Proiectul, comunitatea și mișcarea socială „Omul întreg”

Reprezentativ

de Cristian Erdei

„Omul întreg” s-a născut din nevoia de întregire din și dintre noi, într-o perioadă a separărilor care ne țin departe de noi înșine și de tot ce ne înconjoară.

Această perspectivă se referă la dezvoltarea unui proiect, a unei comunități și a unei mișcări sociale mai ample, care să vină în sprijinul acestei dorințe profunde de conexiune și integrare.

PROIECTUL „OMUL ÎNTREG”

Acest proiect se desfășoară la „Centrul de la Ciucea” din jud. Cluj, în Cluj-Napoca și în alte orașe din țară și din străinătate.

Este vorba de un proiect umanist, care integrează diverse activități complementare focusate pe echilibrul emoțional, apropiere umană, comunicare și regăsire de sine, într-o perioadă a crizelor multiple care invită la schimbări profunde de mentalitate și perspectivă.

Activitățile vor include ateliere, tabere și prezentări pe diverse teme de interes general din medicină, psihologie, sociologie, artă, spiritualitate, lansări de carte, filmări în cadrul unor emisiuni și interviuri stradale, campanii de informare publică pentru sănătate mentală și anti-discriminare.

Evenimentele care au loc includ:

1. Ateliere pe teme medico-psiho-socio-spirituale la „Centrul de la Ciucea”, în Cluj-Napoca și alte orașe din țară

2. Întâlniri periodice la „Centrul de la Ciucea” și în alte locații:

-Tabere pe teme medico-psiho-socio-spirituale

-Tabere pe grupe de vârstă: copii, adolescenți, pensionari etc.

-Grupul „Open for friendship” -Întâlniri evolutive cu oameni noi

-Grupul „Metamorfoze în criză”-Suport pentru schimbările personale ale fiecăruia

-Grupul „Atacurile de panică și anxietatea-O invitație la schimbare”-Suport pentru cei care se confruntă cu anxietatea sau vor să-i ajute pe cei apropiați care o fac

-Grupuri de suport pentru aparținători și pacienți care au o anumită boală fizică (ex. cancer, diabet zaharat, scleroză multiplă etc.) sau tulburări psihice ( depresie, anxietate adicții etc.)

-Grupuri pentru persoane care au trecut prin traume și abuzuri

-Cercurile de pasiuni și terapie prin artă (21 grupuri)

3. Întâlniri periodice pentru ședințe de psihoterapie individuală și de grup la „Centrul de la Ciucea”, în Cluj-Napoca și alte orașe din țară

4. Lansări de carte și audiobook-uri în Cluj-Napoca și în alte orașe din țară

5. Evenimente caritabile de strângere de fonduri pentru sprijinul unor oameni talentați în anumite domenii, dar fără resurse financiare

6. Ateliere de medicină psiho-somatică și de gestionare a stresului psihic cu bolnavii din spitale

7. Dezbateri și interviuri vocaționale cu tineri din școli, licee și facultăți pentru alegerea profesiei

8. Ateliere despre relații, iubire, sexualitate și alte teme de interes, la adolescenți și adulți tineri (școli, licee, facultăți)

9. Ateliere de parenting la viitorii sau proaspeții părinți

10. Evenimente anti-discriminare pe tulburări psihice și defecte fizice

11. Emisiune serial pe teme medico-psiho-socio-spirituale, cu interviuri stradale, invitați care se confruntă cu probleme sufletești și secvențe de terapie reală

12. Videoclipuri periodice pe teme medico-psiho-socio-spirituale, postate pe canele și rețele de socializare

13. Live-uri de dialog pe rețelele de socializare și răspuns la întrebări despre sănătate și echilibrul psihic

14. O carte-jurnal și un serial saptămânal despre povestea Centrului de la Ciucea și a participanților la activitățile care se desfășoară acolo

14. Experimente sociale: „Homeless pentru o zi”, „Bătrân pentru o zi”, „Copil pentru o zi”, „Anonimii de suflet”, „Întrebări ciudate pe stradă” etc.

15. Concerte și cenacluri cu activități artistice complementare proiectului: muzică, poezie, dans etc.

16. Petreceri altfel, de zilele de naștere ale membrilor comunității „Omul întreg”, centrate în jurul comunicării și interacțiunii autentice cu ceilalți, a deschiderii și autocunoașterii, cu multe surprize creative și personalizate.

Mai jos sunt descrise câteva din direcțiile aflate în derulare din proiectul nostru:

Emisiunea dezbaterilor asertive

„Metamorfoze în criză”-Grup de suport pentru schimbări evolutive

„Open for friendship”-Grup de întâlniri evolutive cu oameni noi

„Cercuri de pasiuni și evoluție prin artă”

„Atacurile de panică și anxietatea-O invitație la schimbare-Grup de suport”

Cultură-istorie-psihologie-spiritualitate (detalii în curând)

COMUNITATEA „OMUL ÎNTREG”

Ideea de a crea această comunitate s-a născut din nevoia de conexiune și de prezență, pentru că trăim deseori sentimentul dureros al deconectării de noi înșine și de tot ce ne înconjoară.
Cauza acestui sentiment, care include uneori singurătatea, devalorizarea și lipsa de sens, poate fi găsită în calitatea interacțiunilor interpersonale, reduse adesea la dialoguri superficiale între imagini, măști și atitudini conformiste.

Comunitatea „Omul întreg” înseamnă un spațiu în care oamenii să relaționeze profund și integral, cu toate părțile ființei lor, în așa fel încât corpul să se armonizeze cu psihicul, iar rațiunea, emoția, intuiția și creativitatea să coopereze și să se completeze reciproc. Această inițiativă reprezintă o alternativă la superficialitatea relațiilor cu care ne-am obișnuit în viața de zi cu zi.

Ne dorim o experiență unde fiecare să aibă curajul de a se deschide și a împărtăși cu ceilalți propriul fel de a fi, dincolo de fațade și temeri, învățând și aplicând practic principiile bazale ale unei comunicări de la suflet la suflet: deschidere, autenticitate, empatie, acceptare necondiționată, asertivitate, respect, cooperare, altruism.

Cu cât va fi mai multă diversitate, cu atât fiecare dintre membrii acestei comunități va fi mai susținut și mai inspirat pentru a evolua și a-și îmbunătăți abilitățile de relaționare. Ne-am bucura să invitați să se înscrie în comunitatea noastră cât mai mulți oameni pe care-i cunoașteți și care credeți că rezonează cu principiile ei.

Ca membrii ai comunității, ne vom întâlni periodic atât online cât și offline, iar activitățile desfășurate vor include ateliere despre comunicare și relaționare profundă, exerciții interactive, excursii, focuri de tabără cu chitară și poezie, onomastici, petreceri de socializare cu dans și karaoke etc.

Înscrierea și participarea la activitățile din cadrul întâlnirilor periodice ale comunității sunt gratuite, cu excepția cheltuielilor legate de transport, mâncare, băutură și cazare.

Pentru a evolua și a-și îmbunătăți capacitatea de relaționare autentică, membrii comunității sunt invitați să participe la diverse activități complementare ale proiectului nostru „Omul întreg”, focusate pe autocunoaștere, echilibrul emoțional, individuație și comunicare, într-o perioadă a crizelor multiple care invită la schimbări profunde de mentalitate și perspectivă.
Aceste activități sunt contra cost și includ ședințe individuale și în grup de psihoterapie, psihoeducație, consiliere și dezvoltare personală, ateliere, tabere și prezentări pe diverse teme, grupuri de susținere pentru schimbare, grupuri de suport pentru tulburări psiho-emoționale, cercuri de pasiuni și terapie prin artă, grupuri de socializare și întâlniri evolutive cu oameni noi, excursii în natură și activități sportive etc.

Vă invit să ne cunoaștem, cu încrederea că putem trăi împreună momente magice, atunci când sufletele se întâlnesc 🙂

MIȘCAREA SOCIALĂ „OMUL ÎNTREG”

Câteva articole relevante pentru mișcarea socială de întregire pe care o propunem acest găsiți în linkurile de mai jos:

VOLUNTARIAT PENTRU „OMUL ÎNTREG”

Detalii despre activitățile de voluntariat pe care le putem desfășura împreună găsiți în linkul următor:

Tabără la mare-Răsăritul de sine

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Dragi prieteni, am bucuria să vă invit într-o tabără neconvențională la Vama Veche, un loc special unde am trăit de-a lungul anilor experiențe profunde care mi-au rămas în suflet.
Câteva zile magice unde atelierele de dezvoltare personală se vor împleti cu excursiile în diferite locuri de pe litoralul românesc și bulgăresc, activitățile sportive, distracția și relaxarea.
O ocazie de a cunoaște oameni noi și a lega prietenii prin interacțiuni spontane, creative și profunde.
Dacă vă simțiți deschiși unei aventuri în spiritul libertății și explorărilor interioare, fiți alături de noi într-o gașcă de oameni faini, spre final de sezon estival când litoralul e mai puțin aglomerat și prețurile sunt în scadere.
Toate activitățile acestei tabere se vor desfășura în aer liber.

IMPORTANT

Sosirea și plecarea din tabără sunt flexibile și se pot face oricând în intervalul 1-10 septembrie, în funcție de timpul pe care-l aveți la dispoziție.

COSTURI

Costul pentru participare este de 100 lei/zi și include un atelier de 2 ore, pe teme de dezvoltare personală de interes pentru participanți, cu activități interactive, feedback individual și colectiv.

Opțional și gratuit, vom face împreună tehnici de relaxare și meditație, antrenamente sportive (inot, alergare, fitness), party-uri pe malul mării, excursii pe litoralul românesc și bulgăresc.

CAZARE ȘI MASĂ

Cazarea și masa se plătesc individual de fiecare participant.
Vă propunem să ne cazăm cu toții la aceeași locație, pentru a facilita o conexiune mai bună între noi și un spirit de tabără care să ne inspire.
Putem rezerva mai multe locuri de cazare la o pensiune într-o zonă liniștită, care să aibă spațiu pentru ateliere, băi cu apă caldă, bucătărie etc.
Există și varianta de a sta la cort, după preferințe.
Dacă însă doriți anumite condiții mai speciale de cazare, sunteți liberi să vă rezervați în alte locuri din stațiune, în această perioadă fiind mai ușor de găsit.

TRANSPORT

Costurile pentru transport sunt suportate de fiecare participant.
Drumul spre tabără și în diferite excursii de pe litoralul românesc sau bulgăresc poate fi făcut cu trenul, avionul sau automobilul și există posibilitatea de a vă asocia cu alți participanți, ceea ce reduce costurile, în cazul transportului cu mașina.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/dU8q7FFuQRLr78Lo6

În cazul în care nu se formează un grup de minim 10 participanți, tabăra se anulează.

DETALII ȘI INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Tel. 0720-004734

Vă așteptăm cu drag și ne vedem la mare, să sărbătorim împreună răsăritul din noi 🙂

Rănile copilului interior

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Reacționezi uneori imatur și nu știi de ce?
Știi să te joci cu viața spontan și creativ?
Te iei prea în serios?
Simți că te dor răni nevindecate din trecut?
Ești un părinte bun pentru copilul din tine?
Știi cum să te maturizezi?

Da…câteodată nu e prea simplu să împaci copilul din tine, chiar dacă are o atât de mare nevoie de asta…

Dragi prieteni, anul acesta ne-am gândit să asociem Ziua Copilului cu un eveniment legat de copilul nostru interior.
Vom face un atelier online, unul la Cluj și o excursie în Moldova, pe urmele cărților și scriitorilor copilăriei. Vom ajunge la Humulești, Ipotești, Teiul lui Eminescu, Bojdeuca lui Creangă, muzee, cetăți și mănăstiri, unde să regăsim iubirea față de inocența din noi și să vindecăm răni sufletești care ne împiedică să trăim spontan și ludic bucuria vieții.
Atelierele vor include multe provocări inedite, iar una din ele este o …serbare 🙂
Cum ar fi dacă am face o serbare pentru copiii care încă mai suntem?
Unde să revedem poze și filmulețe de când eram mici, să ne îmbrăcăm ca atunci, poate să recităm o poezie, să cântăm sau să interpretăm personaje din povești și să ne apropiem de inocența din noi.
Cum ar fi dacă am retrăi acele emoții și am observa că, uneori la zeci de ani distanță, ne mai simțim încă la fel ca în acele momente?
Mai ales, cum ar fi dacă acum, ca “oameni mari”, am putea înțelege toate acele trăiri și am găsi în noi puterea de a vindeca răni vechi care au rămas neîngrijite în sufletul nostru infantil?
Poate cea mai frumoasă idee despre maturitate despre care am auzit este legată de sentimentul de a fi devenit propria mamă și propriul tată.
A ne îngriji astfel de noi înșine presupune acceptare, curaj, înțelepciune și, mai presus de toate…iubire.
Iubire pentru partea noastră de copil, de care nu ne vom despărți niciodată și a cărei importanță în viața fiecăruia este incomensurabilă.
De acolo poate să vină bucuria pentru simplul fapt de a exista și pentru lucrurile simple, imaginația, creativitatea, intuiția, jocul, curiozitatea, spontaneitatea, candoarea, puritatea, îndrăzneala de a visa, încrederea într-o lume primitoare și familiară.
Din păcate, așa cum se întâmplă adesea, n-am crescut întotdeauna într-un mediu armonios și cei din jur, limitați de propriile imperfecțiuni, n-au știut mereu să ne inspire să creștem frumos.
Am fost răniți, undeva, cândva, în feluri pe care poate nu ni le mai amintim, iar apoi, în încercarea de a scăpa de suferință, am ascuns rănile sau le-am pansat fără să se vindece…au rămas cicatrici, care încă ne mai dor atunci când retrăim sentimente confuze de demult.
Devenim nefericiți în relații, ne simțim abandonați, nedreptățiți și singuri, așteptăm de la ceilalți ceva ce nu pot să ne ofere, suntem răsfățați, egocentrici, narcisici, invidioși, geloși, posesivi, complexați, izolați, revoltați, dependenți și intoleranți când dorințele nu ni se îndeplinesc.
Da…câteodată nu e prea simplu să împaci copilul din tine, chiar dacă are o atât de mare nevoie de asta…

Evenimentul va integra informaţiile teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin dificultați de relaționare cu partea imatură din ei înșiși, sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să prevină astfel de probleme sau să aibă informaţii utile despre un subiect extrem de interesant.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul total al atelierelor zilnice care se vor desfașura în Moldova..

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 31.05.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 01.06.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: EXCURSIE ÎN MOLDOVA

Data și ora: de vineri 2 iunie, ora 8, până luni 5 iunie, ora 19
Locația: Diverse locații din Moldova (detalii la numarul de tel. de mai jos)
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Socializare
-Party
Cost: 100 lei pentru fiecare zi de participare. Prețul include un atelier cu durata de 3 ore, care se va desfășura în fiecare zi.

PROGRAMUL EXCURSIEI DIN MOLDOVA

Programul va fi detaliat ulterior, în funcție de numărul de participanți și de condițiile meteo. În linii mari, în fiecare zi până la ora 18 vor fi excursii și vizite la muzee, case memoriale, cetăți și mănăstiri (Humulești, Ipotești, Bojdeuca lui Creangă, Teiul lui Eminescu etc.), în limita timpului disponibil.
În fiecare seară, între orele 18-21, cu excepția zilei de luni, se va desfășura un atelier interactiv și creativ, cu multe surprize și exerciții inedite, legate de descoperirea și vindecarea copilului interior. Sâmbătă seara vom face în cadrul atelierului o serbare în care vom fi copii noștrii interiori, așa cum eram în pozele din copilărie. Vă rog să vă aduceți poze, vestimentație și accesorii, pentru a intra în „personaj” 🙂

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre comunicare, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, în locurile speciale încărcate de istorie din Moldova.

CAZARE

Prețurile pentru cazare vor fi minimale, în ideea în care ne dorim conexiune între participanți și nu condiții de lux. De aceea, vom închiria locații care au condiții rezonabile, unde să putem face împreună toate activitățile cotidiene.
Informații despre cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Costurile pentru mâncare și băutură vor fi suportate de către participanți.

TRANSPORT

Transportul se poate face cu autoturismul sau cu trenul, iar costurile vor fi suportate de către participanți.
Veți primi informații despre transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți, pentru a diminua considerabil costurile.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DETALII ORGANIZATORICE

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la tel. 0720-004734 (Cami) sau 0744-994988 (Moni)

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/g5LVeoXSjSxLUNgFA

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Timiditatea și anxietatea socială

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Ce este și cum se manifestă anxietatea socială?
Care sunt cauzele și consecințele ei?
În ce fel o putem preveni și vindeca?

Provocarea acestei întâlniri constă tocmai în a reuși, prin anumite modalități creative și personalizate, să nu ne mai percepem ca obiecte sociale cu proprietăți fixe, aflate într-o permanentă comparație istovitoare pentru „a fi destul”.
Pe tot parcursul acestui eveniment, va conta neprețuit fiecare moment de libertate în care ne vom raporta la noi înșine și la ceilalți ca ființe umane unice, infinit de complexe și valoroase.

Un anumit nivel de anxietate socială este un fenomen obişnuit şi foarte frecvent, poate în natura fiinţei umane. Timiditatea, în grade acceptabile, care nu produce suferinţă şi nu ne împiedică să evoluăm, nu este o problemă psihică.
Însă atunci când ea devine excesivă, când trăieşti permanent cu sentimentul că eşti inferior ceorlalţi, că nu valorezi mare lucru şi că nimeni nu te place, lucrurile se complică îngrozitor, pentru că nu mai vorbim de timiditate, ci de o problemă care poate distruge viaţa unui om: anxietatea socială.

“O să mă blochez, o să mă bâlbâi, nu o să-mi treacă nimic prin cap sau o să devin incoerent şi voi spune numai prostii”,
„Ceilalţi mă vor considera un ciudat”
„Şi-au dat seama cât sunt de stresat, au văzut că m-am înroşit la faţă, îmi tremură vocea, am transpirat, miros urât şi îmi tremură mâinile îngrozitor, de aceea trebuie să fac mereu ceva cu ele”,
„Nimănui nu i-a plăcut de mine, iar am dat-o în bară”,
„Trebuie să spun mereu ceva superinteligent”,
„Trebuie ca toţi să mă placă şi să fie de acord cu mine, e obligatoriu să nu arăt niciun semn de slabiciune”,
„Dacă cineva mă displace, e ceva profund în neregulă cu mine”,
„Mă vor considera incompetent dacă vor vedea că am emoţii”,
„Sunt un ciudat, diferit de toţi ceilalţi, urât, nedemn de a fi plăcut de cineva”,
„Dacă vorbesc, va ieşi o tâmpenie, mai bine nu spun nimic, dar dacă tac, ceilalţi mă vor considera plictisitor”.
Sună familiar aceste gânduri, veritabile scenarii chinuitoare pe care cei care suferă de anxietate socială le fac înainte, în timpul sau după interacţiuni sociale sau de performanţă?

Esenţa acestor probleme pleacă, de fapt, de la o mare eroare pe care o facem, uneori, mulţi dintre noi. Porneşte din iluzia de a considera că oamenii pot fi „cântăriţi” şi comparaţi global unii cu alții.
Asta uităm adesea, într-o societate prea mult raportată la competiţie, evaluare, performanţă, egocentrism şi indiferenţă: că fiecare om, prin calitatea de om, valorează enorm de mult şi oricâte greşeli am face în viaţă, nu putem pierde niciodată aceată calitate.
Lucrurile astea vin de departe, din familiile în care n-am simţit iubire, din şcolile în care am fost mereu comparaţi unii cu alţii, uitând că singura comparaţie este cu noi înşine, din joburile cu ierarhii în care nu putem comunica şi ne judecăm după funcţii, din sărăcia care ne privează de a ne satisface cele mai elementare nevoi şi pentru care suntem împinşi de alţii la marginea societăţii, din superficialitatea relaţiilor de cuplu care au devenit prea frecvent tranzacţii corporale sau afaceri materiale.

Nu-ţi face probleme: anxietatea socială poate fi depăşită, iar la capătul ei putem regăsi în noi oameni maturi, capabili să-şi asume responsabilitatea propriei vieţi.
Există multe soluţii, începând de la medicaţie până la schimbări profunde prin psihoterapiile cele mai avansate.

Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin astfel de stări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 17.05.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 18.05.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”, etaj 7
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: de sâmbătă 20 mai, ora 11, până duminică 21 mai, ora 19
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

Sâmbătă 20 mai

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare

Duminică 21 mai

10-11-Mic dejun
11-13-Activități de relaxare
13-16-Excursie în Munții Apuseni (locația se alege în funcție de condițiile meteo)
16-17-Feedback individual și colectiv
17-19-Înot la bazinul din comuna Sâncraiu, de lângă Huedin

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/iBzTv1n1vMPGzR4FA

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Maturitatea emoțională

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Ai acces la emoțiile tale?
Le poți conștientiza și exprima adecvat?
Dai vina pe alții pentru ceea ce simți?
Stai de vorbă cu sentimentele tale?
Le înțelegi sensul?
Te accepți în toate trăirile tale?
Știi cum să te maturizezi?
Lași afectivitatea să te ajute să evoluezi?

Dragi prieteni, vă invit să petrecem împreună weekendul printr-o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice creative, axate pe o tematică des întâlnită: pașii necesari spre maturitatea emoțională.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei de la Ciucea.
În plus, dacă la tabăra de la Ciucea veți opta pentru mai multe zile, pentru fiecare zi care se adaugă beneficiați de o reducere suplimentară de 50% din prețul zilei precedente.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 03.05.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 04.05.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: de sâmbătă 6 mai, ora 11, până duminică 7 mai, ora 19
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

Sâmbătă 6 mai

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare

Duminică 7 mai

10-11-Mic dejun
11-13-Activități de relaxare
13-16-Excursie în Munții Apuseni (locația se alege în funcție de condițiile meteo)
16-17-Feedback individual și colectiv
17-19-Înot la bazinul din comuna Sâncraiu, de lângă Huedin

Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/dpR3vRmXzBbQcJBC7

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Construirea relațiilor umane profunde

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Cum putem caracteriza relațiile profunde?
Ce calități sunt necesare pentru a avea astfel de relații?
În ce fel ne putem dezvolta aceste calități?
Care este modalitatea practică de a construi relații umane profunde?

Aud tot mai des în ultima vreme o aceeași întrebare, venită dintr-o perspectivă a singurătății și dezamăgirii: „ Unde mai există oameni cu care să simți că rezonezi?”
În aparență, pare un pic ciudat să ne gândim la asta, într-o perioadă a întâlnirilor rapide și diverse de tot felul, mai ales când mediul online oferă atâtea alternative tentante.
Și totuși, cum se face că mulți dintre noi ne simțim singuri și deconectați de ceilalți?
Răspunsul poate fi găsit în calitatea interacțiunilor interpersonale, reduse adesea la dialoguri superficiale între imagini, măști și atitudini conformiste.
De multe ori, ne plângem că ceilalți s-au schimbat, că lumea a devenit indiferentă și că nu mai e timp pentru apropiere.
Cumva, așteptăm de multe ori să se întâmple ceva din afară și să găsim pe „cineva” care să ne salveze de noi înșine.

Acest eveniment este inspirat din intenția de a construi o comunitate în care oamenii să relaționeze profund, ca o alternativă la superficialitatea interacțiunilor interpersonale cu care ne-am obișnuit în viața de zi cu zi.
Ne dorim o experiență unde fiecare să aibă curajul de a se deschide și a împărtăși cu ceilalți propriul fel de a fi, dincolo de fațade și temeri, învățând și aplicând practic principiile bazale ale unei comunicări de la suflet la suflet: deschidere, autenticitate, empatie, acceptare necondiționată, asertivitate, respect, cooperare, altruism.
Cu cât va fi mai multă diversitate și mai mult dinamism, cu atât fiecare dintre membrii acestei comunități va fi mai susținut și mai inspirat pentru a evolua și a-și îmbunătăți abilitățile de a relaționa cu ceilalți. De aceea vă propun să chemați la acest eveniment orice cunoștință de-a voastră care rezonează cu ideea de apropiere umană.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 26.04.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 27.04.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de explorare a masculinității și feminității interioare, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: Sâmbătă 29.04.2023, orele 11-23
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/F8gDaEFdxvARfYLw8

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Învierea-Curajul unui nou început

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Dragi prieteni, în oricare din zilele libere care urmează de sărbători, în funcție de disponibilitatea fiecăruia, vă invit la o altfel de celebrare a Învierii, unde să ne împărtășim trăirile și speranțele despre renașterile interioare, alături de o comunitate de oameni primitori și deschiși.
Vom discuta despre reînoirile sufletului, așa cum sunt percepute de fiecare dintre noi, încercând să îmbinăm psihologia cu spiritualitatea și vom merge împreună la Înviere la o Mănăstire din apropiere.
Știu că sărbătorile sunt despre familie și e frumos să fim alături de cei dragi, dar pentru unii dintre noi ele ne readuc sentimentul singurătății și al izolării de lume.
Există mereu posibilitatea de a ne deschide spre ceilalți, cu revelația faptului că sentimentul de familie are rădăcini mult mai adânci în lumea din care facem parte și nu se reduce doar la câțiva oameni, pe care-i avem sau nu alături.
Oare nu suntem cu toții împreună, chiar dacă uităm asta deseori? Oare Învierea nu este și despre acest sentiment al comuniunii cu ceilalți?
Un nou început…
Clipe în care totul pare pierdut , părți din tine ce ard în focul emoțiilor mistuitoare, iar când ai crezut că pur și simplu dispari, să simți cum te întorci spre viață, mai puternic ca oricând.
Greu de imaginat momente mai intense în viața unui om, topit și regăsit în altfel de cristale.
Despre asta e povestea la care mă bucur să vă invit, într-un loc unde sufletul se întâlnește cu el însuși, în drumul spre semenii lui.
Ca de obicei la întâlnirile de la Ciucea, totul va gravita în jurul temei propuse.
Vom împărtăși din renașterile fiecăruia din trecut și vor fi multe exerciții creative de reinventare: va arde la focul de tabără ce vrem să rămână în urmă, apoi vom îngropa tot ce atârnă de noi și ne ține în loc.
O să mergem în drumeții în locuri care vorbesc despre naștere și cenușă.
Mai ales, o să fim noi, iar asta înseamnă spontaneitate și foarte multe surprize.
Știu că ne putem oferi o părere sinceră despre fiecare, pentru a scrie împreună o nouă poveste despre reînoire, care să ne rămână în amintire pentru multă vreme.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului (atelierul online, atelierul de la Cluj și tabăra de la Ciucea) însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.
În plus, dacă la tabăra de la Ciucea veți opta pentru mai multe zile, pentru fiecare zi care se adaugă beneficiați de o reducere suplimentară de 25%.
Pentru tabăra de la Ciucea, puteți alege orice interval din perioada 12.04.-17.04.2023, în funcție de disponibilitatea fiecăruia.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 12.04.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 13.04.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de explorare a masculinității și feminității interioare, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: oricând în intervalul 12.04-17.04.2023, începând cu ora 11.
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei pentru fiecare zi de participare la tabără.

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

Fiecare zi de tabără va avea următorul program:

10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-18-Excursie, cu activități creative tematice, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Sâmbătă seara, în 15 aprilie, se va merge la Înviere, la o Mănăstire din apropiere.
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DETALII ORGANIZATORICE

Pentru orice fel de informații, ne puteți găsi la tel. 0720-004734

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/otbYpaa2e7DD6BEQ6

Vă rog să trimiteți invitații tuturor celor care considerați că ar fi interesați de acest eveniment.

Această întâlnire este dedicată tuturor celor care au curajul de a crede într-o altă șansă…din nou, și din nou, și din nou…

Vă aștept cu drag să renaștem împreună 🙂

Teama de trecerea timpului

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Care sunt cauzele pentru teama de trecere a timpului și frica de a îmbătrâni?
În ce fel încercăm să fugim de acest tip de anxietate?
Ce consecințe au asupra vieții noastre astfel de temeri?
Cum ne putem elibera de ele pentru a ne trăi existența cu toate pânzele sus?

Dragi prieteni, mulți dintre noi ne confruntăm cu teama de scurgere a vieții și dezvoltăm o grămadă de comportamente pentru a o anestezia.
Goana după realizări și succes, dependența de muncă, compulsia de a începe mereu proiecte noi și de a ne angaja în activități educaționale ca veșnici studenți, lăcomia de a trăi o mie de experiențe și disperarea de a gusta din toate plăcerile vieții, căutarea unor parteneri mult mai tineri în relațiile de cuplu, sentimentul de devalorizare atunci când suntem respinși, comportamentele imature și nepotrivite cu vârsta noastră, stagnarea ca încercare de a ține timpul pe loc, încercările chinuitoare de a ne conserva aspectul, forma fizică și mentală, evitarea contactului cu oameni în vârstă sau iritarea pe care o simțim la adresa lor, acestea și multe altele vorbesc despre o anxietate redutabilă care ne oprește să trăim plenar.
Pentru mulți dintre noi, chiar dacă sună crud și comercial, avansarea în vârstă ne face să ne simțim ca un produs care se degradează și nu mai e dezirabil pentru ceilalți. Ca o conservă expirată de care nimeni nu mai are nevoie.
Mentalitățile noastre despre lupta cu timpul și procesul de îmbătrânire sunt foarte adânci și ne pot impregna perspectiva de viață în moduri deseori inconștiente.
Viața netrăită din noi și groaza că nu mai avem când să ne atingem visele ne poate paraliza și ne transformă în cerberi ai timpului, pe care îl urâm și încerrcăm să-l controlăm cu obstinație și disperare.
De aceea, devine foarte important să conștientizăm acest tip de anxietate, să-i găsim rădăcinile și să o vindecăm, pentru a da o șansă anilor care ne așteaptă.
Sunt convins că vom reuși să găsim împreună cele mai bune soluții personalizate și creative pentru a ne împrieteni cu timpul și cu scurgerea lui.
Îmi amintesc un moment din viața mea care mi-a rămas întipărit în suflet. Cred că era în ziua în care am împlinit 33 ani. Urma să organizez o petrecere în acea seară și dormisem puțin la amiază. Deodată, m-am trezit din somn cu o senzație de panică și cu gândul că am 33 ani. Știam asta și înainte, dar nu o știam de fapt. Nu o simțisem cu adevărat, ci era doar o observație mentală. Acel moment a fost extrem de important pentru mine. M-am întrebat de unde venea acea angoasă, iar răspunsurile m-au îndrumat spre părțile din mine cărora le era teamă să trăiască viața din plin.

Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei care trec prin astfel de provocări sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 29.03.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 30.03.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de explorare a masculinității și feminității interioare, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: Sâmbătă 01.04.2023, orele 11-23
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/UXG7buLZTS9UBxDbA

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Masculin și feminin azi-Confuzii și clarificări

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Există masculinitate și feminitate toxice?
Războiul sexelor sau unirea contrariilor?
Se confundă egalitatea cu identitatea cu sexul opus?
Cum se ajunge la sexism și misoginism?
Ce se înțelege prin feminism?
Ce reprezintă azi din punct de vedere psihologic a fi bărbat și femeie?
Cum putem identifica părțile noastre masculine și feminine, apoi cum modifică ele percepția asupra celuilalt sex?
Cum își pun amprenta experiențele anterioare cu sexul opus asupra relațiilor actuale?
Putem adapta comunicarea cu sexul opus la schimbările perceptuale contemporane?
Cum putem să ne înțelegem mai bine în relațiile din familie, cuplu, prietenie sau profesie?

Pentru mulți dintre noi, având în vedere schimbările masive din ultima perioadă, a devenit oarecum confuz ce mai înseamnă azi masculinitate și feminitate.
Ele se plâng uneori de bărbații care au devenit efeminați, atenți la epilări și unghii, dar deloc în largul lor în activități considerate tradițional masculine (oare moda cu barba să fie și un mecanism de compensare pentru asta?).
Ei se arată nemulțumiți de femeile dominatoare și “băiețoase”, cu care se simt într-un soi de competiție.
Rămân desigur neafectate categoriile “macho” și “dive”, care par nemuritoare de-a lungul generațiilor.
Fără îndoială, teama bărbatului de femeie a avut un cuvânt greu de spus în menținerea pentru o atât de lungă perioadă a accentelor patriarhale și discriminatorii la adresa celor considerate cândva ca derivând din coasta lui Adam, ca o anexă a masculinității, la care trebuiau să se supună.
Apoi a început revoluția sexuală, care a zguduit mentalități și a schimbat viziuni. Drepturile sexelor, pe bună dreptate, au devenit egale și implicațiile continuă să fie esențiale.
Iar acum, trăim o perioadă care mixează progrese de libertăți și mituri dărâmate, alături de neclarități, tensiuni și, mai ales, o problemă conturată treptat și care nu mai fi ignorată: lupta și comunicarea ineficientă cu sexul opus.

Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei care trec prin dificultăți relaționale și confuzii legate de masculinitate și feminitate, sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 08.03.2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 09.03.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de explorare a masculinității și feminității interioare, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: Sâmbătă 11.03.2023, orele 11-22
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/ZAqvAsapJ41SKgTe9

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Vindecarea rănilor de respingere și abandon

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Cum ne dăm seama că avem o rană de respingere și abandon?
Care sunt cauzele ei profunde?
În ce fel ne afectează relațiile cu ceilalți?
Ce putem face pentru a o vindeca?

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, pe o tematică des întâlnită: motivele pentru care ajungem să ne fie teamă de respingere și abandon, felul cum asta ne poate modifica profund viața și, mai ales, soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă astfel de temeri.

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Orice fel de întrebări din partea celor prezenţi sunt binevenite şi merită un răspuns detaliat, în ideea în care acest eveniment se doreşte a fi în primul rând un dialog deschis, cald, liber şi fără prejudecăţi.
Faptul de a fi deschiși cu astfel de experienţe comune şi a căuta soluţii, ţinând cont de încercările altor oameni încurajatori și suportivi, ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 01.02. 2023, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 02.02.2023, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”, et. 7
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de vindecare a rănii de abandon și respingere, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: Sâmbătă 04.02.2023, orele 11-24
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei
PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA
10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.
LOCAȚIE
Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.
CAZARE
Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Pentru cazare, dacă doriți să rămâneți până a doua zi, se pot face rezervări la pensiunile din imediata apropiere, care au prețuri accesibile.
MÂNCARE
Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.
TRANSPORT
Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Vom posta în grupul privat unde se vor înscrie toți participanții la acest eveniment, informații despre cazare (oferta de preț a pensiunilor de lângă noi), meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/w4dzhrqwMAAwx8jo8

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Eliberarea din dependențe-Închisorile sufletului

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Cum ne dăm seama că suferim de o dependență?
Există factori care ne predispun la o astfel de problemă?
Care sunt cauzele și consecințele adicțiilor?
Care sunt mecanismele prin care devenim prizonierii unei dependențe?
Ce putem face pentru a redeveni liberi și a ne vindeca de adicții?
Dragi prieteni, dependențele au devenit o problemă de sănătate extrem de actuală în zilele noastre, consecutiv gradului ridicat de stres distructiv din populația generală.
Există o varietate extrem de mare a adicțiilor: de substanțe psiho-active, de oameni, de jocuri de noroc, de internet, de cumpărături, de sex, de obiecte, de sport etc.
Deși au forme de manifestare diferite, toate aceste dependențe au elemente comune la nivelul mecanismelor intrinseci ale psihicului uman.
Acceptarea faptului că suntem dependenți este un prim pas decisiv în vindecare, iar procesul prin care putem să depășim acest coșmar al unei adicții este individual, presupunând un imens curaj și o determinare remarcabilă.
Mă bucur să fim alături în a demonstra că ne putem elibera din închisorile dependențelor și putem fi o inspirație pentru toți cei care se confruntă cu această problemă.

Evenimentul va integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Atelierele vor cuprinde elemente de teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții personalizate, jocuri de rol, întrebări și răspunsuri, tehnici și strategii creative, feedback individual și colectiv.

Invitaţi la acest eveniment sunt toţi cei
care au trecut sau mai trec prin astfel de probleme sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin prisma celor prezenţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Câteva lucruri despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viața mea care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/
https://fb.watch/6dq414dfox/

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Evenimentul este structurat în trei părți: atelierul online, atelierul de la Cluj-Napoca și tabăra de la Ciucea. Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți, însă este recomandată deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul celei care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora
-Miercuri 14.12.2022, orele 19-21
Activități
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.
Cost
-50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ-NAPOCA

Data și ora
-Joi 15.12.2022, orele 19-21
Locația
-Cluj-Napoca, Str. Dorobanților 42-44, ap.11
Activități
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de creștere a capacității de a iubi, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost
-80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora
-Sâmbătă 17.12.2022, orele 11-23
Locația
-Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost
-200 lei
Program
10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.
Locație
Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.
Cazare
Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Pentru cazare, dacă doriți să rămâneți până a doua zi, se pot face rezervări la pensiunile din imediata apropiere, care au prețuri accesibile.
Mâncare
Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.
Transport
Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Vom posta în grupul privat unde se vor înscrie toți participanții la acest eveniment, informații despre cazare (oferta de preț a pensiunilor de lângă noi), meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE EVENIMENT

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/jQdRSbWgvau4Kjbb7

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Revelion de suflet-Povestea schimbărilor dintre ani

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Ce alegi să lași în urmă, cu anul care a trecut?
Ce vrei să devii, la întâlnirea cu anul care vine?

Mi-am dorit, de multă vreme, un revelion care să celebreze libertatea și curajul oamenilor de a se schimba.

Dincolo de relaxarea și distracția binemeritate, am simțit că parcă lipsește ceva acolo, la cumpăna dintre ani: o promisiune, făcută fiecare pentru sine, într-un colț de suflet, despre oamenii care ne dorim să fim și despre pașii care să transforme această dorință în realitate.

Momentul acela, de la miezul nopții… artificii, șampanie, îmbrățișări, energie, culoare, muzică…poate nu sunt singurul care am trăit uneori sentimentul că “n-am avut timp”, în toată nebunia din jur, să vorbesc și cu mine, să mă privesc în ochi, chiar pentru câteva secunde, să mă întreb cum am fost și cum aș vrea să fie…

Așa s-a născut ideea unui revelion altfel, unde tot ce se întâmplă să graviteze în jurul speranței de schimbare…n-am îndoieli că putem crea împreună o poveste frumoasă, într-o atmosferă în care să ne împărtășim visele, să vorbim despre ce poate fi mai bine și să ne dăm o mână de ajutor printr-o părere sinceră despre fiecare.

Cred că spontaneitatea are cel mai mult farmec, așa că o să imaginăm tot felul de surprize provocatoare, pentru fiecare din activitățile propuse:

-dorințe de schimbare (ateliere despre felul cum ne dorim să evoluăm și planuri de viitor)

-focul de tabără cu chitara

-teatrul de măști (vom confecționa diverse imagini ale noastre, pe care să le prezentăm, inclusiv cea pe care ne-o dorim),

-tombola cu idei, citate, dorințe, care simbolizează schimbările propuse

-party cu karaoke unde putem interpreta piese care ne reprezintă,

-excursii în locuri speciale din inima Munților Apuseni, unde magia naturii se împletește cu spiritul legendelor care nu mor

-jocuri sportive (tenis de masă etc.)

-multe alte surprize

Exercițiile atelierelor sunt opționale și fiecare se poate împlica în măsura în care dorește.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă.

PROGRAM:

Fiecare zi va cuprinde:

Orele 12-15 -Excursie

Orele 16-18- Activități sportive și de relaxare

Orele 19-21-Atelier creativ pe tema schimbării

Orele 21-22 -Foc de tabără cu chitară și poezie

Orele 22-Party cu dans și karaoke

DETALII ORGANIZATORICE

DATA

Puteți alege orice perioadă cuprinsă între 31 decembrie și 3 ianuarie, după cum urmează:

31 decembrie-1 ianuarie

31 decembrie-2 ianuarie

31 decembrie-3 ianuarie

1 ianuarie-2 ianuarie

1 ianuarie-3 ianuarie

2 ianuarie-3 ianuarie

Intrarea și ieșirea din tabără se face la ora 12.

TRASEELE EXCURSIILOR

Traseele vor fi adaptate condițiilor meteo și vor avea grade de dificultate ușoară sau medie, necesitând echipament corespunzător.

CAZARE

Condițiile de cazare din locația noastră sunt rezonabile, iar în cazul în care locurile vor fi depășite, se pot suplimenta la pensiunile din imediata vecinătate a locației noastre. Sunt disponibile servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.

TRANSPORT

Ne putem grupa în numărul minim de mașini disponibile, în așa fel încât costurile să fie reduse.

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura vor fi contribuția fiecărui participant la eveniment. Ne dorim o atmosferă de apropiere umană, în care să împărtășim gânduri, emoții și…feluri de mâncare diverse, oferite din suflet 🙂

COSTURI

250 RON pentru ziua de 31 și noaptea de revelion (intrare în 31 decembrie ora 12, ieșire în 1 ianuarie ora 12)

150 RON pentru orice altă zi și noapte (24 de ore) din intervalul 31 decembrie-3 ianuarie.

Prețul include atelierele care se vor desfășura pe tematica schimbării, participarea în excursii, jocurile sportive, focul de tabără, party-urile cu dans și karaoke.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

La tel. 0720-004734, prin mesaj privat pe facebook sau la adresa de email cameliadoaga@gmail.com

ÎNSCRIERI

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac prin completarea formularului următor:

https://forms.gle/VUHDUNh3rHoF4mLv9

Vă așteptăm cu drag să ne trăim împreună speranța pentru anii care vin  🙂

Un altfel de 1 Decembrie-Spre rădăcini

Reprezentativ

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Dragi prieteni, ne-am dorit ceva special de 1 Decembrie: o experiență prin care strămoșii noștrii să prindă viață prin noi, o întâlnire unde să ne reconectăm cu noi înșine, cu ceilalți și cu natura.

Vă propun așadar trei zile de excursii și ateliere creative la Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, iar în seara zilei de 1 Decembrie, să fim parte din sărbătoarea Marii Uniri, la Alba Iulia.

Vom medita în tăcere la cetățile de la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Fețele Albe și Piatra Roșie, iar apoi ne vom împărtăși experiențele sufletești.

De Ziua Națională, ne-am gândit la un exercițiu vocațional inedit: un teatru de personaje, unde fiecare dintre noi să-și aleagă și să interpreteze o personalitate din isoria României, care simte că are legătură cu ceva din propriul lui fel de a fi.

Personajele pot fi studiate înainte, cu date biografice specifice, iar interpretarea include alegerea unei vestimentații simbolice care să sugereze simbolic personajul. Se poate folosi și un machiaj care să ajute atitudinea, expresiile, stilul și energia personalității alese.

Fiecare poate să aleagă o femeie sau un bărbat, important este să existe o legătură cu ceva din personalitatea noastră, astfel încât să nu fie cazul să devenim actori, cât să exprimăm o parte din noi.

Personajele vor fi alese în secret, urmând ca ceilalți să ghicească despre cine e vorba; fără să-i dezvăluie identitatea, fiecare își va descrie personajul la început, iar apoi va încerca să se exprime ca atare (pot fi rostite versuri, maxime, expresii celebre sau se pot manifestă gesturi simbolice etc.), urmând ca, la final, să explicăm pe rând legătura dintre noi și personajul ales.

Mai ales, rolul acestei părți din noi în propria viață și cum se exprimă ea în realitatea cotidiană ar fi interesant de aflat, pentru a ajunge la o posibilitate de a ne cunoaște mai bine în urma acestei experiențe.

Exercițiile atelierelor sunt opționale și fiecare se poate împlica în măsura în care dorește.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe

de viaţă.

DETALII ORGANIZATORICE

DATA

30 noiembrie-2 decembrie

Plecarea se face în 30 noiembrie la ora 8, iar întoarcerea în 2 decembrie , la ora 18.

TRASEU

Traseul va fi adaptat în funcție de condițiile meteo.

Traseul este de dificultate medie și necesită echipament corespunzător.

CAZARE

Vom închiria un apartament în Orăștie, unde vom sta cu toții, în așa fel încât prețul de cazare să fie cât mai mic.

TRANSPORT

Ne vom grupa în numărul minim de mașini disponibile, în așa fel încât costurile să fie reduse.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura cade în sarcina fiecărui participant.

COSTURI

Participarea la excursii și ateliere este gratuită.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

La tel. 0720-004734, prin mesaj privat pe facebook sau la adresa de email cameliadoaga@gmail.com

ÎNSCRIERI

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac prin completarea formularului următor:

https://forms.gle/eFt8a2wBKfm9q1i86

Vă așteptăm cu drag să ne redescoperim împreună rădăcinile 😊

Jurnal de excursii

Citat

29 iulie 2022 –entuziasmul unei călătorii!


Prima zi de excursie … Sighișoara învăluită în mantia nopții își deschide străzile înguste
pentru a primi oștenii prieteniei. Întunericul a spălat aerul comercial al orașului, lăsând loc
poveștilor născute în cetatea medievală.
Alinierea înghesuită a caselor îți dă senzația de apropiere a comunității, iar fațadele
colorate te duc cu gândul la faptul că oamenii de aici caută să vadă aspectele frumoase ale
vieții. Trecutul și prezentul își dau mâna, fără restricții. Te aștepți să apară de după un
colț cavaleri preocupați și domnițe visătoare la ferestrele turnurilor cu miros de igrasie?
Auzi tropote de cai răsturnate din clepsidra veacurilor apuse?
Poți fi purtat spre meleaguri italiene când privești obloanele geamurilor sau te imaginezi pe
străduțele din centrul Bruxelle-ului, dai peste o căsuță în culori de Santorini sau o
fortificație în stil englezesc.
Școala din deal, datând din secolul al XVII-lea, neasemuită prin amplasare, te
impresionează prin simbolistică. 300 de trepte erau parcurse zilnic de elevii claselor de
poetică, retorică și filosofie în ascensiunea lor pe calea cunoașterii!
Singurul punct unde întâlnim forfotă, la acea ora târzie, este în apropiere de biserică, unde
împrejmuită de o tarabă și o dubă, petrece o mulțime pestriță de nații diferite – români,
englezi, spanioli și alții, toți animați de pasiunea comună pentru muzică. Ne amestecăm și
noi, fredonând ”Ziua Vrăjitoarelor”, delectându-ne cu o serenadă, pentru a trece apoi la a
găsi sensul din versurile ” I’ll be giving it my bestest / And nothing’s gonna stop me but
divine intervention/ I reckon it’s again my turn / To win some and learn some / … I’ve been
spending way too long checking my tongue in the mirror / And bending over backwards just
to try to see it clearer / …I guess what I be saying is ain’t no better reason / To rid
yourself of vanities and just go with the seasons…” Versul final ar exprima ideea că după
ce te-ai lepădat de vanități, te lași purtat în flow, prin puterea prezentului. Ce extragem
din asta?
Energizați de atmosfera veselă, degajată și poetică a acestor tineri frumoși, ne îndreptăm
spre locația de cazare pentru a ne încărca bateriile pentru o nouă zi. O nouă zi, în care
aveau să ne aștepte întâmplări care să ne bucure sufletele.
Oricare ar fi vremea sau locurile pe unde vom ajunge, orice avem să întâmpinăm, un lucru
este sigur: suntem o trupă unită, ne susținem în momentele grele și știm să sărbătorim când realizăm ce ne propunem. Alexandre Dumas a exprimat sublim ideea prin deviza ”Toți pentru unul și unul pentru toți!”
Îmi oferă siguranță faptul că indiferent prin ce trecem oricare dintre noi, știm să ne fim
alături! Călătoria noastră continuă 


By Cami D.

Tabără la mare-Răsăritul de sine

Reprezentativ

de Cristian Erdei

IMPORTANT

Sosirea și plecarea din tabără se poate face oricând în intervalul 29 august-11 septembrie.

Dragi prieteni, am bucuria să vă invit într-o tabără neconvențională la Vama Veche, un loc special unde am trăit de-a lungul anilor experiențe profunde care mi-au rămas în suflet.
Câteva zile magice unde atelierele de dezvoltare personală se vor împleti cu excursiile în diferite locuri de pe litoralul românesc și bulgăresc, activitățile sportive, distracția și relaxarea.
O ocazie de a cunoaște oameni noi și a lega prietenii prin interacțiuni spontane, creative și profunde.
Dacă vă simțiți deschiși unei aventuri în spiritul libertății și explorărilor interioare, fiți alături de noi într-o gașcă de oameni faini, spre final de sezon estival când litoralul e mai puțin aglomerat și prețurile sunt în scadere.
Toate activitățile acestei tabere se vor desfășura în aer liber, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva coronavirozei.

COSTURI

Costul pentru participare este de 100 lei/zi și include: ateliere de dezvoltare personală, tehnici de relaxare și meditație, antrenamente sportive (inot, alergare, fitness), activități interactive la focul de tabără, feedback individual și colectiv, party-uri pe malul mării, excursii pe litoralul românesc și bulgăresc.

CAZARE ȘI MASĂ

Cazarea și masa se plătesc individual de fiecare participant.
Noi suntem în curs de a rezerva mai multe locuri de cazare la o pensiune într-o zonă liniștită, care să aibă grădină cu foișor pentru ateliere, băi cu apă caldă în camere, bucătărie etc.
Revenim aici cu detalii despre locația găsită: prețuri, poze, facilități.
Ne dorim să ne cazăm cu toții la aceeași locație, pentru a facilita o conexiune mai bună între noi și un spirit de tabără care să ne inspire.
Dacă însă doriți anumite condiții mai speciale de cazare, sunteți liberi să vă rezervați în alte locuri din stațiune, în această perioadă fiind mai ușor de găsit.

TRANSPORT

Costurile pentru transport sunt suportate de fiecare participant.
Drumul spre tabără și în diferite excursii de pe litoralul românesc sau bulgăresc poate fi făcut cu trenul, avionul sau automobilul și există posibilitatea de a-l parcurge împreună cu alți participanți la tabără, ceea ce reduce costurile, în cazul transportului cu mașina.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/GfBWg23ABH4QNLZQ8

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Tel. 0742876531

Vă așteptăm cu drag, ne vedem la mare, să sărbătorim împreună răsăritul din noi 🙂

Stima și iubirea de sine

Reprezentativ

de Cristian Erdei

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 08.06. 2022, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom. Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 09.06.2022, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Str. Dorobanților nr. 42-44, ap.11
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de creștere a stimei și iubirii de sine, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: Sâmbătă 11.06.2022, orele 10-24
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv -Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Pentru cazare, dacă doriți să rămâneți până a doua zi, se pot face rezervări la pensiunile din imediata apropiere, care au prețuri accesibile.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Vom posta în grupul privat unde se vor înscrie toți participanții la acest eveniment, informații despre cazare (oferta de preț a pensiunilor de lângă noi), meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularelor următoare:

Atelier online

https://forms.gle/kLqE8GXXwu8KSUJZ6

Atelier Cluj

https://forms.gle/cDayLvR9Ep5zBoU48

Tabără Ciucea

https://forms.gle/T8gTfNddBxfS4k5i9

–––––––––––––––––––––––––-

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Rolul sexualității în descoperirea propriei personalități

Reprezentativ

de Cristian Erdei

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularelor următoare:

Atelier online

https://forms.gle/LG63zN8hLJDtmQHt6

Atelier Cluj

https://forms.gle/BrDxidYSxkxayU186

Tabără Ciucea

https://forms.gle/c1AxvJZ4h3Uby2Ux9

–––––––––––––––––––––––––-

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35 % din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 01.06. 2022, orele 19-21
Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri
Cost: 50 lei. Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 02.06.2022, orele 19-21
Locația: Cluj-Napoca, Str. Dorobanților nr. 42-44, ap.11
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii de descoperire a personalității prin intermediul sexualității, exerciții interactive, feedback individual și colectiv
Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: Sâmbătă 04.06.2022, orele 10-24
Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj
Activități:
-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv -Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke
Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11- Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare
Toate activitățile descrise mai sus vor fi centrate pe tematica evenimentului și vor fi folosite creativ ca resurse de evoluție.

LOCAȚIE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.
Poze despre locație și zonele de o frumusețe aparte din apropiere găsiți aici:
https://www.facebook.com/thereturntoyourself/.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Pentru cazare, se pot face rezervări la pensiunile din imediata apropiere, care au prețuri accesibile.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

Vom posta în grupul privat unde se vor înscrie toți participanții la acest eveniment, informații despre cazare (oferta de preț a pensiunilor de lângă noi), meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Timpul omului întreg

Reprezentativ

Manifest al mişcării de reconciliere, unificare şi cooperare

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este omul-vechi.jpg

de Cristian Erdei

Rezumatul articolului

Timp de lecturare: 3 minute

Acest articol reprezintă, în esenţă, o invitaţie adresată tuturor de a ne fi alături într-o mişcare umanistă dedicată unor schimbări individuale şi colective de o amplitudine colosală, pe care le putem trăi doar în cele mai importante momente de răscruce din istorie.

Omului nou, la a cărui naştere asistăm în prezent, într-o perioadă a provocărilor care zguduie omenirea din temelii, i se cere să fie, în primul rând, un om întreg, iar sensul acestei pandemii este legat de necesitatea unui proces de reconciliere, unificare și cooperare pe multiple planuri.

Situaţia actuală ne cere rezolvarea unui conflict ce opune, pe de o parte, nevoia fundamentală de evoluție umană individuală şi implicit colectivă, iar pe de altă parte toate barierele de mentalitate, inerție și ignoranță care se opun acestei schimbări inevitabile.

Frământările şi crizele sociale din prezent subliniază extrem de relevant nivelul de conflictualitate din populaţia generală, iar teama de incertitudine şi propria nesiguranţă deschid drumul către inflexibilitate, violență și extremism.

Ne certăm pentru că purtăm sau nu mască, pentru că ne facem sau nu vaccin, pentru că credem sau nu în virus şi în conspiraţii, pentru că suntem atei sau credincioşi de un fel sau altul.

Dependent de el însuşi, omul modern atotputernic şi suficient sieşi se simte ameninţat de semenii săi, pe care-i suspectează că vor să-i invadeze şi să-i fure propria lume, singura unde crede că se poate simţi liber.

De aici o însingurare şi o declaraţie de ne-nevoie de nimeni, precum şi o tenacitate dogmatică de a fi obtuz la ideile altora, încapsulat într-o indisponibilitate emoţională ce-l întoarce cu spatele la lume, privită totuşi cu coada ochiului suspicios şi îngrijorat.

Problemele noastre psiho-sociale şi spirituale mai vechi, cum sunt relaţiile toxice, măştile sociale şi distanţarea sufletească, se manifestă acum concret, în plan biologic, prin modalităţile de transmitere a bolii şi cele de prevenţie împotriva răspândirii ei.

Aceste „pete oarbe” din noi înşine se opun progresului care stă la baza dinamicii existenţei umane, conflictul interior şi blocajul consecutiv care rezultă din el “atrăgând” experienţa pandemiei şi „căutând” soluţii în lecţia necesară dată omenirii de o problemă de sănătate publică care generează multiple crize.

Pandemia ne împinge spre necesitatea izolării, ca un prilej mult amânat de întâlnire cu noi înşine, ne reaminteşte de grija pentru cei vulnerabili, ne invită la egalitate şi cooperare, la renunţarea la superficialitate, consumerism şi conformism, la revenirea la o viaţă mai simplă şi la reuniunea cu natura, la recunoştinţa pentru tot ceea ce credeam că ne aparţine de la sine etc.

La nivel individual este nevoie de o integralitate bio-psiho-socio-spirituală, care să ne readucă sentimentul că suntem fiinţe umane complete şi nu scindate în părţi care au pierdut conexiunea.

E timpul reconcilierii cu universul din care facem parte şi a demolării graniţelor de mentalitate care ne fac să devenim aroganţii stăpâni ai altor forme de viaţă.

E timpul împăcărilor şi a iubirii de sine şi de ceilalţi, înţelese ca fiind posibile doar împreună, a modestiei şi onestităţii.

E timpul reconcilierilor și privirii din mai multe perspective, a deschiderii şi aducerii laolaltă a tuturor descoperirilor din domeniile cunoașterii, a înfrățirii și colaborării.

Ştiinţific, psihologic, social, educaţional, politic, economic, juridic, cultural, această pandemie ne provoacă la muncă în echipă, la diversitate conectivă, la acceptare necondiţionată, empatie şi autenticitate.

Doar cu un nou tip de creativitate, care îmbină știința şi spiritualitatea, rațiunea şi emoția, logica şi intuiţia, realitatea şi imaginaţia, ne putem ridica la înălțimea provocărilor acestei perioade şi la nivelul de a saluta cu entuziasm mesajul timpurilor care vin.

“Metoda hibridizării”este o metodă integrativă de vindecare interioară, precum şi o abordare filosofică a lumii, ce presupune interpretarea un fenomen din mai multe perspective diferite, care se reflectă una în alta şi care formează în final o imagine mult mai profundă despre acel fenomen, comparativ cu fiecare perspectivă izolată.

Rezultatul acestei abilități de a observa multitudinea de planuri paralele și corespondente este reconcilierea, unificarea şi cooperarea tuturor părţilor noastre care se potenţează reciproc.

Ce putem face împreună?

Înainte de toate, este esenţial să încercăm să trăim fiecare, pe plan individual, această mişcare umanistă.

Haideţi să ne deschidem tuturor părţilor noastre interioare, pe care să le conştientizăm şi să le acceptăm, apoi să le înţelegem şi să le şlefuim, în aşa fel încât să se hibridizeze unele cu altele, într-un întreg armonios şi autentic.

E timpul să ne oprim din certuri distructive şi răstigniri colective în care ne exorcizăm proprii demoni interiori, crezând că ne suntem duşmani doar pentru că avem puncte de vedere diferite, pe care le vedem ameninţătoare.

Îmi doresc multe acţiuni şi activităţi în care să fim alături: o emisiune neconvenţională unde să arătăm că oameni cu păreri foarte diferite pot coopera şi pot empatiza ca fiinţe umane, o revistă în care să ne împărtășim ideile, lansări de carte, live-uri, ateliere şi tabere în care să lucrăm la părţile din noi pe care le respingem, manifestări artistice şi mitinguri pentru reconciliere, unificare şi cooperare etc.

Vă propun să vă înscrieţi şi pe grupurile pe care le-am înfiinţat pe facebook: “Voluntari de suflet”, “Metamorfoze în criză”, “Open for friendship”, grupurile de pasiuni şi terapie prin artă, unde putem fi alături, ca voluntari sau simplii participanţi, în toată această campanie umanistă de evoluţie individuală şi colectivă.

O descriere nuanţată a tuturor acestor idei o găsiţi în cartea mea, care este în curs de apariţie şi pe care aştept cu drag să o cunoaşteţi.

Vor urma curând şi alţi paşi, până atunci vă invit să ne aducem contribuţia fiecare dintre noi la promovarea acestui material, prin distribuirea pe reţelele de socializare, prin facilitarea unui interviu la posturi de televiziune şi radio sau a unui articol în diverse publicaţii, unde să vorbim despre un “wind of change” pe care nu-l mai putem ignora şi care ne invită la transformări benefice şi mult aşteptate.

Voi posta şi alte materiale despre acest subiect pe paginile de facebook “Cristian Erdei”, “The return to yourself by Cristian Erdei”, “Dr. Cristian Erdei”, precum şi pe alte reţele de socializare unde vă invit să ne urmăriţi.

Articolul extins

Timp de lecturare: 15 minute

Am căutat mult o formă coerentă în care să pot exprima cele ce urmează, pornind de la materialul brut al unor intuiţii şi frânturi de idei surprinzătoare, ce-şi pregătesc naşterea de multă vreme.

Am ales să scriu un articol mai lung, deşi ştiu că nu sunt la modă în lumea grăbită a omului modern, în speranţa de a putea condensa sintetic toate ideile pe care le-am cuprins nuanţat într-o carte dragă sufletului meu, care va apărea în curând.

Doar citit integral, acest material poate face sens şi e capabil să provoace o o schimbare importantă şi benefică de perspectivă, în perioada complicată pe care o traversăm cu toţii.

Ştiu că nu sunt singurul prin care curg gândurile care urmează, iar asta îmi dă încrederea şi curajul de a vi le împărtăşi, ca un prim pas spre realizarea unei viziuni pe care o putem înfăptui doar împreună.

Vă propun aşadar să fim alături într-o mişcare umanistă dedicată transformărilor evolutive extraordinare care ne aşteaptă, unde fiecare avem un cuvânt de spus şi o contribuţie indispensabilă.

La finalul acestui articol, voi detalia felul în care putem colabora în acest proiect amplu, care aparţine tuturor.

Am avut mereu oroare de cuvintele mari…le-am simţit ca o acrobaţie pe sârmă, sfidând un echilibru delicat între graniţele penibilului şi ale realităţii.

Cu toate acestea, mărturisesc că am ajuns, după o perioadă lungă de reflexie, la certitudinea că trăim acum timpurile unor schimbări individuale şi colective de o amplitudine colosală, cum se întâmplă doar în cele mai importante momente de răscruce din istorie.

Simt de multă vreme, poate ca mulţi dintre voi, că ceva pluteşte în aer, ca o tensiune nedesluşită ce depăşeşte vieţile personale ale fiecăruia, iar atunci când a început pandemia am reacţionat ciudat, cu un amestec de îngrijorare şi un entuziasm greu de înţeles într-o perioadă ca aceasta.

Uitându-mă în urmă însă, lucrurile se leagă, pentru că am avut presimţirea unor transformări sufleteşti profunde şi necesare de multă vreme.

Ca întotdeauna când ceva important se înfiripă, dar rămâne încă neclar în ce fel anume, m-am găsit o vreme confuz şi neliniştit, pentru ca treptat, pe măsură ce ceaţa s-a risipit, să pot găsi înţelegeri şi explicaţii care să aibă noimă pentru lucrurile pe care vreau să vi le spun.

Voi susţine următoarea idee centrală: sensul acestei experienţe, a unei pandemii care afectează lumea întreagă, este legat de necesitatea unui proces de unificare pe multiple planuri.

Desigur, tema unificării ca direcţie evolutivă este eternă, dar ea se realizează în paşi succesivi şi în anumite contexte speciale, iar eu voi încerca să argumentez, atât cât mă pricep, că acum suntem martorii tocmai unui asemenea context.

În primul rând, cred că am trăit mulţi dintre noi, în aceste luni, absurdul unor interpretări unilaterale şi extreme, începând de la orgolii ştiinţifice până la teorii conspirative paranoice.

Pentru mine, a devenit clar că o abordare pur raţională şi strict medicală a acestei probleme este depăşită de complexitatea provocărilor prin care trecem, la fel cum alte abordări singulare de tip psiho-social sau spiritual, care nu ţin cont de realitatea medicală, sunt la fel de insuficiente.

Dar dacă singurul mod în care putem rezolva această problemă este printr-un efort de unificare a tuturor resurselor de vindecare din interiorul şi exteriorul nostru, atât raţionale, cât şi emoţionale şi intuitive?

Şi dacă acest tip de metodă integrativă, pe care am denumit-o simbolic “metoda hibridizării”, ce presupune reconcilierea, unificarea şi cooperarea tuturor părţilor noastre care se potenţează reciproc, reprezintă de fapt o schimbare mult aşteptată căreia i-a venit vremea şi care este cerută urgent tocmai de această pandemie care ţine în şah o întreagă planetă?

E posibil să asistăm, chiar dacă pare greu de crezut, la naşterea unui om nou, care să-l respecte, să-l continue şi să-l întregească pe cel vechi, înspre convergenţa tuturor direcțiilor anterioare de evoluție?

Ideea omului nou mi-a trecut prin minte după ce am auzit o interpretare inspirată, referitoare la felul cum pandemia de ciumă din Evul mediu a fost catalizatorul care a grăbit începerea perioadei Renaşterii şi a Iluminismului, cu toate schimbările evolutive majore care au avut loc.

Evident, conceptul omului nou a intersectat istoria în multe din momentele ei importante unde existau salturi evolutive majore şi a reprezentat un subiect central pentru mulţi din gânditorii acelor vremuri.

Doar că acest om nou nu a fost mereu în acord cu actualizările care i se cereau şi au existat împrejurări în care direcţiile de schimbare individuală şi colectivă au denaturat în variante toxice şi periculoase, aşa cum s-a întâmplat în formele de regim dictatorial.

Mergând pe acest fir roşu al spiralelor ascendente din istorie, ne putem gândi la o analogie, descrisă mai jos, care poate crea o perspectivă mai profundă de interpretare a momentului istoric din prezent.

Transformările omului nou din Renaştere urmăreau un salt evolutiv de pe un nivel dominat de inconştient şi forţe externe tiranice, tributare unei religii înţeleasă dogmatic, pe un nivel al raţiunii, al triumfului voinţei şi autodeterminării, echilibrând astfel salutar psihicul individual şi colectiv.

Treptat însă, aşa cum se întâmplă adesea în dinamica schimbărilor, această compensare benefică dintre inconştient şi conştient, care a dat naştere uneia dintre cele mai fertile perioade din istoria omenirii, a devenit exagerată.

Eul conştient, abuzat anterior şi ţinut în umbră, nu doar că și-a luat revanșa, dar înzestrat cu lumina rațiunii devenită orbitoare chiar și pentru el însuși atunci când este în exces, a ajuns la rândul lui, fără să realizeze prea bine, atotștiutor și tiranic, asuprind orice îi stătea în cale.

Hipertrofia raţiunii şi a orgoliului unui supraom nietzschenian, dominat de voinţa de putere, a creat un dezechilibru care a dus la naşterea unor conflicte individuale şi colective, exprimate prin nelinişti sufleteşti care au crescut frecvenţa anxietăţii, depresiei şi a altor probleme importante de sănătate mentală.

Consecutiv, conform legilor echilibrului, a explodat interesul pentru psihologie şi spiritualitate, ca o nouă încercare necesară de re-echilibrare.

Acesta este contextul debutului pandemiei actuale, care ne cere rezolvarea unui conflict ce opune, pe de o parte, nevoia fundamentală de evoluție umană individuală şi implicit colectivă, iar pe de altă parte toate barierele de mentalitate, inerție și ignoranță care se opun acestei schimbări inevitabile.

E ca şi cum acest virus, care nu este o fiinţă vie, ci o structură ce conţine un material genetic, ne pătrunde în corp şi aduce cu el informaţia unificării, pe care, dacă o respingem, sensul evolutiv este compromis, consecinţa fiind, în cazuri grave, pierderea vieţii care nu mai serveşte scopului ei fundamental.

Datorită faptului că sunt entități fără viață, că sunt contagioși și că pot provoca daune, virușii au fost „download-ați” din medicină în limbajul informatic, unde infectează sisteme cum ar fi calculatoarele.

Ei apar și în limbajul media, unde cineva poate deveni „viral” prin impactul pubic al unei intervenții virtuale, în acest caz contagiozitatea putând avea efecte pozitive sau negative, sub forma unor idei care ne inspiră sau care ne dăunează.

E timpul privirii din mai multe unghiuri corespondente, a acceptării planurilor paralele ce se reflectă unul în altul, nu se mai contrazic la nesfârşit şi se prind în hora unui cerc unde îşi găseşte fiecare locul şi importanţa.

Forma de coroană, de unde derivă denumirea virusului actual, ne duce cu gândul la simbolistica extrem de profundă şi complexă a cercului, care atinge conceptele de uniune, egalitate, conexiune, integralitate, protecţie a esenţei etc.

Să ne gândim doar la câţiva din termenii psiho-sociali derivaţi din morfologia cercului, transparenţi în limbaj prin cuvinte ca încercare, autocentrare, decentrare, încarcerare, închistare, încapsulare etc.

Metaforic vorbind, am putea asocia această formă circulară cu ideea de egalitate, cooperare şi conexiune între diferitele părţi din psihicul uman, între diferitele domenii ale cunoaşterii, între diferitele noastre personalităţi?

“Metoda hibridizării” presupune încercarea de a interpreta un fenomen din mai multe perspective diferite, care se reflectă una în alta şi care formează în final o imagine mult mai profundă despre acel fenomen, comparativ cu fiecare perspectivă izolată.

Una din ideile surprinzătoare din psiho-somatica îmbolnăvirii pleacă de la premisa că manifestările şi consecinţele unei boli au un triplu rol: de a detensiona conflictele interioare care produc boala, de a revela petele oarbe care stau la baza acelor conflicte şi de a schiţa soluţii de rezolvare a acestora.

E ca şi cum ne îmbolnăvim pentru că ducem un război inconştient cu noi înşine, care creează un blocaj ce se opune sensului evolutiv al vieţii fiecăruia dintre noi.

Dacă această teorie se aplică la bolile individuale, atunci ea are sens şi pentru cele colective, aşa cum este pandemia în curs, unde putem evidenţia planurile biologic (material), psiho-social şi spiritual în care aceasta se manifestă.

Din punct de vedere biologic, vorbim de o coronaviroză care se transmite preponderant pe cale aeriană şi afectează în principal aparatul respirator, putând duce la deces, atunci când răspunsul imun al organismului împotriva virusului este deosebit de amplu.

În acest caz, se produce un sindrom inflamator acut scăpat de sub control şi finalizat cu inundarea alveolelor pulmonare cu exsudat, urmând insuficienţa respiratorie severă şi moartea.

E relevant că nu ne omoară virusul în sine, ci reacţia noastră de apărare excesivă împotriva lui.

Folosind metoda hibridizării definită anterior, haideţi să observăm acum corelaţiile psiho-sociale corespondente acestui plan biologic, folosindu-ne de intuiţie, imaginaţie şi simbolistică.

Vorbim de multă vreme de relaţii toxice, de felul cum ne facem rău unul altuia, de măştile pe care le purtăm şi de lipsa de autenticitate, de distanţarea sufletească dintre noi, de izolarea de care fugim sau pe care o căutăm pentru a ne regăsi.

Nu e straniu că toate aceste probleme sufleteşti, cu care ne confruntăm de mult timp, par să se manifeste acum concret, în plan fizic, prin modalităţile de transmitere a bolii şi cele de prevenţie împotriva răspândirii ei?

Petele oarbe din psihicul individual şi colectiv, reflectate de manifestările şi consecinţele coronavirozei în plan biologic, pot fi multiple: toxicitatea interpersonală, stilurile de ataşament anxios şi evitativ, neîncrederea în ceilalţi, competitivitatea, conformismul, egocentrismul, grandomania, dependența, teama de moarte etc.

Pe plan spiritual, aceste pete oarbe se referă la imaginea omului-Dumnezeu al zilelor noastre, care se crede omnipotent şi nu are nevoie de nimeni, tributar unei raţiuni tiranice care “striveşte corola de minuni a lumii” şi pierde treptat conexiunea cu tot ce înseamnă viaţă.

Aceste zone inconştiente din noi înşine se opun progresului care stă la baza dinamicii existenţei umane, conflictul interior şi blocajul consecutiv care rezultă din acesta “atrăgând” această pandemie şi „căutând” o rezolvare în lecţia necesară dată omenirii de o asemenea problemă de sănătate colectivă.

Iată cum o banală gripă, bagatelizată ani la rândul de invulnerabilitatea omului demiurgic din prezent, ne face să ne întoarcem lumea pe dos şi să reconsiderăm multe din direcţiile ei anterioare.

Soluţiile schiţate de însăşi consecinţele şi măsurile de profilaxie la care ne obligă acest virus sunt uluitoare şi extrem de profunde.

Pandemia ne împinge spre necesitatea izolării, ca un prilej mult amânat de întâlnire cu noi înşine, ne reaminteşte de grija pentru cei pe care îi putem contamina, la propriu şi la figurat, mai ales pentru cei vulnerabili şi mai în vârstă, ne invită la egalitate şi cooperare, la renunţarea la orgoliu şi omnipotenţă, la revenirea la o viaţă mai simplă şi la recunoştinţa pentru tot ceea ce credeam că ne aparţine de la sine etc.

Nu e locul aici pentru o analiză mai amplă a acestei probleme de sănătate publică, văzută din perspective multiple şi corespondente, însă o descriere nuanţată o găsiţi în cartea mea, care e în curs de apariţie şi pe care vă invit cu drag să o cunoaşteţi.

Să revenim acum la idea centrală a unificării, ca sens profund a experienţei prin care trecem în prezent, prezentând mai în detaliu planurile interdependente unde ea este necesară.

Planul individual

Aşa cum spuneam, la nivel individual este nevoie de o integralitate bio-psiho-socio-spirituală, care să ne readucă sentimentul că suntem fiinţe umane complete şi nu scindate în părţi care au pierdut conexiunea.

Medicina viitorului este una integrativă, în care resursele de vindecare depăşesc sfera biologicului şi împletesc trupul, mintea şi spiritul într-un tot unitar, aşa cum era încă din timpuri străvechi.

Dezvoltarea psiho-somaticii şi a metodelor complementare de vindecare, înţelese eronat anterior drept metode alternative, vorbesc despre extinderea graniţelor medicinii clasice înspre rolul psihicului uman în geneza şi vindecarea bolilor, iar în prezent aportul spiritualităţii în sănătate se integrează tot mai mult în acest model unitar.

Însă nu doar în medicină este nevoie de o viziune multifactorială şi integrativă, ci în întreaga mentalitate a omului modern, care tânjeşte după reuniunea părţilor lui disparate şi conflictuale.

La nivel psihic, funcţionarea optimă se poate realiza doar prin respectul şi colaborarea tuturor componentelor sale: creierul primitiv cu instinctele şi emoţiile primare, emisfera cerebrală stângă cu limbajul şi gândirea logică, emisfera cerebrală dreaptă cu intuiţia, simbolistica şi imaginaţia etc.

Interesul recent tot mai crescut pentru inteligenţă emoţională (EQ), comunicare şi asertivitate, pentru sentimentul de recunoştinţă acordat faptului că existăm cu tot ce avem, pentru creativitate şi trăirea artistică din“flow”, pentru meditaţie, mindfulness, yoga şi alte modalităţi care aduc armonie interioară, argumentează pentru încercarea omului modern de a-şi echilibra raţiunea excesivă şi gândirea mecanicistă.

De asemenea, preocupările pentru domeniul antreprenoriatului relevă nevoia interioară de libertate şi trăire pe multiple planuri ale vieţii, fără constrângerile financiare care ne storc de timp şi energie.

Pe plan ecologic, a crescut progresiv un sentiment de revoltă îndreptat înspre cei care distrug mediul, defrişează iresponsabil pădurile şi contaminează cu nepăsare lumea naturală în care trăim.

Invazia egocentrică şi crudă a naturii de către omul modern nu putea să rămână fără consecinţe grave.

Una din teorii susţine că virusul cu care ne confruntăm acum provine de la specii animale pe care le-am invadat și le-am încorporat, iar microbii care aparțineau acestor specii au fost obligați să se adapteze, încercând să supraviețuiască în organismul uman.

Noi am devenit agresori și adversari, nu virușii, despre care afirmăm mereu că ne atacă, cu care ne luptăm și pe care încercăm să-i distrugem cu atâta înverşunare.

Am ajuns la concluzia că bolile sunt un război inițiat de duşmani din afară, că suntem niște victime inocente ale unor invadatori răuvoitori, că nu merităm să suferim și că e nedrept să ni se întâmple asta tocmai nouă.

Nu cumva proiectăm propriile noastre tendințe agresive, pe care nu dorim să le recunoaștem, punându-le pe seama unor viruşi care atacă omenirea?

E timpul reconcilierii cu natura, a reuniunii cu universul din care facem parte, a demolării graniţelor de mentalitate care ne fac să devenim aroganţii stăpâni ai altor forme de viaţă.

La rândul ei, spiritualitatea se află în dinamica unei întregi revoluţii, în care se caută o raportare coerentă şi actualizată la divinitate şi o perspectivă a sensului unei existenţe trăită plenar şi responsabil.

Omul modern, ca unicul creator al lumii sale nemărginite, nu mai acceptă limitele, iar progresele incredibile ale științei îi dau aripi să zboare și încredere în posibilități infinite.

Ajungem pe alte planete și cucerim universul prin virtual, întinerim prin intervenții chirurgicale avangardiste și avem performanțe fizice de tip „age is just a number”, azi-mâine eradicăm bătrânețea și bolile, pentru ca apoi să devenim nemuritori, nu doar cu sufletul, ci şi cu trupul condamnat anterior să putrezească în pământ.

E ca în mitul creației, care părăsește creatorul și devine independentă.

Spiritualitatea a divorţat de religie şi i-a declarat război, iar multitudinea de perspective promiţătoare şi facile este confuză şi discordantă.

Apare însă un efect advers, promis a fi remediat prin metodele moderne informatice, psihologie și chimice: sentimentul de singurătate.

În fața acestui sentiment, omul modern se agață și mai mult de el însuși, mai ales că a aflat că nu e frumos să aibă un atașament anxios și să devină dependent de ceilalți.

Per ansamblu, problema conexiunii slabe cu tot ce ne înconjoară a devenit de multă vreme una chinuitoare, împreună şi interdependentă cu o altă mare pacoste contemporană: sentimentul de lipsă de sens.

Rupt de lume și fără noimă, omul prezentului e nevoit să găsească soluții; paradoxal, el se îndreaptă însă tot spre “casele” pe care le-a părăsit: spiritualitatea, relațiile cu el însuşi şi cu semenii, cu natura, cu…viața.

E timpul împăcărilor şi a iubirii de sine şi de ceilalţi, înţelese ca fiind posibile doar împreună, a renunţării la egocentrism şi grandomanie, a modestiei şi onestităţii.

Ne putem imagina efectul benefic al unei spiritualităţi închegate, unitare, actualizate, dinamice şi deschise tuturor nuanţelor personalizate?

Câtă energie irosită ar putea fi redirecţionată constructiv dacă toate aceste conflicte care ne macină ar înceta?

În concluzie, doar cu un nou tip de creativitate, care îmbină știința şi spiritualitatea, rațiunea şi emoția, logica şi intuiţia, realitatea şi imaginaţia artistică, ne putem ridica la înălțimea provocărilor acestei perioade şi la nivelul de a saluta cu entuziasm mesajul timpurilor care vin.

Acesta este motivul pentru care omului nou care se naşte acum i se cere să fie, în primul rând, un om întreg.

Planul colectiv

Frământările şi crizele sociale din această pandemie au subliniat extrem de relevant nivelul de conflictualitate din populaţia generală, care a crescut tot mai mult în ultimii ani.

Ne certăm pentru putere politică, pentru bani, pentru drepturile sociale şi juridice, pentru că purtăm sau nu mască, pentru că ne facem sau nu vaccin, pentru că credem sau nu în virus şi în conspiraţii, pentru că suntem atei sau credincioşi de un fel sau altul.

Îmi amintesc de liniştea care a cuprins întreaga planetă la începutul pandemiei, când stăteam singuri şi eram nevoiţi să tăcem măcar o vreme, pentru a înţelege ce ni se întâmplă şi a învăţa să stăm cu noi înşine.

Apoi am început din nou să vociferăm şi să ne criticăm unii pe alţii, convinşi că deţinem adevărul absolut şi uitând că doar teama de incertitudini şi propria nesiguranţă ne fac aroganţi şi atotştiutori.

Oare putem înţelege că ceea ce ni se cere e să ne rezolvăm problemele, nu să ne întoarcem la cei care am fost înainte de apariţia acestui virus, chiar dacă e atât de tentant să numim perioada anterioară „normalitate”?

Dacă eram normali înainte, oare de ce a trebuit să ne îmbolnăvim, presupunând că orice boală vine măcar cu un minim mesaj de a învăţa o lecţie şi a face o schimbare înspre mai bine?

Oare nu cumva normalitatea asta, după care tânjim atâta, nu arăta şi ca o lume a faţadelor care ascund probleme sufleteşti individuale şi colective ignorate?

Oare chiar eram pe drumul cel bun înainte de pandemie?

Suferind adesea de o formă nouă de adicţie care s-a agravat progresiv în timp şi care poate fi înţeleasă ca o dependenţă de el însuşi, omul modern atot-puternic şi atot-suficient se simte ameninţat de semenii săi, pe care-i suspectează că vor să-i invadeze şi să-i fure propria lume, singura unde crede că se poate simţi liber.

De aici o însingurare şi o declaraţie de ne-nevoie de nimeni, precum şi o tenacitate dogmatică de a fi obtuz la ideile altora, încapsulat într-o indisponibilitate emoţională ce-l întoarce cu spatele la lume, privită totuşi cu coada ochiului suspicios şi îngrijorat.

Nu vreau să generalizez şi ştiu că există printre noi oameni curajoşi care au ochii deschişi să vadă şi inima liberă să simtă, doar că aceştia sunt încă puţini şi e nevoie să fie tot mai mulţi, pentru ca societatea actuală să accepte invitaţia evolutivă a acestui moment din istorie.

De aceea, e timpul reconcilierilor și privirii din mai multe perspective, a deschiderii şi aducerii laolaltă a tuturor descoperirilor din domeniile cunoașterii, a înfrățirii și colaborării.

Ştiinţific, psihologic, social, educaţional, politic, economic, juridic, cultural, această pandemie ne provoacă la muncă în echipă, la diversitate conectivă, la împlinirea dezideratelor rogersiene de acceptare necondiţionată, empatie şi autenticitate.

Narcisismul, agresivitatea şi tendinţele dictatoriale, dependenţa de ceilalţi şi submisivitatea, suspiciozitatea şi evitarea, hiper-responsabilitatea şi neasumarea, precum şi alte trăsături de personalitate rigide şi conflictuale, au nevoie de înţelegere, apropiere umană şi încredere în potenţialul pe care îl avem doar dacă ne îngăduim să fim alături.

O mişcare socială pentru “Omul întreg”

Dacă aceste idei rezonează cu voi, vă propun să construim împreună o mişcare socială amplă dedicată reconcilierii, unificării şi colaborării, împăcării şi reuniunii cu noi înşine şi cu cei din jur.

Mi-am dat seama că toate proiectele noastre anterioare erau un preambul al acestei mişcări, ca şi cum ne-am fi pregătit, prin terapiile, atelierele, taberele, emisiunile, live-urile, discuţiile în grupurile de pe reţelele sociale şi toate activităţile desfăşurate până acum, pentru a face faţă provocărilor, a evolua şi a contribui la un mai bine colectiv.

Ideea unificării este deci evidentă şi aici: proiectele noastre anterioare din povestea “The return to yourself” merg mai departe, spre  “The return to the others” şi drumul acestui “Om întreg”, pe care îl aşteaptă aventuri misterioase şi fascinante.

Ce putem face împreună?

Înainte de toate, este esenţial să încercăm să trăim fiecare, pe plan individual, această mişcare de reconciliere, integrare şi cooperare.

Haideţi să ne deschidem tuturor părţilor noastre interioare, pe care să le conştientizăm, să le acceptăm necondiţionat, apoi să le înţelegem şi să le şlefuim, în aşa fel încât să se hibridizeze unele cu altele, într-un întreg armonios şi autentic.

Unii dintre noi avem experienţă cu acest proces, alţii sunt la începuturile lui şi merită sprijiniţi, pentru că fiecare mic pas înainte contează enorm pentru sufletul lumii.

Apoi, vă invit să aplicăm împreună, în viaţa colectivă, tot ce am învăţat anterior despre asertivitate, astfel încât să reuşim să gestionăm mai bine conflictele dintre noi, atât de răspândite peste tot, care ne separă şi ne irosesc.

E timpul să ne oprim din certuri distructive şi răstigniri colective în care ne exorcizăm proprii demoni interiori, crezând că ne suntem duşmani doar pentru că avem puncte de vedere diferite, pe care le vedem ameninţătoare.

Putem face asta fiecare, cu cei lângă care trăim, încercând să ne înţelegem fără a ne judeca.

Nu e nimeni, în afara noastră, cauza emoţiilor negative pe care le simţim, pentru că avem libertatea şi puterea de a ne uita la viaţă dintr-o perspectivă care aduce asumare, conexiune şi progres.

Cu siguranţă există rude pe care să nu le mai bârfim, apropiaţi pe care să nu-i mai contrazicem la infinit, prieteni cu care să ne împăcăm, colegi cu care să empatizăm, oameni străini despre care să înţelegem că nu ne sunt de fapt străini.

Mai departe, putem să mediem în conflictele celor din jur, intervenind înspre negociere şi acceptare, chiar dacă unele idei rămân la poli opuşi.

A accepta necondiţionat pe cineva nu înseamnă a fi de acord neapărat cu ideile pe care le expune, dar înseamnă a lua un om aşa cum este el, a-l respecta ca fiinţă umană şi a-l privi de la egal la egal, indiferent de greşelile pe care le-a făcut.

Poate sună ciudat, dar în comunicarea profundă cel mai puţin contează cine are dreptate…

Pentru un adept al ştiinţei medicale pro-vaccinare, un altul care crede că virusul nu există sau care nu vrea să se vaccineze, îi pare ostil şi de pe o altă planetă, uitând că această neîncredere de care suferim ni se datorează tot nouă, pentru că ne-am manipulat, ne-am dat mari şi ne-am îndepărtat unii de alţii de multă vreme.

E greu să găseşti în ziua de azi pe cineva complet inocent legat de tot ce ni se întâmplă, de aceea singurul fel de a ne ajuta e de a asuma o responsabilitate comună şi a înceta să ne mai respingem.

Sunt convins că putem reuşi să ne ocupăm de noi înşine în primul rând, pentru ca apoi să facem multe lucruri frumoase împreună.

Îmi doresc multe acţiuni şi activităţi colective în care să fim alături, aşa cum am mai fost de atâtea ori : am putea să realizăm o emisiune neconvenţională în care să arătăm că oameni cu păreri foarte diferite pot coopera şi se pot simpatiza, pur şi simplu pentru că dincolo de orice, au în comun existenţa ca fiinţe umane.

Îmi imaginez live-uri, ateliere şi tabere în care să lucrăm la părţile din noi pe care le respingem, o revistă în care să ne împărtășim ideile, manifestări artistice şi mitinguri pentru reconciliere, unificare şi cooperare, lansări de carte etc.

E nevoie să exprimăm aceste idei şi să înţelegem că nu sunt doar ale noastre, ci aparţin unei generaţii şi unui timp istoric, având datoria, atât cât ne pricepem, să le lăsăm să curgă prin noi şi să le dăm o formă coerentă şi adaptată prezentului.  

E nevoie să ne alegem multiplii lideri care să ne reprezinte şi care sunt potriviţi să conducă cu onestitate şi dăruire toate direcţiile diverse ale acestei mişcări ample.

E nevoie de mulți voluntari care să se implice și să facă posibile promovarea, organizarea și desfășurarea tuturor activităților care ne susțin cauza.

Toate însă la timpul lor, sunt multe de făcut şi cred că e un privilegiu să fim parte a acestui moment al schimbărilor profunde, unde e nevoie de răbdare, tenacitate şi mai ales de bună intenţie, una din marile probleme ale zilelor noastre…

În final, vă propun să facem un prim pas: dacă vă regăsiţi în aceste idei, vorbiţi despre ele, daţi-le mai departe, gândiţi-vă la propriile voastre căi de a le realiza şi la propriile voastre opinii despre ce putem face împreună pentru asta.

Vă aşteptăm cu drag să vă înscrieţi şi pe grupurile pe care l-am înfiinţat pe facebook: “Voluntari de suflet”, “Metamorfoze în criză”, “Open for friendship”, grupurile de pasiuni şi terapie prin artă, unde ne putem fi alături, ca voluntari sau simplii participanţi, în toată această campanie umanistă de evoluţie individuală şi colectivă.

Vor urma curând şi alţi paşi, până atunci rămân recunoscător pentru orice modalitate de promovare a acestui material, prin intermediul distribuirii pe reţelele de socializare, prin facilitarea unui interviu la posturi de televiziune şi radio sau unui articol în diverse publicaţii, unde să vorbim despre un “wind of change” pe care nu-l mai putem ignora şi care ne invită la transformări benefice şi mult aşteptate.

Voi posta şi alte materiale despre acest subiect pe paginile de facebook “Cristian Erdei”, “The return to yourself by Cristian Erdei”, “Dr. Cristian Erdei”, precum şi pe alte reţele de socializare unde vă invit să ne urmăriţi.

Ştiu, în adâncul sufletului, că această mişcare înspre omul întreg este inevitabilă şi nu poate fi oprită, cu sau fără micul meu aport la o revoluţie evolutivă căreia i-a venit vremea.

Mulţumesc pentru inspiraţia pe care mi-aţi oferit-o în toţi aceşti ani şi sunt fericit să fim alături în tot ce va urma.

Amăgirile și dezamăgirile datingului modern

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

În lumea match-urilor din aplicațiile de dating online, de ce mulți dintre noi nu reușim să închegăm relații de cuplu sănătoase și durabile?
Care sunt motivele pentru care avem deseori impresia că pur și simplu nu mai există cineva cu care să ne potrivim, după zeci de întâlniri care au dat faliment?
Cum ajungem să ne amăgim, iar apoi să fim dezamăgiți că nimic nu se leagă?
Ce ne face să eșuăm și mai tare, pe măsură ce ne implicăm și controlăm tot mai mult strategiile de a ne găsi perechea și a scăpa de singurătate?
Mai avem nevoie curaj, spontaneintate, mister și creativitate când „agățăm” pe cineva? Mai poate fi datingul o artă?
Cum se produc, din astfel de experiențe dureroase, tulburări psihice din sfera depresiei, anxietății și a fobiei sociale?

Fără îndoială, tematica acestui eveniment dă naștere multor suferințe și activează răni sufletești uneori nebănuite și anesteziate de ani și ani de zile.
Verbele datingului modern sunt „a căuta” și „a găsi”, iar expresiile uzuale par coerente și firești: „Cred că e timpul să-mi caut pe cineva”, „Sunt singur pentru că nu am găsit încă persoana potrivită” etc.
Rețelele de matrimoniale sar în ajutorul acestor două verbe și abundă de modalități ingenioase de a ajunge la sufletul nostru pereche.
Cupidon a intrat în șomaj, pentru că nu mai avem nevoie de săgețile lui, atunci când știm să mergem atât de țintit spre ce ne dorim și avem nevoie.
Și totuși, ceva obscur ne pune mereu bețe în roate și nu ne iese.
Dar dacă însăși preocupare spre „a căuta” și „a găsi” ascunde în noi răni nevindecate, neîmpliniri și imaturități care caută și găsesc respingerile necesare pentru a fi conștientizate și vindecate?
Dacă excesul de control din campaniile tehnologizate de dating trădează anxietatea și disperarea unui om care nu poate trăi cu el însuși, înainte de a începe călătoria pașilor în doi?
E posibil ca imensa majoritate a celor care caută și nu găsesc să fie de fapt nepregătiți încă pentru a-și trăi visul?
Știu că nu e deloc simpatică ideea că respingem noi înșine iubirea pe care pretindem că ne-o dorm din tot sufletul. E mai simplu să credem că lumea s-a stricat și ca am rămas singurii oameni cumsecade care-și doresc o relație profundă.
În extrema cealaltă, n-aș vrea nici să ne punem la zid, trăgând concluzia că suntem noi înșine stricați și nedemni de iubire.
E nevoie însă să ne trezim, să vedem și să înțelegem. Oamenii nu sunt mașini pe care le poți alege după potriviri și parametrii tehnici.

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, pe o tematică des întâlnită: motivele pentru care ne amăgim și ne dezamăgim în încercarea de a iniția o relație de cuplu, felul cum asta ne poate modifica profund viața și, mai ales, soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă astfel de probleme.

Evenimentul vor integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele patru părți ale evenimentului descrise mai jos, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la fiecare din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei.

PARTEA I: LIVE pe facebook

Data și ora : Marti 12.03.2024, orele 21-21,45

Platforma online-Pagina de facebook:
https://www.facebook.com/cristian.erdei.3/

Activități:
-Teorie de introducere în subiect, întrebări și răspunsuri

Cost: gratuit

PARTEA II: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 13.03.2024, orele 19-21,30

Platforma online-Zoom
Veți primi pe adresa de email invitația de acces, după ce ați efectuat înscrierea la eveniment

Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.

Cost: 80 lei

PARTEA III: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 14.03.2024, orele 18,30-21

Locația: Cluj-Napoca, Str. Sindicatelor nr.6

Activități:
-Teorie aprofundată, aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv

Cost: 140 lei

PARTEA IV: TABĂRĂ

Data și ora: sâmbătă 16.03.2024-duminică 17.03.2024

Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj

Activități:
-Teorie avansată, exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke

Cost: 380 lei

PROGRAMUL TABEREI

Sâmbătă

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-24-Party cu dans și karaoke, socializare

Duminică

09-9,30-Exerciții fizice pe malul Crișului
9,30-10-Mic dejun
10-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Excursie
16-17,30-Feedback individual și colectiv de final
17,30-18-Pregătiri de plecare

LOCAȚIA TABEREI

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.
Dacă condițiile meteorologice perimit acest lucru, toate activitățile taberei se vor desfășura în aer liber.

CAZARE

Detalii despre cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.
Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura se pot comanda prin cathering sau se pot achiziționa de la magazinele din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre transportul cu mașina sau cu autobuzul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.
Costurile pentru transport sunt suportate de către participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

DETALII ORGANIZATORICE

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la tel. 0720-004734

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/mMWN5ukJdmH679BV6

Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții la eveniment.

Dacă numărul de participanți înscriși este sub numărul minim acceptat de organizatori, unul sau mai mulți pași ai evenimentului se pot anula.

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Atașamentul evitant și indisponibilitatea emoțională

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

V-ați simțit vreodată absenți când interacționați cu cineva? Ați simțit pe cineva apropiat ca fiind absent când interacționa cu voi?
Ce sunt și cum se manifestă atașamentul evitant și indisponibilitatea emoțională?
Care sunt cauzele lor profunde și consecințele importante?
Cum putem să le depășim și să ne regăsim curajul de a trăi plenar fiecare experiență de viață?

Cred că am observat cu toții o tendință tot mai frecventă și îngrijorătoare în lumea în care trăim: fuga de implicare și angajament.

„Am o relație, nu prea simt că e ceea ce-mi doresc și nu vreau să mă implic mai mult, dar nici nu pot să plec din ea”
„Știu că nu rezonez cu profesia mea, dar nu știu ce mi-ar place să fac și atunci mă complac și amân să fac ceva”
„Mi-ar plăcea să acord mai mult timp pasiunilor mele, însă nu mă pot angaja că voi face asta mai constant”

Pare că am împietrit, mulți dintre noi, undeva între ceea ce ne dorim cu adevărat și ceea ce ne simțim constrânși să facem, din motive interioare și adesea neînțelese.

Teama de implicare se manifestă nu doar în relația cu oamenii, inclusiv cu noi înșine, ci și cu dorințele, ideile, obiectele, natura, spiritualitatea etc.

S-ar spune că trăim în lumea jumătăților de măsură.
Dar de ce se întâmplă asta?

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, pe o tematică des întâlnită: motivele pentru care ne este teamă de implicare și angajament, felul cum asta ne poate modifica profund viața și, mai ales, soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă astfel de temeri.

Evenimentul vor integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele patru părți ale evenimentului descrise mai jos, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la fiecare din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei.

PARTEA I: LIVE pe facebook

Data și ora : Marti 27.02.2024, orele 21-21,45

Platforma online-Pagina de facebook:
https://www.facebook.com/cristian.erdei.3/

Activități:

-Teorie de introducere în subiect, întrebări și răspunsuri

Cost: gratuit

PARTEA II: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 28.02.2024, orele 19-21

Platforma online-Zoom-Veți primi pe adresa de email invitația de acces după ce ați efectuat înscrierea

Activități:

-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.

Cost: 80 lei

PARTEA III: ATELIER CLUJ

Data și ora : Vineri 01.03.2024, orele 18,30-21

Locația: Cluj-Napoca, Str. Sindicatelor nr.6

Activități:

-Teorie aprofundată, aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv

Cost: 140 lei

PARTEA IV: TABĂRĂ

Data și ora: sâmbătă 02.03.2024-duminică 03.03.2024

Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj

Activități:

-Teorie avansată, exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke

Cost: 380 lei

PROGRAMUL TABEREI

Sâmbătă

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-24-Party cu dans și karaoke, socializare

Duminică

09-9,30-Exerciții fizice pe malul Crișului
9,30-10-Mic dejun
10-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Excursie
16-17,30-Feedback individual și colectiv de final
17,30-18-Pregătiri de plecare

LOCAȚIA TABEREI

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.
Dacă condițiile meteorologice perimit acest lucru, toate activitățile taberei se vor desfășura în aer liber.

CAZARE

Detalii despre cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.
Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura se pot comanda prin cathering sau se pot achiziționa de la magazinele din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre transportul cu mașina sau cu autobuzul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.
Costurile pentru transport sunt suportate de către participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

DETALII ORGANIZATORICE

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la tel. 0720-004734

ÎNSCRIERE

Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții la eveniment.

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/uAjzXqcgcybpMTX36

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Vindecarea rănilor de respingere, abandon, trădare sau nedreptate

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Cum ne dăm seama că avem răni de respingere, abandon, trădare sau nedreptate?
În ce fel se manifestă fiecare în parte?
Care sunt cauzele lor profunde?
Cum ne afectează relațiile cu ceilalți?
Ce putem face pentru a le vindeca?

Dragi prieteni, vă invit la o dezbatere liberă de prejudecăți și însoțită de multiple strategii practice, pe o tematică des întâlnită: motivele pentru care ajungem să fim răniți, felul cum asta ne poate modifica profund viața și, mai ales, soluțiile prin care putem să lăsăm în urmă astfel de suferințe.

Evenimentul vor integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele patru părți ale evenimentului descrise mai jos, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.

Dacă veți participa la oricare două din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la fiecare din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei.

PARTEA I: LIVE pe facebook

Data și ora : Marti 13.02.2024, orele 21-21,30

Platforma online-Pagina de facebook:

https://www.facebook.com/Dr.CristianErdei

Activități:
-Teorie de introducere în subiect, întrebări și răspunsuri

Cost: gratuit

PARTEA II: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 14.02.2024, orele 19-21

Platforma online-Zoom-Veți primi pe adresa de email invitația de acces după ce ați efectuat înscrierea

Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.

Cost: 80 lei

PARTEA III: ATELIER CLUJ

Data și ora : Vineri 16.02.2024, orele 19-21

Locația: Cluj-Napoca, Str. Sindicatelor

Activități:

-Teorie aprofundată, aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv

Cost: 140 lei

PARTEA IV: TABĂRĂ

Data și ora: sâmbătă 17.02.2024-duminică 18.02.2024

Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj

Activități:

-Teorie avansată, exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke

Cost: 380 lei

PROGRAMUL TABEREI

Sâmbătă

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-24-Party cu dans și karaoke, socializare

Duminică

08-09-Exerciții fizice
09-10-Mic dejun
10-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Excursie
16-17,30-Feedback individual și colectiv de final
17,30-18-Pregătiri de plecare

LOCAȚIA TABEREI

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.
Dacă condițiile meteorologice perimit acest lucru, toate activitățile taberei se vor desfășura în aer liber.

CAZARE

Informații despre prețul și condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.
Costurile cazării sunt suportate de către participanți.
Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura se pot comanda prin cathering sau se pot achiziționa de la magazinele din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre transportul cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.
Costurile pentru transport sunt suportate de către participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DETALII ORGANIZATORICE

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la tel. 0742-876531

ÎNSCRIERE

Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții la eveniment.

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/34e2QEXCXoWG1amR9

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Confuziile iubirii de sine

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Ce este iubirea de sine?
Care sunt diferențele dintre stima și iubirea de sine?
Dar dintre iubirea de sine și egocentrism, narcisism sau autocentrare?
Ce cauze pot duce la scăderea ei?
Cum se pot integra perspectivele medicale, psihologice și spirituale despre acest subiect?
Putem iubi orice din afara noastră mai mult decât ne iubim pe noi înșine?
Care sunt cele mai eficiente modalități creative, practice și personalizate pentru a ne crește iubirea de sine?

Fără îndoială, deficitul iubirii de sine este una dintre cele mai importante și mai frecvente probleme ale omului modern, cu implicații profunde în majoritatea tulburărilor psihice și somatice cu care ne putem confrunta: anxietate, depresie, fobie socială, dependenţă, conflicte de cuplu, boli cronice fizice etc.

În profesia mea de medic psihiatru și psihoterapeut, de-a lungul experienței cu oamenii și cu mine însumi, am observat extrem de multe dileme și capcane legate de acest subiect.
Confundată deseori cu egocentrismul, narcisismul și autocentrarea încapsulantă, iubirea de sine scapă deseori unei înțelegeri profunde, care să ducă la o abordare terapeutică și pragmatică mai eficientă.

Când simțim că ne e drag de noi înșine, totul capătă o altă semnificație și devine atât de firesc…
Prin implicațiile asupra capacității de ne conecta, de a primi și oferi afecțiune, iubirea de sine îşi pune amprenta pe toate domenile vieţii familiale, sociale, profesionale şi spirituale.

Vă invit să găsim împreună cele mai bune modalităţi practice de a fi în armonie cu noi înşine şi cu cei care ne înconjoară.
Puţine demersuri, în afara creșterii iubirii de sine, pot fi la fel de eficiente pentru vindecarea sau prevenirea problemelor sufleteşti.

Evenimentul vor integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele patru părți ale evenimentului descrise mai jos, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la fiecare din ultimele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei.

PARTEA I: LIVE pe facebook

Data și ora : Marti 06.02.2024, orele 20-21

Platforma online-Pagina de facebook: https://www.facebook.com/Dr.CristianErdei/

Activități:
-Teorie de introducere în subiect, întrebări și răspunsuri

Cost: gratuit

PARTEA II: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 07.02.2024, orele 19-21

Platforma online-Zoom-Veți primi pe adresa de email invitația de acces după ce ați efectuat înscrierea

Activități:
-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.

Cost: 80 lei

PARTEA III: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 08.02.2024, orele 19-21

Locația: Cluj-Napoca (revenim cu detalii despre locație)

Activități:
-Teorie aprofundată, aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv

Cost: 140 lei

PARTEA IV: TABĂRĂ

Data și ora: sâmbătă 10.02.2024-duminică 11.02.2024

Locația: vom reveni cu detalii despre locație

Activități:
-Teorie avansată, exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke

Cost: 380 lei

PROGRAMUL TABEREI

Sâmbătă

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-24-Party cu dans și karaoke, socializare

Duminică

08-09-Exerciții fizice
09-10-Mic dejun
10-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Excursie
16-17,30-Feedback individual și colectiv de final
17,30-18-Pregătiri de plecare

CAZARE

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă.
Vom reveni curând cu detalii despre locație și costurile de cazare, care nu vor depăși 100 lei/persoană.
Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.
Dacă condițiile meteorologice perimit acest lucru, toate activitățile taberei se vor desfășura în aer liber.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura se pot comanda prin cathering sau se pot achiziționa de la magazinele din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre transportul cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.
Costurile pentru transport sunt suportate de către participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DETALII ORGANIZATORICE

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la tel. 0742-876531

ÎNSCRIERE

Organizatorii își rezervă dreptul de a selecta participanții la eveniment.

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/2oJeMzcyZSe648Um9

Vă așteptăm cu drag să depășim limite împreună 🙂

Invitație la nesingurătate

de Cristian Erdei

Sufletul ți-e trist și singur de Crăciun?

„Abia aștept să treacă sărbătorile!”-de câte ori am auzit asta vorbind cu oameni dragi…Ai avut vreodată un asemenea gând?

Pentru unii dintre noi, zilele libere de sărbători nu sunt prilej de bucurie și relaxare. Sunt prilej de trezire a vechilor suferințe legate de neiubire, respingere și devalorizare.

Entuziasmul celorlalți doare prin contrast. Lumea fericită din spatele draperiilor cu luminițe și miros de portocale, cheamă amintiri de departe, cu gustul amar al singurătății.

Ne ascundem, obosiți de agitația pregătirilor și căutării de cadouri. Simțim că nu merităm sau că nu rezonăm, iar apoi inventăm motive de separare, legate de superficialitatea lumii, de absurdul religiei și de importanța altor activități serioase, făcute în solitudine.

Poate fi și altfel?

Ca în fiecare an, de sărbătorile de iarnă ne adunăm la noi. Într-un loc care a devenit acasă prin inimile oamenilor care au trecut pe aici.

O să împodobim bradul împreună, o să facem cu mâinile cadouri din obiecte simple și naturale, pe care vom scrie mesaje de suflet pe care să le dăruim celorlalți, o să povestim la focul de tabără, o să cântăm colinde la chitară și o să spunem poezii, o să mergem în excursie. Nu în ultimul rând, o să facem împreună sarmale 🙂

Unii dintre noi nu avem o casă. O relație de cuplu. O famile. Copii. Sau poate ne-am îndepărtat de toate și nu le mai simțim aproape. În secret, câteodată ne e frică și rușine. Ca și când ne-am ratat viața, iar ceilalți o sărbătoresc pe a lor. Știu că doare și că e greu. Știu pentru că am simțit și eu asta. Dar putem să nu ne condamnăm la sentimentul de singurătate. E printre cele mai crude sentințe.

Putem fi împreună de Crăciun. Cu voi sau cu cei pe care vreți să-i ajutați să iasă din tristețe și izolare, chiar dacă nu va fi ușor să-i convingeți. E însă foarte important să încercăm.

Ca să fie mai simplu, mai ales pentru că mulți dintre cei care ne însingurăm suntem timizi, o să facem și un grup online unde să vorbim înainte, apoi o să ne vedem în Cluj zilele astea la o poveste, să ne cunoaștem mai bine, iar sămbătă ne vom aduna la Ciucea. Acasă.

Cum sună?

Așteptăm cu drag să ne strângem cât mai mulți și să facem acest cadou de nesingurătate tuturor celor care au nevoie de el. E gratuit, ca toate cadourile. Am încredere că-l putem accepta cu inima deschisă.

Detalii despre înscriere și organizare la tel. 0744994988 (Moni) sau 0742876531(Cristi).

Frica de eșec și teama de succes

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

…te învinovățești și te pedepsești la nesfărșit pentru că nu ești perfect?
…nemulțumit că nu faci mai mult?
…nu începi nimic de teamă că greșești?
…amâni la nesfârșit ceea ce ți-ai propus?
…nu termini ceva pentru că „nu are rost”?
…te sperie succesul și nu știi de ce?

Această întâlnire își propune să răspundem împreună, printr-un dialog personalizat, empatic și sincer, la câteva întrebari esențiale:

Cum putem ajunge la un concept individualizat al greșelii, care are sens pentru noi înșine și ne invită la dezvoltare și nu la defensivitate și stagnare?

Cum transformăm interior eșecul într-un proces de învățare?

Cum renunțăm la comparații globale interumane și ne raportăm mai mult la comparațiile cu noi înșine, tinând cont de fluiditatea și etapele firești ale vieții?

Cum acceptăm mai tolerant greșelile altora, fără ca asta să ne facă să ne simțim amenințați sau iritați și fără să ne pună în pericol în fața comportamentelor nocive ale celor din jur?

Mulți dintre noi ne raportăm deseori la ideea de eșec ca și cum ar exista undeva un set de criterii bine stabilite și de necontestat privitoare la ceea ce ar trebui să facem cu propria viată.

Iar atunci când aceste standarde nu sunt atinse, simțim acel gust amar, într-un halou de teamă, rușine, autodezamagire, vinovație și tristețe, care generează ulterior o teamă cumplită: de ratare, de regret…de eșec.

Dar cine oare deține adevarul absolut legat de direcția fiecaruia în propria existența?

Și conform căror argumente imbatabile, un măturator de stradă a pierdut în bătălia asta, comparativ cu un coleg de generație „de succes”?

Ce înseamnă, mai exact, să avem succes?

Teama de greseală, regret și eșec ne poate paraliza realmente în cel mai important drum: catre noi insine.

Poate și pentru că groaza de a încerca să dăm viată unei idei proprii ne blochează și ne fortează să trăim ideile și viziunea celorlalti, care par mai sigure și pentru care nu e nevoie să ne asumăm nici un fel de responsabilitate.

Puține lucruri sunt însă mai triste ca incapacitatea de a-ți trăi plenar propria viață, propriul fel de a fi, cu bune si rele.

Frica excesivă de eroare alungă din noi orice urma de creativitate și progres individual, iar atunci se prefigurează un cerc vicios extrem de distructiv: tocmai protecția disproporționată de greseală generază cea mai apăsătoare formă de vinovație: aceea de a nu fi încercat să fim ceea ce ne-am dorit și am intuit că putem să fim.

Ca în orice defensă dezadaptativă, încercarea de a „rezolva” în acest fel problema generează ulterior mult mai multe probleme, din ce în ce mai grave.

Vă invit așadar la un atelier interactiv și însoțit de multiple strategii practice, cu un subiect extrem de actual: cauzele fricilor de eșec și succes, consecințele lor, dar mai ales felul cum le putem vindeca și transforma într-un prilej de evoluție și apropiere față de noi înșine.

Evenimentul vor integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.

Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.

Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.

Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.

Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 13.12.2023, orele 19-22

Activități:

-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.

Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 14.12.2023, orele 19-22

Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”, etaj 3

Activități

-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv

Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: sâmbătă 16.12.2023, orele 11-22

Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj

Activități

-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke

Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare

LOCAȚIA TABEREI

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.
Dacă condițiile meteorologice perimit acest lucru, toate activitățile taberei de la Ciucea se vor desfășura în aer liber.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:

DETALII ORGANIZATORICE

În cazul în care nu se înscriu un număr minim de participanți, evenimentul se poate anula.

Organizatorii își rezerva dreptul de a selecta participanții la tabără.

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la
tel. 0720-004734

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/YDGDZ1hSQ5G1w3GZA

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂

Politica SC CUORRES SRL privind protecția datelor cu caracter personal

  1. Angajamentul nostru cu privire la datele dumneavoastră cu caracter personal

SC CUORRES SRL este operatorul datelor dumneavoastră cu caracter personal cu sediul în JUD. CLUJ, SAT CIUCEA COM. CIUCEA, CIUCEA, NR.133 – datele dumneavoastră vor face obiectul operării de către societatea noastră sau de către împuterniciții noștri.

SC CUORRES SRL se angajează să implementeze cele mai înalte standarde de confidențialitate și transparență cu privire la datele cu caracter personal pe care le prelucrăm în activitatea noastră curentă. Protecția și transparența totală în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în cadrul desfășurării activității noastre sunt obiectivele noastre de maximă importanță.

Politica de Confidențialitate descrie categoriile datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm, modalitatea și scopurile în care le colectăm, în ce situații transferăm date cu caracter personal și diversele drepturi și opțiuni de care dispuneți în acest sens. În același timp, Politica noastră de Confidențialitate detaliază modul în care prelucrăm datele cu caracter personal în gestionarea relației cu clienții, cel mai adesea pentru a vă ține la curent cu ofertele, serviciile, produsele noastre sau programele pe care le derulăm.

Vă rugăm să consultați și Politica Cookie în care se explică folosirea cookie-urilor/altor dispozitive de localizare web prin intermediul website-ului nostru.

  • Categorii de date cu caracter personal prelucrate 

SC CUORRES SRL prelucrează date cu caracter personal în desfășurarea activității de servicii din domeniul marketingului, cursurilor și programelor de training – date care aparțin, de regulă, angajaților noștri și reprezentanților sau angajaților partenerilor noștri comerciali sau instituționali, precum și clienților noștri persoane fizice.

Datele cu caracter personal pe care le prelucrăm pot include:

  • Informații de contact, cum ar fi numele dumneavoastră, denumirea funcției, adresa poștală, inclusiv adresa de domiciliu, în cazul în care ne-ați comunicat-o, adresa profesională, numărul de telefon, numărul de telefon mobil, numărul de fax și adresa de e-mail;
  • Detalii ale comenzilor efectuate;
  • Informații care ne sunt necesare în scopul încheierii contractelor cu dumneavoastră și pentru a vă emite facturile.
  • Scopurile în care vă prelucrăm datele cu caracter personal

Vă putem folosi datele cu caracter personal doar în următoarele scopuri:

  1. Oferirea de servicii de Marketing;
  2. Perfectarea Contractelor de Vânzare/ Prestări servicii;
  3. Respectarea obligațiilor noastre legale (cum ar fi obligații de păstrare a evidențelor contabile și a documentelor justificative);
  4. Analizarea și îmbunătățirea serviciilor și comunicărilor noastre către dumneavoastră;
  5. Protejarea securității și gestionarea accesului la sediul nostru, sistemele IT și de comunicare, platformele online, website-urile și celelalte sisteme, prevenirea și detectarea amenințărilor de securitate, fraudelor sau a altor activități infracționale sau malițioase;
  6. În scopul identificării persoanelor autorizate să tranzacționeze în numele clienților, beneficiarilor, furnizorilor și/sau prestatorilor noștri de servicii;
  7. În orice scop aferent și/sau auxiliar oricărora dintre cele de mai sus sau orice alt scop pentru care datele dumneavoastră cu caracter personal ne-au fost furnizate.

În cazul în care ne-ați acordat expres consimțământul dumneavoastră, vă putem prelucra datele cu caracter personal și în următoarele scopuri:

  • Comunicarea cu dumneavoastră prin canalele pe care le-ați aprobat pentru a vă ține la curent cu oferte, promotii, evenimente.
  • Sondaje în rândul clienților, campanii de marketing, analiză de piață, tombole, concursuri sau alte activități sau evenimente promoționale.
  • Temeiurile legale pentru prelucrarea datelor cu caracter personal

Orice operațiune care echivalează cu o prelucrare (colectare, stocare, înregistrare, structurare, adaptare sau modificare, extragere, consultare, utilizare, divulgare prin transmitere, distrugere) a datelor dumneavoastră cu caracter personal va fi efectuată pe baza unuia dintre temeiurile juridice de mai jos:

  • Prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract la care dumneavoastră sunteți parte sau organizația dumneavoastră este parte, sau prelucrarea respectivă este necesară în vederea încheierii unui contract cu dumneavoastră sau organizația dumneavoastră;
  • Prelucrarea este necesară în vederea respectării unei obligații legale;
  • Prelucrarea este efectuată în temeiul consimțământului dumneavoastră prealabil și explicit;
  • Prelucrarea este necesară în vederea protejării intereselor vitale ale dumneavoastră sau ale altei persoane fizice;
  • Prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime ale SC CUORRES SRL sau ale unui terț, cu excepția cazurilor în care interesele sau drepturile și libertățile dumneavoastră fundamentale prevalează asupra acestor interese.

În cazurile în care dispozițiile legale aplicabile impun consimțământul dumneavoastră prealabil și explicit pentru prelucrarea unor categorii speciale de date, vom prelucra datele respective doar în temeiul consimțământului dumneavoastră prealabil și explicit. În același timp, ne vom lua garanții suplimentare că orice persoană fizică sau entitate care ne comunică datele dumneavoastră speciale cu caracter personal a obținut în prealabil consimțământul dumneavoastră.

Puteți alege să vă retrageți consimțământul privind materialele de marketing în orice moment prin simpla accesare a linkului de ‘dezabonare’ de la subsolul fiecărui newsletter sau invitație la evenimente.

În orice moment, aveți dreptul de a vă retrage consimțământul. Retragerea consimțământului dumneavoastră nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia. În vederea retragerii consimțământului dumneavoastră pentru orice prelucrare asupra căreia ați consimțit în prealabil, vă rugăm să ne comunicați un e-mail la drcristianerdei@gmail.com  sau să ne contactați la 0742876531. În toate cazurile, consimțământul va putea fi retras în același mod în care a fost acordat.

Ca regulă generală, în cazurile în care vă retrageți consimțământul, SC CUORRES SRL nu va mai permite prelucrarea datelor dumneavoastră. Cu toate acestea, în cazul în care prelucrarea este strict necesară în vederea prestării serviciilor SC CUORRES SRL, iar prelucrarea s-ar putea baza pe alte temeiuri legitime prevăzute prin dispozițiile legale aplicabile, SC CUORRES SRL va proceda la prelucrarea respectivă și vă va informa în acest sens.

  • Partajarea și transferul datelor dumneavoastră cu caracter personal

Vă putem partaja datele cu caracter personal cu persoanele noastre împuternicite – în principal prestatori de servicii ai SC CUORRES SRL, însă vom păstra controlul asupra datelor dumneavoastră cu caracter personal și va folosi măsuri corespunzătoare de protecție, conform legii aplicabile, pentru a asigura integritatea și securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal în momentul solicitării respectivilor prestatori de servicii.

De asemenea, vă vom divulga datele cu caracter personal doar când ne instruiți sau ne acordați permisiunea, când ni se impune prin legea aplicabilă sau reglementări sau cereri ale organelor judiciare sau oficiale să procedăm astfel, sau astfel cum se impune în vederea investigării unor activități frauduloase sau infracționale, efective sau suspectate.

  • Păstrarea securității datelor dumneavoastră cu caracter personal

Am implementat măsuri tehnice și organizatorice pentru păstrarea confidențialității și securității datelor dumneavoastră cu caracter personal, în conformitate cu procedurile noastre interne cu privire la stocarea, divulgarea și accesarea datelor cu caracter personal. Datele cu caracter personal pot fi păstrate pe sistemele noastre tehnologice de date cu caracter personal, acelea alea contractorilor noștri sau în format tipărit.

  • Actualizarea datelor cu caracter personal cu privire la dumneavoastră

În cazul în care oricare dintre datele cu caracter personal pe care ni le-ați furnizat suferă modificări, spre exemplu dacă vă schimbați prenumele, numele sau adresa de e-mail sau dacă doriți să anulați orice fel de cerere către noi, sau dacă luați cunoștință de faptul că deținem orice date cu caracter personal incorecte cu privire la dumneavoastră, vă rugăm să ne anunțați prin comunicarea unui e-mail la drcristianerdei@gmail.com . Nu vom fi răspunzători pentru nicio pierdere decurgând din Date cu Caracter Personal incorecte, neautentice, insuficiente sau incomplete pe care ni le furnizați.

În același timp, vom lua măsuri juste pentru actualizarea periodică a registrelor noastre cu privire la datele dumneavoastră cu caracter personal, dar nu vom fi răspunzători pentru nicio modificare neprevăzută a datelor dumneavoastră cu caracter personal. 

  • Perioada de păstrare a datelor dumneavoastră cu caracter personal

SC CUORRES SRL a implementat măsuri tehnice și organizatorice pentru organizarea procesului și criteriilor prevăzute pentru ștergerea sau eliminarea datelor dumneavoastră cu caracter personal.

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi șterse sau eliminate atunci când nu mai sunt necesare în mod rezonabil în Scopurile definite la punctul 3 de mai sus și SC CUORRES SRL nu mai are obligația legală de a continua să stocheze datele respective. Cu toate acestea, vom păstra datele dumneavoastră cu caracter personal atunci când acestea sunt necesare pentru exercitarea sau apărarea de către SC CUORRES SRL a unui drept al dumneavoastră sau al altei persoane în justiție, până la finalul perioadei de retenție relevante sau până la soluționarea respectivelor acțiuni în instanță.

  • Drepturile dumneavoastră în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal

Sub rezerva anumitor condiții legale, dorim să vă informăm că, în cadrul noilor reglementări privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor UE 679/2016, în cazul în care prelucrăm date cu caracter personal ale dumneavoastră, dispuneți de următoarele drepturi:

  • dreptul de acces, prevăzut de art. 15, în baza căruia puteți să ne solicitați, gratuit, să vă confirmăm dacă prelucrăm sau nu date cu caracter personal care vă privesc. De asemenea, ne puteți solicita o copie a datelor pe care le prelucrăm despre dumneavoastră. Cererile trebuie să includă informații relevante pentru a vă putea identifica în baza noastră de date. Vom soluționa cererea dumneavoastră, în maxim 30 de zile;
  • dreptul la rectificare, prevăzut de art. 16, pe care îl puteți exercita, prin formularea unei cereri prin care ne puteți solicita să modificăm informațiile pe care le avem deja despre dumneavoastră. Puteți formula o astfel de cerere atunci când observați ca datele dumneavoastră sunt incomplete sau inexacte;
  • dreptul la restricționarea prelucrării, prevăzut de art. 18, pe care puteți să-l exercitați atunci când contestați exactitatea datelor, considerați că prelucrarea este ilegală sau vă opuneți ștergerii datelor. Urmare a exercitării acestui drept, vom putea în continuare să stocăm datele, efectuarea altor operațiuni de prelucrare fiind posibilă doar cu consimțământul dumneavoastră, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege;
  • dreptul la portabilitate, prevăzut de art. 20,  pe care îl puteți exercita doar pentru cazurile în care prelucrarea are ca temei consimțământul dumneavoastră sau contractul și doar dacă datele dumneavoastră sunt prelucrate prin mijloace automatizate. Daca îndepliniți condițiile, ne puteți transmite o cerere de portare a datelor către operatorul pe care vi-l doriți;
  • dreptul de a va opune prelucrării datelor în scop de marketing, prevăzut de art. 21. Puteți să vă exercitați acest drept în orice moment, iar noi vă garantăm că datele dumneavoastră nu vor mai fi prelucrate în acest scop. Cu toate acestea, există posibilitatea ca pentru înregistrarea și soluționarea cererii dumneavoastră să fie necesar un interval de timp rezonabil (72 ore) în care este posibil să mai primiți informări de marketing de la noi;
  • dreptul la ștergere, prevăzut de art. 17, în baza căruia avem obligația să ștergem datele cu caracter personal pe care le prelucrăm despre dumneavoastră. Acest drept nu este unul absolut, având aplicabilitate doar în anumite situații expres prevăzute de lege. Atunci când formulați o cerere de ștergere, vă rugăm să aveți în vedere că ștergerea acestora poate fi un proces complex.

Dacă doriți să procedați în sensul celor de mai sus, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail la adresa drcristianerdei@gmail.com . Este posibil să vă cerem să vă dovediți identitatea comunicându-ne o copie a unui mijloc valabil de identificare pentru a ne conforma cu obligațiile de securitate pe care le avem și a împiedica divulgarea neautorizată a datelor.

Vom lua în considerare orice solicitări sau plângeri pe care le primim și vă vom transmite un răspuns în timp util. Dacă nu sunteți mulțumit de răspunsul nostru, puteți înainta plângerea către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – cu sediul în Bd. Gheorghe Magheru nr. 28-30, București, România. 

  1. Actualizarea politici noastre de confidențialitate

Ne rezervăm dreptul de a actualiza și modifica periodic această Politică de Confidențialitate, pentru a reflecta orice modificări ale modului în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal sau orice modificări ale cerințelor legale. În cazul oricărei astfel de modificări, vom afișa pe website-ul nostru versiunea modificată a Politicii de Confidențialitate și/sau o vom pune la dispoziție în alt mod.

Ne dorim să rămânem permanent în contact cu dumneavoastră în legătură cu oricare dintre aspectele privitoare la protecția confidențialității.

Dacă doriți să ne contactați în legătură cu orice întrebări, observații sau solicitări, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail la adresa drcristianerdei@gmail.com  sau să ne contactați la tel. 0742876531.

Reclamațiile, în cazul în care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă cu SC CUORRES SRL., pot fi adresate la:

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336

București, România

anspdcp@dataprotection.ro

Tel/Fax: +40.318.059.211/+40.318.059.212

Un altfel de revelion-Povestea schimbărilor dintre ani

de Cristian Erdei

DESCRIEREA EVENIMENTULUI

Ce lași în urmă, cu anul care a trecut?
Ce vrei să devii, la întâlnirea cu anul care vine?

Vă invit la un altfel de revelion, care să celebreze libertatea și curajul oamenilor de a se schimba.
Dincolo de relaxare și distracție, am simțit că parcă lipsește deseori ceva acolo, la cumpăna dintre ani: o promisiune, făcută fiecare pentru sine, într-un colț de suflet, despre oamenii care ne dorim să fim și despre pașii care să transforme această dorință în realitate.
Momentul acela, de la miezul nopții… artificii, șampanie, îmbrățișări, energie, culoare, muzică…poate nu sunt singurul care am trăit uneori sentimentul că “n-am avut timp”, în toată nebunia din jur, să vorbesc și cu mine, să mă privesc în ochi, chiar pentru câteva secunde, să mă întreb cum am fost și cum aș vrea să fie.

Așa s-a născut ideea unui revelion altfel, unde tot ce se întâmplă să graviteze în jurul speranței de schimbare…n-am îndoieli că putem crea împreună o poveste frumoasă, într-o atmosferă în care să ne împărtășim visele, să vorbim despre ce poate fi mai bine și să ne dăm o mână de ajutor printr-o părere sinceră despre fiecare.

Cred că spontaneitatea are cel mai mult farmec, așa că o să imaginăm tot felul de surprize provocatoare, pentru fiecare din activitățile propuse:

-dorințe de schimbare (ateliere despre felul cum ne dorim să evoluăm și planuri de viitor)
-focul de tabără cu chitara
-teatrul de măști (vom confecționa diverse imagini ale noastre, pe care să le prezentăm, inclusiv cea pe care ne-o dorim),
-tombola cu idei, citate, dorințe, care simbolizează schimbările propuse
-carnaval cu personaje inspirate din schimbările pe care ni le propunem
-party cu dans și karaoke, unde putem interpreta piese care ne reprezintă
-excursii în locuri speciale din inima Munților Apuseni, unde magia naturii se împletește cu spiritul legendelor care nu mor
-sport (tenis de masă, antrenamente de fitness și bodybuilding în sala de sport, antrenament la sacul de box etc.)

Exercițiile atelierelor sunt opționale și fiecare se poate împlica în măsura în care dorește.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă.

DATA EVENIMENTULUI

Puteți alege orice perioadă cuprinsă între 30 decembrie și 2 ianuarie, după cum urmează:

30 decembrie-31 decembrie
30 decembrie-1 ianuarie
30 decembrie-2 ianuarie
31 decembrie-1 ianuarie
31 decembrie-2 ianuarie
1 ianuarie-2 ianuarie

PROGRAM:

Fiecare zi va cuprinde:

12-16 -Excursie
16-19-Atelier creativ pe tema schimbării
19-21-Activități sportive și de relaxare
21-22 -Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke

TRASEELE EXCURSIILOR

Traseele vor fi adaptate condițiilor meteo și vor avea grade de dificultate ușoară sau medie, necesitând echipament corespunzător.

CAZARE

În cazul în care locurile vor fi depășite, se pot suplimenta la pensiunile din imediata vecinătate a locației noastre.
Sunt disponibile servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.

TRANSPORT

Ne putem grupa în numărul minim de mașini disponibile, în așa fel încât costurile să fie reduse.
Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi. Există multiple variante de revenire acasă cu trenul.

MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura vor fi contribuția fiecărui participant la eveniment. Ne dorim o atmosferă de apropiere umană, în care să împărtășim gânduri, emoții și…feluri de mâncare diverse, oferite din suflet 🙂

COSTURI

250 RON pentru intervalul 31 decembrie-1 ianuarie
150 RON pentru orice altă zi și noapte (24 de ore) din intervalul 30 decembrie-2 ianuarie.

Prețul include atelierele cu activități interactive, participarea în excursii, jocurile sportive, focul de tabără, party-urile cu dans și karaoke.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

La tel. 0720-004734, prin mesaj privat pe facebook sau la adresa de email cameliadoaga@gmail.com

ÎNSCRIERI

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac prin completarea formularului următor:

https://forms.gle/5sYtEMhwoVp8GdHb8

Vă așteptăm cu drag să trăim împreună schimbarea și speranța pentru anii care vin 🙂

Teama de singurătate și relația cu noi înșine

de Cristian Erdei

DESCRIEREA TEMATICII EVENIMENTULUI

Fugi de momente în care ești doar cu tine?
Ai aflat de ce nu ești bine când rămâi singur?
Te poți simți acasă și când nu e nimeni în jur?

Ştii cât poate fi de greu ceva în aparenţă atât de simplu, cum ar fi să stăm seara pe un scaun, pentru cinci minute, cu lumina stinsă şi ochii închişi, fără telefoane, calculatoare, televizoare, departe de toată nebunia din jur,de toţi ceilalţi şi să ne uităm în noi, să ne vedem propriile gânduri şi emoţii?
Când ai făcut asta ultima dată?

Crezi că singurătatea este de fapt un sentiment şi nu depinde exclusiv de prezenţa altor persoane?
Te-ai simţit vreodată singur în familie, în cuplu, la serviciu sau chiar în mijlocul a o mie de oameni?
Ştii cum e să te vezi ca a cincea roată la căruţă între perechi care se îmbrăţişează şi pe care le invidiezi?
Urăşti sărbătorile, concediile, weekendurile, onomasticile, petrecerile şi serile pentru că toate îţi strigă cât eşti de singur?
Te apasă vinovăţia că cei dragi te văd nefericit chiar dacă încearcă să-ţi fie alături?
Te-ai săturat să ai impresia că nu eşti înţeles şi să fii considerat un ciudat doar pentru că eşti singur?
Ai obosit să te agăţi de oameni cu care nu ai nimic în comun doar pentru a uita de tine?
Să faci mereu compromisuri uriaşe pentru a nu fi abandonat?
Sau să treci de la o relaţie la alta, atunci când anticipezi momentul despărţirii, în disperarea de a nu te întâlni cu tine însuţi?
Te-ai gândit vreodată că e ceva profund în neregulă cu tine care ar explica propria solitudine?
Poate timiditatea, complexele de inferioritate, neîncrederea sau teama de a fi rănit?
Posesivitatea, criticismul, tendinţa de dominare sau submisivitate, infidelitatea, dezamăgirea, neajutorarea, dependenţa sau neasumarea unor responsabilităţi?
Ai aşteptări prea mari de la omul lângă care te visezi?
Vârsta sau lipsa banilor ţi se par impedimente majore în încercarea de a cunoaşte pe cineva?
Te consideri ca de pe o altă planetă cu oamenii din ziua de azi, care ţi se par neserioşi, superficiali, preocupaţi doar de carieră sau sex?
Ai descoperit că repeţi un anumit fel de a fi sau cauţi ceva comun la toţi cei cu care încerci să ai o relaţie şi asta face ca lucrurile să nu meargă?
Crezi că ai avut o singură şansă la a-ţi găsi sufletul pereche şi dacă ai ratat-o eşti condamnat pe viaţă la nefericire?
Ai constatat cu amărăciune că izolarea te-a schimbat, că ai devenit deprimat, resemnat şi foarte vulnerabil la încercările vieţii?

Crezi că avem nevoie uneori să fim singuri?
Că asta ne face mai confortabili, sau poate mai liberi şi mândri că nu depindem de nimeni?
Sau că există o şansă imensă de a ne cunoaşte mai bine şi a deveni mai buni tocmai în astfel de momente?
Ai descoperit că un fel de însingurare face parte din destinul fiecărei fiinţe umane care îşi acceptă senin şi responsabil propria unicitate?

Prea adesea credem că purtăm în noi un gol imens care poate fi umplut doar de alţi oameni.
Şi prea adesea nu înţelegem că putem fi cu adevărat aproape de ceilalţi doar dacă ne avem pe noi înşine şi ştim cine suntem.
Doar atunci vom reuşi să vedem esenţa celor care ne sunt aproape, fără a ne privi doar pe noi în ei şi fără a uita că rămânem diferiţi chiar dacă ne leagă atât de multe.
Şi totuşi, există câteva miracole ale oamenilor de pe lumea asta, chiar dacă uneori nu le vedem nici dacă sunt chiar în faţa noastră.
Unul e atunci când te destăinui cu un necaz unui prieten, iar dacă te simţi înţeles, acceptat şi iubit, în final se întâmplă minunea: povara a dispărut ca prin farmec, te-ai eliberat de ea fără ca măcar să primeşti un sfat.
La fel de misterios e modul în care ne putem simţi uimitor de aproape chiar dacă între noi sunt mii de kilometrii distanţă.
Pur şi simplu, pentru câteva clipe, singurătatea dispare…
Iar dacă putem face asta, atunci totul este posibil!
Hai să ne amintim că nimeni nu e străin de nimeni şi să căutăm împreună o cale de a scăpa de izolare şi suferinţă. Până la urmă, suntem cu toţii…oameni.

Vă invit așadar la un atelier interactiv și însoțit de multiple strategii practice, cu un subiect extrem de actual: cauzele fricii de singurătate, consecințele ei, dar mai ales felul cum o putem vindeca și transforma într-un prilej de apropiere față de noi înșine.

Evenimentul vor integra informaţii teoretice, explicate într-un limbaj accesibil şi exemplificări multiple, cu strategii practice de conștientizare, acceptare și evoluție.
Invitaţi sunt toţi cei care au trecut sau mai trec prin momente dificile sau vor să-i înţeleagă şi să-i ajute pe cei care o fac, precum şi cei interesaţi să le prevină sau să aibă informaţii utile despre un subiect important pentru noi toţi.
Ca de obicei, întâlnirea se doreşte una autentică, caldă şi deschisă dialogurilor, schimbului de experienţe de viaţă şi întrebărilor variate, care au nevoie de răspunsuri.
Faptul de a împărtăşi astfel de trăiri şi a căuta soluţii ţinând cont de încercările celorlalţi ne poate aduce speranţa şi încrederea că nu suntem singurii care ne confruntăm cu unele obstacole.
Toţi cei care vor participa vor avea ocazia, doar dacă doresc, să interacţioneze între ei şi să se privească prin perspectiva celorlaţi, prin exerciţii practice şi utile, cu relevanţă asupra procesului de introspecţie şi explorare de sine.

PROGRAMUL ȘI COSTURILE EVENIMENTULUI

Nu este obligatorie participarea la toate cele trei părți ale evenimentului, însă este recomandată, deoarece fiecare din ele urmăresc obiective diferențiate, complementare și progresive.
Dacă veți participa la oricare două din cele trei părți, se acordă o reducere de 25% din prețul părții care costă mai mult. Dacă veți participa la toate cele trei părți, se acordă o reducere de 35% din costul taberei de la Ciucea.

PARTEA I: ATELIER ONLINE

Data și ora : Miercuri 15.11.2023, orele 19-22

Activități:

-Teorie, discuții deschise, exemplificări, soluții, întrebări și răspunsuri.
Veți primi pe adresa de email invitația de acces pe Zoom.

Cost: 50 lei

PARTEA II: ATELIER CLUJ

Data și ora : Joi 16.11.2023, orele 19-22

Locația: Cluj-Napoca, Biblioteca „Octavian Goga”, etaj 3

Activități

-Teorie (rezumat din atelierul online), aplicații practice, tehnici și strategii, exerciții interactive, feedback individual și colectiv

Cost: 80 lei

PARTEA III: TABĂRA DE LA CIUCEA

Data și ora: sâmbătă 18.11.2023, orele 11-22

Locația: Com. Ciucea nr.133, Jud. Cluj

Activități

-Teorie (rezumat din atelierul online), exerciții și strategii personalizate pentru fiecare participant, jocuri de rol, feedback individual și colectiv
-Activități sportive și de relaxare
-Foc de tabără
-Socializare
-Party cu karaoke

Cost: 200 lei

PROGRAMUL TABEREI DE LA CIUCEA

10-11-Sosirea participanților, acomodare
11-13-Atelier
13-14-Prânz
14-16-Atelier
16-18-Excursie, activități sportive și de relaxare
18-19-Cina
19-21-Atelier
21-22 Foc de tabără cu chitară și poezie
22-Party cu dans și karaoke, socializare

LOCAȚIA TABEREI

Combinația dintre terapie, natură, relaxare și apropiere umană are puterea de a crea un mediu de vindecare sufletească profundă, într-un loc special încărcat de istorie din munții Apuseni.

CAZARE

Sunt disponibile gratuit servicii de internet, telefonie mobilă și locuri de parcare suficiente.
Informații despre condițiile de cazare puteți primi la numărul de telefon afișat mai jos.
Dacă condițiile meteorologice perimit acest lucru, toate activitățile taberei de la Ciucea se vor desfășura în aer liber.

MÂNCARE

Mâncarea se poate comanda prin cathering sau se poate achiziționa de la magazinul „Profi” din apropiere, costurile fiind suportate de către participanți.

TRANSPORT

Accesul în comuna Ciucea, situată la 72 kilometri de Cluj-Napoca, pe drumul spre Oradea, se poate face cu autoturismul sau cu trenul, gara fiind peste drum de noi și există multiple variante de revenire acasă cu trenul.
Toți participanții la acest eveniment vor primi informații despre cazare, meniu și transport cu mașina sau cu trenul, inclusiv despre posibilitatea de asociere în mașini a mai multor participanți.

DESPRE MINE

Cât despre mine…mă bucur să pot împărtăși cu voi momentele din viață care m-au adus aici:
https://psihoconexiuni.wordpress.com/echipa/cristian-erdei/

DETALII ORGANIZATORICE

În cazul în care nu se înscriu un număr minim de participanți, evenimentul se poate anula.

Organizatorii își rezerva dreptul de a selecta participanții la tabără.

Puteți primi orice fel de informații despre eveniment la
tel. 0720-004734

ÎNSCRIERE

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac în ordinea completării formularului următor:

https://forms.gle/6h5gMZLeemNsPf5k9

Vă aștept cu drag să depășim limite împreună 🙂