ce alţii nici nu observă la tine sau consideră a fi lucruri minore?
Ai o neîncredere profundă în cei din jur, cu excepţia unor oameni foarte apropiaţi, şi porneşti de la premisa că nimeni nu te place?
Urăşti surprizele legate de întâlnirea cu ceilalţi, toate situaţiile noi sau spontane, şi încerci să planifici până la cele mai mici detalii ceea ce urmează să spui sau să răspundă cei cu care vei interacţiona, iar atunci când, absolut firesc, lucrurile nu se petrec aşa cum ţi-ai imginat, intri în panică?
Visezi la relaţii „ideale” cu oamenii, în care să nu existe niciodată tensuni sau conflicte, în aşa fel încât devii dependent de cei apropiaţi, de la care ceri ocrotire şi asigurarea că eşti un om valoros ori de câte ori te simţi neaceptat de cineva?
Te simţi uneori exact ca un „obiect social”?
Ai făcut vreo legătură între toate astea şi evenimente din trecutul tău, poate criticismul, indiferenţa sau absenţa celor din familie, momente în care te-ai simţit umilit, părăsit, criticat în public sau atacat de cei din jur (profesori, colegi, amici, parteneri de cuplu), la o vârstă la care nu ai învăţat încă cum să reacţionezi sau să te aperi?
Sau, din contră,cu faptul că ai fost prea protejat sau răsfăţat de familie, devenind dependent de ei în orice problemă de viaţă, în aşa fel încât era mereu cineva care să-ţi rezolve conflictele cu ceilalţi, şi apoi ai constatat că nu ştii să o faci de unul singur?
Ţi s-a spus sau ai descoperit că ai dificultăţi în a-ţi exprima emoţiile şi gândurile sau că, uneori, nici măcar nu le conştientizezi şi te trădează doar corpul?
Sau că îţi este ruşine de a vorbi despre tine însuţi pentru că eşti convins că vei fi privit drept un individ ridicol, banal sau ciudat?
Există asemănări din punctul de vedere al timidităţii cu cineva din familia ta de origine?
Timiditatea ta excesivă a debutat după un eveniment de viaţă stresant sau umilitor, înainte nevând nici o problemă în acest sens?
Sau te ştii aşa încă din copilărie sau adolescenţă, când evitai contactul cu orice persoane străine în afară de cei apropiaţi, refuzai să te joci cu cei de vârsta ta sau să mergi la şcoală, te simţeai în largul tău doar acasă şi lucrurile au avansat lent către problemele din prezent?
Ai constatat că reacţionezi la conflicte fie prin evitare, stupefacţie, supunere şi pasivitate, fie prin furie sau agresivitate, atunci când simţi că „s-a umplut paharul”?
Că stai mereu „în gardă”, atent la orice atac sau respingere din partea celorlalţi, interpretând eronat comportamentul lor drept ostil sau indiferent când celor din jur li se pare firesc?
Ai observat că toate aceste simptome scad în intensitate în momentele mai liniştite ale vieţii, atunci când eşti în preajma unor oameni unde te simţi acceptat şi iubit, când uiţi de tine şi eşti pasionat de ceea ce spui sau faci?
Iar apoi se accentuează în situaţii de stres sau exigenţe ale vieţii, certuri cu cei din jur sau ruperi ale unor relaţii apropiate, din diverse motive (despărţire, divorţ, deces) ?
Esenţa acestor probleme pleacă, de fapt, de la o mare eroare pe care o facem, uneori, mulţi dintre noi: aceea de a crede că unii suntem buni şi alţii răi.
Porneşte din iluzia de a considera că oamenii pot fi „cântăriţi” şi comparaţi global unii cu alţii.
Sigur că suntem diferiţi în funcţie de o grămadă de criterii, începând de la felul cum arătăm, până la gradul de inteligenţă, educaţie, cultură, statut social şi profesional.
Unii trăim pe stradă, iar alţii conducem imperii, putem fi sănătoşi sau bolnavi, educaţi sau inculţi etc.
Dar nimeni, niciodată, nu are dreptul să judece o fiinţă umană ca fiind, în esenţa ei, mai puţin valoroasă decât alta.
Câtă vreme suntem cu toţii unici şi infinit de complecşi, este absolut imposibil să comparăm un infinit cu un alt infinit.
Asta uităm adesea, într-o societate prea mult raportată la competiţie, evaluare, performanţă, egocentrism şi indiferenţă: că fiecare om, prin calitatea de om, valorează enorm de mult şi oricâte greşeli am face în viaţă, nu putem pierde niciodată aceată calitate.
Lucrurile astea vin de departe, din familiile în care n-am simţit iubire, din şcolile în care am fost mereu comparaţi unii cu alţii, uitând că singura comparaţie este cu noi înşine, din joburile cu ierarhii în care nu putem comunica şi ne judecăm după funcţii, din sărăcia care ne privează de a ne satisface cele mai elementare nevoi şi pentru care suntem împinşi de alţii la marginea societăţii, din superficialitatea relaţiilor de cuplu care au devenit prea frecvent tranzacţii corporale sau afaceri materiale.
Poate unii dintre noi ne-am transformat, pe nebăgate de seamă, în roboţi care duc o viaţă stereotipă şi nu mai vor să aibă de-a face cu partea cea mai preţioasă a vieţii: umanitatea din noi.
Orice am face şi oricâte am pierde, chiar dacă nu ne ridicăm la „standardele” societăţii, chiar dacă nu avem două facultăţi, nu ştim trei limbi străine şi nu conducem maşini scumpe, nu putem fi vreodată lipsiţi de valoarea intrinsecă a unei fiinţe umane.
Nu-ţi face probleme: fobia socială poate fi depăşită, iar la capătul ei putem regăsi în noi oameni maturi, capabili să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi.
Există multe soluţii, începând de la medicaţie până la schimbări profunde prin psihoterapiile cele mai avansate.
Poate cel mai trist este faptul că tocmai cei care au anxietate socială severă, datorită temerilor iraţionale de a fi criticaţi şi evaluaţi negativ de specialişti, sau de a afla lucruri neplăcute despre propria persoană, refuză să apeleze la ajutor.
Mi-aş dori să nu intrăm în această capcană; acei oameni nu sunt acolo să ne judece, ci să ne sprijine în încercarea de a ne regăsi.
Oricine poate fi ajutat, dacă acceptă ajutorul şi oricare dintre noi ajungem uneori să avem nevoie de ajutorul celorlalţi.
Putem deveni parteneri în a găsi cele mai bune modalităţi şi strategii practice pentru a lăsa în urmă toate aceste probleme.
Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.
Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Vă aștept să depășim limite împreună 🙂
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
