Manifest al mişcării de reconciliere, unificare şi cooperare
de Cristian Erdei
Rezumatul articolului
Timp de lecturare: 3 minute
Acest articol reprezintă, în esenţă, o invitaţie adresată tuturor de a ne fi alături într-o mişcare umanistă dedicată unor schimbări individuale şi colective de o amplitudine colosală, pe care le putem trăi doar în cele mai importante momente de răscruce din istorie.
Omului nou, la a cărui naştere asistăm în prezent, într-o perioadă a provocărilor care zguduie omenirea din temelii, i se cere să fie, în primul rând, un om întreg, iar sensul acestei pandemii este legat de necesitatea unui proces de reconciliere, unificare și cooperare pe multiple planuri.
Situaţia actuală ne cere rezolvarea unui conflict ce opune, pe de o parte, nevoia fundamentală de evoluție umană individuală şi implicit colectivă, iar pe de altă parte toate barierele de mentalitate, inerție și ignoranță care se opun acestei schimbări inevitabile.
Frământările şi crizele sociale din prezent subliniază extrem de relevant nivelul de conflictualitate din populaţia generală, iar teama de incertitudine şi propria nesiguranţă deschid drumul către inflexibilitate, violență și extremism.
Ne certăm pentru că purtăm sau nu mască, pentru că ne facem sau nu vaccin, pentru că credem sau nu în virus şi în conspiraţii, pentru că suntem atei sau credincioşi de un fel sau altul.
Dependent de el însuşi, omul modern atotputernic şi suficient sieşi se simte ameninţat de semenii săi, pe care-i suspectează că vor să-i invadeze şi să-i fure propria lume, singura unde crede că se poate simţi liber.
De aici o însingurare şi o declaraţie de ne-nevoie de nimeni, precum şi o tenacitate dogmatică de a fi obtuz la ideile altora, încapsulat într-o indisponibilitate emoţională ce-l întoarce cu spatele la lume, privită totuşi cu coada ochiului suspicios şi îngrijorat.
Problemele noastre psiho-sociale şi spirituale mai vechi, cum sunt relaţiile toxice, măştile sociale şi distanţarea sufletească, se manifestă acum concret, în plan biologic, prin modalităţile de transmitere a bolii şi cele de prevenţie împotriva răspândirii ei.
Aceste „pete oarbe” din noi înşine se opun progresului care stă la baza dinamicii existenţei umane, conflictul interior şi blocajul consecutiv care rezultă din el “atrăgând” experienţa pandemiei şi „căutând” soluţii în lecţia necesară dată omenirii de o problemă de sănătate publică care generează multiple crize.
Pandemia ne împinge spre necesitatea izolării, ca un prilej mult amânat de întâlnire cu noi înşine, ne reaminteşte de grija pentru cei vulnerabili, ne invită la egalitate şi cooperare, la renunţarea la superficialitate, consumerism şi conformism, la revenirea la o viaţă mai simplă şi la reuniunea cu natura, la recunoştinţa pentru tot ceea ce credeam că ne aparţine de la sine etc.
La nivel individual este nevoie de o integralitate bio-psiho-socio-spirituală, care să ne readucă sentimentul că suntem fiinţe umane complete şi nu scindate în părţi care au pierdut conexiunea.
E timpul reconcilierii cu universul din care facem parte şi a demolării graniţelor de mentalitate care ne fac să devenim aroganţii stăpâni ai altor forme de viaţă.
E timpul împăcărilor şi a iubirii de sine şi de ceilalţi, înţelese ca fiind posibile doar împreună, a modestiei şi onestităţii.
E timpul reconcilierilor și privirii din mai multe perspective, a deschiderii şi aducerii laolaltă a tuturor descoperirilor din domeniile cunoașterii, a înfrățirii și colaborării.
Ştiinţific, psihologic, social, educaţional, politic, economic, juridic, cultural, această pandemie ne provoacă la muncă în echipă, la diversitate conectivă, la acceptare necondiţionată, empatie şi autenticitate.
Doar cu un nou tip de creativitate, care îmbină știința şi spiritualitatea, rațiunea şi emoția, logica şi intuiţia, realitatea şi imaginaţia, ne putem ridica la înălțimea provocărilor acestei perioade şi la nivelul de a saluta cu entuziasm mesajul timpurilor care vin.
“Metoda hibridizării”este o metodă integrativă de vindecare interioară, precum şi o abordare filosofică a lumii, ce presupune interpretarea un fenomen din mai multe perspective diferite, care se reflectă una în alta şi care formează în final o imagine mult mai profundă despre acel fenomen, comparativ cu fiecare perspectivă izolată.
Rezultatul acestei abilități de a observa multitudinea de planuri paralele și corespondente este reconcilierea, unificarea şi cooperarea tuturor părţilor noastre care se potenţează reciproc.
Ce putem face împreună?
Înainte de toate, este esenţial să încercăm să trăim fiecare, pe plan individual, această mişcare umanistă.
Haideţi să ne deschidem tuturor părţilor noastre interioare, pe care să le conştientizăm şi să le acceptăm, apoi să le înţelegem şi să le şlefuim, în aşa fel încât să se hibridizeze unele cu altele, într-un întreg armonios şi autentic.
E timpul să ne oprim din certuri distructive şi răstigniri colective în care ne exorcizăm proprii demoni interiori, crezând că ne suntem duşmani doar pentru că avem puncte de vedere diferite, pe care le vedem ameninţătoare.
Îmi doresc multe acţiuni şi activităţi în care să fim alături: o emisiune neconvenţională unde să arătăm că oameni cu păreri foarte diferite pot coopera şi pot empatiza ca fiinţe umane, o revistă în care să ne împărtășim ideile, lansări de carte, live-uri, ateliere şi tabere în care să lucrăm la părţile din noi pe care le respingem, manifestări artistice şi mitinguri pentru reconciliere, unificare şi cooperare etc.
Vă propun să vă înscrieţi şi pe grupurile pe care le-am înfiinţat pe facebook: “Voluntari de suflet”, “Metamorfoze în criză”, “Open for friendship”, grupurile de pasiuni şi terapie prin artă, unde putem fi alături, ca voluntari sau simplii participanţi, în toată această campanie umanistă de evoluţie individuală şi colectivă.
O descriere nuanţată a tuturor acestor idei o găsiţi în cartea mea, care este în curs de apariţie şi pe care aştept cu drag să o cunoaşteţi.
Vor urma curând şi alţi paşi, până atunci vă invit să ne aducem contribuţia fiecare dintre noi la promovarea acestui material, prin distribuirea pe reţelele de socializare, prin facilitarea unui interviu la posturi de televiziune şi radio sau a unui articol în diverse publicaţii, unde să vorbim despre un “wind of change” pe care nu-l mai putem ignora şi care ne invită la transformări benefice şi mult aşteptate.
Voi posta şi alte materiale despre acest subiect pe paginile de facebook “Cristian Erdei”, “The return to yourself by Cristian Erdei”, “Dr. Cristian Erdei”, precum şi pe alte reţele de socializare unde vă invit să ne urmăriţi.
Articolul extins
Timp de lecturare: 15 minute
Am căutat mult o formă coerentă în care să pot exprima cele ce urmează, pornind de la materialul brut al unor intuiţii şi frânturi de idei surprinzătoare, ce-şi pregătesc naşterea de multă vreme.
Am ales să scriu un articol mai lung, deşi ştiu că nu sunt la modă în lumea grăbită a omului modern, în speranţa de a putea condensa sintetic toate ideile pe care le-am cuprins nuanţat într-o carte dragă sufletului meu, care va apărea în curând.
Doar citit integral, acest material poate face sens şi e capabil să provoace o o schimbare importantă şi benefică de perspectivă, în perioada complicată pe care o traversăm cu toţii.
Ştiu că nu sunt singurul prin care curg gândurile care urmează, iar asta îmi dă încrederea şi curajul de a vi le împărtăşi, ca un prim pas spre realizarea unei viziuni pe care o putem înfăptui doar împreună.
Vă propun aşadar să fim alături într-o mişcare umanistă dedicată transformărilor evolutive extraordinare care ne aşteaptă, unde fiecare avem un cuvânt de spus şi o contribuţie indispensabilă.
La finalul acestui articol, voi detalia felul în care putem colabora în acest proiect amplu, care aparţine tuturor.
Am avut mereu oroare de cuvintele mari…le-am simţit ca o acrobaţie pe sârmă, sfidând un echilibru delicat între graniţele penibilului şi ale realităţii.
Cu toate acestea, mărturisesc că am ajuns, după o perioadă lungă de reflexie, la certitudinea că trăim acum timpurile unor schimbări individuale şi colective de o amplitudine colosală, cum se întâmplă doar în cele mai importante momente de răscruce din istorie.
Simt de multă vreme, poate ca mulţi dintre voi, că ceva pluteşte în aer, ca o tensiune nedesluşită ce depăşeşte vieţile personale ale fiecăruia, iar atunci când a început pandemia am reacţionat ciudat, cu un amestec de îngrijorare şi un entuziasm greu de înţeles într-o perioadă ca aceasta.
Uitându-mă în urmă însă, lucrurile se leagă, pentru că am avut presimţirea unor transformări sufleteşti profunde şi necesare de multă vreme.
Ca întotdeauna când ceva important se înfiripă, dar rămâne încă neclar în ce fel anume, m-am găsit o vreme confuz şi neliniştit, pentru ca treptat, pe măsură ce ceaţa s-a risipit, să pot găsi înţelegeri şi explicaţii care să aibă noimă pentru lucrurile pe care vreau să vi le spun.
Voi susţine următoarea idee centrală: sensul acestei experienţe, a unei pandemii care afectează lumea întreagă, este legat de necesitatea unui proces de unificare pe multiple planuri.
Desigur, tema unificării ca direcţie evolutivă este eternă, dar ea se realizează în paşi succesivi şi în anumite contexte speciale, iar eu voi încerca să argumentez, atât cât mă pricep, că acum suntem martorii tocmai unui asemenea context.
În primul rând, cred că am trăit mulţi dintre noi, în aceste luni, absurdul unor interpretări unilaterale şi extreme, începând de la orgolii ştiinţifice până la teorii conspirative paranoice.
Pentru mine, a devenit clar că o abordare pur raţională şi strict medicală a acestei probleme este depăşită de complexitatea provocărilor prin care trecem, la fel cum alte abordări singulare de tip psiho-social sau spiritual, care nu ţin cont de realitatea medicală, sunt la fel de insuficiente.
Dar dacă singurul mod în care putem rezolva această problemă este printr-un efort de unificare a tuturor resurselor de vindecare din interiorul şi exteriorul nostru, atât raţionale, cât şi emoţionale şi intuitive?
Şi dacă acest tip de metodă integrativă, pe care am denumit-o simbolic “metoda hibridizării”, ce presupune reconcilierea, unificarea şi cooperarea tuturor părţilor noastre care se potenţează reciproc, reprezintă de fapt o schimbare mult aşteptată căreia i-a venit vremea şi care este cerută urgent tocmai de această pandemie care ţine în şah o întreagă planetă?
E posibil să asistăm, chiar dacă pare greu de crezut, la naşterea unui om nou, care să-l respecte, să-l continue şi să-l întregească pe cel vechi, înspre convergenţa tuturor direcțiilor anterioare de evoluție?
Ideea omului nou mi-a trecut prin minte după ce am auzit o interpretare inspirată, referitoare la felul cum pandemia de ciumă din Evul mediu a fost catalizatorul care a grăbit începerea perioadei Renaşterii şi a Iluminismului, cu toate schimbările evolutive majore care au avut loc.
Evident, conceptul omului nou a intersectat istoria în multe din momentele ei importante unde existau salturi evolutive majore şi a reprezentat un subiect central pentru mulţi din gânditorii acelor vremuri.
Doar că acest om nou nu a fost mereu în acord cu actualizările care i se cereau şi au existat împrejurări în care direcţiile de schimbare individuală şi colectivă au denaturat în variante toxice şi periculoase, aşa cum s-a întâmplat în formele de regim dictatorial.
Mergând pe acest fir roşu al spiralelor ascendente din istorie, ne putem gândi la o analogie, descrisă mai jos, care poate crea o perspectivă mai profundă de interpretare a momentului istoric din prezent.
Transformările omului nou din Renaştere urmăreau un salt evolutiv de pe un nivel dominat de inconştient şi forţe externe tiranice, tributare unei religii înţeleasă dogmatic, pe un nivel al raţiunii, al triumfului voinţei şi autodeterminării, echilibrând astfel salutar psihicul individual şi colectiv.
Treptat însă, aşa cum se întâmplă adesea în dinamica schimbărilor, această compensare benefică dintre inconştient şi conştient, care a dat naştere uneia dintre cele mai fertile perioade din istoria omenirii, a devenit exagerată.
Eul conştient, abuzat anterior şi ţinut în umbră, nu doar că și-a luat revanșa, dar înzestrat cu lumina rațiunii devenită orbitoare chiar și pentru el însuși atunci când este în exces, a ajuns la rândul lui, fără să realizeze prea bine, atotștiutor și tiranic, asuprind orice îi stătea în cale.
Hipertrofia raţiunii şi a orgoliului unui supraom nietzschenian, dominat de voinţa de putere, a creat un dezechilibru care a dus la naşterea unor conflicte individuale şi colective, exprimate prin nelinişti sufleteşti care au crescut frecvenţa anxietăţii, depresiei şi a altor probleme importante de sănătate mentală.
Consecutiv, conform legilor echilibrului, a explodat interesul pentru psihologie şi spiritualitate, ca o nouă încercare necesară de re-echilibrare.
Acesta este contextul debutului pandemiei actuale, care ne cere rezolvarea unui conflict ce opune, pe de o parte, nevoia fundamentală de evoluție umană individuală şi implicit colectivă, iar pe de altă parte toate barierele de mentalitate, inerție și ignoranță care se opun acestei schimbări inevitabile.
E ca şi cum acest virus, care nu este o fiinţă vie, ci o structură ce conţine un material genetic, ne pătrunde în corp şi aduce cu el informaţia unificării, pe care, dacă o respingem, sensul evolutiv este compromis, consecinţa fiind, în cazuri grave, pierderea vieţii care nu mai serveşte scopului ei fundamental.
Datorită faptului că sunt entități fără viață, că sunt contagioși și că pot provoca daune, virușii au fost „download-ați” din medicină în limbajul informatic, unde infectează sisteme cum ar fi calculatoarele.
Ei apar și în limbajul media, unde cineva poate deveni „viral” prin impactul pubic al unei intervenții virtuale, în acest caz contagiozitatea putând avea efecte pozitive sau negative, sub forma unor idei care ne inspiră sau care ne dăunează.
E timpul privirii din mai multe unghiuri corespondente, a acceptării planurilor paralele ce se reflectă unul în altul, nu se mai contrazic la nesfârşit şi se prind în hora unui cerc unde îşi găseşte fiecare locul şi importanţa.
Forma de coroană, de unde derivă denumirea virusului actual, ne duce cu gândul la simbolistica extrem de profundă şi complexă a cercului, care atinge conceptele de uniune, egalitate, conexiune, integralitate, protecţie a esenţei etc.
Să ne gândim doar la câţiva din termenii psiho-sociali derivaţi din morfologia cercului, transparenţi în limbaj prin cuvinte ca încercare, autocentrare, decentrare, încarcerare, închistare, încapsulare etc.
Metaforic vorbind, am putea asocia această formă circulară cu ideea de egalitate, cooperare şi conexiune între diferitele părţi din psihicul uman, între diferitele domenii ale cunoaşterii, între diferitele noastre personalităţi?
“Metoda hibridizării” presupune încercarea de a interpreta un fenomen din mai multe perspective diferite, care se reflectă una în alta şi care formează în final o imagine mult mai profundă despre acel fenomen, comparativ cu fiecare perspectivă izolată.
Una din ideile surprinzătoare din psiho-somatica îmbolnăvirii pleacă de la premisa că manifestările şi consecinţele unei boli au un triplu rol: de a detensiona conflictele interioare care produc boala, de a revela petele oarbe care stau la baza acelor conflicte şi de a schiţa soluţii de rezolvare a acestora.
E ca şi cum ne îmbolnăvim pentru că ducem un război inconştient cu noi înşine, care creează un blocaj ce se opune sensului evolutiv al vieţii fiecăruia dintre noi.
Dacă această teorie se aplică la bolile individuale, atunci ea are sens şi pentru cele colective, aşa cum este pandemia în curs, unde putem evidenţia planurile biologic (material), psiho-social şi spiritual în care aceasta se manifestă.
Din punct de vedere biologic, vorbim de o coronaviroză care se transmite preponderant pe cale aeriană şi afectează în principal aparatul respirator, putând duce la deces, atunci când răspunsul imun al organismului împotriva virusului este deosebit de amplu.
În acest caz, se produce un sindrom inflamator acut scăpat de sub control şi finalizat cu inundarea alveolelor pulmonare cu exsudat, urmând insuficienţa respiratorie severă şi moartea.
E relevant că nu ne omoară virusul în sine, ci reacţia noastră de apărare excesivă împotriva lui.
Folosind metoda hibridizării definită anterior, haideţi să observăm acum corelaţiile psiho-sociale corespondente acestui plan biologic, folosindu-ne de intuiţie, imaginaţie şi simbolistică.
Vorbim de multă vreme de relaţii toxice, de felul cum ne facem rău unul altuia, de măştile pe care le purtăm şi de lipsa de autenticitate, de distanţarea sufletească dintre noi, de izolarea de care fugim sau pe care o căutăm pentru a ne regăsi.
Nu e straniu că toate aceste probleme sufleteşti, cu care ne confruntăm de mult timp, par să se manifeste acum concret, în plan fizic, prin modalităţile de transmitere a bolii şi cele de prevenţie împotriva răspândirii ei?
Petele oarbe din psihicul individual şi colectiv, reflectate de manifestările şi consecinţele coronavirozei în plan biologic, pot fi multiple: toxicitatea interpersonală, stilurile de ataşament anxios şi evitativ, neîncrederea în ceilalţi, competitivitatea, conformismul, egocentrismul, grandomania, dependența, teama de moarte etc.
Pe plan spiritual, aceste pete oarbe se referă la imaginea omului-Dumnezeu al zilelor noastre, care se crede omnipotent şi nu are nevoie de nimeni, tributar unei raţiuni tiranice care “striveşte corola de minuni a lumii” şi pierde treptat conexiunea cu tot ce înseamnă viaţă.
Aceste zone inconştiente din noi înşine se opun progresului care stă la baza dinamicii existenţei umane, conflictul interior şi blocajul consecutiv care rezultă din acesta “atrăgând” această pandemie şi „căutând” o rezolvare în lecţia necesară dată omenirii de o asemenea problemă de sănătate colectivă.
Iată cum o banală gripă, bagatelizată ani la rândul de invulnerabilitatea omului demiurgic din prezent, ne face să ne întoarcem lumea pe dos şi să reconsiderăm multe din direcţiile ei anterioare.
Soluţiile schiţate de însăşi consecinţele şi măsurile de profilaxie la care ne obligă acest virus sunt uluitoare şi extrem de profunde.
Pandemia ne împinge spre necesitatea izolării, ca un prilej mult amânat de întâlnire cu noi înşine, ne reaminteşte de grija pentru cei pe care îi putem contamina, la propriu şi la figurat, mai ales pentru cei vulnerabili şi mai în vârstă, ne invită la egalitate şi cooperare, la renunţarea la orgoliu şi omnipotenţă, la revenirea la o viaţă mai simplă şi la recunoştinţa pentru tot ceea ce credeam că ne aparţine de la sine etc.
Nu e locul aici pentru o analiză mai amplă a acestei probleme de sănătate publică, văzută din perspective multiple şi corespondente, însă o descriere nuanţată o găsiţi în cartea mea, care e în curs de apariţie şi pe care vă invit cu drag să o cunoaşteţi.
Să revenim acum la idea centrală a unificării, ca sens profund a experienţei prin care trecem în prezent, prezentând mai în detaliu planurile interdependente unde ea este necesară.
Planul individual
Aşa cum spuneam, la nivel individual este nevoie de o integralitate bio-psiho-socio-spirituală, care să ne readucă sentimentul că suntem fiinţe umane complete şi nu scindate în părţi care au pierdut conexiunea.
Medicina viitorului este una integrativă, în care resursele de vindecare depăşesc sfera biologicului şi împletesc trupul, mintea şi spiritul într-un tot unitar, aşa cum era încă din timpuri străvechi.
Dezvoltarea psiho-somaticii şi a metodelor complementare de vindecare, înţelese eronat anterior drept metode alternative, vorbesc despre extinderea graniţelor medicinii clasice înspre rolul psihicului uman în geneza şi vindecarea bolilor, iar în prezent aportul spiritualităţii în sănătate se integrează tot mai mult în acest model unitar.
Însă nu doar în medicină este nevoie de o viziune multifactorială şi integrativă, ci în întreaga mentalitate a omului modern, care tânjeşte după reuniunea părţilor lui disparate şi conflictuale.
La nivel psihic, funcţionarea optimă se poate realiza doar prin respectul şi colaborarea tuturor componentelor sale: creierul primitiv cu instinctele şi emoţiile primare, emisfera cerebrală stângă cu limbajul şi gândirea logică, emisfera cerebrală dreaptă cu intuiţia, simbolistica şi imaginaţia etc.
Interesul recent tot mai crescut pentru inteligenţă emoţională (EQ), comunicare şi asertivitate, pentru sentimentul de recunoştinţă acordat faptului că existăm cu tot ce avem, pentru creativitate şi trăirea artistică din“flow”, pentru meditaţie, mindfulness, yoga şi alte modalităţi care aduc armonie interioară, argumentează pentru încercarea omului modern de a-şi echilibra raţiunea excesivă şi gândirea mecanicistă.
De asemenea, preocupările pentru domeniul antreprenoriatului relevă nevoia interioară de libertate şi trăire pe multiple planuri ale vieţii, fără constrângerile financiare care ne storc de timp şi energie.
Pe plan ecologic, a crescut progresiv un sentiment de revoltă îndreptat înspre cei care distrug mediul, defrişează iresponsabil pădurile şi contaminează cu nepăsare lumea naturală în care trăim.
Invazia egocentrică şi crudă a naturii de către omul modern nu putea să rămână fără consecinţe grave.
Una din teorii susţine că virusul cu care ne confruntăm acum provine de la specii animale pe care le-am invadat și le-am încorporat, iar microbii care aparțineau acestor specii au fost obligați să se adapteze, încercând să supraviețuiască în organismul uman.
Noi am devenit agresori și adversari, nu virușii, despre care afirmăm mereu că ne atacă, cu care ne luptăm și pe care încercăm să-i distrugem cu atâta înverşunare.
Am ajuns la concluzia că bolile sunt un război inițiat de duşmani din afară, că suntem niște victime inocente ale unor invadatori răuvoitori, că nu merităm să suferim și că e nedrept să ni se întâmple asta tocmai nouă.
Nu cumva proiectăm propriile noastre tendințe agresive, pe care nu dorim să le recunoaștem, punându-le pe seama unor viruşi care atacă omenirea?
E timpul reconcilierii cu natura, a reuniunii cu universul din care facem parte, a demolării graniţelor de mentalitate care ne fac să devenim aroganţii stăpâni ai altor forme de viaţă.
La rândul ei, spiritualitatea se află în dinamica unei întregi revoluţii, în care se caută o raportare coerentă şi actualizată la divinitate şi o perspectivă a sensului unei existenţe trăită plenar şi responsabil.
Omul modern, ca unicul creator al lumii sale nemărginite, nu mai acceptă limitele, iar progresele incredibile ale științei îi dau aripi să zboare și încredere în posibilități infinite.
Ajungem pe alte planete și cucerim universul prin virtual, întinerim prin intervenții chirurgicale avangardiste și avem performanțe fizice de tip „age is just a number”, azi-mâine eradicăm bătrânețea și bolile, pentru ca apoi să devenim nemuritori, nu doar cu sufletul, ci şi cu trupul condamnat anterior să putrezească în pământ.
E ca în mitul creației, care părăsește creatorul și devine independentă.
Spiritualitatea a divorţat de religie şi i-a declarat război, iar multitudinea de perspective promiţătoare şi facile este confuză şi discordantă.
Apare însă un efect advers, promis a fi remediat prin metodele moderne informatice, psihologie și chimice: sentimentul de singurătate.
În fața acestui sentiment, omul modern se agață și mai mult de el însuși, mai ales că a aflat că nu e frumos să aibă un atașament anxios și să devină dependent de ceilalți.
Per ansamblu, problema conexiunii slabe cu tot ce ne înconjoară a devenit de multă vreme una chinuitoare, împreună şi interdependentă cu o altă mare pacoste contemporană: sentimentul de lipsă de sens.
Rupt de lume și fără noimă, omul prezentului e nevoit să găsească soluții; paradoxal, el se îndreaptă însă tot spre “casele” pe care le-a părăsit: spiritualitatea, relațiile cu el însuşi şi cu semenii, cu natura, cu…viața.
E timpul împăcărilor şi a iubirii de sine şi de ceilalţi, înţelese ca fiind posibile doar împreună, a renunţării la egocentrism şi grandomanie, a modestiei şi onestităţii.
Ne putem imagina efectul benefic al unei spiritualităţi închegate, unitare, actualizate, dinamice şi deschise tuturor nuanţelor personalizate?
Câtă energie irosită ar putea fi redirecţionată constructiv dacă toate aceste conflicte care ne macină ar înceta?
În concluzie, doar cu un nou tip de creativitate, care îmbină știința şi spiritualitatea, rațiunea şi emoția, logica şi intuiţia, realitatea şi imaginaţia artistică, ne putem ridica la înălțimea provocărilor acestei perioade şi la nivelul de a saluta cu entuziasm mesajul timpurilor care vin.
Acesta este motivul pentru care omului nou care se naşte acum i se cere să fie, în primul rând, un om întreg.
Planul colectiv
Frământările şi crizele sociale din această pandemie au subliniat extrem de relevant nivelul de conflictualitate din populaţia generală, care a crescut tot mai mult în ultimii ani.
Ne certăm pentru putere politică, pentru bani, pentru drepturile sociale şi juridice, pentru că purtăm sau nu mască, pentru că ne facem sau nu vaccin, pentru că credem sau nu în virus şi în conspiraţii, pentru că suntem atei sau credincioşi de un fel sau altul.
Îmi amintesc de liniştea care a cuprins întreaga planetă la începutul pandemiei, când stăteam singuri şi eram nevoiţi să tăcem măcar o vreme, pentru a înţelege ce ni se întâmplă şi a învăţa să stăm cu noi înşine.
Apoi am început din nou să vociferăm şi să ne criticăm unii pe alţii, convinşi că deţinem adevărul absolut şi uitând că doar teama de incertitudini şi propria nesiguranţă ne fac aroganţi şi atotştiutori.
Oare putem înţelege că ceea ce ni se cere e să ne rezolvăm problemele, nu să ne întoarcem la cei care am fost înainte de apariţia acestui virus, chiar dacă e atât de tentant să numim perioada anterioară „normalitate”?
Dacă eram normali înainte, oare de ce a trebuit să ne îmbolnăvim, presupunând că orice boală vine măcar cu un minim mesaj de a învăţa o lecţie şi a face o schimbare înspre mai bine?
Oare nu cumva normalitatea asta, după care tânjim atâta, nu arăta şi ca o lume a faţadelor care ascund probleme sufleteşti individuale şi colective ignorate?
Oare chiar eram pe drumul cel bun înainte de pandemie?
Suferind adesea de o formă nouă de adicţie care s-a agravat progresiv în timp şi care poate fi înţeleasă ca o dependenţă de el însuşi, omul modern atot-puternic şi atot-suficient se simte ameninţat de semenii săi, pe care-i suspectează că vor să-i invadeze şi să-i fure propria lume, singura unde crede că se poate simţi liber.
De aici o însingurare şi o declaraţie de ne-nevoie de nimeni, precum şi o tenacitate dogmatică de a fi obtuz la ideile altora, încapsulat într-o indisponibilitate emoţională ce-l întoarce cu spatele la lume, privită totuşi cu coada ochiului suspicios şi îngrijorat.
Nu vreau să generalizez şi ştiu că există printre noi oameni curajoşi care au ochii deschişi să vadă şi inima liberă să simtă, doar că aceştia sunt încă puţini şi e nevoie să fie tot mai mulţi, pentru ca societatea actuală să accepte invitaţia evolutivă a acestui moment din istorie.
De aceea, e timpul reconcilierilor și privirii din mai multe perspective, a deschiderii şi aducerii laolaltă a tuturor descoperirilor din domeniile cunoașterii, a înfrățirii și colaborării.
Ştiinţific, psihologic, social, educaţional, politic, economic, juridic, cultural, această pandemie ne provoacă la muncă în echipă, la diversitate conectivă, la împlinirea dezideratelor rogersiene de acceptare necondiţionată, empatie şi autenticitate.
Narcisismul, agresivitatea şi tendinţele dictatoriale, dependenţa de ceilalţi şi submisivitatea, suspiciozitatea şi evitarea, hiper-responsabilitatea şi neasumarea, precum şi alte trăsături de personalitate rigide şi conflictuale, au nevoie de înţelegere, apropiere umană şi încredere în potenţialul pe care îl avem doar dacă ne îngăduim să fim alături.
O mişcare socială pentru “Omul întreg”
Dacă aceste idei rezonează cu voi, vă propun să construim împreună o mişcare socială amplă dedicată reconcilierii, unificării şi colaborării, împăcării şi reuniunii cu noi înşine şi cu cei din jur.
Mi-am dat seama că toate proiectele noastre anterioare erau un preambul al acestei mişcări, ca şi cum ne-am fi pregătit, prin terapiile, atelierele, taberele, emisiunile, live-urile, discuţiile în grupurile de pe reţelele sociale şi toate activităţile desfăşurate până acum, pentru a face faţă provocărilor, a evolua şi a contribui la un mai bine colectiv.
Ideea unificării este deci evidentă şi aici: proiectele noastre anterioare din povestea “The return to yourself” merg mai departe, spre “The return to the others” şi drumul acestui “Om întreg”, pe care îl aşteaptă aventuri misterioase şi fascinante.
Ce putem face împreună?
Înainte de toate, este esenţial să încercăm să trăim fiecare, pe plan individual, această mişcare de reconciliere, integrare şi cooperare.
Haideţi să ne deschidem tuturor părţilor noastre interioare, pe care să le conştientizăm, să le acceptăm necondiţionat, apoi să le înţelegem şi să le şlefuim, în aşa fel încât să se hibridizeze unele cu altele, într-un întreg armonios şi autentic.
Unii dintre noi avem experienţă cu acest proces, alţii sunt la începuturile lui şi merită sprijiniţi, pentru că fiecare mic pas înainte contează enorm pentru sufletul lumii.
Apoi, vă invit să aplicăm împreună, în viaţa colectivă, tot ce am învăţat anterior despre asertivitate, astfel încât să reuşim să gestionăm mai bine conflictele dintre noi, atât de răspândite peste tot, care ne separă şi ne irosesc.
E timpul să ne oprim din certuri distructive şi răstigniri colective în care ne exorcizăm proprii demoni interiori, crezând că ne suntem duşmani doar pentru că avem puncte de vedere diferite, pe care le vedem ameninţătoare.
Putem face asta fiecare, cu cei lângă care trăim, încercând să ne înţelegem fără a ne judeca.
Nu e nimeni, în afara noastră, cauza emoţiilor negative pe care le simţim, pentru că avem libertatea şi puterea de a ne uita la viaţă dintr-o perspectivă care aduce asumare, conexiune şi progres.
Cu siguranţă există rude pe care să nu le mai bârfim, apropiaţi pe care să nu-i mai contrazicem la infinit, prieteni cu care să ne împăcăm, colegi cu care să empatizăm, oameni străini despre care să înţelegem că nu ne sunt de fapt străini.
Mai departe, putem să mediem în conflictele celor din jur, intervenind înspre negociere şi acceptare, chiar dacă unele idei rămân la poli opuşi.
A accepta necondiţionat pe cineva nu înseamnă a fi de acord neapărat cu ideile pe care le expune, dar înseamnă a lua un om aşa cum este el, a-l respecta ca fiinţă umană şi a-l privi de la egal la egal, indiferent de greşelile pe care le-a făcut.
Poate sună ciudat, dar în comunicarea profundă cel mai puţin contează cine are dreptate…
Pentru un adept al ştiinţei medicale pro-vaccinare, un altul care crede că virusul nu există sau care nu vrea să se vaccineze, îi pare ostil şi de pe o altă planetă, uitând că această neîncredere de care suferim ni se datorează tot nouă, pentru că ne-am manipulat, ne-am dat mari şi ne-am îndepărtat unii de alţii de multă vreme.
E greu să găseşti în ziua de azi pe cineva complet inocent legat de tot ce ni se întâmplă, de aceea singurul fel de a ne ajuta e de a asuma o responsabilitate comună şi a înceta să ne mai respingem.
Sunt convins că putem reuşi să ne ocupăm de noi înşine în primul rând, pentru ca apoi să facem multe lucruri frumoase împreună.
Îmi doresc multe acţiuni şi activităţi colective în care să fim alături, aşa cum am mai fost de atâtea ori : am putea să realizăm o emisiune neconvenţională în care să arătăm că oameni cu păreri foarte diferite pot coopera şi se pot simpatiza, pur şi simplu pentru că dincolo de orice, au în comun existenţa ca fiinţe umane.
Îmi imaginez live-uri, ateliere şi tabere în care să lucrăm la părţile din noi pe care le respingem, o revistă în care să ne împărtășim ideile, manifestări artistice şi mitinguri pentru reconciliere, unificare şi cooperare, lansări de carte etc.
E nevoie să exprimăm aceste idei şi să înţelegem că nu sunt doar ale noastre, ci aparţin unei generaţii şi unui timp istoric, având datoria, atât cât ne pricepem, să le lăsăm să curgă prin noi şi să le dăm o formă coerentă şi adaptată prezentului.
E nevoie să ne alegem multiplii lideri care să ne reprezinte şi care sunt potriviţi să conducă cu onestitate şi dăruire toate direcţiile diverse ale acestei mişcări ample.
E nevoie de mulți voluntari care să se implice și să facă posibile promovarea, organizarea și desfășurarea tuturor activităților care ne susțin cauza.
Toate însă la timpul lor, sunt multe de făcut şi cred că e un privilegiu să fim parte a acestui moment al schimbărilor profunde, unde e nevoie de răbdare, tenacitate şi mai ales de bună intenţie, una din marile probleme ale zilelor noastre…
În final, vă propun să facem un prim pas: dacă vă regăsiţi în aceste idei, vorbiţi despre ele, daţi-le mai departe, gândiţi-vă la propriile voastre căi de a le realiza şi la propriile voastre opinii despre ce putem face împreună pentru asta.
Vă aşteptăm cu drag să vă înscrieţi şi pe grupurile pe care l-am înfiinţat pe facebook: “Voluntari de suflet”, “Metamorfoze în criză”, “Open for friendship”, grupurile de pasiuni şi terapie prin artă, unde ne putem fi alături, ca voluntari sau simplii participanţi, în toată această campanie umanistă de evoluţie individuală şi colectivă.
Vor urma curând şi alţi paşi, până atunci rămân recunoscător pentru orice modalitate de promovare a acestui material, prin intermediul distribuirii pe reţelele de socializare, prin facilitarea unui interviu la posturi de televiziune şi radio sau unui articol în diverse publicaţii, unde să vorbim despre un “wind of change” pe care nu-l mai putem ignora şi care ne invită la transformări benefice şi mult aşteptate.
Voi posta şi alte materiale despre acest subiect pe paginile de facebook “Cristian Erdei”, “The return to yourself by Cristian Erdei”, “Dr. Cristian Erdei”, precum şi pe alte reţele de socializare unde vă invit să ne urmăriţi.
Ştiu, în adâncul sufletului, că această mişcare înspre omul întreg este inevitabilă şi nu poate fi oprită, cu sau fără micul meu aport la o revoluţie evolutivă căreia i-a venit vremea.
Mulţumesc pentru inspiraţia pe care mi-aţi oferit-o în toţi aceşti ani şi sunt fericit să fim alături în tot ce va urma.
