Workshop: Iubire sau dependență de ceilalți?

de Cristian Erdei

DATA: Vineri, 26 august 2016, orele 19-22

LOCAȚIE: Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu nr. 58, sc.2, ap.33

Taxă de participare: 50 RON

Având în vedere că posibilitatea de a trimite un mare număr de invitații e limitată, tare v-aș ruga să trimiteți invitații pe facebook tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Vă aștept cu drag🙂

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

„Iubirea infantilă urmează principiul: „Iubesc pentru că sunt iubit”. Iubirea matură urmează principiul: „Sunt iubit pentru că iubesc”. Iubirea imatură spune : „Te iubesc pentru că am nevoie de tine”. Iubirea matură spune: „Am nevoie de tine pentru că te iubesc” ” (Erich Fromm –„Arta de a iubi”)

Crezi că iubirea este accesibilă oricui, indiferent de gradul de maturitate? Sau e atât de rară tocmai pentru că presupune calităţi umane greu de găsit în zilele noastre: grijă, responsabilitate, respect, autocunoaştere şi cunoaşterea celuilalt, încredere în tine şi în semeni, autenticitate, sinceritate, anajament, efort, curaj, credinţă, răbdare etc.”?

Consideri că a iubi e tot una cu a te îndrăgosti, un sentiment care apare de la sine în momentul în care găseşti o anumită persoană, iar apoi se menţine pentru toată viaţa ca în „…au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe”?

Ai observat că, prea des, preocuparea pentru iubire se reduce la „a fi iubit”?

E o singură şansă, un singur suflet pereche, sau avem în noi capacitatea de a iubi de mai multe ori?

Crezi că iubirea este singura soluţie reală pentru a depăşi un anumit tip de singurătate, dat de unicitatea fiecărei fiinţe umane, izolată şi separată de ceilalţi? Sau că avem cu toţii o dorinţă adâncă de uniune cu universul şi de unire a celor doi poli, masculin şi feminin, prezenţi în fiecare dintre noi? Că este cea mai profundă nevoie şi cea mai înaltă dorinţă a oamenilor? Poate îţi aminteşti: “Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”(Sfântul Apostol Pavel-„Epistola întâia către Corinteni”)

Ai aflat că iubirea matură înseamnă un aparent paradox, o contopire cu păstrarea indentităţilor, că două entităţi pot deveni una şi rămân totuşi două, în acelaşi timp? Că nevoia de dominare sau de supunere, posesivitatea, gelozia sau dizolvarea în celălalt, până la sado-masochismul feroce, nu trădează altceva decât dependenţă şi asta nu înseamnă iubire, ci contrariul ei?

Ai trăit bucuria de a dărui fără a aştepta nimic în schimb, fără a simţi că pierzi ceva sau faci un sacrificiu? Sentimentul că „a da” este expresia oamenilor puternici în interiorul lor şi că această putere se regenerează şi creşte cu fiecare asemenea gest?

Ştii că, dacă poţi să dăruieşti, se naşte ceva în ceilalţi care îi face să simtă nevoia de a face asta la rândul lor? Că bucuria provine tocmai din ceea ce învie în noi în acest fel? Că iubirea generează iubire?

Ai înţeles că iubirea este o atitudine faţă de Dumnezeu, de univers şi de tot ceea ce este viu, nu doar o relaţie cu o anumită persoană? Există mult sens în: “Dacă te iubeşti pe tine însuţi, iubeşti pe toţi ceilalţi ca pe tine însuţi…ca pe o singură persoană şi acea persoană este Dumnezeu şi omul în acelaşi timp”(Meister Eckhart)

Ai aflat că este imposibil să iubeşti un om câtă vreme esti indiferent sau ostil faţă de tot ce este viu în general? Altcineva a spus-o mult mai frumos: „Nu poţi strange in braţe toata lumea. În braţe poţi strânge un singur om. Dar când acela e omul iubit – strângi în braţe toată lumea.”( Paul Louis Lampert)

Crezi că egoismul înseamnă iubire de sine sau tocmai lipsa acesteia? Ştii că-i poţi iubi pe ceilalţi doar dacă poţi face asta şi cu tine însuţi, pentru simplul fapt că eşti, la fel ca ei, o fiinţă umană? Că poate exact despre asta este vorba în îndemnul:“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?

Crezi că iubirea este singura cale de a ne schimba cu adevărat, de a transforma răul în bine şi întunericul în lumină?

Consideri că omul modern, prea des influenţat de societatea în care trăim, înstrăinat de sine însuşi, de cei din jur, de natură şi de Dumnezeu, este în pericol să-şi piardă capacitatea de a iubi? Că ne-am transformat în obiecte de consum şi încercăm să umplem golul din noi cu lucruri şi oameni?

Ai simţit că iubirea este posibilă doar dacă emoţia şi raţiunea reuşesc să se împace şi să se ajute una pe cealaltă?

Hai să regăsim împreună capacitatea de a iubi şi să descoperim ce o poate distruge.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin stări de îndoială, confuzie sau blocaj emoţional, cei care suferă din lipsa iubirii, sub toate formele ei, sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină durerile sufleteşti sau să aibă informaţii utile despre un subiect care ne preocupă pe noi toţi.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

 

Workshop: Să ne eliberăm de teamă-Anxietatea și atacurile de panică

 

anxi

de Cristian Erdei

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, axate pe o tematică des întâlnită: anxietatea și atacurile de panică.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

DATA ȘI ORA : VINERI 19.08.2016, orele 19-22

LOCAȚIA : Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu nr. 58, sc. 2, ap. 33 ( în spatele restaurantului „Dananca” )

ACTIVITĂȚI:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri

COST: 50 RON

DATA ȘI ORA : SÂMBĂTĂ 20.08.2016, ora 19 până DUMINICĂ 21.08.2016, ora19

LOCAȚIA: Comuna Ciucea, str. Principală nr.133, jud. Cluj, sediul proiectului „The return to yourself”

ACTIVITĂȚI:
-Workshopuri: Aplicații practice, tehnici și strategii de relaxare și control, soluții personalizate pentru anxietate, atacuri de panică și prevenția acestora
-Foc de tabără
-Socializare
-Jocuri sportive
-Karaoke
-Party
-Excursii

Sunt incluse gratuit posibilități de cazare, masă, servicii de internet, telefonie mobilă și sunt disponibile locuri de parcare suficiente, transportul fiind asigurat.

COST: 90 RON

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Des confundate cu simptomele unor afecţiuni severe, fizice sau psihice, anxietatea şi atacurile de panică sunt din ce în ce mai frecvente în zilele noastre şi motivul pentru care multe persoane se adresează serviciilor de urgenţă.

Ca urmare a îngrijorării permanente, a evitărilor de tot felul şi a incapacităţii de concentrare, calitatea vieţii scade semnificativ, pe toate planurile, ceea ce poate genera reacţii depresive, abuz de substanţe (alcool, droguri, sedative) şi deteriorarea sănătăţii fizice.

Invitaţi la acest evenimenti pot fi persoane care se confruntă cu astfel de simptome sau au apropiaţi care o fac (rude, prieteni) şi pe care doresc să-i înţeleagă şi să-i ajute.

Deseori, aceste manifestări sunt greşit interpretate de ceilalţi drept ceva foarte grav, sau, din contra, ca semne de slăbiciune ori prefăcătorie şi pot genera conflicte provenite din neînţelegere şi confuzie.

De asemenea, este invitat oricine doreşte să fie informat cu privire la sănătatea psihică sau să prevină apariţia unor astfel de probleme.

Workshopul va integra informaţiile teoretice explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu tehnici şi strategii practice pentru combaterea anxietăţii şi a atacurilor de panică.

Faptul că participanţii vor avea ocazia să împărtăşească ceea ce au trăit personal sau au observat la cei din jur în legătură cu astfel de simptome are în sine o valenţă terapeutică, cunoscut fiind faptul că unele persoane cu anxietate, din ruşine sau teama de stigmatizare, evită să vorbească despre ce li se întâmplă sau să ceară ajutor de specialitate, trăind cu impresia că este ceva profund în neregulă cu ei şi că doar lor li se pot întâmpla astfel de lucruri.

Chiar dacă teama de “contagiozitate psihică” este frecventă pentru cei anxioși (“voi prelua simptome pe care le aud de la alte persoane”), aceasta este iraţională, iar izolarea şi evitarea de a discuta deschis astfel de lucruri nu duce decât la agravarea problemelor.

Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi, pe această temă, sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, liber şi fără prejudecăţi, asupra unui subiect despre care încă se mai vorbeşte în şoaptă, de teama unor etichete ca “anormal”, “ciudat”, “nebun” etc.

O discuție mai detaliată despre formele de manifestare ale anxietăţii şi atacurilor de panică se găsesc în articolul:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2013/01/12/sa-ne-eliberam-de-teama-anxietatea-si-atacurile-de-panica/

Atacurile de panică se referă la momente de teamă paroxistică că ceva foarte rău se va întâmpla: moarte, nebunie, pierderea controlului, critica celorlalți, cu frica permanentă de repetare a stărilor şi multiple simptome fizice asociate: palpitaţii, ameţeli, dezechilibru, tremurături, transpiraţii, dureri de cap, încordare, amorţeli, vedere în ceaţă, durere în piept, sufocare, “nod în gât”, senzaţie de leşin, greaţă, oboseală, scăderea apetitului şi a greutăţii, diaree, constipaţie, balonare, arsuri sau „nod în stomac”, frisoane sau „valuri de căldură”, senzaţia de înstrăinare de propria persoană sau irealitate etc.

Apar anticiparea, ingrijorarea („frica de frică”) și evitarea oricăror situaţii în care s-ar aştepta reapariţia simptomelor sau îndurarea acestora cu un disconfort puternic, în aglomeraţii, locuri înguste, singurătate, departe de casă, subiecte neplăcute, efort fizic etc., astfel apărând o problemă extrem de chinuitoare pentru viața unei persoane: agorafobia.

Persoanele cu anxietate demarează consulturi şi analize medicale repetate, care, chiar dacă liniștesc pe moment pentru ca par în limite rezonabile, cresc ulterior îngrijorarea, putând fi interpretate drept: „Dacă medicii îmi spun ca nu am nimic grav, de ce mă simt atât de rău? Dacă am o boală severă nedepistată? ”

Lucrurile se complică printr-o atenţie exagerată asupra corpului sau psihicului, alături de o informare în exces despre boli, uneori din surse neavizate, comportamente care produc din ce in ce mai multe temeri și interpretări catastrofice.

Haideți să încercăm să nu ne îngrijorăm: anxietatea nu înseamnă că suntem bolnavi; ea poate fi complet depăşită şi ne poate arăta ce schimbări profunde sunt necesare în viaţa noastră, putând fi un semnal de alarmă că ceva nu merge bine, ceva de care suntem mai puţin conştienţi sau evităm pentru că ne este teamă de schimbare. Poate fi un aspect al vieţii familiale, sociale, profesionale sau spirituale, unde suntem în conflict cu noi înşine.

În ultimă instanţă, din astfel de suferinţe, corect înţelese şi vindecate, putem evolua pentru a deveni mai maturi, mai profunzi şi mai empatici ca fiinţe umane.

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Având în vedere că posibilitatea de a trimite un mare număr de invitații e limitată, tare v-aș ruga să trimiteți invitații pe facebook tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment ; vă mulțumesc mult pentru generozitate.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0742876531.

Vă așteptăm cu drag🙂

Scrisoare către Mircea cel singur din trecut

 

Mirciule, trebuie să vorbim despre o etapă din viața ta, în care a-i simțit cum lumea ta se prăbușește ca un castel de nisip, luat de val.

Știu că îți va fi cumplit de greu, dar când te văd atât de trist și singur mi se rupe inima și doresc să te ajut, vreau să fii din nou acel barbat minunat, când, nu îți era teamă să te îndrăgostești de fata care îți era dragă, când știai să îi șoptești vorbe care vă făceau pe amandoi fericiți.

Știu că azi nu mai ai încredere în nimeni, dar cel mai trist e ca te văd cum nu mai ai încredere în tine și asta mă îngrijorează cumplit.

Văd și simt cum nu te mai iubești deloc; te întreb doar atât…cum speri să fi plăcut, iubit și dorit în viața cuiva când tu nici măcar nu te placi?

Te-am văzut cum 5 ani te-ai zbătut, ai dorit să pari bărbatul puternic pe care nu îl afectează nimic, dar amintește-ți că și tu ești doar un om, care a avut ghinionul să aibă lângă el o persoană care, la un moment dat, nu te-a mai dorit în viața ei; știu că ai visat să îmbătrânești alături de ea, înconjurat de copii, apoi nepoți, pentru ca peste ani, când lumea te va întreba ce ai realizat în viața aceasta, să arăți către familia ta și să le spui mândru, un singur cuvant…”asta”; din păcate ai și tu partea ta de vină în acest deznodământ nefericit, dar încetează să crezi că este doar vina ta, sau că tu ești cel mai vinovat; amintește-ți că la ofițerul stării civile au fost două persoane care, la început, au spus “da”, iar la final, aceleași două persoane, au spus “nu”…nu mai vreau sa fiu cu el respectiv ea.

Știu cât regreți, îți înțeleg sentimentul de neputință, zbuciumul, durerea, tristețea, furia și orice alt sentiment negativ pe care îl ai; trebuie să înțelegi însă că toate aceste trăiri sunt firești în astfel de momente, și prin fiecare trebuie să treci pentru a te repara, pentru ca să nu rămâi închis într-un trecut care îți face doar rău.

Știu atâtea, dar este ceva ce încă nu înțeleg:  unde ai rămas blocat, unde te-ai ratacit?

Acum te văd atât de obosit, dezorientat; văd că sufletul ți-e plin de teamă, nu atât de singurătate, pentru că într-un fel îți place deoarece te-ai săturat să mai suferi, dar te sperie gândul că ai avut cândva un vis pe care, cu fiecare zi ce trece, îți pare imposibil de realizat.

Te-ai îndepărtat de toți deoarece crezi că îți vor judeca durerea și tristețea, crezi că nu vei fi înțeles și, chiar dacă tu îi vrei alături, ei se vor îndepărta, pentru că nimeni nu vrea alături ghinioniști și mai ales, lași, persoane care nu luptă pentru visurile lor.

Tocmai pentru că este foarte greu să lupți, trebuie să o faci, chiar dacă ți se pare că este în zadar, chiar dacă, oricât te zbați, ai impresia că nu ajungi nicăieri.

Bun…să spunem ca luptând, nu ajungi să îți indeplineti cel mai frumos vis, dar crezi că, plângându-ți de milă, urmărind cum trec zilele, lunile, anii, fără să faci nimic, ți se va îndeplini?

Îți voi spune un banc, ca să înțelegi ce doresc  să-ți transmit: era odată un om care avea multă credință, dar se considera fără noroc; și omul acesta se ruga cu atâta ardoare:”Doamne Dumnezeule, ajută-mă să câștig și eu la loto, ca să am o viață mai ușoară”; și se tot ruga bietul om zi și noapte până când, într-o bună zi Dumnezeu, i-a spus:”bine omule, eu vreau să te ajut, dar dă-mi și mie o șansă și cumpără-ți un bilet”.  Așa și tu…ca să ai o șansă, nu mai trebuie să renunți, trebuie să te zbați ca să primești ceea ce îți dorești.

În final, îți mai spun doar atât: sunt prietenul tău cel mai bun, îți sunt alături, îți înțeleg durerea, am plâns când ai plans, m-a durut când te-a durut, sufăr când văd cum suferi, dar îmi doresc să te ajut, însă te-ai închis între niște ziduri la care lucrezi zi și noapte.

Hai să dăm frâu liber sentimentelor și emoțiilor negative, vreau să te ajut să te eliberezi de ele; dacă ai energia să construiești acele “ziduri”, sunt sigur că mai ai energie ca să le distrugi, pentru ca să fii omul fericit care meriti sa fii.

 

 

 

 

Povestea unui suflet

cover-event-timeline

de Cristian Erdei

Am încercat să fiu…am alergat către oameni și lucruri … să vadă cineva că exist și să găsesc undeva  un loc numit acasă.

Cel mai greu a fost  să văd că m-am pierdut de tot și că nu știe nimeni să-mi găsească drumul. De fapt, nimeni nu părea îngrijorat și aproape dispărusem din gândurile tuturor. Altele erau mai importante și nu mai exista nici timp, nici spațiu pentru mine.

“Au dreptate”, mi-am spus, oamenii deveniseră mult prea ocupați să-și mai bată capul cu lucruri ciudate și inutile.

Așa că, într-o zi de gri, am plecat…pur și simplu spre nicăieri. Vroiam doar să dispar și să găsesc un loc unde să îngrop golul din mine care nu se lăsase umplut cu nimic din tot ce era în jur.

Nu știu cum am ajuns pe malul apei,  nici ce căuta acolo fata aceea tănără cu ochi de curcubeu. “Eu sunt EMOȚIA, ai uitat…îți amintești?”  “Ce prostie, asta nu are nici o noima”, se pregătise să-i spună prietena mea cea puternică, rațiunea, care avea mereu ceva de spus. Și totuși s-au împăcat, atunci și acolo, iar eu am devenit  fiecare culoare. Rând pe rând, m-au vizitat tristețea, apoi furia, vinovăția, rușinea și frica. Iar când credeam că o să mor, au apărut liniștea, speranța și bucuria.

Apoi am ajuns împreună la marginea unei prăpăstii. Mi-au spus că e nevoie să privesc în jos, iar eu m-am supărat și nu înțelegeam de ce vor să mă chinuie. Atunci am auzit : “Eu sunt SINCERITATEA, ai uitat …îți amintești?”… Atunci și acolo m-am uitat…și am vazut totul așa cum era, dar mai ales am înțeles că am dreptul să greșesc.

Așa am trecut printr-o pădure și apoi pe un munte înalt , până ce am auzit “Eu sunt NATURA, ai uitat …îți amintești? “. Am plecat mai departe și am simțit că pot să respir.

Am poposit într-o casă cu turnuri, iar din tablouri și  cărți au început să învie personaje din trecut. ”Suntem  CULTURA,  ai uitat …îți amintești?” Și m-au dus la o cetate veche. Atunci și acolo i-am îmbrățișat și am știut că au trecut cu toții pe aici și că ne leagă toate întrebările vieții.

Afară mi-a vorbit vântul…”Eu sunt LIBERTATEA, ai uitat…iti amintești? “ “Am crezut că ai murit”, am șoptit, dar mi-a arătat o grădină, în spatele casei. Erau acolo zeci de oameni care mă priveau cu drag și n-am știut ce să fac. Atunci am auzit : “Eu sunt PRIETENIA, ai uitat…îți amintești?”, dar ce m-a mirat cel mai tare era că puteam să-i privesc pe ei și nu pe mine în ei.

M-au dus  într-un pod prăfuit și uitat de lume. “E acolo”, strigau cu toții. “Îl vezi? A fost mereu acolo…”. “Dumnezeule, ce să caute un zid în podul asta?” au strigat teama și rațiunea, dar apoi s-a lăsat tăcerea: în spate era cineva care zidea cu disperare cărămidă după cărămidă. Oamenii m-au luat de mână și mi-au spus să mă uit mai bine. Atunci și acolo am vazut: la mijlocul zidului scria ceva și nu mi-a venit să cred. Scria că nu mai există iubire. Și am simțit că era vorba despre orice fel de iubire, dar  emoția  mi-a șoptit că la început a fost iubirea mea… pentru mine.

Nu mai știu cum și ce s-a întâmplat…doar că am auzit : “Eu sunt SCHIMBAREA, ai uitat…îți amintești?” Atunci și acolo am spart zidul și muzica  a început să curgă  peste tot… Apoi am înlemnit: din spatele zidului, cu ochii măriți de spaimă, mă privea celălalt. Iar celălalt… eram eu…  Murdar, obosit și mai ales singur…îngrozitor de singur. Am întins mâna și am vazut cum frica, vinovăția și rușinea privesc în jos. “Sunt eu, ai uitat…îți amintești? “ , i-am spus. “Iartă-mă”, a rostit…Atunci și acolo am devenit întreg și m-am întors acasă.

Când am plecat înspre oraș , am vorbit cu dezamăgirea şi neîncrederea din mine, iar ele au înţeles că zidurile sunt înăuntru şi că REGĂSIREA este posibilă… Apoi am trăit miracolul de a-i însoţi pe ceilalţi pe drumul către ei înşişi…

Știu că asta e doar  povestea mea, a unui suflet rătăcitor…dar am aflat că venim cu toții din același loc și ne întoarcem tot acolo.

Așa a fost…odată ca niciodată, într-un loc magic unde se întâlnesc sufletele…

 

 

 

Workshop: AUTOACCEPTAREA ȘI SCHIMBAREA PERSONALĂ

de Cristian Erdei

Motto: ” Nu știi, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi? ” (Lucian Blaga)

Data și ora: Sâmbătă, 13 decembrie 2014, orele 18-21

Locul: Cluj-Napoca, str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr.113, et.1, ap.6

Un articol care se potrivește cu acest workshop…câteodată nu e prea simplu să-ți îmbrățișezi urâtul, chiar dacă are o atât de mare nevoie de asta:

https://psihoconexiuni.wordpress.com/2012/06/03/nu-stii-ca-numa-n-lacuri-cu-noroi-in-fund-cresc-nuferi-l-blaga/

Acest eveniment este destinat celor care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să încerce să-i schimbe pe alţii, în loc să se ocupe de ei înşişi.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

A deveni întreg

de Cristian Erdei

„Nu înţelegi, nimeni nu a mai fost acolo, o să te rătăceşti, vei fi singur şi vei pierde tot ce ai”, mi-a spus  calm şi raţional, iar eu am început să simt din nou îndoiala: poate că tot ce simţeam era o eroare, o iluzie.

„Dar ce am?”, am întrebat nesigur, cu un amestec de ciudă şi teamă; o senzaţie de oboseală familiară mă învăluia tot mai mult, pe măsură ce înţelegeam că nu reuşesc să-i găsesc nici un argument.

„Vezi, nici măcar nu-ţi dai seama câte poţi pierde: cariera, respectul oamenilor, siguranţa zilei de mâine, tot ce ai obţinut până acum cu atâta efort. Încă nu te-ai maturizat, dar trebuie să admiţi că sunt drumuri umblate unde nu te poţi pierde”.

Mi-am adus aminte de toţi cei dragi  care-mi spuneau la fel şi care mi-au vrut întotdeauna binele; am simţit din nou, ca o gheară, acel sentiment adânc de singurătate, ca şi cum eram rupt de oameni, închis într-o celulă, condamnat la a nu putea exprima în nici un fel cine sunt.

„Ai dreptate, iartă-mă”, am murmurat, pentru a nu ştiu câta oară. „Dar nu înţeleg de ce nu mă pot trezi dimineaţa cu acel sentiment de bucurie că începe o nouă zi. Ştii, ca atunci când eram mici şi urma să mergem într-o excursie… nu puteam dormi toată noaptea de nerăbdare. Dumnezeule, când şi cum s-au transformat toate astea în frică şi nevoia asta copleşitoare de a prevedea totul?”.

„Toţi oamenii au nevoie de control; facem compromisuri şi trădăm pentru că pur şi simplu aşa suntem construiţi ”, mi-a şoptit, atingându-mă uşor pe umăr.

„Și atunci de ce tot ce-mi spui mă face să simt că mor?”, am strigat disperat.

„Pentru că încă eşti un copil”, mi-a zâmbit . „O să-ţi treacă, o să vezi”.

„Am încercat atâta timp să fiu tu, m-am străduit din toate puterile să nu mă ascult, să cred că ceea ce simt nu are importanţă pentru că nu are nici o noimă. Mi-am dat seama apoi că te învăluie mereu tristeţea şi nemulţumirea, chiar dacă tot ce spui e atât de logic”.

„Iar te complici”, mi-a spus, cu o undă de iritare, ferindu-şi  privirea. „Tu refuzi să pricepi că nu poţi avea încredere în instinctele tale ciudate… nici măcar nu ştii de unde provin şi ce vor de la tine”.

M-am ridicat încet, m-am scuturat de  confuzie şi teamă, apoi i-am întins mâna: „Nu-ţi face griji, avem nevoie unul de altul şi vom fi mereu împreună. Dar ceea ce vrei tu ne va ucide pe amândoi. Ştiu că îţi este greu să te abandonezi uneori în neant, dar e singurul drum către noi înşine. Iar eu sunt orb şi am nevoie de tine să-mi spui ce vezi; în schimb,  am să-ţi arăt mereu ce simt. Nu avem nimic de pierdut, dar putem câştiga totul.

A fost atunci când mi s-au împăcat raţiunea şi emoţia , după un război lung şi greu, iar eu am devenit întreg. Desigur, m-am rătăcit iar de nenumărate ori, dar mi-am adus aminte de fiecare dată că nimeni nu ştie mai bine încotro să o apuc. Am învăţat apoi să-mi trăiesc propriul mister şi am descoperit că pot să iubesc misterul celorlalţi, chiar dacă nu vom putea fi niciodată pe acelaşi drum.

Când am simţit pământul sub picioare, am ridicat capul şi m-am uitat în jur. Am văzut ceea ce nu vroiam să văd în tot acest timp: ziduri cenuşii, invizibile, care ne înconjoară din toate părţile. Ce m-a durut cel mai tare a fost să privesc cum noi înşine le construim, cu încrâncenare, uitându-ne mereu în spate, spre acel ceva nevăzut care ne hăituieşte în fiecare clipă şi de care nu putem scăpa chiar şi atunci când am zidit fiecare ungher.

Am vorbit cu dezamăgirea şi neîncrederea din mine, iar ele au înţeles că zidurile sunt înăuntru şi că libertatea este posibilă, pentru fiecare dintre noi.

Apoi am trăit miracolul de a-i însoţi pe ceilalţi pe drumul către ei înşişi…

Workshop: TEAMA DE LIBERTATE, RESPONSABILITATE ȘI DECIZIE-Implicații în tulburările psihice

de Cristian Erdei

Data și ora: Sâmbătă, 15 noiembrie 2014, orele 18-21

Locul: Cluj-Napoca, Str. Alexandru Vaida Voievod (Octavian Fodor) nr. 113, et.1, ap.6

Înscrierile se vor face în ordinea confirmării prezenţei, la adresa de mail cristierdei@yahoo.com, mesaj privat pe facebook sau la nr. de telefon 0740148530. Vă rog să confirmaţi prezenţa.

Poate părea paradoxal, dar uneori ne e mai teamă de posibilităţile imense din noi înşine, de ceea ce am putea deveni, de şansa spre evoluţie şi împlinire, decât de limitele sau imperfecţiunile noastre.

Poate şi pentru că asumarea responsabilităţii pentru propria viaţă ne invită să ne confruntăm de multe ori cu solitudinea, necunoscutul, eşecul şi respingerea celorlalţi.

Preţul plătit pentru fuga de libertate este considerabil: sentimente de vinovăţie, devalorizare, neîmplinire şi frustrare, care pot genera chiar tulburări psihice grave.

A amâna o decizie, dincolo de o strategie bună în anumite situaţii cu miză mare, care cer timp pentru a cântări toate alternativele, ne poate face să ne autoiluzionăm că nu avem nimic de pierdut.

Deseori, uităm că a nu alege este de fapt tot o alegere care poate avea consecinţe importante.

Decizia de a nu decide în timp util ne poate priva de oportunităţi, atunci când viaţa închide uşi pe care le credeam mereu deschise.

„Sunt o victimă a împrejurărilor şi a comportamentului celorlalţi”

„Nu pot să-mi asum responsabilităţi pentru că mi-am pierdut controlul”

„Alţii trebuie să-mi spună ce să fac, ei ştiu ce este bine pentru mine, deciziile mele sunt dezastruoase”

„De vină e ghinionul, şansa, destinul, genele proaste, mediul în care trăiesc şi întâmplarea”

„Mi-am pierdut minţile, nu pot hotărî ce să fac, am nevoie de un salvator, de cineva care să mă ţină în frâu”

„Ceea ce am făcut a fost inconştient şi neintenţionat, nu am nici o responsabilitate”

„E nebun, nu am de ales, trebuie să mă las abuzată”

„Mă enervează ori de câte ori se comportă aşa şi nu pot reacţiona în alt mod”

„Cineva trebuie să mă salveze de la a mă sinucide, nu depinde de mine”

„Am obligaţii şi trebuie să fac toate aceste lucruri, pentru că aşa e în viaţă, nu am de ales”

„Terapeutul trebuie să mă vindece şi să-mi spună ce să fac, dacă aş fi ştiut singur, n-aş mai fi mers la el”

„Singura mea şansă este ca ceilalţi să se schimbe”

„S-a întâmplat să mă simt rău, dar nu are nici o legătură cu ceva ce aş fi făcut să ajung aici”

„Faptul că m-am îmbolnăvit nu are nici o legătură cu mine”

„Pur şi simplu nu am capacitatea de a evolua şi aşa am fost mereu”

„Ceva străin de mine mi-a impus să fac asta”

„Nu am timp să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat”

„Ştiu că e bine să închei această relaţie, dar nu mă pot decide să o fac efectiv”

„Dacă aleg una din variante, le pierd pe toate celelalte şi asta înseamnă că există nişte limite, ceea ce mă sperie îngrozitor; credeam că pot să le am pe toate”

„Dacă doar de mine depinde să demisionez, va trebui să accept că sunt singurul responsabil de ce mi se întâmplă şi că nimeni nu ştie mai bine ca mine, iar asta mă face să mă simt nesigur şi foarte singur”

„Dacă aleg asta, ceilalţi se vor supăra şi mă vor respinge, iar eu nu mă descurc pe cont propriu”

„Nu pot suporta gândul că pot greşi dacă mă decid cu ceva, vinovăţia şi regretul m-ar distruge”

„Dacă mă las de fumat, va trebui să accept că a fost o greşeală să fumez atâta timp şi că doar eu am fost responsabil că am continuat, că mi-am periclitat sănătatea şi că am irosit o parte din viaţă”

„Dacă amân o hotărâre, nu pierd nimic, pentru că nu risc o decizie proastă”

„Pot să aleg un drum doar dacă alternativele nu mi se par importante şi nu pierd nimic”

„ De fapt, ea m-a părăsit, nu are nici o legătură cu faptul că am fost distant în ultima vreme, că îmi doream să ne despărţim şi că era previzibil să-şi găsească pe altcineva, nu eu am contribuit la plecarea ei”

„Soarta va hotărî, îmi vor spune ce să fac astrele, ghicitoarele, oracolele etc.”

„Ar fi simplu să mă hotărăsc dacă nu aş ştii că urmează efortul de a aplica ceea ce am ales”

„Eram convins că nu pot face nimic, mă simţeam ca paralizat, nu mi-am dat seama că am mai multe opţiuni care au fost mereu acolo, chiar dacă cei apropiaţi mi-au spus tot timpul asta”

„Chiar dacă toţi prietenii îmi dau acelaţi sfat, pentru ei e uşor să spună să-mi părăsesc soţul care mă abuzează, nu sunt în locul meu”

„Nu e decizia mea, de aceea nu am interesul să o duc la capăt, nu-mi place să mi se impună nimic, dar nici nu pot hotărî de unul singur şi nu am curajul să mă revolt”

„Nu ştiu ce consecinţe vor alegerile mele, teama de necunoscut mă omoară: dacă nu găsesc alt serviciu, dacă nu voi mai avea o altă relaţie de cuplu, dacă ceilalţi nu se descurcă fără mine, dacă…dacă…?”

„Nu vreau să iau o decizie, dar asta nu înseamnă că tocmai am luat una”

„E cea mai importantă hotărâre din viaţa mea, dacă trec peste asta nu va mai trebui să aleg pentru tot restul vieţii”

„Aştept să am o revelaţie şi atunci voi ştii ce să fac şi schimbarea va fi bruscă şi foarte uşoară”

„Schimbarea presupune un imens pericol”

Iată mai sus câteva din modalităţile autodistructive în care ne putem raporta la libertatea de a alege, la responsabilitate şi vinovăţie.

Pentru mulţi dintre noi, nu e uşor de acceptat faptul că viaţa este un şir de alegeri personale, chiar dacă nu vom avea niciodată un control total asupra a ceea ce ne aşteaptă.

Mulţi ne situăm în două extreme, cei care pasează responsabilităţile către cineva sau ceva şi cei care sunt convinşi că doar de ei depinde totul.

Ambele situaţii pot genera suferinţe psihice, începând de la depresie, anxietate, dependenţă, singurătate, până la rigiditate, împovărare, aroganţă, submisivitate şi furie.

Poate unul din cele mai „grele” emoţii pe care le putem trăi este tocmai sentimentul de vinovăţie că nu ne ducem propria viaţă la adevăratul ei potenţial, acceptându-ne limitele şi dezvoltând la maxim ceea ce putem dezvolta.

Irosirea momentelor care trec şi nu se mai întorc ne lasă un gust amar şi regretul că nu am avut curajul de a deveni ceea ce putem fi cu adevărat, fără aşteptări de neatins sau sabotarea propriilor aptitudini şi talente.

Fără îndoială, acceptarea faptului că suntem liberi şi putem decide pentru noi înşine, asumându-ne uneori greşeli inerente propriei imperfecţiuni, este un demers extrem de important pentru evoluţia fiecăruia dintre noi, în cadrul unei terapii sau pe cont propriu.

Şi, fără îndoială, acest lucru este posibil şi porneşte de la curajul de a ne înfrunta temerile şi de a admite că nu e nimeni care să facă asta în locul nostru, chiar dacă putem fi ajutaţi unii de alţii.

Acest eveniment este destinat acelora care au curajul de a se privi în ochi şi a renunţa să mai arate cu degetul către cei care cred că le-au decis evoluţia.

Vă invit să găsim împreună drumuri către noi înşine şi să ne acordăm un drept fundamental al fiecărei fiinţe umane: dreptul de a ne simţi împliniţi cu propria existenţă.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă, cu focus asupra întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de experienţe şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Taxa de participare: 30 RON.